ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1719/2019

HOTĂRÂRE

10.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1719/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 23 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG. și HHH., judecători în cadrul Judecătoriei Craiova, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj reîncadrarea lor și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu data de 9 aprilie 2015, respectiv 484,18 RON începând cu data de 1 decembrie 2015 și obligarea pârâtelor la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, Decizia ICCJ nr. 32/2015, Decizia ICCJ nr. 23/2016, Decizia CCR 794/2016, Codul muncii.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 2262 din 17 aprilie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat cauza având ca obiect pretenții, spre competentă soluționare Tribunalului Dolj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în raport cu excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, prevederile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, potrivit cărora, "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința".

Totodată, a mai reținut că art. 210 din Legea nr. 62/2011, prevede faptul că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În acest context, instanța a apreciat că în domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială este exclusivă și, în aceste condiții, instanța competentă potrivit legii să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Dolj, având în vedere că domiciliul reclamanților este situat în județul Dolj, iar locul de muncă este tot în județul Dolj, astfel cum atestă reclamanții prin cererea de chemare în judecată, aceștia fiind judecători în cadrul Judecătoriei Craiova, aspect necontestat de niciuna dintre părți.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile derogatorii ale art. 127 C. proc. civ., sens în care a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dolj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj la 11 iunie 2019, sub același număr de dosar, iar la primul termen de judecată, instanța a invocat excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Dolj, considerând aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la decizia Curții Constituționale nr. 290/2018.

Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 1768/2019 din 2 iulie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Dolj s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 15 iulie 2019, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamanți, având ca obiect pretenții, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

În acest context, se apreciază că textul evocat este aplicabil în speță, deși reclamanții au calitatea de judecători la judecătorie - instanță inferioară celei sesizate, având în vedere că noțiunea de "instanță competentă să soluționeze cauza" a fost definită prin decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, iar finalitatea textului este de a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau la formularea de cereri de strămutare.

Astfel, Curtea Constituțională prin decizia nr. 290/2018 a concluzionat la pct. 46, că "Drept consecință a constatării neconstituționalității sintagmei "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituționalității și a sintagmei "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleași considerente, și aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut la pct. 22 că "interesul ocrotit prin norma legală este unul general, și anume apărarea prestigiului și a imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părții adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparțialității instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul".

S-a concluzionat la pct. 30 că "dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu legea și adevărul și instituie un mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării, reglementarea corespunzând totodată principiului accesului liber la justiție și exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială" (în acest ultim sens a se vedea Decizia nr. 49 din 17 februarie 2015".

În acest context, la pct. 32 Curtea a reținut că legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidența aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților, eventualul disconfort al părții judecător creat prin ieșirea acestor cauze din circumscripția curții de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparțialității justiției și a intereselor legitime ale celeilalte părți. Astfel, indiferent dacă competența de soluționare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curții de apel, acestea vor fi soluționate de instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanțe de același grad din circumscripția aceleiași curți de apel, putând da naștere în aplicarea normelor legale unor situații neprevăzute la edictarea acestora.

În continuare, la pct. 47 Curtea a reținut că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia".

Prin urmare, având în vedere că reclamanții au înțeles să învestească Tribunalul București cu soluționarea prezentei cauze, Înalta Curte constată că, în aplicarea dispozițiilor legale speciale, derogatorii de la dispozițiile comune în materie, în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ. coroborat cu considerentele deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.