ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sesizarea nr. 378/147/1998 formulată de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi București formulată în condițiile art. 42 alin. (1) raportat la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 și înregistrată la Colegiul Jurisdicțional al Camerei de Conturi București sub nr. 89 din 24 iunie 1999 s-a solicitat la pct. I din sesizare, obligarea pârâților M.D. și B.Ș. la plata despăgubirilor civile către bugetul de stat, în valoare de 472.277 mii lei (ROL).

În motivarea actului de sesizare, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi București a arătat că organele de control ale Direcției de Control Financiar din cadrul Camerei de Conturi București au verificat la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, contul de execuție și bilanțul contabil încheiate pe anul 1997 pentru activitatea proprie și modul de evaluare, constatare și urmărire a încasării veniturilor de stat și ale bugetului local pentru anul 1997. În urma controlului au constatat că, urmare a inacțiunii organelor de control proprii ale Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, bugetul de stat a fost păgubit cu suma totală de 472.277 mii lei (ROL) reprezentând contravaloarea unui număr de 68 amenzi contravenționale transmise acestei autorități publice spre executare de organele de urmărire din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, Garda Financiară și Poliție, în sumă totală de 489.356 lei consemnate în Anexa IV/I la Procesul-verbal de constatare.

Procurorul financiar a apreciat, prin actul de sesizare, că răspunderea pentru neîncasarea înlăuntrul termenului de prescripție de un an, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 32/1968, a contravalorii amenzilor contravenționale și pentru neobservarea normelor legale menționate revine pârâților care au avut aceste funcții în perioada de referință, anul 1997, pentru amenzile transmise în perioada ianuarie - aprilie 1996 (conform procesului-verbal de constatare pag. 101 - 107 și situația privind amenzile contravenționale din Anexa IV/l). Prin Sentința civilă nr. 7 din 17 ianuarie 2001, Colegiul Jurisdicțional al Municipiului București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Colegiului Jurisdicțional al Curții de Conturi a României.

Pentru a se pronunța astfel, Colegiul Jurisdicțional București a reținut că în urma admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, conform art. 45 din Legea nr. 94/1992, cauzele care privesc instituțiile publice, altele decât cele menționate la art. 44, intră în competența Colegiului Jurisdicțional al Curții de Conturi. La această instanță a Curții de Conturi, cauza a format obiectul Dosarului nr. 14/2001 și a fost soluționată prin Sentința nr. 33 din 23 mai 2001 în sensul respingerii pct. I din actul de sesizare a Procurorului financiar.

Prin Decizia nr. 565 din 13 septembrie 2001, Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi, a admis recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, a casat Sentința nr. 33 din 23 mai 2001 pronunțată de Colegiului Jurisdicțional al Curții de Conturi în Dosarul nr. 14/2001 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Împotriva Deciziei nr. 565 din 13 septembrie 2001, pronunțată de Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi, pârâții M.D. și B.Ș. au formulat recurs la Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, iar recursul a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 2148 din 3 iunie 2003. Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat că Decizia nr. 565/2001 este o soluție intermediară și nu o hotărâre care să consfințească epuizarea căilor administrative jurisdicționale reglementate de Legea nr. 94/1992.

Cauza a fost înregistrată, în fond, după casarea prin Decizia nr. 565/2001 a Secției Jurisdicționale a Curții de Conturi la Colegiul Jurisdicțional al Curții de Conturi sub nr. 38/2003 și ulterior la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 3802/C/2003, ca urmare a preluării de către instanțele judecătorești a activității jurisdicționale a Curții de Conturi conform art. 151 alin. (6) din Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituției coroborate cu art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 117/2003. Prin Sentința civilă nr. 325 din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis pct. I din actul de sesizare al Procurorului financiar și a obligat, în solidar, pârâții M.D.

