ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2009/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1111 A/2017, pronunțată la data de 16 iunie 2017, în dosarul nr. x/2017, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 2111 A din 19.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL BUCUREȘTI- PRIN PRIMAR, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, revizuenta S.C. A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și, pe fond, admiterea cererii de revizuire.

În recursul său, recurenta- revizuentă Societatea "A. București" S.A. București se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile Noului C. proc. civ.- art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., reproșând instanței de revizuire, că în mod nelegal a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. și, cu toate că reținut corect situația de fapt referitoare la cele două dosare, instanța a respins cererea de revizuire considerând în mod nelegal că cele două hotărâri nu sunt potrivnice, în continuare, fiind redate cele dispuse prin cele două hotărâri pretins potrivnice.

Recurenta- revizuentă a criticat decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 430 din noul C. proc. civ., arătând că, susținerile instanței în sensul că mențiunile din considerentele hotărârilor nu pot face obiectul unei cereri de revizuire în situația în care fac corp cu dispozitivul acestora și sunt contrare, nu pot fi primite.

Astfel, a arătat recurenta- revizuentă că, în cauza de față, în cele două dosare, Municipiul București a solicitat obligarea sa la plata dobânzii penalizatoare ca urmare a plații cu întârziere a dividendelor datorate de A.N.B. intimatului Municipiul București. În ambele dosare problema de drept care s-a pus se referă la interpretarea dispozițiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

În atare condiții, recurenta- revizuentă consideră că există autoritate de lucru judecat cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dată prin prima hotărâre, și anume, sentința civilă nr. 4247 din 11.07.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2001 din data de 28.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în sensul că nu se datorează dobânda penalizatoare întrucât părțile au convenit ca dividendele să se achite la o dată ulterioară aprobării situațiilor financiare.

A susținut recurenta- revizuentă că dezlegarea dată de instanță prin sentința civilă nr. 4246/11.07.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, sentință rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2001 din data de 28.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civila cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, se impunea și în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016

Astfel, în speța de față, sentința civilă nr. 4246/11.07.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 2001 din data de 28.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă nu poate fi ignorată, având în vedere faptul că problema de drept în litigiu a fost soluționată definitiv.

Ca atare, recurenta consideră că modalitatea de dezlegare a problemei de drept dată prin sentința civilă nr. 4246/11.07.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 2001 din data de 28.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă se impune în litigiul ulterior, din nevoia respectării principiului stabilității juridice și evitării contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești (res iudicata pro veritate accipitur).

Prin Rezoluția din 12 octombrie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimatul MUNICIPIUL BUCUREȘTI- PRIN PRIMAR, care a formulat întâmpinare, la data de 30 octombrie 2017, întâmpinare prin care, în ceea ce privește fondul recursului, a apreciat că recursul declarat este nefondat și a solicitat respingerea acestuia.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, se constată că la dosar a fost depus răspuns la întâmpinare de către recurenta- revizuentă, prin care a susținut că în mod neîntemeiat arată intimata că în cererea de recurs nu sunt indicate normele de drept încălcate de instanța care a pronunțat decizia civilă nr. 1111 A și, așa cum se precizează și în motivele de recurs, consideră că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 430 din Noul C. proc. civ., în atare condiții, solicitând respingerea excepției nulității recursului invocată de intimat, și admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și, pe fond, admiterea cererii de revizuire.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a procedat, la data de 11 ianuarie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispozițiile 493 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (6) teza I Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 18 ianuarie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere în scris, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentei- revizuente A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI la sediul său social, la data de 22.01.2018 și intimatului MUNICIPIUL BUCUREȘTI- PRIN PRIMAR (la sediul său, la 22.01.2018).

Părțile nu au depus puncte de vedere în scris asupra raportului, în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 8 martie 2018, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., față de faptul că părțile nu și-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 17 mai 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu citarea părților.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prima critică din recurs invocată de recurenta- revizuentă S.C. A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI este fundamentată pe autoritatea de lucru judecat, în esență, susținând recurenta că instanța a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 430 Noul C. proc. civ., iar susținerile instanței, în sensul că mențiunile din considerentele hotărârilor nu pot face obiectul unei cereri de revizuire în situația în care fac corp cu dispozitivul acestora și sunt contrare, nu pot fi primite.

În examinarea acestei critici, urmează a se verifica dacă hotărârea recurată prin care a fost soluționată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Astfel, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei menționate, autoritatea de lucru judecat presupune în mod necesar existența triplei identități: de cauză, de obiect și de părți, așa cum prevăd dispozițiile art. 431 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de revizuire a reținut că, pentru a fi operant motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., este obligatoriu să fie întrunite o serie de condiții, în mod cumulativ, între care, ultima hotărâre să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În speță, este necontestat faptul că instanța care a pronunțat hotărârea ce a format obiectul cererii de revizuire (Decizia civilă nr. 2111/A a Curții de Apel București) nu a fost învestită cu atare autoritate de lucru judecat în privința cererii formulate prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia civilă nr. 2001 din 28.11.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă), ci doar, cu ocazia cuvântului pe fond, intimata- pârâtă S.C. A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI- revizuenta, s.n.- a susținut că, în situația amânării pronunțării pentru depunere de concluzii scrise, va depune inclusiv practică judiciară în sensul că, secția a VI-a civilă a Curții de Apel București s-a pronunțat pe o speță identică, singura diferență fiind legată de perioadă (pagina 2 din încheierea de amânare a pronunțării de la 12 decembrie 2016).

Astfel învestită, instanța anterioară nu a fost învestită a face verificări de fapt și de drept, identificând statuările învestite cu efectul autorității de lucru judecat care însoțise o hotărâre definitivă ce tranșează un litigiu, fără ca recurenta- revizuentă să poată pretinde o altă situație juridică (sub aspectul readucerii în discuție a acestei excepții).

Or, în analizarea condițiilor de admisibilitate a revizuirii pentru motivul întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., Înalta Curte reține că cererea este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității de lucru judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție- ceea ce nu este cazul în speță, o atare excepție nefiind invocată.

Această condiție de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de toate aceste considerente reținute de către instanță prin hotărârea dată asupra revizuirii, susținerile recurentei- revizuente sunt nefondate.

Curtea de apel, analizând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire prin verificarea condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., care a fost temeiul de drept al cererii formulate de revizuenta S.C. A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI, corect a reținut că, în această cale extraordinară de atac, nici condiția referitoare la necunoașterea hotărârii mai înainte pronunțate de către instanța a cărei retractare se cere nu este îndeplinită.

De aceea, susținerea recurentei- revizuente se bazează pe confuzia și ignorarea de către aceasta a modalității în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăților ulterioare.

Ca și motiv nou- introdus în C. proc. civ., motivul șapte de recurs, potrivit cu care:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.", reflectă importanța acordată autorității de lucru judecat, a cărei incidență nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului non reformatio in peius.

Reglementată pentru prima oară în C. civ. principal efect al hotărârii judecătorești, dar și ca excepție absolută, autoritatea de lucru judecat are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată; soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată (din rațiuni pentru a se evita un șir nesfârșit de procese, cu pericolul de a se pronunța hotărâri contradictorii) a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Astfel fiind, în ipoteza în care ar fi realizat o examinare a legalității și temeiniciei asupra modului în care Tribunalul Teleorman a tranșat chestiunile referitoare la executările silite derulate de-a lungul timpului între părți, instanța de revizuire ar fi exercitat o competență specifică instanței de control judiciar.

