ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sesizarea nr. 378/147/1998 formulată de

Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi București formulată în

condițiile art. 42 alin. (1) raportat la art. 96 alin. (1) din Legea nr.

94/1992 și înregistrată la Colegiul Jurisdicțional al Camerei de Conturi

București sub nr. 89 din 24 iunie 1999 s-a solicitat la pct. I din sesizare,

obligarea pârâților M.D. și B.Ș. la plata despăgubirilor civile către bugetul

de stat, în valoare de 472.277 mii lei (ROL).

În motivarea actului

de sesizare, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi București a

arătat că organele de control ale Direcției de Control Financiar din cadrul

Camerei de Conturi București au verificat la Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Municipiului București, contul de execuție și bilanțul contabil

încheiate pe anul 1997 pentru activitatea proprie și modul de evaluare,

constatare și urmărire a încasării veniturilor de stat și ale bugetului local

pentru anul 1997.

În urma controlului

au constatat că, urmare a inacțiunii organelor de control proprii ale Direcției

Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, bugetul de stat a fost

păgubit cu suma totală de 472.277 mii lei (ROL) reprezentând contravaloarea

unui număr de 68 amenzi contravenționale transmise acestei autorități publice

spre executare de organele de urmărire din cadrul Ministerului Economiei și

Finanțelor, Garda Financiară și Poliție, în sumă totală de 489.356 lei

consemnate în Anexa IV/I la Procesul-verbal de constatare.

Procurorul financiar

a apreciat, prin actul de sesizare, că răspunderea pentru neîncasarea

înlăuntrul termenului de prescripție de un an, prevăzut de art. 14 din Legea

nr. 32/1968, a contravalorii amenzilor contravenționale și pentru neobservarea

normelor legale menționate revine pârâților care au avut aceste funcții în

perioada de referință, anul 1997, pentru amenzile transmise în perioada

ianuarie - aprilie 1996 (conform procesului-verbal de constatare pag. 101 - 107

și situația privind amenzile contravenționale din Anexa IV/l).

Prin Sentința civilă

nr. 7 din 17 ianuarie 2001, Colegiul Jurisdicțional al Municipiului București a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Colegiului

Jurisdicțional al Curții de Conturi a României.

Pentru a se pronunța

astfel, Colegiul Jurisdicțional București a reținut că în urma admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor

Publice a Municipiului București și introducerea în cauză a pârâtului

Ministerul Economiei și Finanțelor, conform art. 45 din Legea nr. 94/1992,

cauzele care privesc instituțiile publice, altele decât cele menționate la art.

44, intră în competența Colegiului Jurisdicțional al Curții de Conturi.

La această instanță a

Curții de Conturi, cauza a format obiectul Dosarului nr. 14/2001 și a fost

soluționată prin Sentința nr. 33 din 23 mai 2001 în sensul respingerii pct. I

din actul de sesizare a Procurorului financiar.

Prin Decizia nr. 565

din 13 septembrie 2001, Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi, a admis

recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, a casat Sentința nr.

33 din 23 mai 2001 pronunțată de Colegiului Jurisdicțional al Curții de Conturi

în Dosarul nr. 14/2001 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva Deciziei

nr. 565 din 13 septembrie 2001, pronunțată de Secția Jurisdicțională a Curții

de Conturi, pârâții M.D. și B.Ș. au formulat recurs la Curtea Supremă de

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, iar recursul a fost

respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 2148 din 3 iunie 2003.

Curtea Supremă de

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat că Decizia nr.

565/2001 este o soluție intermediară și nu o hotărâre care să consfințească

epuizarea căilor administrative jurisdicționale reglementate de Legea nr.

94/1992.

