ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5796/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

Judecătoria Ploiești sub nr. 159 din 8 ianuarie 2004, reclamantul B.D. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului

Ploiești constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în

Ploiești, compus din teren, în suprafață de 78 mp și construcția edificată pe

acest teren.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în anul 1966 a primit un ordin de repartiție de la Primăria

municipiului Ploiești pentru acest teren pe care a edificat construcția fără

autorizația de construcție.

Reclamantul a mai arătat că din anul 1966

a primit un ordin de repartiție de la Primăria Municipiului Ploiești pentru

acest teren pe care a edificat construcția fără autorizație de construire.

Reclamanta a mai arătat că din anul 1966

până în prezent a stăpânit imobilul în litigiu, în mod public și sub nume de

proprietar, astfel încât, a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de

30 de ani.

În drept, reclamantul și-a întemeiat

acțiunea pe dispoziția art. 1847 C. civ.

În susținerea acțiunii, reclamantul a

depus la dosar înscrisuri.

La termenul de judecată din 14 aprilie

2004 instanța a pus în discuție necesitatea administrării probei cu martori,

dar reclamantul a declarat că nu înțelege să solicite administrarea acestei

probe și nici a altor probatorii.

Prin sentința civilă nr. 3157 din 14

aprilie 2004 a Judecătoriei Ploiești a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că reclamantul nu a produs nici un fel de probe în

susținerea acțiunii, deși îi revenea sarcina probei, în baza art. 1169 C. civ.

Apelul declarat de reclamantul B.D. împotriva

acestei sentințe pronunțate de Judecătoria Ploiești, a fost respins, ca

nefondat, de către Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 2266

din 24 august 2004.

Împotriva acestei din urmă decizii, în

termen legal, a declarat recurs reclamantul B.D., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, reclamantul a

susținut că instanța de apel ca de altfel și cea de fond, a greșit, neținând cont

de faptul că este proprietar al imobilului în cauză, l-a posedat de mai bine de

30 de ani, nefiind tulburat în dreptul său este trecut în rolul de la Primărie,

a achitat impozitul și taxele, la zi și terenul îl obținuse de la Primăria

localității, în urma unei repartiții.

Recursul este nefondat.

Prin acțiunea inițială,

recurentul-reclamant a solicitat instanței să constate că este proprietarul

imobilului din Ploiești, județul Prahova.

În susținerea acțiunii, a depus la dosar

o adresă, în copie, prin care fostul Consiliu Popular al municipiului Ploiești,

Serviciul de Arhitectură și Sistematizare îi comunica, că la cererea sa, i s-a

aprobat atribuirea unui teren pentru construirea unei locuințe în regie proprie

și îl invita ca până la 30 aprilie 1970, orele 10 să se prezinte la Secția de

Arhitectură, pentru a ridica decizia de atribuire a terenului repartizat, în

caz contrar, aceasta urmând a fi anulată. De asemenea, a mai depus o adeverință

de la Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului din care

rezultă că figurează cu o clădire cu valoare de impunere de 243,190.500 lei,

impus în baza declarației nr. 43.919 din 18 ianuarie 1999.

Solicitându-i-se de către instanță, în

ședința publică din 14 aprilie 2004 să dovedească cu acte și martori, cu ce

titlu a dobândit terenul, că este cel care a edificat construcția, eventual

autorizația de construcție, faptul că a stăpânit imobilul ca proprietar, fără

să fie tulburat în dreptul său și alte elemente relevante pentru a i se

recunoaște un drept de proprietate asupra imobilului, acesta a refuzat a face

vreo probă, limitându-se a solicita admiterea acțiunii.

Or, în aceste condiții, în care în afara

unor obligații, nu se administrează probe pertinente și concludente, cu care

alegațiile să fie dovedite, în mod corect prima instanță i-a respins acțiunea

iar instanța de apel a confirmat soluția.

Așa fiind, în condițiile date, hotărârile

atacate sunt temeinice și legale încât recursul de față va trebui privit ca

nefondat și respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 2266 din 24 august 2004 a Curții de

Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

1 iulie 2005.