ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 481/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 1064/2016 din 19 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii civile nr. 6704 din 02.10.2015, pronunțată în dosarul nr. x al Judecătoriei Bistrița și împotriva deciziei civile nr. 591 din 20.10.2016, pronunțată în dosarul nr. x al Tribunalului Bistrița- Năsăud.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, revizuenta A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea ce se solicită a fi casată (Curtea de Apel Cluj), în temeiul art. 496- 497 Noul C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenta- revizuentă A. a relevat, pe scurt, istoricul din dosar, în referire la decizia civilă recurată, pe care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea legii, și a invocat, în esență, următoarele motive:

Instanța de judecată s-a rezumat la a statua că nu ar fi permisă efectuarea unui control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat. Or, din această perspectivă, legea nu distinge, adică, nu există nicio limitare sau o prohibire legală de a se recurge la procedura revizuirii într-un asemenea caz, iar în condițiile în care legea nu distinge, orice distincție și astfel de limitare impusă de o instanță de judecată apare ca fiind nelegală, întrucât adaugă la lege, cu atât mai mult cu cât, revizuirea este, în cazul pct. 8 al art. 509 alin. (1) Noul C. proc. civ., o cale de reformare, și nu una de retractare.

Cu privire la identitatea de obiect și cauză a hotărârilor judecătorești analizate, sens în care a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, recurenta- revizuentă A. apreciază că au fost încălcate la modul serios și consistent prevederile legale în vigoare.

Astfel, a arătat recurenta, în cauză au fost invocate dispozițiile art. 430 Noul C. proc. civ., excepția putând fi invocată în orice stare a procesului, și chiar înaintea instanței de recurs, iar în fața Tribunalului Bistrița- Năsăud, excepția a fost precizată, demers legal și efectuat în termen legal, doar că instanța a tratat aceste precizări ca pe o neclaritate procesuală.

În opinia recurentei- revizuente, nu se poate invoca în mod legal o diferență de obiect și de cauză a hotărârilor judecătorești comparate/analizate; însă, chiar dacă ar exista asemenea diferențe între cele două hotărâri, acestea nu ar trebui să poată fi invocate de o instanță de judecată pentru a încălca prevederile art. 430 Noul C. proc. civ.

Într-adevăr, a arătat recurenta- revizuentă, concepția mult mai modernă a Noului C. proc. civ. statuează că orice chestiune juridică care este tranșată în mod definitiv între anumite părți litigante nu mai poate fi repusă ulterior, în discuție, în cadrul unui nou proces. În aceste condiții, concepția ce se regăsește atât în structurarea opiniei Tribunalului Bistrița- Năsăud, cât și a deciziei civile recurate, este structurată, în mod nelegal, pe prevederile vechii legislații procesual- civile.

Mai mult însă, s-a arătat, obiectul și cauza nu diferă cu adevărat: toate executările silite și, astfel, toate pretențiile emise au fost grefate pe unul și același titlu executoriu, iar o eventuală diferență între sume nu poate fi echivalată, în mod legal, desigur, cu un alt obiect, întrucât sumele respective făceau parte integrantă și indisolubilă din una și aceeași creanță, privită ca întreg, și nu se refereau la o altă creanță, în continuare, recurenta- revizuentă dezvoltând, pe larg, considerentele pentru care obiectul și cauza litigiilor soluționate prin cele două hotărâri pretins potrivnice nu diferă, cu adevărat.

Prin Rezoluția din 31 martie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimații CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ- NAPOCA și MUNICIPIUL CLUJ- NAPOCA - PRIN PRIMAR.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., și art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, intimații au formulat întâmpinare, la data de 10.05.2017, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei civile nr. 1064/2016 pronunțate de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x, ca temeinică și legală, considerând că în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale Curtea de Apel a pronunțat această decizie.

În conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea, de îndată, a întâmpinării formulate către recurenta- revizuentă A., punându-i-se în vedere obligația de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, se constată că la dosar a fost depus răspuns la întâmpinare de către recurenta- revizuentă A., prin care a solicitat Înaltei Curți să înlăture, ca fiind netemeinice și nelegale apărările formulate de intimații Municipiul Cluj- Napoca- prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Cluj- Napoca.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispozițiile 493 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (6) teza I Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 28 septembrie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., părțile depunând puncte de vedere în scris asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 18 ianuarie 2018, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., față de faptul că nu toate părțile și-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 22 februarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu citarea părților.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Primul motiv de recurs invocat de recurenta- revizuentă A., întemeiat în drept pe art. 488 pct. 7 Noul C. proc. civ., este fundamentat pe încălcarea autorității de lucru judecat, în esență susținând recurenta că instanța s-a rezumat la a statua că nu ar fi permisă efectuarea unui control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat.

