ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2033/2019

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. Ploiești, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate că în perioadele 16 august 1982 - 1 octombrie 1997 și 19 martie 1998 - 26 martie 2002 a desfășurat activitate în secții cuprinse grupa I sau a II-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, respectiv condiții deosebite/speciale de muncă, precum și să se dispună obligarea pârâtei să îi elibereze adeverință în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 2535 din 16 iunie 2017, Tribunalul Prahova a admis excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 887 din data de 28 martie 2016 a Tribunalului Prahova, secția I civilă, invocată din oficiu și a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul-reclamant A., criticând-o pentru nelegalitate.

Cauza a fost suspendată conform art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., la data de 22 noiembrie 2017 și a fost repusă pe rol la data de 11 octombrie 2018, la solicitarea intimatei - pârâte S.C. B. S.A., în vederea constatării perimării.

Prin decizia nr. 2186 din 17 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul declarat de apelantul-reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând anularea deciziei atacate și judecarea pe fond a dosarului.

Recurentul nu a precizat care este temeiul de drept al recursului, motivele invocate în susținerea cererii făcând referire la faptul că nu a primit citație pentru termenul de judecată din 22 noiembrie 2017, când instanța a dispus suspendarea judecății, că nu cerut judecata în lipsă, deoarece nu a știut că este necesar și că nu a primit încheierea de suspendare a judecății apelului, pronunțată la termenul din 22 noiembrie 2017.

De asemenea, a susținut că prima citație primită a fost cu privire la termenul din 17 octombrie 2018, când s-a prezentat în fața instanței și a precizat că nu este de acord cu admiterea excepției de perimare a cererii.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare în drept, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., calea de atac formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nul, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul este o cale de atac extraordinară, fiind limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel, enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 alin. (2) din același cod.

Conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Din această perspectivă, în ceea ce privește recursul formulat de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs depus la dosar nu s-au formulat critici concrete de nelegalitate cu privire la judecata realizată de instanța de apel, care să se subsumeze dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în conținutul cererii de recurs, recurentul-reclamant invocă, în realitate, nemulțumiri legate de încheierea pronunțată la termenul din 22 noiembrie 2017, când instanța a dispus suspendarea cauzei, nu critici referitoare la legalitatea deciziei pronunțate la data de 17 octombrie 2018, ce face obiectul recursului.

Or, susținerile recurentului-reclamant, anterior sintetizate, nu pot fi considerate critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece exced controlului instanței de recurs.

În lipsa unei argumentații în fapt care să vizeze decizia recurată (nu o încheiere premergătoare, cum este cazul în speță) și care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, întrucât din cuprinsul susținerilor recurentului-reclamant nu pot fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere și inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2186 din 17 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2019.