Însă, procedând în acord cu dispozițiile procedurale, instanța de revizuire a concluzionat în sensul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice- în opinia revizuentei, pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

În acest sens, instanța are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Nici cealaltă critică formulată de recurenta- revizuentă, prin care se susține, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., nu este fondată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dintre aceste cerințe, pentru speța dedusă judecății, prezintă interes cea privind autoritatea de lucru judecat. Rațiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a două instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Se observă că recurenta- revizuentă pretinde că aceasta este și situația regăsită în cauza dedusă judecății, deoarece afirmă că după pronunțarea sentinței civile nr. 4247/2016 din 11 iulie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 2001 A din 28 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, ar fi fost soluționată în sens contrar, o cauză având același obiect și privind aceeași problemă de drept în litigiu, hotărârea pronunțată încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că decizia civilă nr. 2111/A din 19 decembrie 2016 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2015, iar decizia civilă nr. 2001 A din 28 noiembrie 2016 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Astfel, hotărârile judecătorești pretins contradictorii au fost pronunțate în dosare diferite.

Cu privire la cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, instanța supremă constată că dosarul nr. x/2016 a avut ca obiect obligarea pârâtei S.C. A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI- revizuenta, s.n.- la plata sumei de 304.934,44 RON, reprezentând dobânda penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul fiscal 2012, dobânzi calculate pentru perioada cuprinsă între 23.11.2013 - 17.12.2014.

Pe de altă parte, dosarul nr. x/2015 a avut ca obiect obligarea pârâtei S.C. A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI- revizuenta, s.n.- la plata sumei de 274.755,63 RON, reprezentând dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul fiscal 2010 și anul fiscal 2011, dobânzi calculate pentru perioada cuprinsă între 11.11.2011 - 11.01.2012, și, respectiv, 23.11.2012 - 16.01.2014.

Pornind de la premisa că obiectul acțiunii constă în pretenția dedusă judecății, instanța supremă constată că nu este îndeplinită cerința identității de obiect, întrucât pretențiile din cele două dosare vizează dobânzi penalizatoare cu privire la dividendele aferente unor perioade diferite, care nu se suprapun în timp.

Astfel, în timp ce cererea din dosarul nr. x/2016 vizează dobânzile penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul fiscal 2012, cererea din dosarul nr. x/2015 vizează dobânzile penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul fiscal 2010 și anul fiscal 2011.

Față de acestea, Înalta Curte constată că recurenta- revizuentă circumscrie noțiunii de contrarietate, așa cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., modalitatea procedurală diferită de soluționare a unor cauze diferite din perspectiva obiectului acestora, deci, în dosare având obiect și cauză diferite.

Astfel, prima hotărâre, respectiv, decizia civilă nr. 2001 A din 28 noiembrie 2016, adică, cea care creează în ipoteza cauzei, autoritatea de lucru judecat pretins a fi fost încălcată prin hotărârea ulterioară menționată, a privit cererea de obligare a pârâtei S.C. A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI la plata sumei de 304.934,44 RON, reprezentând dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului fiscal 2012, dobânzi calculate pentru perioada 23.11.2013- 17.12.2014, în timp ce, acțiunea soluționată prin decizia civilă nr. 2111/A din 19 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2015 (definitivă), a cărei revizuire s-a solicitat, a privit cererea de obligare a pârâtei S.C. A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI la plata sumei de 274.755,63 RON, este adevărat, reprezentând dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor, dar aferente anilor fiscali 2010 și 2011.

Față de acestea, obiectul și cauza analizate succesiv de către instanțe prin hotărârile ce se invocă a fi potrivnice, nu sunt identice, iar fundamentul legal este implicit diferit. Soluțiile astfel pronunțate nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit cauze cu totul diferite, cu obiect diferit.

Nefiind îndeplinită cerința identității de obiect, corect s-a apreciat că devine inutilă verificarea celorlalte cerințe, dat fiind că motivul de revizuire privind contrarietatea de hotărâri presupune întrunirea cumulativă a acestor cerințe pentru a se dispune anularea ultimei hotărâri.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Concluzionând, se constată că aspectele care au fost invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate prin nesocotirea acestuia.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta S.C. A. BUCUREȘTI S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 1111 A/2017 din 16 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2018.