Cauza a fost

înregistrată, în fond, după casarea prin Decizia nr. 565/2001 a Secției

Jurisdicționale a Curții de Conturi la Colegiul Jurisdicțional al Curții de

Conturi sub nr. 38/2003 și ulterior la Curtea de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal, sub nr. 3802/C/2003, ca urmare a preluării

de către instanțele judecătorești a activității jurisdicționale a Curții de

Conturi conform art. 151 alin. (6) din Legea nr. 429/2003 de revizuire a

Constituției coroborate cu art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 117/2003.

Prin Sentința civilă

nr. 325 din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis pct. I din actul de sesizare al Procurorului

financiar și a obligat, în solidar, pârâții M.D. și B.Ș. la plata către bugetul

de stat a sumei de 248.942.972 lei (ROL) reprezentând despăgubiri civile

rezultate din neîncasarea amenzii contravenționale plus dobânda legală

prevăzută de art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 pentru perioada 19 martie

1997 și până la data încasării efective a prejudiciului. În baza art. 67 din

Legea nr. 94/1992, a dispus măsuri asigurătorii în sarcina pârâților în scopul

asigurării reparării prejudiciului și a beneficiului nerealizat ce urmează a fi

calculat.

Prin Decizia nr. 1180

din 6 aprilie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 3545/1/2005 (Dosar vechi nr.

783/2005) Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de recurenții-pârâți

Agenția Națională de Administrare Fiscală, B.Ș. și M.D., a casat Sentința

civilă nr. 3025 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În decizia de casare,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a reținut că, prin Decizia nr. 565 din 13 septembrie 2001 a Secției

Jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi, s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare cu obligația de a se pune în vedere Direcției Generale a Finanțelor

Publice a Municipiului București să întocmească un sinoptic, cuprinzând toate

amenzile în cauză, data la care a început să curgă pentru fiecare dintre ele

termenul de prescripție, ținând seama că, potrivit prevederilor art. 31 din

Legea nr. 32/1968, termenul de prescripție contravențional începe să curgă după

15 zile de la comunicarea procesului-verbal și poate fi întrerupt sau suspendat

în condițiile legii, apoi ce acte de executare au fost săvârșite (plăți,

sechestre, popriri) și la ce date și care a fost ultimul act de executare în

raport de care se putea constata insolvabilitatea. S-a mai precizat că se

impunea constatarea împrejurării dacă se mai putea interveni în vreun fel care

să conducă la valorificarea, cel puțin parțială, a bunului celui urmărit și

dacă pârâții au folosit această diligență și s-a stabilit că numai în

condițiile unei asemenea culpe se pot pune în sarcina pârâților debite a căror

executare s-a prescris și aceasta pentru fiecare pârât prin raportare la

perioada în care răspundea de urmărirea și încasarea debitelor.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat

că aceste elemente de fapt și de drept nu au fost lămurite pe deplin cu

prilejul rejudecării cauzei și a pronunțării Sentinței civile nr. 3025 din 24

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, neputându-se astfel stabili cu certitudine, pentru fiecare dintre

cei doi pârâți, raportat la perioada în care au avut atribuții în domeniul

executării creanțelor bugetare, dacă poartă răspunderea pentru prescrierea

amenzilor contravenționale, având în vedere că la preluarea-predarea funcției

de șef serviciu nu s-au întocmit situații centralizatoare din care să rezulte

stadiul executării fiecărei creanțe bugetare constând în amenzi

contravenționale aplicate agenților economici.

Prin decizia de

casare s-a dispus completarea probatoriului cu alte înscrisuri deținute de

organul de executare, eventual efectuarea unei expertize de specialitate care

să oglindească situația detaliată a fiecărui dosar de executare și a fiecărei

amenzi contravenționale pentru care se solicită angajarea răspunderii pârâților

pe motivul prescripției creanțelor datorate statului, de natură să formeze

convingerea instanței în legătură cu vinovăția pârâților, dar și analizarea

celorlalte critici invocate de recurenții-pârâți.

La Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza ce formează

obiectul Dosarului nr. 3545/1/2005 a fost înregistrată în fond după casare la

data de 7 iunie 2006.

