ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 589/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 296, pronunțată la data de 08 februarie 2018, a admis excepția perimării și a constatat perimarea apelului formulat de apelanții- reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 7085/08.11.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. C. S.A. București.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen, reclamanții A. și B., solicitând admiterea recursului declarat, casarea în tot a hotărârii judecătorești recurate și restituirea dosarului Curții de Apel București pentru continuarea judecății asupra apelului declarat.

În recursul lor, recurenții- reclamanți A. și B. se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile Noului C. proc. civ., care pot fi încadrate în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., în esență, reproșând instanței de apel că a încălcat dispozițiile art. 416 alin. (2) Noul C. proc. civ., apreciind în mod eronat faptul că termenul de perimare curge de la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății cauzei.

În realitate, susțin recurenții, ultimul act de procedură îndeplinit de instanță, de la care începe să curgă termenul de perimare de 6 luni, este dispoziția de comunicare către părți a încheierii de suspendare a cauzei. Astfel, recurenții au făcut trimitere la dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., art. 184 C. proc. civ. alin. (1) și alin. (2) și apreciind, de asemenea, ca fiind incidente dispozițiile art. 183 C. proc. civ. art. 181 C. proc. civ., art. 165 C. proc. civ., art. 154 alin. (1) C. proc. civ.

În concluzie, având în vedere dispozițiile procedurale invocate, recurenții- reclamanți A. și B. apreciază că ultimul act de procedură îndeplinit de instanță este dispoziția de comunicare a încheierii de suspendare a judecării cauzei, și nu încheierea în sine, motiv pentru care, susțin aceștia, termenul de 6 luni se va calcula de la data primirii dispoziției de comunicare a încheierii de suspendare, adică, de la data de 04.07.2017, ipoteză în care cererea de repunere pe rol a cauzei s-a formulat în termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenții- reclamanți arată că acest raționament se impune cu necesitate, cu atât mai mult cu cât nu au fost prezenți la data de 22.06.2017 - de altfel, acesta a fost și motivul suspendării - și, ca atare, nu au avut cunoștință de măsura suspendării, iar în această situație această măsură a suspendării trebuia să le fie comunicată prin dispoziția instanței - de la data comunicării dispoziției de suspendare - ca ultim act procedural efectuat de instanță, începând să curgă termenul de 6 luni înlăuntrul căruia părțile puteau solicita repunerea pe rol - ceea ce s-a și întâmplat, după cum au dovedit, aspect reieșit din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin Rezoluția din 12 martie 2018, s-a dispus comunicarea recursului către intimata- pârâtă C. S.A. BUCUREȘTI (absorbită, D. S.A. CLUJ), care a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.

Întâmpinarea a fost comunicată, de îndată, către recurenții- reclamanți, punându-li-se în vedere obligația de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, aceștia nedepunând răspuns la întâmpinare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a procedat, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispozițiile 493 Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 18 octombrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurenților- reclamanți A. și B. și intimatei- pârâtă C. S.A. București (absorbită, D. S.A. Cluj), care nu au depus puncte de vedere în scris asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 17 ianuarie 2019, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., față de faptul că părțile nu și-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 21 martie 2019, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept în care poate fi încadrat, respectiv, în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, și a se dispune casarea deciziei civile recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra fondului apelului formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din conținutul criticilor formulate de către recurenți, reiese că acestea vizează soluția de perimare și privește greșita aplicare și interpretare de către curtea de apel a dispozițiilor referitoare la procedura perimării apelului, reglementată de dispozițiile art. 416 și urm. C. proc. civ.

Examenul de legalitate pe care instanța de recurs îl va efectua asupra criticilor prezentate, va porni de la examinarea criticilor de nelegalitate privind soluția pronunțată în decizia recurată, de constatare a perimării apelului, critici ce vor fi încadrate în punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenții- reclamanți au susținut, în esență, că în mod greșit instanța a constatat perimarea apelului lor, apreciind eronat faptul că termenul de perimare curge de la data pronunțării încheierii de suspendare a judecării cauzei, și nu de la data comunicării acesteia, dispoziția de comunicare către părți a încheierii de suspendare a cauzei fiind ultimul act de procedură îndeplinit de instanță, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat la situația privind cursul judecății în apel, se constată că în cauză s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 416 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, suspendarea judecății apelului formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 7085/08.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă la termenul de judecată din data de 22 iunie 2017.

Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul judecății și are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariției unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor.

Prin cererea formulată la 30 decembrie 2017 (data poștei înscrisă pe plicul de expediere, dosar apel), apelanții- reclamanți A. și B. au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., prin care au solicitat a se lua act de faptul că insistă în judecarea apelului și a se analiza, pe fond, apelul declarat.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia recurată, a admis excepția perimării, invocată din oficiu, cu consecința perimării apelului formulat de apelanții- reclamanți, apreciind că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., invocate de către apelanți, și, contrar susținerilor acestora, a reținut că ultimul act de procedură în sensul art. 416 alin. (2) C. proc. civ. este încheierea din data de 22.06.2017, de la care se calculează cele 6 luni. Ca atare, termenul de perimare s-a împlinit la data de 22.12.2017, depunerea cererii de repunere pe rol la 30.12.2017 fiind făcută cu depășirea termenului de 6 luni.

