ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1451/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 654/2017, pronunțată la data de 14 martie 2017, în dosarul nr. x/2016, a respins cererea de revizuire formulată de S.C.A. S.R.L. București, împotriva deciziei civile nr. 708/30 septembrie 2016, dată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. x/2015, intimați fiind B. S.A. Alexandria, C., D. S.R.L. Pitești- prin administrator judiciar E. și Biroul Executorului Judecătoresc "F.".

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuenta SOCIETATEA A. S.R.L. BUCUREȘTI.

Recurenta- revizuentă Societatea "A." S.R.L. București se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile Noului C. proc. civ., solicitând a se verifica modul în care, în faza judecății contestației la executare (în apel) s-a încălcat neîndoielnic autoritatea de lucru judecat aferentă fazei de judecată a validării popririi (soluție din ambele faze procesuale).

În recursul său, recurenta- revizuentă a relevat, foarte pe larg, istoricul din cele două dosare, soluțiile pronunțate și motivele reținute de instanțe în argumentația acestora, istoricul hotărârilor judecătorești pronunțate în dosar și considerentele pentru care, în opinia sa, sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., și a arătat că, în mod sintetic, motivul de recurs este următorul:

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman - decizia civilă nr. 708 din 30 septembrie 2016 (apel) pronunțată în dosarul nr. x/2015 - a încălcat prin considerentele sale în mod explicit considerentele primei hotărâri - decizia civilă nr. 2428 din 9 septembrie 2015 (apel) a Tribunalului Argeș - pronunțată în dosarul nr. x/2013.

Prima hotărâre căreia trebuia să i se respecte autoritatea de lucru judecat este un compus dintre considerente și dispozitiv, care în toate componențele sale generează obligația respectării raționamentului judiciar efectuat (pentru că, dispozitivul și considerentele reprezintă un tot unitar).

Pentru o analiză corectă, recurenta- revizuentă subliniază faptul că nu s-a prevalat și nu a invocat autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Tribunalul Argeș în fața instanței de apel - Tribunalul Teleorman - ci doar în fața instanței de fond - Judecătoria Alexandria - și nici Tribunalul Teleorman nu a avut în vedere decizia nr. 2428 din 9 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Argeș în considerentele sale, ci doar - în preambulul hotărârii - a prezentat soluția instanței de fond, a Judecătoriei Alexandria, preluând/copiind motivarea instanței de fond, care evident face trimitere la autoritatea de lucru judecat invocată de recurentă și la faptul că nu este o veritabilă excepție, ci o chestiune de fond.

Recurenta- revizuentă a arătat că, chestiunea juridică esențială și de finețe a speței este să se stabilească dacă o instanță de executare (în exercițiul învestirii sale cu soluționarea unei acțiuni intitulate "contestație la executare"- însă în afara unor veritabile critici aduse procedibilității executării silite, ci vizând de fapt fondul raportului obligațional) ar putea trece peste faptul statuării definitive a obligației de plată de către o instanță de validare în patrimoniul celui executat silit.

Prin raportare la dispozițiile art. 712 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenta susține că acest lucru nu este posibil, desființarea hotărârii judecătorești definitive de plată- emisă de însăși instanța special îndreptățită să facă acest lucru (instanța de validare)- neputându-se realiza de către instanța de executare pentru motive de fond, ținând cont de însuși conținutul raportului obligațional care fusese dedus judecății definitive de validare.

În continuare, recurenta- revizuentă Societatea "A." S.R.L. București a redat, foarte pe larg, conținutul celor două dosare în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice date de instanțe de același grad, în raport de care s-a formulat cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., și consideră relevant să menționeze faptul că: a) atât la fondul validării, cât și în cadrul apelului în validarea popririi, debitorul D. S.R.L. a fost parte în proces, cele două dispozitive menționând expres acest lucru; b) cu prilejul apelului în validarea popririi - când, deci, deschiderea procedurii insolvenței se produsese deja - nici terțul poprit B. și nici debitorul D. S.R.L. nu au învederat/nu au promovat motivul deschiderii insolvenței îndreptat ca pe o critică împotriva faptului datorării unei plați directe de către B. (în beneficiul recurentei) ori ca pe un motiv de apel împotriva validării dispuse de Judecătoria Pitești.