În cauză au fost

administrate probele cu înscrisuri și expertiză contabilă.

La termenul de

judecată din 15 noiembrie 2006, în cauză a fost lămurită calitatea procesuală

activă în raport de împrejurarea că actul de sesizare a fost formulat de

Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi București, respectiv o

autoritate publică desființată în urma preluării activității jurisdicționale de

către instanțele judecătorești prin O.U.G. nr. 117/2003.

La termenul de

judecată din 15 noiembrie 2006 la cererea pârâtei Agenția Națională de

Administrare Fiscală s-a dispus introducerea în cauză a Direcției Generale a

Finanțelor Publice a Municipiului București.

În temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, Curtea a dispus introducerea în cauză și a celor 6

administrații financiare publice de la nivelul sectoarelor municipiului

București, față de împrejurarea că dosarele privind amenzile menționate în

actul de sesizare au fost transmise acestor instituții publice.

La termenul de

judecată din 20 iunie 2007, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

iar instanța a dispus unirea excepției cu fondul cauzei, în temeiul art. 137 alin.

(2) C. proc. civ., la termenul de judecată din 17 octombrie 2007.

În ședința publică de

la termenul de judecată din 26 noiembrie 2008, administrațiile financiare ale

sectoarelor 4, 5 și 6 au invocat de asemenea excepția lipsei calității

procesuale pasive în cauză.

Prin Sentința nr.

3496 din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată

excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtelor Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București, Administrația Finanțelor Publice

Sector 4, Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București și Administrația

Finanțelor Publice Sector 6 București și pe fond a respins punctul I din actul

de sesizare obligând Curtea de Conturi la câte 3.500 RON, cheltuieli de

judecată către cei doi pârâți persoane fizice.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că pârâtele au calitate procesuală pasivă, iar pe fond

a reținut că pentru 51 de amenzi aplicate unui număr de 46 de societăți

comerciale sumele au fost încasate, iar pentru 2 societăți s-a admis plângerea

contravențională. S-a reținut, de asemenea, că nu au fost încasate un număr de

16 amenzi. Pentru aceste 16 amenzi termenul de prescripție este de 5 ani de

zile conform O.G. nr. 11/1996, astfel încât nu era împlinit la data la care a încetat

funcția de conducere a fiecăruia dintre cei doi pârâți.

Prin Decizia nr. 4559

din 22 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice București și

Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București și a admis recursul

formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, casând sentința

cu trimitere spre rejudecare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a reținut că pentru cele 16 societăți

pentru care amenzile nu au fost încasate, termenul de prescripție este cel

prevăzut de Legea nr. 32/1968, adică termenul de 1 an, impunându-se completarea

raportului de expertiză pentru aceste societăți.

În ceea ce privește

considerentele instanței de fond cu privire la celelalte amenzi, Înalta Curte

de Casație și Justiție a considerat că soluția este legală și temeinică.

În fond, după casare,

Curtea de Apel a procedat la completarea raportului de expertiză conform

dispozițiilor instanței supreme.

Prin Sentința nr. 5596

din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel București admis în parte sesizarea

formulată de reclamanta Curtea de Conturi a României, a obligat pârâtul M.D. la

plata sumei de 470 RON cu titlul de despăgubiri în favoarea bugetului statului,

a respins celelalte pretenții față de pârâtul M.D., a respins sesizarea în ceea

ce privește pe pârâtul B.Ș., a obligat reclamanta la plata sumei de 4.000 RON,

cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului B.Ș. și la 3.960 RON, cheltuieli

de judecată în favoarea pârâtului M.D.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a constatat că pentru amenzile aplicate societăților

comerciale, altele decât cele 16, pentru care s-a impus completarea raportului

de expertiză, pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, instanța de control

judiciar stabilind în mod irevocabil că soluția dată în ciclul procesual

anterior este legală și temeinică.

În ceea ce privește

cele 16 societăți pentru care s-a dispus completarea raportului de expertiză,

Curtea a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii

pârâtului B.Ș.

S-a apreciat că nu se

poate imputa acestui pârât pasivitatea din primele 14 zile de la data la care

procesul-verbal a intrat în evidența serviciului.

În opinia instanței

un astfel de raționament ar fi extrem de formal și nu ar ține seama de modul în

care se organizează în mod eficient un serviciu de urmărire. Un șef serviciu

urmărire are posibilitatea, în condițiile în care termenul de prescripție

pentru executarea amenzii este de 1 an, să stabilească priorități în raport de

toate sarcinile de la un moment dat ale serviciului și ținând seama de gradul

de urgență al fiecărei sarcini. Din acest punct de vedere o pasivitate de 14

zile se înscrie în limitele marjei de apreciere pe care o are funcționarul

public învestit cu sarcini de conducere, acesta fiind în măsură să aprecieze

dacă este oportună demararea procedurilor de executare silită de a doua zi după

primirea procesului-verbal de contravenție sau, în raport de lucrările aflate

în lucru și de logistica pe care o are la dispoziție, este preferabilă

demararea ulterioară a acestor proceduri, cu condiția ca actele să fie

îndeplinite în termen util.

Concluzia expertului

potrivit căreia pârâtul ar trebui să plătească suma de 112.328 ROL s-a reținut

că se întemeiază pe o interpretare eronată a dispozițiilor Deciziei de casare

nr. 4559 din 22 octombrie 2009. Înalta Curtea de Casație și Justiție a impus

individualizarea sumelor datorate pentru fiecare dintre pârâți în raport de

perioada în care a deținut funcția de șef Serviciu Urmărire, nu proporțional cu

această perioadă. Prejudiciul pentru fiecare amendă în parte este unitar, se

produce la o dată determinată (data împlinirii termenului de prescripție), iar

la producerea lui pot concura fapte ilicite (omisive) ale mai multor persoane,

situație în care ar interveni răspunderea solidară. Dispozițiile deciziei de

casare au în vedere faptul că pentru unele amenzi este posibil ca unul dintre

pârâți să nu aibă nicio culpă și, în astfel de situație, răspunderea solidară

este exclusă.

În speță s-a

constatat că pârâtul B.Ș. a procedat în limitele marjei sale de apreciere,

pasivitatea sa în primele 14 zile de la data înregistrării procesului-verbal de

contravenție neconstituind o faptă ilicită.

În ceea ce privește

celelalte amenzi aplicate în perioada în care pârâtul B.Ș. a avut funcția de

șef Serviciu Urmărire, expertul contabil a arătat în completarea raportului de

expertiză realizată în fond după casare că aceste procese-verbale au fost

înregistrate în evidența serviciului după data de 15 martie 1996, astfel încât

acest pârât nu avea posibilitatea să îndeplinească niciun act de executare,

vinovăția sa fiind exclusă.

S-a mai reținut că nu

sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtului M.D. pentru

următoarele amenzi neexecutate: amenda de 5.838.000 ROL aplicată

contravenientei SC A.I. SRL, amenda de 222.534.189 ROL aplicată contravenientei

SC R. SRL, amenda de 212.333.972 ROL aplicată contravenientei SC D. SRL.

Pentru aceste trei

amenzi s-a constatat, din probele administrate în dosar, că s-a început

executarea silită și aceasta s-a derulat pe parcursul mai multor ani,

efectuându-se acte în vederea identificării bunurilor sau sumelor de bani care

ar putea fi executate. În acest sens s-a constatat că dosarele de executare pentru

cele trei societăți au fost depuse la instanță, iar expertul contabil a descris

pe larg actele de executare efectuate în aceste trei cazuri, în raportul de

expertiză efectuat în ciclul procesual anterior, făcând vorbire de aceste

proceduri și în completarea la raportul de expertiză realizată după casare.

