Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 299/2020

HOTĂRÂRE
05.02.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 299/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea completului inițial învestit al secției I Civile a Curții de Apel Ploiești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 februarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 80/2020
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Prahova, sub număr de dosar x/2019, reclamantul
ÎCCJ 2020-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2019, la data de 10.01.2019, reclamantul A. a chemat
ÎCCJ 2020-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 221/2020
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 11 decembrie 2018 sub nr. x/2018, recla
ÎCCJ 2020-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 707/2020
Ședința publică din data de 25 martie 2020 Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 05.04.2019, sub nr. x/2019, reclamantu
ÎCCJ 2020-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 291/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 22 februarie 2019, sub nr. x/2019, astfel cum a fost precizat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă