SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 14279/05 prezentate de Alix THOMAS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 29 aprilie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botoutarova, Jean-Paul Costa, Volodymyr Butkevych, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători; și de Claudia Westerdiek graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 aprilie 2005, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a lua în considerare în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPT pe reclamant, dl Alix Thomas, este un resortisant francez, născut în 1949 și rezident în Marsilia.
El este reprezentat în fața Curții de către domnul Y. Rio, avocat la Paris. Guvernul francez ( Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Un vehicul înmatriculat în numele reclamantului a fost controlat la 30 ianuarie 2004, ora 6:14, care circulă la o viteză estimată de 143 km/h în loc de 110 km/h (viteza maximă permisă la punctul de control), pe autostrada A50, în sensul Marsilia-Toulon. Acest control s Prin scrisoarea simplă din 11 martie 2005, reclamantul, în singura sa calitate de titular al certificatului de înmatriculare a vehiculului verificat în încălcarea dreptului comunitar, a primit un aviz de rejudecare În conformitate cu alineatul (3) din formular, pentru a contesta încălcarea dreptului de proprietate și pentru a putea revendica dreptul de a fi judecat de instanța de poliție competentă, reclamantul trebuia să înregistreze o sumă de 135 EUR (EUR).
Dacă, dimpotrivă, reclamantul ar recunoaște încălcarea dreptului de proprietate, ar trebui să plătească o amendă forfetară de 90 EUR. La 24 martie 2004, recurentul a prezentat o cerere în detenție de la … 529-10 din Codul de procedură penală în măsura în care acestea impuneau consemnarea sumei de l … El a adăugat că primirea unui anunț de plată cu o amendă forfetară plus ar constitui manifestarea explicită a privării de dreptul de acces la judecător și ar justifica sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului.
La 30 martie 2004, serviciul verbal Traffipax i-a trimis reclamantului cererea sa în regim de scutire de taxe vamale și documentele anexate cu unica indicație: obiectul transmiterii: pentru ca dosarul dumneavoastră să poată fi transmis procurorului public din Toulon, vă rugăm să completați formularul de cerere de scutire de taxe vamale anexat și să vi se dea un timbru amendat de 135 de euro la 17 decembrie 2004, Trezoreria Var-Amende, în care se solicită reclamantului un anunț de recuperare în avans forfetar plus plata unei sume de 375 de euro.
La 31 decembrie 2004, reclamantul a prezentat, în conformitate cu dispozițiile articolului 530 din Codul de procedură penală (a se vedea partea Dreptul intern relevant de mai jos), o plângere împotriva anunțului de plată : a solicitat ca dosarul său să fie examinat de instanța competentă, deoarece intenționa să conteste realitatea dreptului de proprietate și aplicarea art. 530 în acest sens stabilește o obligație de a consemna o sumă de 375 EUR. La 29 martie 2005, ofițerul procurorului public a respins cererea reclamantului și Trezoreria Publică i-a dat o poruncă de plată.
La momentul faptelor, dispozițiile relevante din Codul de procedură penală se citeau astfel Art. 529-10 atunci când avizul din partea statului membru forfetar privind una dintre amenzile menționate la art. L. 121-3 din Codul rutier a fost trimis titularului certificatului de înmatriculare (...), cererea în regim de scutire prevăzută la art. 529-2 sau plângerea prevăzută la art. 530 nu este admisibilă decât dacă este adresată prin scrisoare recomandată cu cerere de notificare de primire și dacă este însoțită fie de una dintre următoarele documente: (a) recipisa de la depunerea plângerii pentru furt sau distrugere a vehiculului sau pentru uzurparea plăcii de înmatriculare prevăzută în art. L.317-4-1 din Codul rutier (...) fie un document care să ateste că a fost achitat o declarație prealabilă a unei sume egale cu suma de la ; Această consemnare nu este asimilabilă plății în termen de două luni forfetar și nu duce la retragerea punctelor din permisul de conducere(..) Ofițerul din ministerul public verifică dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii sau a reclamației prevăzute în prezentul articol.
(...) Plângerea trebuie să fie însoțită de un aviz care să corespundă celui în care a fost luată în considerare în mod forfetar, precum și, în cazul prevăzut în art. 529-10, de unul dintre documentele prevăzute în acest articol [consignația prealabilă a unei sume de 375 €], în caz contrar nu va anula titlul executoriu. art. 530-1 (...) În cazurile prevăzute în art. 529-10, în caz de clasificare fără întârziere sau de relaxare, dacă s-a efectuat consemnarea prevăzută în acest articol, suma consemnării se restituie, la cererea sa, persoanei căreia i s-a adresat anunțul de plată a celui forfetar sau care a făcut obiectul urmăririi penale.