Pârâtul, în calitatea

sa de șef Serviciu Urmărire, nu avea o obligație de rezultat, ci una de

diligență. În aceste condiții s-a reținut că răspunderea sa nu poate fi

angajată ca urmare a simplei constatări că procesele-verbale de contravenție nu

au fost încasate în termenul de un an de la data întocmirii ci, pentru a se

putea vorbi de o faptă ilicită, trebuie să se constate lipsa de diligență a

funcționarului public. Cât timp, din acte, rezultă că pârâtul nu a rămas în

pasivitate, ci a inițiat procedurile pe care le avea la dispoziție, nu se poate

vorbi de faptă ilicită, chiar dacă amenzile nu au fost încasate.

De altfel, a reținut

instanța, în acest caz este incertă și existența prejudiciului, iar prejudiciul

se produce la data împlinirii termenului de prescripție. Înalta Curte de

Casație și Justiție a stabilit, prin decizia de casare, că în cazul acestor

amenzi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968, care prevăd un termen de

prescripție de 1 an de zile. În ceea ce privește, însă, modul de calcul al

acestui termen, Legea nr. 32/1968 nu conține dispoziții exprese, motiv pentru

care urmează să se completeze cu dispozițiile de drept comun în materie de

prescripție extinctivă, respectiv Decretul nr. 167/1958.

Astfel, s-a constatat

că termenul de prescripție de un an nu s-a împlinit, în cazul acestor trei

societăți, la un an de la data întocmirii procesului-verbal de contravenție,

întrucât au fost efectuate acte de executare. Aceste acte au avut ca efect

întreruperea prescripției și un nou termen de prescripție a început să curgă

după îndeplinirea ultimului act de executare.

Având în vedere că

aceste acte de executare s-au efectuat, în cazul acestor trei societăți, mult

timp după ce pârâtul M.D. nu mai avea funcția de conducere care a atras

chemarea sa în judecată, în opinia instanței rezultă că termenul de prescripție

nu s-a împlinit pe timpul mandatului său.

De asemenea, s-a

reținut că se poate stabili cu certitudine faptul că neîncasarea celor trei amenzi

nu este imputabilă pârâtului M.D., întrucât în timpul mandatului său s-au

realizat acte de executare menite, pe de o parte să întrerupă termenul de

prescripție, conservând, astfel, creanța statului, și, pe de altă parte, să

conducă la recuperarea unei părți din datorie, în măsura în care au fost

identificate bunuri și valori care să poată fi supuse executării.

S-a mai reținut că nu

sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtului M.D. pentru

următoarele amenzi neexecutate: amenda de 1.000.000 ROL aplicată

contravenientei SC O. SRL, amenda de 200.000 ROL aplicată contravenientei SC

N.W. SRL, amenda de 1.800.000 ROL aplicată contravenientei SC A.I. SRL.

Pentru aceste

societăți expertul contabil a arătat, în primul raport de expertiză, că s-au

întocmit dosare de executare, acestea au fost înaintate administrațiilor

financiare competente care au confirmat primirea dosarelor, dar nu au fost în

măsură să le prezinte, precizând că dosarele nu se mai găsesc. Pornind de la

principiul înscris în art. 1169 C. civ., potrivit căruia reclamantului îi

revine sarcina probei, rezultă că îndoiala profită pârâtului (in dubio pro

reo). În lipsa dosarelor care ar fi permis instanței să stabilească dacă au

fost efectuate acte de executare de natură să ducă la întreruperea termenului

de prescripție și dacă pârâtul a dat sau nu dovadă de diligență în cele trei

cazuri menționate, concluzia instanței a fost în favoarea pârâtului și în

aceste trei cazuri, ca și în cele trei analizate anterior.

A mai reținut

instanța că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtului

M.D. pentru următoarele amenzi neexecutate: amenda de 2.000.000 ROL aplicată

contravenientei SC M.I.E., amenda de 300.000 ROL aplicată contravenientei SC K.

SRL, amenda de 300.000 ROL aplicată contravenientei SC A.S.I., amenda de

100.000 ROL aplicată contravenientei SC B.G., amenda de 100.000 ROL aplicată

contravenientei SC F.M., amenda de 200.000 ROL aplicată contravenientei SC

M.T.I., amenda de 200.000 ROL aplicată contravenientei SC M.I., amenda de

500.000 ROL aplicată contravenientei SC M.S.I., amenda de 500.000 ROL aplicată

contravenientei SC L.I. LTD, amenda de 500.000 ROL aplicată contravenientei SC

T.I.

A precizat instanța

că pentru aceste societăți administrațiile de sector nu au confirmat primirea

vreunui dosar de executare cu excepția societății SC A.S.I., pentru care a fost

întocmit dosar de executare, dar după împlinirea termenului de prescripție. În

aceste cazuri s-a tras concluzia lipsei de diligență a pârâtului M.D. care, în calitatea

sa de șef Serviciu Urmărire, avea obligația să se asigure că funcționarii

subordonați îndeplinesc toate actele necesare pentru executarea creanțelor.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, Curtea a obligat Curtea de Conturi la plata sumei de

4.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului B.Ș., conform art. 274

C. proc. civ.

Cât privește pe

pârâtul M.D., Curtea a constatat că acesta a avansat aceleași cheltuieli de

judecată, însă în privința sa sesizarea a fost admisă pentru suma de 470 RON

(față de suma de 47.227,7 RON pretinsă de reclamantă). În aceste condiții s-a

reținut că vor rămâne în sarcina acestui pârât o parte din cheltuielile de

judecată avansate, proporțional cu partea pentru care s-a admis acțiunea

(respectiv 1%), Curtea de Conturi fiind obligată la plata către acest pârât a

diferenței. În consecință, față de dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

reclamanta a fost obligată la plata sumei de 3.960 RON, cheltuieli de judecată

în favoarea pârâtului M.D.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs Curtea de Conturi a

României, Administrația Finanțelor Publice Sector 1, Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce

privește soluționarea sesizării Curții de Conturi a României în faza

rejudecării, pe fond în raport de dispozițiile deciziei de casare respectiv

Decizia nr. 4559 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs,

de nelegalitate, sunt comune tuturor recursurilor ținând cont de poziția

procesuală a autorităților pârâte în raport cu limitele casării și respectiv

rejudecării dispuse de instanța de recurs.

Recurenții critică

sentința dată în urma rejudecării pronunțată la 4 octombrie 2011, prin care a

fost admisă în parte sesizarea formulată de reclamanta-recurentă Curtea de

Conturi și a fost obligat pârâtul-intimat M.D. la plata sumei de 470 RON cu

titlu de despăgubiri în favoarea bugetului de stat, fiind respinse celelalte

pretenții față de acest pârât și sesizarea formulată față de pârâtul-intimat

B.Ș.

Se arată în motivele

de recurs că instanța de fond, deși a dispus completarea raportului de

expertiză conform îndrumărilor date în decizia de casare, nu a verificat în

concret existența condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale

pârâților - persoane fizice în ceea ce privește cele 16 societăți comerciale

pentru care s-a dispus completarea raportului de expertiză contabilă.

Se arată că în mod

greșit s-a reținut de instanța de fond că în cauză nu trebuie angajată răspunderea

celor doi pârâți în condițiile în care pentru aceste societății nu au fost

formulate dosare de executare silită și nu s-au întocmit acte de executare până

la împlinirea termenului de prescripție.

Se arată că în cauză

erau îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale deoarece

pârâții-intimați nu au îndeplinit formele de executare privind încasarea

amenzilor, în termenul de prescripție de 1 an prevăzut de Legea nr. 32/1968.

Se solicită admiterea

recursurilor și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în

totalitate a sesizării Curții de Conturi.