Înalta Curte apreciază că soluția instanței de apel este greșită.

Potrivit prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar, potrivit alin. (2), "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află, și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Totodată, perimarea este edictată în scopul soluționării cauzelor cu celeritate și pentru degrevarea rolului instanțelor de dosare inactive, astfel încât, răspunde unui interes general, dar și unui interes particular, al părților, anume acela ca drepturile lor să nu rămână un timp îndelungat într-o stare de incertitudine.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, ce nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea sa o facă, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile speței, nu a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză și, analizând condițiile suspendării din perspectiva intervenirii perimării, a statuat în mod greșit că termenul de perimare a fost împlinit.

Reluând asupra motivului de recurs referitor la "Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., …în realitate, ultimul act de procedură îndeplinit de instanță, de la care începe să curgă termenul de perimare de 6 luni, este dispoziția de comunicare către părți a încheierii de suspendare a judecării cauzei, și nu încheierea în sine, motiv pentru care termenul de 6 luni se va calcula de la data primirii dispoziției de comunicare a încheierii de suspendare, adică, de la data de 04.07.2017", întrucât, "potrivit art. 184 alin. (1) C. proc. civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel", Înalta Curte apreciază în sensul admiterii recursului, pentru următoarele considerente:

Este cunoscut că actul de procedură este definit ca fiind orice act- în sens de operație juridică sau înscris- făcut pentru declanșarea procesului, în cadrul și în cursul procesului civil de către instanța judecătorească, părți și ceilalți participanți la proces, legat de activitatea procesuală a fiecăruia.

Din această definiție, reține Înalta Curte a rezulta că actul de procedură este atât operația juridică, cât și înscrisul care constată această operație, cu mențiunea că, spre exemplu, în cazul citării, au natura unor acte de procedură citația propriu- zisă, comunicarea citației și dovada de primire sau procesul-verbal încheiat de agentul procedural, iar, în cazul hotărârii instanței- încheierea de suspendare a judecății apelului, cazul în speță-, sunt acte de procedură atât încheierea, cât și dispoziția de comunicare a încheierii și dovada de primire, care este procesul-verbal de primire întocmit de agentul procedural.

Totodată, Înalta Curte reține că, prin dispozițiile de procedură civilă s-a statuat asupra următoarelor reguli privitoare la condițiile în care trebuie îndeplinit un act de procedură: actul de procedură trebuie să îmbrace formă scrisă, cu excepția când legiuitorul îngăduie a putea fi și verbal (exemplu: cererea de recuzare a judecătorului- art. 29 alin. (1) C. proc. civ. renunțarea la judecată- art. 246 alin. (1) C. proc. civ.), și, actul de procedură trebuie să reflecte, în chiar conținutul său, faptul că au fost îndeplinite toate cerințele legii, aceasta însemnând că el nu poate fi completat cu probe extrinseci, ci trebuie să facă dovada prin el însuși a veridicității sale.

În raport cu precizările expuse, Înalta Curte reține că, în speță, încheierea de suspendare a judecății apelului a fost pronunțată la 22 iunie 2017, și a fost comunicată reclamanților A. și B. la 04 iulie 2017, conform procesului-verbal de înmânare întocmit de agentul procedural, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, în scris, iară nu încheierea propriu- zisă de suspendare, cum greșit a reținut instanța de apel, care s-a raportat la momentul pronunțării acesteia, și nu la comunicarea ei, însăși comunicarea, potrivit art. 163 alin. (12) C. proc. civ., fiind un act de procedură, îndeplinit de instanță.

Or, potrivit art. 184 alin. (1) C. proc. civ., corect invocat de recurenții- reclamanți, "termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel".

Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se împlinea la data de 04 ianuarie 2017, dată până la care apelanții- reclamanți A. și B. formulaseră deja cererea de repunere pe rol a cauzei.

Astfel, suspendarea judecății apelului, dispusă de instanța de apel, nu a produs efectul intervenirii de drept a perimării, atât timp cât părțile implicate în judecarea procesului nu au stat în pasivitate, ci au făcut demersurile necesare repunerii pe rol a cauzei înlăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. și, având în vedere atitudinea procesuală a recurenților, care după comunicarea încheierii de suspendare a judecății apelului, au formulat cerere de repunere pe rol, în mod nelegal și nefondat a reținut instanța că în cauză a operat sancțiunea perimării.

Procedând în acest mod, Curtea de Apel a dat o soluție cu nesocotirea dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., raportat la art. 184 alin. (1) C. proc. civ. și, în consecință, față de cele de mai sus- expuse, soluția pronunțată de către instanța învestită cu soluționarea apelului formulat de reclamanți, prin care a dispus constatarea perimării acestuia, este nelegală și incorectă, fiind dată cu aplicarea greșită a regulilor de procedură, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ.

Înalta Curte constată, astfel, că sunt fondate criticile invocate în recurs și care, sub aspectul conținutului pot fi încadrate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., reținându-se încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității deciziei astfel pronunțate.

Față de acestea, găsind a fi incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 497 din același Cod, va admite recursul, va casa decizia recurată, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 296 din 08 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2019.