ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1130/2019

Constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în art. 1 pct. 2 și art. 8, pct. 1 din Contractul de credit bancar ipotecar nr. B0011848 din 3 iunie 2008 sau, în subsidiar, să se rețină incidența impreviziunii în executarea aceluiași contract și, pe cale de consecință, să se dispună următoarele: 1.a) în principal obligarea pârâtei să convertească în RON împrumutul ce a format obiectul Contractului de credit bancar ipotecar nr. x din 3 iunie 2008, precum și toate accesoriile acestora, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului respectiv 2,2789 RON/1 CHF (curs vânzare B. SA la data de 3 iunie 2008); 1.b) în subsidiar, să se dispună stabilizarea cursului de schimb valutar RON/CHF pentru calculul fiecărei rate succesive datorate conform contractului de credit bancar ipotecar nr. x din 3 iunie 2008, la cursul de schimb RON/CHF de la data încheierii contractului, respectiv 2,2789 RON (curs vânzare B. SA la data de 03 iunie 2008) începând cu data scadenței primei rate și până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părți;

Obligarea pârâtei la calcularea ratelor aferente Contractului de credit bancar ipotecar nr. x din 3 iunie 2008, în funcție de valoarea CHF/RON de la momentul semnării contractului, respectiv 2,2789 RON (curs vânzare B. SA la data de 3 iunie 2008) și emiterea unui nou grafic de rambursare până la sfârșitul perioadei contractate;

Obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în plus în temeiul Contractului de credit bancar ipotecar nr. x din 3 iunie 2008, rezultate din diferențele de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul valutar valabil de la data semnării contractului de credit, respectiv 2,2789 RON (curs vânzare B. SA la data de 3 iunie 2008), sume la care să se calculeze și dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea integrală a acestora de către pârâtă;

Constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute în art. 5 pct. 1 lit. a) din Contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 3 iunie 2008 și, pe cale de consecință, să se constate nulitatea absolută a acestei clauze și să fie obligată pârâta la restituirea comisionului de administrare în cuantum de 1180 CHF reținut în mod abuziv de către pârâtă, așa cum este stipulat la art. 2, pct. 1 din contractul de credit menționat, precum și la plata dobânzii legale cu privire la această sumă, de la data achitării acesteia (3 iunie 2008) și până la restituirea efectivă și integrală de către pârâtă;