La dosar,

pârâții-intimați au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea

recursurilor ca nefondate.

Analizând recursurile

declarate, în raport de motivele invocate, Curtea le apreciază, pentru

următoarele considerente comune, ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite

condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ.

În faza rejudecării

dispusă prin Decizia nr. 4559 din 22 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prima instanță, prin

sentința recurată, a respectat limitele de casare și a respectat considerentele

instanței de recurs privind menținerea în parte a considerentelor Sentinței civile

nr. 3496 din 10 decembrie 2008.

Prin decizia

pronunțată de instanța de recurs s-a reținut că pentru 16 societății pentru

care amenzile nu au fost încasate în termenul de prescripție de 1 an prevăzut

de Legea nr. 32/1968 se impune completarea raportului de expertiză contabilă și

verificarea îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile

delictuale conform art. 998 - 999 C. civ., în concret față de pârâții-intimați.

Prin sentința

recurată, în fond, după casare, au fost respectate dispozițiile art. 315 alin.

(1) C. proc. civ., efectuând-se în cauză un nou raport de expertiză contabilă.

Cenzurând motivat

concluziile acestui raport față de obiecțiunile depuse de părți, prima instanță

a apreciat concret, în raport de fiecare pârât-intimat îndeplinirea cumulativă

a condițiilor prevăzute de art. 98 - 999 C. civ.

Curtea constată că

prima instanță a verificat atât pentru pârâtul-intimat B.Ș., cât și pentru

pârâtul-intimat M.D. îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii.

Față de pârâtul intimat

B.Ș. a cenzurat corect concluzia raportului de expertiză potrivit căruia

pârâtul ar trebui să plătească suma de 112.328 RON. S-a constatat în mod corect

că în cazul acestui pârât nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea

răspunderii pârâtului în calitate sa de șef Serviciu Urmărire deoarece acesta a

procedat în limitele marjei sale de apreciere, pasivitatea sa în primele 14

zile de la data înregistrării procesului-verbal de contravenție constituind o

faptă ilicită, ținând cont de faptul că pârâtul nu avea o obligație de

rezultat, ci una de diligență.

În ceea ce privește

celelalte amenzi aplicate în perioada în care intimatul B.Ș. a avut funcția de

șef Serviciu Urmărire procesele-verbale au fost înregistrate în evidența

serviciului după data de 15 martie 1996, când acesta nu mai îndeplinea funcția

și pe cale de consecință nu este îndeplinită condiția existenței culpei și a

faptei de natură a produce un prejudiciu material.

În ceea ce privește

pe intimatul-pârât M.D., în mod corect instanța de fond a analizat îndeplinirea

condițiilor pentru angajarea răspunderii pentru toate concluziile verificate

care nu au fost exercitate, pentru fiecare din societățile controlate.

S-a stabilit că

pentru o parte din amenzi nu este culpa pârâtului pentru neexecutarea în termen

privind SC A.I. SRL, SC R. SRL, SC D. SRL, iar în celelalte trei societăți nu

s-a probat că pârâtul a dat dovadă de diligență privind executarea amenzilor,

în condițiile în care s-au întocmit dosarele de executare care nu au fost

identificate în materialitatea lor.

S-a apreciat în mod

corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței răspunderii civile

delictuale pentru suma totală neîncasată în cuantum de 470 RON.

Nu pot fi reținute

susținerile din recursurile declarate privind cuantumul sumei reținute în

sarcina acestui pârât cu titlu de prejudiciu în condițiile în care pentru

perioada 30 mai 1996 -14 februarie 1998 nu a existat probată în concret culpa

acestui pârât în ceea ce privește prejudiciul material pretins prin actul de

sesizare al Curții de Conturi.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge

recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată

de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Curtea de Conturi a României, de Administrația Finanțelor Publice

Sector 1, de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Sentinței nr. 5596 din

4 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 septembrie 2012

Procesat de GGC - AZ