Criticile formulate de recurentă se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 Noul C. proc. civ., urmând a se verifica dacă hotărârea recurată, prin care a fost soluționată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei menționate, autoritatea de lucru judecat presupune în mod necesar existența triplei identități: de cauză, de obiect și de părți, așa cum prevăd dispozițiile art. 431 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de revizuire în mod corect a reținut că, pentru admisibilitatea cererii de revizuire în cazul unor hotărâri definitive potrivnice, este necesar ca, în litigiul în care a fost pronunțată ultima hotărâre, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre anterioară ori, deși a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra acestei excepții.

Această condiție de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Or, în speță, este necontestat faptul că instanța care a pronunțat hotărârea care a format obiectul cererii de revizuire (Decizia nr. 591/2015 a Tribunalului Bistrița- Năsăud) a fost învestită și a analizat existența autorității de lucru judecat în privința contestației la executare formulate prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia nr. 236/2013 a Tribunalului Specializat Cluj).

Din examinarea deciziei recurate, se constată că instanța, în analizarea condițiilor de admisibilitate a revizuirii pentru motivul întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., a reținut că cererea este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității de lucru judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție.

În continuare, Curtea a constatat că, în speță, din cuprinsul deciziei civile nr. 591 din 20 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosar nr. x, reiese că în fața instanței de judecată, revizuenta a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 236/R/2013 pronunțată în dosarul nr. x al Tribunalului Specializat Cluj, excepție care a fost respinsă, constatând, așadar, că învestit fiind cu soluționarea excepției autorității de lucru judecat, Tribunalul Bistrița-Năsăud a analizat-o, respingând-o, așa încât în prezentul litigiu nu mai este posibilă reanalizarea aceleiași excepții.

Mai mult, instanța de revizuire a considerat că, dacă s-ar admite ipoteza antamată de către revizuentă, ar stabili implicit că instanța de judecată, în această cale extraordinară de atac, realizează un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat, ceea ce nu este permis.

Astfel învestită, instanța anterioară a făcut verificări de fapt și de drept, identificând statuările învestite cu efectul autorității de lucru judecat care însoțește o hotărâre definitivă ce tranșează un litigiu, fără ca revizuenta să poată pretindă o altă situație juridică (sub aspectul readucerii în discuție a acestei excepții).

Așa fiind, în raport de toate aceste considerente reținute de către instanță prin hotărârea dată asupra revizuirii, greșit se susține de către recurenta- revizuentă că instanța s-a rezumat la a statua că nu ar fi permisă efectuarea unui control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat.

Curtea de apel, analizând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire prin verificarea condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., care a fost temeiul de drept al cererii formulate de revizuenta A., corect a reținut că, în această cale extraordinară de atac, nu este permis a se realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat.

De aceea, susținerea că instanța de revizuire nu ar fi statuat, ea însăși, asupra autorității lucrului judecat, se bazează pe confuzia și ignorarea de către recurentă a modalității în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăților ulterioare.

Ca și motiv nou- introdus în C. proc. civ., motivul șapte de recurs, potrivit cu care:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.", reflectă importanța acordată autorității de lucru judecat, a cărei incidență nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului non reformatio in peius.

Reglementată pentru prima oară în C. civ. principal efect al hotărârii judecătorești, dar și ca excepție absolută, autoritatea de lucru judecat are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată; soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată (din rațiuni pentru a se evita un șir nesfârșit de procese, cu pericolul de a se pronunța hotărâri contradictorii) a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Astfel fiind, în ipoteza în care ar fi realizat o examinare a legalității și temeiniciei asupra modului în care Tribunalul Bistrița- Năsăud a tranșat chestiunile referitoare la contestațiile la executare derulate de-a lungul timpului între părți, instanța de revizuire ar fi exercitat o competență specifică instanței de control judiciar.