În opinia recurentei- revizuente, acest lucru înseamnă ca debitorului D. S.R.L. aflat în insolvență, dar cu precădere terțului B. S.R.L., ca parte întâi interesată - pentru că deja îi revenea sarcina unei plăți directe către recurentă, în acord cu sentința de validare a popririi - le incumba sarcina, aveau posibilitatea și obligația să deducă acest motiv de fond judecății instanțelor de validare (chiar în apel).

Acest fapt face ca deducerea în premieră a judecății "motivului insolvenței" în faza contestației la executare să fie una făcută omisso medio, în orice caz inadmisibil, împotriva dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., atât timp cât este vorba despre contestația la executare împotriva punerii în executare silită a unui titlu executoriu - hotărâre judecătorească pentru un "motiv de fapt și de drept pe care l-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă".

Recurenta a mai susținut că, într-un conflict între constatările și dispozițiile definitive ale instanței de validare cu privire la fondul raportului obligațional, la existența și exigibilitatea obligației validate prin judecată și cele ale unei simple instanțe de executare, ar trebui să prevaleze cele dintâi, adică acelea aparținând instanței menite expres conform legii cu soluționarea acestor aspecte, considerând că nu este bine să se permită ca într-o fază de control jurisdicțional cu alt obiect rezervat de legea procesuală (procedibilitatea executării silite subsecvente) să fie răsturnată soluția esențială a instanței specific însărcinate cu fondul raportului dintre părți.

Concluzionând, recurenta- revizuentă a susținut că în analiza obiectului și cauzei juridice aferente lucrului judecat, trebuie să se observe faptul esențial că aceasta trebuie să fie pusă efectiv în postura de a "putea opune lucrul anterior judecat", ținând cont de aspectul neîndoielnic că se află dincolo de prezența unei simple "legături" cu soluționarea procesului din fața Tribunalului Teleorman (cerută de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.), și, prin raportare la considerentele clare ale celor două tribunale, i-a fost înlăturată cu totul însăși obligația datorării plății directe de către terțul poprit, aspect de fond care fusese net judecat anterior și definitiv la Tribunalul Argeș.

Prin Rezoluția din 23 iunie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimați, față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, constatându-se că la dosar a fost depusă întâmpinare de către intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC "F.", prin care, pe cale de excepție, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, neavând calitate de parte în sensul prevederilor art. 716 alin. (1) Noul C. proc. civ., solicitând admiterea excepției.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispozițiile 493 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (6) teza I Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 9 noiembrie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au depus punct de vedere în scris asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 01 februarie 2018, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., față de faptul că părțile nu și-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 26 aprilie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu citarea părților.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prima critică din recurs invocată de recurenta- revizuentă SOCIETATEA A. S.R.L. BUCUREȘTI, este fundamentată pe autoritatea de lucru judecat, în esență, subliniind recurenta că nu s-a prevalat și nu a invocat autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Tribunalul Argeș în fața instanței de apel- Tribunalul Teleorman-, ci doar în fața instanței de fond- Judecătoria Alexandria, și nici Tribunalul Teleorman nu a avut în vedere decizia nr. 2428/09.09.2015 pronunțată de Tribunalul Argeș, în considerentele sale, ci doar în preambulul hotărârii a prezentat soluția instanței de fond.

În examinarea acestei critici, urmează a se verifica dacă hotărârea recurată, prin care a fost soluționată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Astfel, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei menționate, autoritatea de lucru judecat presupune în mod necesar existența triplei identități: de cauză, de obiect și de părți, așa cum prevăd dispozițiile art. 431 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de revizuire a reținut că, pentru a fi operant motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., este obligatoriu ca cea dintâi hotărâre pronunțată să nu fi fost cunoscută și avută în vedere la soluția dată prin cea de-a doua, astfel încât, dacă instanța ar fi cunoscut despre pronunțarea ei, să fi ajuns la o altă soluție.

