ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1449/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin încheierea de ședință publică de la 19 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014, a suspendat judecata apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 3689 din 15.06.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. București, prin administrator judiciar B..

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București în vederea continuării judecății apelului.

În recursul său, întemeiat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenta- pârâtă a făcut o scurtă prezentare a situației de facto în cauză și a criticat încheierea recurată ca fiind rezultatul aplicării eronate a dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, sens în care, în expunerea motivelor de nelegalitate și netemeinicie, a invocat, în esență, următoarele:

În mod evident, opoziția formulată de organul fiscal nu intră în sfera acțiunilor judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

După deschiderea procedurii insolvenței, acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale în vederea recuperării pretinsului prejudiciu se suspendă, urmând a fi valorificată pe calea prevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/2014.

Asupra opoziției, suspendarea de drept a acțiunilor ce au ca obiect realizarea creanțelor împotriva debitoarei are efectul de a anula motivele defacto invocate și, pe cale de consecință, a respingerii sale. Orice altă interpretare încalcă principiul transmiterii libere a dreptului de proprietate asupra părților sociale, nerecunoașterea operațiunii având în esență efecte similare cu anularea.

Valorificarea dreptului pretins pe calea insolvenței, astfel cum a indicat instanța de apel, lipsește de argumente opoziția formulată (și este, în consecință un argument pentru respingerea sa).

Recurenta- pârâtă a susținut că suspendarea judecării cauzei motivat de faptul că pretinsul prejudiciu se va recupera conform procedurii speciale este neîntemeiată, lipsind de efecte sine die operațiunea de cesiune tocmai ca urmare a formulării opoziției (ale cărei motive de facto nu se mai susțin întrucât, prin deschiderea procedurii insolvenței, cererea în răspundere patrimonială ar fi admisă de administratorul judiciar, respectiv de judecătorul sindic).

Este de remarcat, în acest context, arată recurenta, că, potrivit dispozițiilor art. 202 alin. (2)

2

din Legea nr. 31/1990, dacă a fost formulată o opoziție, transmiterea părților sociale va opera la data comunicării hotărârii de respingere. Cu alte cuvinte, chiar dacă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale ar fi admisă de judecătorul sindic, prin suspendarea judecării cauzei, o hotărâre de respingere a opoziției nu va fi nicicând pronunțată de instanță, iar cesiunea ar fi lipsită de efectele prevăzute de lege.

Prin Rezoluția din 28 februarie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, care nu a depus întâmpinare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a procedat, la data de 9 mai 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispozițiile 493 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 53 Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 18 mai 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentei S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. și intimatei DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, recurentul depunând punct de vedere în scris asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 19 octombrie 2017, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., față de faptul că părțile nu și-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 23 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu citarea părților.

Deși intimatei DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., și art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, i s-a comunicat recursul, aceasta nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din sinteza motivelor de recurs se constată că recurenta- pârâtă a susținut că în prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Susținerile recurentei sunt nefondate.

Ipoteza legală avută în vedere de Curtea de Apel București, respectiv incidența art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, este deplin valabilă și în opinia Înaltei Curți.

Astfel, potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

Se constată că prin încheierea din 29 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în temeiul art. 71 alin. (1) teza I raportat la art. 66 din Legea nr. 85/2014 a fost deschisă procedura generală de insolvență împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L., în calitate de pârâtă în prezenta cauză, fiind numit administratorul judiciar al societății.

Prin încheierea din data de 13 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a dispus suspendarea judecării cauzei, motivat de faptul că se tinde la realizarea unei creanțe împotriva debitoarei.

Textul art. 75 din Legea nr. 85/2014, vizează toate acțiunile pentru realizarea creanțelor contra debitorului sau bunurilor sale, suspendarea referindu-se atât la acțiuni judiciare propriu-zise, cât și la executări silite asupra bunurilor din averea debitorului, urmărindu-se prin suspendare păstrarea caracterului colectiv și egalitar al procedurilor reglementate de lege, evitându-se astfel ca asupra averii debitorului să se exercite acțiuni individuale de urmărire sau executare silită a creanțelor creditorilor și eliminându-se incertitudinea asupra masei pasive.

De menționat că articolul de lege sus-menționat se referă atât la acțiunile judiciare începute înainte de deschiderea procedurii, cât și la cele începute după deschiderea procedurii, precum și la toate creanțele care s-ar putea pretinde contra debitorului aflat în procedura insolvenței.

Suspendarea instituită de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 operează prin efectul legii, instanța de judecată trebuind doar să o constate la cererea debitoarei, textul conținând o normă imperativă, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competența exclusivă a judecătorului sindic.

Din analiza acțiunii de fond cu care au fost învestite instanțele de judecată, se reține că, în speță, debitoarea aflată în insolvență judiciară are calitate procesuală pasivă, iar reclamanta- intimata - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, s.n.- a solicitat, pe calea opoziției împotriva Hotărârii asociatului unic al S.C. A. S.R.L. nr. 1 din data de 18.02.2016, prin care s-a decis de către asociatul unic C., cesionarea tuturor părților sociale deținute la societate către D., să se constate că prin această Hotărâre instituția sa, în calitate de creditor bugetar, a suferit un prejudiciu și, pe cale de consecință, a solicitat obligarea societății la repararea prejudiciului astfel cauzat.

Așadar, datele speței situează cauza în ipoteza reglementată de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, astfel că măsura dispusă de instanța de apel este legală.

Contrar susținerilor recurentei, în cauză acțiunea intimatei- reclamante are caracterul unei acțiuni în realizarea creanțelor creditorului îndreptată împotriva debitorului, prin acțiune urmărindu-se valorificarea unei creanțe preexistente, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus- arătate, și nu se poate reține că, față de dispozițiile art. 202 alin. (2)

2

din Legea nr. 31/1990, chiar dacă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale ar fi admisă, o hotărâre de respingere a opoziției nu va fi pronunțată de instanță, iar cesiunea ar fi lipsită de efectele prevăzute de lege.

Opoziția împotriva hotărârii asociaților privitoare la transmiterea părților sociale, astfel cum a fost reglementată prin introducerea în textul art. 202 din Legea nr. 31/1990, a alin. (2

2

) - (2

4

) - art. XIII pct. 2 din O.U.G. nr. 54/2010- reprezintă o veritabilă acțiune în despăgubire.

În consecință, Înalta Curte constată că în cauză în mod corect și legal instanța de apel a apreciat că se justifică măsura suspendării cauzei întrucât obiectul litigiului poartă asupra unei cereri care se înscrie în sfera expres și limitativ delimitată de legiuitor, "a acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

De menționat că articolul de lege sus- menționat se referă atât la acțiunile judiciare începute înainte de deschiderea procedurii, cât și la cele începute după deschiderea procedurii, precum și la toate creanțele care s-ar putea pretinde contra debitorului aflat în procedura insolvenței, urmărindu-se prin suspendare păstrarea caracterului colectiv și egalitar al procedurilor reglementate de lege, evitându-se astfel ca asupra averii debitorului să se exercite acțiuni individuale de urmărire sau executare silită a creanțelor creditorilor și eliminându-se incertitudinea asupra masei pasive.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurenta- pârâtă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. nu se grefează pe conținutul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., criticile fiind nefondate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ., va respinge recursul formulat de aceasta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii de ședință publică de la 19 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2018.