și B.Ș. la plata către bugetul de stat a sumei de 248.942.972 lei (ROL) reprezentând despăgubiri civile rezultate din neîncasarea amenzii contravenționale plus dobânda legală prevăzută de art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 pentru perioada 19 martie 1997 și până la data încasării efective a prejudiciului. În baza art. 67 din Legea nr. 94/1992, a dispus măsuri asigurătorii în sarcina pârâților în scopul asigurării reparării prejudiciului și a beneficiului nerealizat ce urmează a fi calculat. Prin Decizia nr. 1180 din 6 aprilie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 3545/1/2005 (Dosar vechi nr. 783/2005) Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de recurenții-pârâți Agenția Națională de Administrare Fiscală, B.Ș.

și M.D., a casat Sentința civilă nr. 3025 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că, prin Decizia nr. 565 din 13 septembrie 2001 a Secției Jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu obligația de a se pune în vedere Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București să întocmească un sinoptic, cuprinzând toate amenzile în cauză, data la care a început să curgă pentru fiecare dintre ele termenul de prescripție, ținând seama că, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 32/1968, termenul de prescripție contravențional începe să curgă după 15 zile de la comunicarea procesului-verbal și poate fi întrerupt sau suspendat în condițiile legii, apoi ce acte de executare au fost săvârșite (plăți, sechestre, popriri) și la ce date și care a fost ultimul act de executare în raport de care se putea constata insolvabilitatea.

S-a mai precizat că se impunea constatarea împrejurării dacă se mai putea interveni în vreun fel care să conducă la valorificarea, cel puțin parțială, a bunului celui urmărit și dacă pârâții au folosit această diligență și s-a stabilit că numai în condițiile unei asemenea culpe se pot pune în sarcina pârâților debite a căror executare s-a prescris și aceasta pentru fiecare pârât prin raportare la perioada în care răspundea de urmărirea și încasarea debitelor.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat că aceste elemente de fapt și de drept nu au fost lămurite pe deplin cu prilejul rejudecării cauzei și a pronunțării Sentinței civile nr. 3025 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, neputându-se astfel stabili cu certitudine, pentru fiecare dintre cei doi pârâți, raportat la perioada în care au avut atribuții în domeniul executării creanțelor bugetare, dacă poartă răspunderea pentru prescrierea amenzilor contravenționale, având în vedere că la preluarea-predarea funcției de șef serviciu nu s-au întocmit situații centralizatoare din care să rezulte stadiul executării fiecărei creanțe bugetare constând în amenzi contravenționale aplicate agenților economici.

Prin decizia de casare s-a dispus completarea probatoriului cu alte înscrisuri deținute de organul de executare, eventual efectuarea unei expertize de specialitate care să oglindească situația detaliată a fiecărui dosar de executare și a fiecărei amenzi contravenționale pentru care se solicită angajarea răspunderii pârâților pe motivul prescripției creanțelor datorate statului, de natură să formeze convingerea instanței în legătură cu vinovăția pârâților, dar și analizarea celorlalte critici invocate de recurenții-pârâți. La Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 3545/1/2005 a fost înregistrată în fond după casare la data de 7 iunie 2006. În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză contabilă.

La termenul de judecată din 15 noiembrie 2006, în cauză a fost lămurită calitatea procesuală activă în raport de împrejurarea că actul de sesizare a fost formulat de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi București, respectiv o autoritate publică desființată în urma preluării activității jurisdicționale de către instanțele judecătorești prin O.U.G. nr. 117/2003. La termenul de judecată din 15 noiembrie 2006 la cererea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a dispus introducerea în cauză a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București. În temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea a dispus introducerea în cauză și a celor 6 administrații financiare publice de la nivelul sectoarelor municipiului București, față de împrejurarea că dosarele privind amenzile menționate în actul de sesizare au fost transmise acestor instituții publice.

La termenul de judecată din 20 iunie 2007, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar instanța a dispus unirea excepției cu fondul cauzei, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., la termenul de judecată din 17 octombrie 2007. În ședința publică de la termenul de judecată din 26 noiembrie 2008, administrațiile financiare ale sectoarelor 4, 5 și 6 au invocat de asemenea excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză.

Prin Sentința nr. 3496 din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Administrația Finanțelor Publice Sector 4, Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București și Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București și pe fond a respins punctul I din actul de sesizare obligând Curtea de Conturi la câte 3.500 RON, cheltuieli de judecată către cei doi pârâți persoane fizice. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că pârâtele au calitate procesuală pasivă, iar pe fond a reținut că pentru 51 de amenzi aplicate unui număr de 46 de societăți comerciale sumele au fost încasate, iar pentru 2 societăți s-a admis plângerea contravențională.

