ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1987/2019

HOTĂRÂRE

06.11.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1987/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2460 din 06 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția de necompetență teritorială; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 127 din C. proc. civ., în forma aplicabilă speței, "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Instanța a invocat, totodată, argumentele expuse prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea Constituțională, pct. 47-52.

De asemenea, în cauza Bereczki împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat dacă au fost respectate garanțiile art. 6 alin. (1) din Convenție într-un proces desfășurat în fața Curții de Apel Oradea, în care Tribunalul Bihor era parte. Curtea a constatat că, în temeiul O.G. nr. 2/2000, biroul local pentru expertize nu are personalitate juridică, acesta făcând parte din cadrul tribunalului, iar interesele sale fiind apărate în justiție de către tribunal și reprezentanții săi. Curtea a concluzionat, astfel, că există o legătură ierarhică între tribunal și biroul local pentru expertize, aceasta depășind simpla organizare a contabilității biroului. De asemenea, s-a constatat că nici o dispoziție legală nu reglementează raporturile dintre magistrații tribunalului și personalul biroului local pentru expertize. Având în vedere absența cadrului legal, Curtea a apreciat că dreptul intern nu oferă suficiente garanții cu privire la imparțialitatea magistraților tribunalului în exercitarea funcției lor atunci când sunt chemați să se pronunțe în litigii implicând biroul pentru expertize care funcționează în jurisdicția lor. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că întinderea controlului exercitat de către Curtea de Apel Oradea nu a putut compensa deficiențele procedurii, această instanță nefiind chemată să se pronunțe asupra lipsei de imparțialitate a tribunalului, toate cererile de strămutare formulate de reclamant fiind respinse cu o motivare foarte succintă a Înaltei Curți. În concluzie, s-a constatat că reclamantul se putea teme în mod legitim de o lipsă de imparțialitate a instanței și, prin urmare, a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenție.

Necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Interesul ocrotit prin norma legală indicată, in interpretarea dată de Curtea Constituțională, este unul general, și anume apărarea prestigiului și a imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părții adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparțialității instanței, fiind o normă de ordine publică. De altfel, tocmai prin natura interesului ocrotit, excepția de necompetență împrumută un caracter mixt, sub aspectul titularilor ce o pot invoca.

Cum în prezentul dosar, în calitate de pârâtă a fost chemată și Curtea de Apel București, instanța competentă să judece cauza în apel, în raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 din C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective, a fost declinată competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea unei curți de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Prin decizia nr. 2154 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Instanța a reținut că, în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, necompetența este de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul fiind obligat să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă material și teritorial să judece pricina în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere că în cauza pendinte a fost declarat apel împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Giurgiu; că, potrivit art. 96 pct. 2 din C. proc. civ., coroborat cu art. 35 din Legea nr. 304/2004, curțile de apel judecă ca instanțe de apel apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunalele din circumscripția lor teritorială astfel cum a fost stabilită prin Legea nr. 304/2004, apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Giurgiu, cum este cazul de față, este de competenta soluționare a Curții de Apel București.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. de dosar x/2018, reclamanții, judecători în cadrul Judecătoriei Giurgiu, au învestit instanța cu soluționarea unui litigiu de muncă.

Conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea." Alin. 2 al aceluiași articol statuează că "În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a statuat:

"46. Drept consecință a constatării neconstituționalității sintagmei "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituționalității și a sintagmei "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleași considerente, și aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constată că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale. De asemenea, a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În paragraful 32 al acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidența aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților, eventualul disconfort al părții judecător creat prin ieșirea acestor cauze din circumscripția curții de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparțialității justiției și a intereselor legitime ale celeilalte părți. Astfel, indiferent dacă competența de soluționare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curții de apel, acestea vor fi soluționate de instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanțe de același grad din circumscripția aceleiași curți de apel, putând da naștere în aplicarea normelor legale unor situații neprevăzute la edictarea acestora."

Cum în cauză reclamanții dețin calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Giurgiu, iar Tribunalul Giurgiu ce se afla în circumscripția Curții de Apel București, instanță care deține calitatea de pârâtă în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., prin prisma interpretării instanței de contencios constituțional.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.