530-2 Incidentele legate de executarea unui titlu executoriu și de corectarea erorilor materiale pe care le poate conține sunt deferite instanței de proximitate, care se pronunță în conformitate cu dispozițiile art. 711. Printr-o hotărâre din 16 mai 2002 (n 286), Curtea de Casație a hotărât că procedura de încununare forfetară majorată este compatibilă cu dispozițiile art. 6 din Convenție, dacă contravenientul dispune de acțiuni, având posibilitatea de a-și exercita drepturile în fața instanței de poliție, cu ocazia unei dezbateri contradictorii.
La 16 iunie 1999, Consiliul Constituțional francez a considerat că o prezumție simplă de nevinovăție cu obligația de a plăti o amendă stabilită de judecător, care îi revine titularului certificatului de înmatriculare al vehiculului înregistrat în încălcarea dreptului comunitar, prin intermediul unui radar automat, nu este conformă cu Constituția și Convenția decât dacă titularul poate să-și exercite în mod util mijloacele de apărare în toate etapele procedurii. De o oprire n 182/2004 din 16 noiembrie 2004, Curtea de arbitraj belgiană a decis că măsura care condiționa plata integrală a sumei datorate recursului contravenientului la instanța de poliție în vederea retragerii sau reducerii sumei, cu excepția cazului în care persoana în cauză putea apela la asistență judiciară, priva, fără o justificare rezonabilă, justițiabilul dreptului său la ca o acuzație în materie penală introdusă împotriva sa să fie supusă unei instanțe independente și imparțiale.
Curtea de Arbitraj a declarat că justițiabilul pierdea într-adevăr orice posibilitate de a introduce o cale de atac admisibilă atunci când a fost luat cu dificultăți financiare, pe termen scurt, că nu îndeplinește condițiile legale pentru a putea beneficia de asistență judiciară și că nu era în măsură să colecteze suma necesară în termen de paisprezece zile de la notificarea ordinului de plată. Prin hotărârea din 13 martie 2007, în cauza Unibet, Curtea de Justiie a Comunităilor Europene a precizat că a incumbă instanelor naionale să interpreteze modalităile procedurale într-un mod astfel încât aceste modalităi să poată beneficia de o aplicare care contribuie la punerea în aplicare a obiectivului proteciei judiciare efective.
Prin urmare, acest principiu a impus în mod explicit căile de drept intern astfel încât acestea să acorde o protecție maximă justițiabililor, ceea ce ar putea duce la revizuirea condițiilor de admisibilitate a anumitor acțiuni. Invocând art. 6 alineatele (1) și (2) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță judecătorească și la prezumția de nevinovăție, din cauza obligației care i-a fost impusă prin Codul de procedură penală de a declara o anumită sumă de bani pentru a sesiza instanța competentă și a contesta realitatea infracțiunii. Recurentul susține că obligația de a declara o sumă egală cu cea de la … Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide, (...) cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei.
Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. Invocând hotărârile Curții în cauzele Ashingdane c. Regatul Unit (28 mai 1985, seria A n 93), Ait-Mouhoub c. Franța (28 octombrie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, 1998-VIII), Kreuz (1) c. Polonia 28249/95, EHR 2001-VI) și Peltier c. France 32872/96, 21 mai 2002), guvernul subliniază că interesele unei bune administrări a justiției pot justifica impunerea unei restricții financiare la accesul unei persoane la un tribunal. Guvernul amintește că, în temeiul articolelor 529-2, 529-10 și 530 din Codul de procedură penală, contravenientul poate contesta încălcarea dreptului și poate revendica dreptul de a fi judecat de instanța de poliție, să consemneze o sumă determinată și să trimită un formular de cerere cu scutire de taxe.
Ofițer al procurorului general verifică dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, în special dacă regulamentul a fost efectuat cu un călcâi de consemnare și pentru exact suma de la mai mult decât forfetar. Prin urmare, reclamantul dispune de acces efectiv la o instanță. Potrivit guvernului, acest acces este totuși limitat de condiții de admisibilitate, din care face parte și consemnarea, prin caracterul său neinhibator, contribuie la buna administrare a justiției. Statul a subliniat faptul că autoritățile au acordat reclamantului tot timpul necesar pentru a-și pune la dispoziție cererea. : în urma primei acțiuni a reclamantului, la 24 martie 2004, i-a fost returnată o nouă tipografie, reamintindu-i de necesitatea acestei consemnări, acordându-i un termen suficient pentru a-și reglementa acțiunea; nu mai târziu de 17 decembrie 2004, reclamantul a primit un aviz de recuperare în avans forfetar majorat.
Recurentul susține că jurisprudența invocată de guvern nu este relevantă în speță. Cauzele menționate anterior fie nu se refereau la o problemă de consemnare ca o condiție prealabilă pentru accesul judecătorului (Asingdane c. Regatul Unit), fie nu se refereau la materie penală (Ait Mouhoub c. France Kreuz (1) c. Polonia În speță, reclamantul nu este solicitant de acțiune civilă, ci acuzat în materie penală.
Reclamantul susține că, în trei din patru cazuri privind o problemă de consemnare care trebuie soluționată de solicitant pentru o acțiune civilă, (Tolstoy Miloslavsky c. Regatul Unit (13 iulie 1995, seria A n 316-B), Ait-Moub c. Franța menționată anterior, Garcia Manibardo c. Spania (38695/97, 15 februarie 2000) și Kreuz (1) c. Polonia menționată anterior), Curtea a constatat o încălcare în trei dintre ele, în timp ce suma consemnării era stabilită de un judecător independent care putea scuti, în mod discreționar, reclamantul de orice consemnare și de un sistem de asistență judiciară era prevăzută pentru a permite o astfel de scutire. Or, în Franța, acuzatul nu poate avea acces la un judecător independent, pentru a fi scutit de la consemnarea de la inculpat, adică de la pedeapsă, în timp ce acesta are calitatea de acuzat și dreptul francez oferă garanții precum ajutorul juridic persoanei care se constituie parte civilă.
Reclamantul invită Curtea, în analiza sa a prezentei cauze, să ia în considerare decizia nr. 99-411 al Consiliului Constituțional francez din 16 iunie 1999, hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene (în cauza Unibet) din 13 martie 2007 și hotărârea Curții de Arbitraj belgiene privind același tip de dispoziție care exista în Belgia (a se vedea partea Dreptul intern relevant de mai sus).
Curtea reamintește că, în cauze care decurg dintr-o rejudecare individuală, aceasta nu are ca sarcină de a controla în mai puțin legislația în litigiu; aceasta trebuie să se limiteze la examinarea în concret a problemelor ridicate de cazul în care a fost sesizat (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Padovani c. Italia din 26 februarie 1993, seria A n 257-B, p. 20, § 24). Curtea reamintește că dreptul de a dispune de o instanță judecătorească, al cărei drept de acces constituie un aspect particular, nu este absolut și este gata să fie limitat în mod implicit, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei acțiuni, deoarece, prin însăși natura sa, solicită o reglementare prin intermediul statului, care beneficiază, în această privință, de o anumită marjă de apreciere (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță (a se vedea, printre altele, Cu toate acestea, aceste limitări nu pot restrânge accesul la un justițiar într-un mod sau într-un punct cum ar fi dreptul său la o instanță judecătorească din statul membru respectiv.
În cele din urmă, acestea nu conciliază cu art. 6 alineatul (1) decât dacă au un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea în special Brualla Gómez de la Torre Hotărârea din 19 decembrie 1997, Rec., 1997-VIII, p. 2955, § 33 și Rodríguez Valínc. Spania, nr 47792/99, § 22, 11 octombrie 2001). În sfârșit, Curtea amintește că art. 529-10 din Codul de procedură penală condiionează dreptul de acces la instanța de poliie de plata prealabilă a unei sume a cărei valoare este egală cu cea a celui de la . Curtea consideră că reglementarea formelor care trebuie respectate pentru introducerea unei căi de atac urmărește cu siguranță să asigure o bună administrare a justiției.
Cei interesați trebuie să se aștepte ca aceste norme să fie aplicate. Curtea consideră atunci legitim scopul urmărit de această obligație de a consemna : să prevină acțiunile dilatorii și abuzive și să evite supraîndatorarea rolului instanței de poliție, în domeniul circulației rutiere care privește întreaga populație și să se pregătească pentru contestații frecvente. Curtea arată că recurentul și-a exprimat refuzul de a avea acces la instanța de poliție pe motiv că nu a achitat inițial suma de 135 EUR corespunzătoare sumei de la mai mult de o lună la alta și, într-o a doua etapă, suma de 375 EUR corespunzătoare sumei de la . Dacă este adevărat, după cum subliniază reclamantul, că nu a fost prevăzută niciun ajutor juridic pentru a evita plata acestor consemnări, Curtea constată că nu este invocat de solicitant că acesta avea dificultăți financiare care nu îi permiteau să plătească această sumă în termenele stabilite.