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 1349 din 3 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. SA Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin încheierea de ședință din 28 martie 2017, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea de către CJUE a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, prin care instanța română a dispus, în temeiul art. 276 TFUE sesizarea CJUE cu o serie de întrebări preliminare privind interpretarea unor dispoziții ale Directivei 93/13. Prin Decizia civilă nr. 1174 din 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost constatat perimat apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1349 din 28 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. SA. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, înregistrat la Curtea de Apel București. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecința repunerii pe rol a apelului și soluționarea acestuia. În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține în ceea ce privește excepția perimării cererii, că această situație nu este incidentă în prezenta cauză. Aceasta deoarece, suspendarea judecării cauzei a fost dispusă de către instanță din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., așadar, nu a existat o cerere a vreuneia din părți sau vreo învoială a părților pentru a solicita suspendarea judecării cauzei, motivul de suspendare fiind invocat de către Curte prin prisma importanței pe care o avea hotărârea ce urma a fi pronunțată de către CJUE în cauza cu care fusese sesizată de către Curtea de Apel Oradea. Pentru a putea fi luată în considerare o eventuală intervenție a perimării în cauza de față, raportat la momentul la care a intervenit hotărârea CJUE asupra cauzei cu care a fost sesizată de către Curtea de Apel Oradea, ar trebui să se facă aplicarea dispozițiilor art. 415 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Judecata cauzei suspendate se reia în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene". Așadar, pentru a se relua judecata unei cauze după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene este necesar ca suspendarea să fi intervenit în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., respectiv "în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană". Ori, în cauza de față, Curtea a dispus suspendarea judecării cauzei pe considerentul că "dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți"- art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Aceste prevederi legale trebuie privite și analizate în mod obligatoriu, coroborat cu dispozițiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă". Raportat la considerentele invocate de Curte prin încheierea din data de 28 martie 2017, în care a fost dispusă suspendarea judecării cauzei, rezultă fără echivoc faptul că se are în vedere cauza cu nr. x/2014 aflată la data pronunțării încheierii, pe rolul Curții de Apel Oradea. Conform datelor la care recurenta a avut acces, această cauză a fost soluționată de către Curtea de Apel Oradea la 28 noiembrie 2017, rezultând astfel că la data prezentă nu este împlinit termenul de 6 luni prevăzut la art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, în cazul în care instanța va aprecia că, în privința termenului de la care se putea dispune reluarea judecării cauzei de față, data de referință este data la care a fost pronunțată hotărârea preliminară a CJUE, trebuie avute în vedere următoarele aspecte: În acest sens, instanța urmează să observe că în cauza de față hotărârea preliminară a CJUE nu a fost comunicată părților din prezenta cauză, astfel că recurenta nu a avut posibilitatea să ia cunoștință în mod oficial de momentul apariției sau conținutul acesteia. Așadar, nu se poate reține existența unei culpe în conduita procesuală a recurentei atât timp cât aceasta nu a avut posibilitatea să ia cunoștință în mod oficial despre existența vreunei hotărâri pronunțate de către CJUE în cauza la care s-a făcut trimitere în prezenta cauză, nefiindu-i comunicată o astfel de hotărâre. Pentru aceste considerente, recurenta solicită instanței de recurs să constate că în cauză nu este incidentă vreo situație care ar atrage perimarea, cauza aflându-se în stare de suspendare ca urmare a încheierii pronunțate la data de 28 martie 2017, cursul perimării fiind suspendat, în conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca cercetarea judecătorească să fie reluată în condițiile art. 415 alin. (4) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ. Intimata B. SA nu a depus întâmpinare în cauză. Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia. Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 9 noiembrie 2018, părțile nedepunând punct de vedere. Prin Încheierea din 28 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 1174 din 22 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen la data de 23 mai 2019, cu citarea părților. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentei-reclamante A. este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente: Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta A. susține că excepția perimării cererii de apel nu este incidentă în prezenta cauză, întrucât suspendarea judecării cauzei a fost dispusă de către instanță din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a hotărârii ce se va pronunța de către CJUE în cauza cu care fusese sesizată de către Curtea de Apel Oradea. Astfel, pentru a putea interveni perimarea în cauza de față, raportat la momentul la care a intervenit hotărârea CJUE asupra cauzei cu care a fost sesizată de către Curtea de Apel Oradea, trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor art. 415 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Judecata cauzei suspendate se reia în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene". Din această perspectivă se constată că recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., raportat la art. 416 alin. (1) din același cod, fiind dispusă în mod greșit constatarea perimării cauzei. Această susținere a recurentei este întemeiată, având în vedere că instanța de apel a aplicat prevederile art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., ce vizează suspendarea facultativă "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți", în timp ce dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., care au condus la constatarea perimării apelului au fost în mod eronat aplicate, acestea nefiind incidente în cauza de față. Prin Încheierea de ședință din 28 martie 2017, judecata cauzei în apel a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea de către CJUE a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, prin care instanța română a dispus în temeiul art. 276 TFUE sesizarea CJUE cu o serie de întrebări preliminare privind interpretarea unor dispoziții ale Directivei 93/13. În acest context, reluarea judecății putea avea loc după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene; de la data pronunțării, hotărârea Curții fiind definitivă și disponibilă în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. În speță, instanța de apel a reținut că la data de 20 septembrie 2017 a fost pronunțată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărârea în procedura Andriciuc și alții împotriva B. SA (cauza C - 186/16), având ca obiect cererea de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014. În raport de această situație, se constată că în mod greșit a reținut instanța de apel faptul că de la data amintită nu a mai fost îndeplinit din culpa părților nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare mai mult de șase luni, fiind astfel îndeplinite prevederile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., pentru constatarea perimării apelului. Prin sancțiunea procedurală adoptată de instanța de apel, de constatare a perimării judecății cauzei s-au încălcat dispozițiile constituționale care prevăd liberul acces la justiție și garantarea dreptului la apărare, precum și cele referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, în condițiile în care asupra oportunității și necesității suspendării cauzei a apreciat în mod unilateral instanța judecătorească prin raportare la prevederile art. 413 C. proc. civ. Corelativ, instanței de apel îi revenea obligația de a verifica dacă mai subzistau motivele suspendării cauzei, avute în vedere prin încheierea de ședință din 28 martie 2017. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.