S-a reținut, de asemenea, că nu au fost încasate un număr de 16 amenzi. Pentru aceste 16 amenzi termenul de prescripție este de 5 ani de zile conform O.G. nr. 11/1996, astfel încât nu era împlinit la data la care a încetat funcția de conducere a fiecăruia dintre cei doi pârâți. Prin Decizia nr. 4559 din 22 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București și a admis recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, casând sentința cu trimitere spre rejudecare. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că pentru cele 16 societăți pentru care amenzile nu au fost încasate, termenul de prescripție este cel prevăzut de Legea nr. 32/1968, adică termenul de 1 an, impunându-se completarea raportului de expertiză pentru aceste societăți.

În ceea ce privește considerentele instanței de fond cu privire la celelalte amenzi, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că soluția este legală și temeinică. În fond, după casare, Curtea de Apel a procedat la completarea raportului de expertiză conform dispozițiilor instanței supreme. Prin Sentința nr. 5596 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel București admis în parte sesizarea formulată de reclamanta Curtea de Conturi a României, a obligat pârâtul M.D. la plata sumei de 470 RON cu titlul de despăgubiri în favoarea bugetului statului, a respins celelalte pretenții față de pârâtul M.D., a respins sesizarea în ceea ce privește pe pârâtul B.Ș., a obligat reclamanta la plata sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului B.Ș.

și la 3.960 RON, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului M.D. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că pentru amenzile aplicate societăților comerciale, altele decât cele 16, pentru care s-a impus completarea raportului de expertiză, pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, instanța de control judiciar stabilind în mod irevocabil că soluția dată în ciclul procesual anterior este legală și temeinică. În ceea ce privește cele 16 societăți pentru care s-a dispus completarea raportului de expertiză, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtului B.Ș. S-a apreciat că nu se poate imputa acestui pârât pasivitatea din primele 14 zile de la data la care procesul-verbal a intrat în evidența serviciului.

În opinia instanței un astfel de raționament ar fi extrem de formal și nu ar ține seama de modul în care se organizează în mod eficient un serviciu de urmărire. Un șef serviciu urmărire are posibilitatea, în condițiile în care termenul de prescripție pentru executarea amenzii este de 1 an, să stabilească priorități în raport de toate sarcinile de la un moment dat ale serviciului și ținând seama de gradul de urgență al fiecărei sarcini. Din acest punct de vedere o pasivitate de 14 zile se înscrie în limitele marjei de apreciere pe care o are funcționarul public învestit cu sarcini de conducere, acesta fiind în măsură să aprecieze dacă este oportună demararea procedurilor de executare silită de a doua zi după primirea procesului-verbal de contravenție sau, în raport de lucrările aflate în lucru și de logistica pe care o are la dispoziție, este preferabilă demararea ulterioară a acestor proceduri, cu condiția ca actele să fie îndeplinite în termen util.

Concluzia expertului potrivit căreia pârâtul ar trebui să plătească suma de 112.328 ROL s-a reținut că se întemeiază pe o interpretare eronată a dispozițiilor Deciziei de casare nr. 4559 din 22 octombrie 2009. Înalta Curtea de Casație și Justiție a impus individualizarea sumelor datorate pentru fiecare dintre pârâți în raport de perioada în care a deținut funcția de șef Serviciu Urmărire, nu proporțional cu această perioadă. Prejudiciul pentru fiecare amendă în parte este unitar, se produce la o dată determinată (data împlinirii termenului de prescripție), iar la producerea lui pot concura fapte ilicite (omisive) ale mai multor persoane, situație în care ar interveni răspunderea solidară. Dispozițiile deciziei de casare au în vedere faptul că pentru unele amenzi este posibil ca unul dintre pârâți să nu aibă nicio culpă și, în astfel de situație, răspunderea solidară este exclusă.

În speță s-a constatat că pârâtul B.Ș. a procedat în limitele marjei sale de apreciere, pasivitatea sa în primele 14 zile de la data înregistrării procesului-verbal de contravenție neconstituind o faptă ilicită. În ceea ce privește celelalte amenzi aplicate în perioada în care pârâtul B.Ș. a avut funcția de șef Serviciu Urmărire, expertul contabil a arătat în completarea raportului de expertiză realizată în fond după casare că aceste procese-verbale au fost înregistrate în evidența serviciului după data de 15 martie 1996, astfel încât acest pârât nu avea posibilitatea să îndeplinească niciun act de executare, vinovăția sa fiind exclusă. S-a mai reținut că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtului M.D.

pentru următoarele amenzi neexecutate: amenda de 5.838.000 ROL aplicată contravenientei SC A.I. SRL, amenda de 222.534.189 ROL aplicată contravenientei SC R. SRL, amenda de 212.333.972 ROL aplicată contravenientei SC D. SRL. Pentru aceste trei amenzi s-a constatat, din probele administrate în dosar, că s-a început executarea silită și aceasta s-a derulat pe parcursul mai multor ani, efectuându-se acte în vederea identificării bunurilor sau sumelor de bani care ar putea fi executate. În acest sens s-a constatat că dosarele de executare pentru cele trei societăți au fost depuse la instanță, iar expertul contabil a descris pe larg actele de executare efectuate în aceste trei cazuri, în raportul de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior, făcând vorbire de aceste proceduri și în completarea la raportul de expertiză realizată după casare.

Pârâtul, în calitatea sa de șef Serviciu Urmărire, nu avea o obligație de rezultat, ci una de diligență. În aceste condiții s-a reținut că răspunderea sa nu poate fi angajată ca urmare a simplei constatări că procesele-verbale de contravenție nu au fost încasate în termenul de un an de la data întocmirii ci, pentru a se putea vorbi de o faptă ilicită, trebuie să se constate lipsa de diligență a funcționarului public. Cât timp, din acte, rezultă că pârâtul nu a rămas în pasivitate, ci a inițiat procedurile pe care le avea la dispoziție, nu se poate vorbi de faptă ilicită, chiar dacă amenzile nu au fost încasate. De altfel, a reținut instanța, în acest caz este incertă și existența prejudiciului, iar prejudiciul se produce la data împlinirii termenului de prescripție.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia de casare, că în cazul acestor amenzi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968, care prevăd un termen de prescripție de 1 an de zile. În ceea ce privește, însă, modul de calcul al acestui termen, Legea nr. 32/1968 nu conține dispoziții exprese, motiv pentru care urmează să se completeze cu dispozițiile de drept comun în materie de prescripție extinctivă, respectiv Decretul nr. 167/1958. Astfel, s-a constatat că termenul de prescripție de un an nu s-a împlinit, în cazul acestor trei societăți, la un an de la data întocmirii procesului-verbal de contravenție, întrucât au fost efectuate acte de executare. Aceste acte au avut ca efect întreruperea prescripției și un nou termen de prescripție a început să curgă după îndeplinirea ultimului act de executare.

Având în vedere că aceste acte de executare s-au efectuat, în cazul acestor trei societăți, mult timp după ce pârâtul M.D. nu mai avea funcția de conducere care a atras chemarea sa în judecată, în opinia instanței rezultă că termenul de prescripție nu s-a împlinit pe timpul mandatului său. De asemenea, s-a reținut că se poate stabili cu certitudine faptul că neîncasarea celor trei amenzi nu este imputabilă pârâtului M.D., întrucât în timpul mandatului său s-au realizat acte de executare menite, pe de o parte să întrerupă termenul de prescripție, conservând, astfel, creanța statului, și, pe de altă parte, să conducă la recuperarea unei părți din datorie, în măsura în care au fost identificate bunuri și valori care să poată fi supuse executării.

S-a mai reținut că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtului M.D. pentru următoarele amenzi neexecutate: amenda de 1.000.000 ROL aplicată contravenientei SC O. SRL, amenda de 200.000 ROL aplicată contravenientei SC N.W. SRL, amenda de 1.800.000 ROL aplicată contravenientei SC A.I. SRL. Pentru aceste societăți expertul contabil a arătat, în primul raport de expertiză, că s-au întocmit dosare de executare, acestea au fost înaintate administrațiilor financiare competente care au confirmat primirea dosarelor, dar nu au fost în măsură să le prezinte, precizând că dosarele nu se mai găsesc. Pornind de la principiul înscris în art. 1169 C. civ., potrivit căruia reclamantului îi revine sarcina probei, rezultă că îndoiala profită pârâtului (in dubio pro reo).

În lipsa dosarelor care ar fi permis instanței să stabilească dacă au fost efectuate acte de executare de natură să ducă la întreruperea termenului de prescripție și dacă pârâtul a dat sau nu dovadă de diligență în cele trei cazuri menționate, concluzia instanței a fost în favoarea pârâtului și în aceste trei cazuri, ca și în cele trei analizate anterior. A mai reținut instanța că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtului M.D.

pentru următoarele amenzi neexecutate: amenda de 2.000.000 ROL aplicată contravenientei SC M.I.E., amenda de 300.000 ROL aplicată contravenientei SC K. SRL, amenda de 300.000 ROL aplicată contravenientei SC A.S.I., amenda de 100.000 ROL aplicată contravenientei SC B.G., amenda de 100.000 ROL aplicată contravenientei SC F.M., amenda de 200.000 ROL aplicată contravenientei SC M.T.I., amenda de 200.000 ROL aplicată contravenientei SC M.I., amenda de 500.000 ROL aplicată contravenientei SC M.S.I., amenda de 500.000 ROL aplicată contravenientei SC L.I. LTD, amenda de 500.000 ROL aplicată contravenientei SC T.I. A precizat instanța că pentru aceste societăți administrațiile de sector nu au confirmat primirea vreunui dosar de executare cu excepția societății SC A.S.I., pentru care a fost întocmit dosar de executare, dar după împlinirea termenului de prescripție.

În aceste cazuri s-a tras concluzia lipsei de diligență a pârâtului M.D. care, în calitatea sa de șef Serviciu Urmărire, avea obligația să se asigure că funcționarii subordonați îndeplinesc toate actele necesare pentru executarea creanțelor. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea a obligat Curtea de Conturi la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului B.Ș., conform art. 274 C. proc. civ. Cât privește pe pârâtul M.D., Curtea a constatat că acesta a avansat aceleași cheltuieli de judecată, însă în privința sa sesizarea a fost admisă pentru suma de 470 RON (față de suma de 47.227,7 RON pretinsă de reclamantă). În aceste condiții s-a reținut că vor rămâne în sarcina acestui pârât o parte din cheltuielile de judecată avansate, proporțional cu partea pentru care s-a admis acțiunea (respectiv 1%), Curtea de Conturi fiind obligată la plata către acest pârât a diferenței.

În consecință, față de dispozițiile art. 276 C. proc. civ. reclamanta a fost obligată la plata sumei de 3.960 RON, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului M.D. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs Curtea de Conturi a României, Administrația Finanțelor Publice Sector 1, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea sesizării Curții de Conturi a României în faza rejudecării, pe fond în raport de dispozițiile deciziei de casare respectiv Decizia nr. 4559 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs, de nelegalitate, sunt comune tuturor recursurilor ținând cont de poziția procesuală a autorităților pârâte în raport cu limitele casării și respectiv rejudecării dispuse de instanța de recurs. Recurenții critică sentința dată în urma rejudecării pronunțată la 4 octombrie 2011, prin care a fost admisă în parte sesizarea formulată de reclamanta-recurentă Curtea de Conturi și a fost obligat pârâtul-intimat M.D. la plata sumei de 470 RON cu titlu de despăgubiri în favoarea bugetului de stat, fiind respinse celelalte pretenții față de acest pârât și sesizarea formulată față de pârâtul-intimat B.Ș.