Însă, procedând în acord cu dispozițiile procedurale, instanța de revizuire a concluzionat în sensul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice în opinia revizuentei pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

În acest sens, instanța are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Nici critica privind greșita aplicare a art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. nu este fondată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dintre aceste cerințe, pentru speța dedusă judecății, prezintă interes cea privind autoritatea de lucru judecat. Rațiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a două instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Se observă că recurenta- revizuentă pretinde că aceasta este și situația regăsită în cauza dedusă judecății, deoarece afirmă că după pronunțarea deciziei civile nr. 236/R/2013 din 15 aprilie 2013 a Tribunalului Specializat Cluj, au fost soluționate în sens contrar, contestații la executare având același obiect, hotărârile pronunțate încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, recurenta- revizuentă A. a susținut faptul că, decizia civilă nr. 236/R/2013 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x (irevocabilă), prin care s-a admis recursul formulat de recurenta B., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Municipiului Cluj- Napoca, împotriva sentinței civile nr. 1008/2013 pronunțată la 21 ianuarie 2013, în dosarul nr. x al Judecătoriei Cluj- Napoca, pe care a modificat-o în parte, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a contestației la executare formulate de contestatorul Consiliul Local al Municipiului Cluj- Napoca împotriva formelor de executare silită ce fac obiectul dosarului execuțional nr. x al Biroului Executorului Judecătoresc "C." și fiind menținută hotărârea în ceea ce privește modul de soluționare a excepțiilor, se află în contradicție cu soluția pronunțată prin încheierea civilă nr. 6704/2015 din data de 02 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița, secția Civilă, în dosarul nr. x (definitivă, prin decizia civilă nr. 591/2015 din 20 octombrie 2016 a Tribunalului Bistrița- Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dosar nr. x), prin care s-a admis contestația la executare formulată de contestatorii Municipiul Cluj- Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj- Napoca și, în consecință, s-a dispus anularea tuturor formelor de executare silită- poprire, întocmite de Biroului Executorului Judecătoresc "D." în dosarul execuțional nr. x și a executării silite înseși, dispunându-se și anularea încheierii civile de încuviințare a executării silite nr. 617/CC/2014, pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosar nr. x.

Înalta Curte constată că în mod legal s-a reținut de către instanța de revizuire că recurenta- revizuentă circumscrie noțiunii de contrarietate, așa cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., modalitatea procedurală diferită de soluționare a unor cauze diferite din perspectiva contestațiilor la executare formulate împotriva formelor diferite de executare silită întocmite în cadrul unor dosare execuționale diferite, întemeiate pe titluri de executare și cu încheieri de încuviințare diferite, privitor la recuperarea unor creanțe diferite, deci, în dosare având obiect și cauză diferite.

Astfel, prima hotărâre, respectiv, decizia civilă nr. 236/R/2013 din 15 aprilie 2013, adică, cea care creează în ipoteza cauzei, autoritatea de lucru judecat pretins a fi fost încălcată prin hotărârile ulterioare menționate, a privit contestația la executare formulată împotriva formelor de executare silită ce fac obiectul dosarului execuțional nr. x al B.E.J. "C.", în temeiul titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 563/25.11.2004 a Curții de Apel Cluj (dosar nr. x), prin care a fost obligat intimatul Consiliul Local al Municipiului Cluj- Napoca la plata despăgubirilor rezultate din actualizarea sumei de 14.743.445 RON, pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 4 martie 1998- 2 iunie 1999, în timp ce, contestația la executare soluționată prin încheierea civilă nr. 6704/2015 din 02 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița, secția Civilă în dosarul nr. x (definitivă, prin decizia civilă nr. 591/2015 din 20 octombrie 2016 a Tribunalului Bistrița- Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), a căror revizuire s-a solicitat, a privit formele de executare silită ce fac obiectul dosarului execuțional nr. x al B.E.J. "C.", pentru recuperarea diferenței rămase neachitate privind actualizarea sumei de 5.885.669,92 RON, pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 1 septembrie 2012- 30 noiembrie 2014.

Față de acestea, în mod corect și legal instanța de revizuire a constatat că obiectul și cauza analizate succesiv de către instanțele de judecată nu sunt identice, întrucât contestațiile vizează de fiecare dată o altă contestație la executare silită sau un alt act de executare, iar fundamentul legal este implicit diferit. Soluțiile astfel pronunțate nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit cauze cu totul diferite, cu obiect diferit.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate prin nesocotirea acestuia.

Critica recurentei- revizuente care a vizat nelegalitatea hotărârii instanței de revizuire pentru nemotivare, prin care a susținut că instanța nu a motivat hotărârea, este nefondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, în speță, se reține că instanța de revizuire a procedat la soluționarea cauzei cu analiza aspectelor care au impus respingerea cererii, și cu indicarea temeiului de drept, hotărârea fiind motivată, deoarece instanța a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale și, astfel, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 Noul C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1064/2016 din 19 decembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2018.