Deopotrivă, prin decizia din apel (nr. 708 a Tribunalului Teleorman), cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată- recurenta- revizuentă SOCIETATEA A. S.R.L. BUCUREȘTI, s.n.- se reține că instanța a învederat faptul că aceasta a fost recalificată ca o apărare ce ține de fondul contestației, având în vedere faptul că aceasta vizează, de fapt, puterea de lucru judecat a sentinței civile de validare a popririi, în cauză nefiind identitate de părți, obiect și cauză, pentru a putea opera autoritatea de lucru judecat.

Astfel, în speță, este necontestat faptul că instanța care a pronunțat hotărârea care a format obiectul cererii de revizuire (Decizia civilă nr. 708/2016 a Tribunalului Teleorman) a fost învestită și a analizat existența autorității de lucru judecat în privința contestației la executare formulate prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia nr. 2428/2015 a Tribunalului Argeș).

Din examinarea deciziei recurate, se constată că instanța, în analizarea condițiilor de admisibilitate a revizuirii pentru motivul întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., a reținut că cererea este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității de lucru judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție.

În continuare, Curtea a constatat că, dimpotrivă, în apărare, în fața primei instanțe de fond a contestației la executare, a și fost formulată, în mod expres, excepția autorității de lucru judecat, față de judecata pronunțată în cererea de înființare și validare a popririi, fiind respinsă de instanță după examinarea hotărârii ce în prezent se pretinde a fi contrazisă prin hotărârea de retractat.

Astfel învestită, instanța anterioară a făcut verificări de fapt și de drept, identificând statuările învestite cu efectul autorității de lucru judecat care însoțise o hotărâre definitivă ce tranșează un litigiu, fără ca revizuenta să poată pretinde o altă situație juridică (sub aspectul readucerii în discuție a acestei excepții).

Această condiție de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de toate aceste considerente reținute de către instanță prin hotărârea dată asupra revizuirii, susținerile recurentei- revizuente sunt nefondate.

Curtea de apel, analizând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire prin verificarea condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., care a fost temeiul de drept al cererii formulate de revizuenta Societatea A. S.R.L. București, corect a reținut că, în această cale extraordinară de atac, nici condiția referitoare la necunoașterea hotărârii mai înainte pronunțate de către instanța a cărei retractare se cere nu este îndeplinită.

De aceea, susținerea recurentei- revizuente se bazează pe confuzia și ignorarea de către aceasta a modalității în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăților ulterioare.

Ca și motiv nou- introdus în C. proc. civ., motivul șapte de recurs, potrivit cu care:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.", reflectă importanța acordată autorității de lucru judecat, a cărei incidență nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului non reformatio in peius.

Reglementată pentru prima oară în C. civ. principal efect al hotărârii judecătorești, dar și ca excepție absolută, autoritatea de lucru judecat are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată; soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată (din rațiuni pentru a se evita un șir nesfârșit de procese, cu pericolul de a se pronunța hotărâri contradictorii) a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Astfel fiind, în ipoteza în care ar fi realizat o examinare a legalității și temeiniciei asupra modului în care Tribunalul Teleorman a tranșat chestiunile referitoare la executările silite derulate de-a lungul timpului între părți, instanța de revizuire ar fi exercitat o competență specifică instanței de control judiciar.

Însă, procedând în acord cu dispozițiile procedurale, instanța de revizuire a concluzionat în sensul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice- în opinia revizuentei, pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