Se arată în motivele de recurs că instanța de fond, deși a dispus completarea raportului de expertiză conform îndrumărilor date în decizia de casare, nu a verificat în concret existența condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pârâților - persoane fizice în ceea ce privește cele 16 societăți comerciale pentru care s-a dispus completarea raportului de expertiză contabilă. Se arată că în mod greșit s-a reținut de instanța de fond că în cauză nu trebuie angajată răspunderea celor doi pârâți în condițiile în care pentru aceste societății nu au fost formulate dosare de executare silită și nu s-au întocmit acte de executare până la împlinirea termenului de prescripție. Se arată că în cauză erau îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale deoarece pârâții-intimați nu au îndeplinit formele de executare privind încasarea amenzilor, în termenul de prescripție de 1 an prevăzut de Legea nr. 32/1968.

Se solicită admiterea recursurilor și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a sesizării Curții de Conturi. La dosar, pârâții-intimați au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea le apreciază, pentru următoarele considerente comune, ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ.

În faza rejudecării dispusă prin Decizia nr. 4559 din 22 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prima instanță, prin sentința recurată, a respectat limitele de casare și a respectat considerentele instanței de recurs privind menținerea în parte a considerentelor Sentinței civile nr. 3496 din 10 decembrie 2008. Prin decizia pronunțată de instanța de recurs s-a reținut că pentru 16 societății pentru care amenzile nu au fost încasate în termenul de prescripție de 1 an prevăzut de Legea nr. 32/1968 se impune completarea raportului de expertiză contabilă și verificarea îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale conform art. 998 - 999 C. civ., în concret față de pârâții-intimați.

Prin sentința recurată, în fond, după casare, au fost respectate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., efectuând-se în cauză un nou raport de expertiză contabilă. Cenzurând motivat concluziile acestui raport față de obiecțiunile depuse de părți, prima instanță a apreciat concret, în raport de fiecare pârât-intimat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 98 - 999 C. civ. Curtea constată că prima instanță a verificat atât pentru pârâtul-intimat B.Ș., cât și pentru pârâtul-intimat M.D. îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii. Față de pârâtul intimat B.Ș. a cenzurat corect concluzia raportului de expertiză potrivit căruia pârâtul ar trebui să plătească suma de 112.328 RON.

S-a constatat în mod corect că în cazul acestui pârât nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtului în calitate sa de șef Serviciu Urmărire deoarece acesta a procedat în limitele marjei sale de apreciere, pasivitatea sa în primele 14 zile de la data înregistrării procesului-verbal de contravenție constituind o faptă ilicită, ținând cont de faptul că pârâtul nu avea o obligație de rezultat, ci una de diligență. În ceea ce privește celelalte amenzi aplicate în perioada în care intimatul B.Ș. a avut funcția de șef Serviciu Urmărire procesele-verbale au fost înregistrate în evidența serviciului după data de 15 martie 1996, când acesta nu mai îndeplinea funcția și pe cale de consecință nu este îndeplinită condiția existenței culpei și a faptei de natură a produce un prejudiciu material.

În ceea ce privește pe intimatul-pârât M.D., în mod corect instanța de fond a analizat îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii pentru toate concluziile verificate care nu au fost exercitate, pentru fiecare din societățile controlate. S-a stabilit că pentru o parte din amenzi nu este culpa pârâtului pentru neexecutarea în termen privind SC A.I. SRL, SC R. SRL, SC D. SRL, iar în celelalte trei societăți nu s-a probat că pârâtul a dat dovadă de diligență privind executarea amenzilor, în condițiile în care s-au întocmit dosarele de executare care nu au fost identificate în materialitatea lor. S-a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței răspunderii civile delictuale pentru suma totală neîncasată în cuantum de 470 RON.

Nu pot fi reținute susținerile din recursurile declarate privind cuantumul sumei reținute în sarcina acestui pârât cu titlu de prejudiciu în condițiile în care pentru perioada 30 mai 1996 -14 februarie 1998 nu a existat probată în concret culpa acestui pârât în ceea ce privește prejudiciul material pretins prin actul de sesizare al Curții de Conturi. Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Curtea de Conturi a României, de Administrația Finanțelor Publice Sector 1, de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Sentinței nr. 5596 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2012 Procesat de GGC - AZ