ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5331/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 400 din 27 mai 2004 a Judecătoriei Răcari a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de M.I. împotriva pârâtului S.V., având ca obiect obligarea acestuia de a-i lăsa reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de teren cu dimensiunile 30 ml lungime și 25 ml lățime, teren curți construcții, amplasate în partea de nord și 60 cm în partea dinspre sud, cu vecinătățile menționate în cuprinsul acțiunii. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză că nu s-a făcut dovada acaparării de către pârât a suprafeței de teren revendicată de reclamant, întrucât terenurile deși limitrofe nu corespund cu suprafețele trecute în titlurile de proprietate ale părților.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2785 din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pentru aceleași considerente de fapt și de drept. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recursul de față în condițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., solicitând casarea ei și rejudecarea cauzei pentru efectuarea unei noi expertize. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: În primul rând se constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate prin motivele de recurs, întrucât instanța de apel nu a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal sau cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Dimpotrivă, a fost respinsă în mod corect acțiunea în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun, de la posesorul neproprietar. Cum în speță, s-a stabilit temeinic că pârâtul este proprietarul terenului revendicat, rezultă că soluția adoptată este legală. Cât privește cel de al doilea motiv de recurs se constată că acesta nu are suport în prevederile invocate, respectiv art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Potrivit acestui text, constituie motiv de nelegalitate a unei hotărâri judecătorești, ce poate fi invocat prin recurs nepronunțarea instanței asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate.

Rezultă că se are în vedere un mijloc de apărare propus, evident în condițiile legii sau o dovadă administrată de instanță, ceea ce nu este cazul în speță și aceasta pentru că recursul nu se referă la probe administrate asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, ci se solicită suplimentarea probelor, ceea ce nu se poate constitui în motiv de recurs, potrivit prevederilor redate. Tot astfel, nici varianta a doua a textului invocat nu este aplicabilă în speță, pentru că aceasta are în vedere situația în care mijlocul de apărare sau dovada administrată să fi fost „hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”. Este vorba deci de probe administrate asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, sau nu le-a avut în vedere în adoptarea soluției.

Prin urmare textul menționat nu are în vedere sub nici o formă, suplimentarea sau refacerea probelor, ceea ce se solicită prin recursul de față. Așa fiind, hotărârea recurată este legală și temeinică, astfel că recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul M.I., împotriva deciziei civile nr. 2785 din 3 noiembrie 2004, a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.