În acest sens, instanța are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Nici cealaltă critică formulată de recurenta- revizuentă, prin care se susține, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., nu este fondată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dintre aceste cerințe, pentru speța dedusă judecății, prezintă interes cea privind autoritatea de lucru judecat. Rațiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a două instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Se observă că recurenta- revizuentă pretinde că aceasta este și situația regăsită în cauza dedusă judecății, deoarece afirmă că după pronunțarea deciziei nr. 2428/2015 din 09 septembrie 2015 a Tribunalului Argeș, ar fi fost soluționată în sens contrar, o contestație la executare având același obiect, hotărârea pronunțată încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, recurenta- revizuentă SOCIETATEA A. S.R.L. BUCUREȘTI a susținut faptul că, decizia nr. 2428/2015 din 09 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2013- având ca obiect: validare poprire- (definitivă), prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de terțul poprit B. S.A. Alexandria, împotriva sentinței civile nr. 11880/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. x/2013, intimați fiind creditoarea S.C. A. S.R.L. București, debitoarea D. S.R.L. și intervenienta C. (prin respectiva sentință fiind admisă cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S.C. A. S.R.L. București, în contradictoriu cu debitoarea D. S.R.L. și terțul poprit B. S.A. Alexandria, sens în care, s-a validat poprirea înființată prin adresa nr. x/2013 în dosarul de executare nr. 261/2013 al B.E.J. "G." asupra sumelor datorate debitorului de terțul poprit, până la concurența sumei de 543.755,53 RON (531.964,58 RON debit și a sumei de 11.780,95 RON cheltuieli de executare), se află în contradicție cu soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 708 din data de 30 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția Civilă, în dosarul nr. x/2015 având ca obiect: contestație la executare (definitivă), prin care au fost admise apelurile declarate de apelanta- contestatoare S.C. B. S.A. Alexandria și apelanta - intervenientă S.C. D. SRL- prin administrator judiciar E. SPRL București, împotriva sentinței civile nr. 795 din 16.03.2016 pronunțată de Judecătoria Alexandria, în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecătoresc "F." și S.C. A. S.R.L. București; s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că au fost admise în parte contestația la executare și cererea de intervenție accesorie; a fost anulată întreaga executare silită și toate actele de executare ce fac obiectul dosarului de executare silită nr. 821/2015 al B.E.J. "F." cu privire la contestatoarea S.C. B. S.A.; s-a dispus restituirea către contestatoare a sumei totale de 1575 RON achitate cu titlu taxă judiciară de timbru, fond și apel și a fost obligată intimata S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 339,6 RON către B.E.J. "F." cu titlu de cheltuieli fotocopiere dosar executare silită. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Față de acestea, Înalta Curte constată că recurenta- revizuentă circumscrie noțiunii de contrarietate, așa cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., modalitatea procedurală diferită de soluționare a unor cauze diferite din perspectiva diferitelor forme și acte de executare silită întocmite în cadrul unor dosare execuționale diferite, deci, în dosare având obiect și cauză diferite.

Astfel, prima hotărâre, respectiv, decizia nr. 2428/2015 din 09 septembrie 2015, adică, cea care creează în ipoteza cauzei, autoritatea de lucru judecat pretins a fi fost încălcată prin hotărârea ulterioară menționată, a privit cererea formulată de creditoarea S.C. A. S.R.L. BUCUREȘTI de validare a popririi asupra veniturilor pe care debitoarea D. S.R.L. le are de primit de la terțul poprit B. S.A. pentru suma de 543.755,53 RON, reprezentând contravaloarea titlurilor executorii pentru care s-a dispus înființarea popririi executorii în dosarul de executare nr. 261/2013 al B.E.J. "G.", în timp ce, contestația la executare soluționată prin decizia civilă nr. 708 din 30 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția Civilă în dosarul nr. x/2015 (definitivă), a cărei revizuire s-a solicitat, a privit formele de executare silită ce fac obiectul dosarului execuțional nr. 821/2015 al B.E.J. "F.", este adevărat, pentru recuperarea sumei de 543.755,53 RON, la care s-au adăugat cheltuielile de executare în cuantum de 14.037,78 RON.

Față de acestea, obiectul și cauza analizate succesiv de către instanțe prin hotărârile ce se invocă a fi potrivnice, nu sunt identice, iar fundamentul legal este implicit diferit. Soluțiile astfel pronunțate nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit cauze cu totul diferite, cu obiect diferit.

În timp ce validarea popririi reprezintă mijlocul procedural prin care, creanța pe care debitorul poprit o deține asupra terțului poprit, se transferă creditorului urmăritor, și, astfel, în cadrul procesului de validare a popririi, se stabilește un raport juridic nou, direct între creditor și terțul poprit, contestația la executare este mijlocul procedural prin intermediul căruia, cei nemulțumiți de modul de derulare a executării silite pot obține desființarea măsurilor de urmărire silită.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate prin nesocotirea acestuia.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SOCIETATEA A. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 654/2017 din 14 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2018.