În plus, valoarea lacunei forfetare este limitată de Codul de procedură penală (articolele 49 și 49- Curtea consideră utilă sublinierea faptului că prezenta cauză se distinge de cauza Peltier c. Franța menționată anterior, în care reclamantul se plângea de respingerea, de către ofițerul procurorului public, a plângerii sale în legătură cu anunțul de recuperare a lapei pentru încălcarea Codului rutier și a cererii sale de convocare în fața instanței de poliție, pe motiv că aceste cereri erau Nu poate fi admis[] deoarece, având în vedere marja de apreciere recunoscută statelor în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei căi de atac și având în vedere circumstanțele cauzei, reclamantul nu a suferit un obstacol disproporționat în calea dreptului său de a avea acces la o instanță judecătorească.
Curtea concluzionează că nu a fost afectată substanța dreptului de a avea acces la o instanță. Având în vedere concluzia de mai sus, Curtea consideră că nu se ridică nicio întrebare distinctă pe teren de la art. 6 alineatul (2) din Convenție. În consecință, cererea este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 3 din Convenție și să declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte
DÉCISION
de la requête n o 14279/05 présentée par Alix THOMAS contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 29 avril 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Snejana Botoucharova, Jean-Paul Costa, Volodymyr Butkevych, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, juges, et de Claudia Westerdiek , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 7 avril 2005, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Alix Thomas, est un ressortissant français, né en 1949 et résidant à Marseille.
Il est représenté devant la Cour par M e Y. Rio, avocat à Paris. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Un véhicule immatriculé au nom du requérant fut contrôlé, le 30 janvier 2004, à 6 h 14, circulant à une vitesse estimée de 143 km/h au lieu de 110 km/h (vitesse maximale autorisée au point de contrôle), sur l’autoroute A50 dans le sens Marseille-Toulon. Ce contrôle s’opéra sans interception. Le conducteur ne fut donc pas identifié. De par le niveau du dépassement de la vitesse autorisée, l’infraction relevait de la procédure de l’amende forfaitaire (articles 529 et suivants du code de procédure pénale).
Par courrier simple du 11 mars 2005, le requérant, en sa seule qualité de titulaire du certificat d’immatriculation du véhicule contrôlé en infraction, reçut un « avis de contravention » accompagné d’un « formulaire de requête en exonération » conformément aux articles 529-10 et R. 49-14 du code de procédure pénale. Selon le paragraphe 3 du formulaire, pour contester l’infraction et pouvoir revendiquer le droit d’être jugé par le tribunal de police compétent, le requérant devait consigner une somme de 135 euros (EUR). Si, au contraire, le requérant reconnaissait l’infraction, il devait s’acquitter d’une amende forfaitaire de 90 EUR. Le 24 mars 2004, le requérant présenta une requête en exonération de l’amende forfaitaire et demanda que l’affaire soit examinée par le tribunal de police.
Il contestait, d’une part, la réalité de l’infraction et, d’autre part, les dispositions de l’article R. 529-10 du code de procédure pénale en ce qu’elles exigeaient la consignation du montant de l’amende forfaitaire applicable à l’infraction pour bénéficier du droit d’être jugé. Selon lui, ces dispositions constituaient une entrave au droit d’accès à un tribunal, contraire aux dispositions de l’article 6 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Il ajoutait que la réception d’un avis de paiement d’une amende forfaitaire majorée constituerait la manifestation explicite de privation du droit d’accès au juge et justifierait la saisine de la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Le 30 mars 2004, le service verbalisateur Traffipax renvoya au requérant sa requête en exonération et les pièces y annexées avec pour seule indication : « objet de la transmission : pour que votre dossier puisse être transmis au ministère public de Toulon, veuillez remplir le formulaire de requête en exonération ci-joint et en vous acquittant d’un timbre amende de 135 euros ». Le 17 décembre 2004, la Trésorerie Var-Amende adressa au requérant un avis de recouvrement d’amende forfaitaire majorée lui réclamant le paiement d’une somme de 375 EUR.
Le 31 décembre 2004, le requérant présenta, conformément aux dispositions de l’article 530 du code de procédure pénale (voir partie Le droit interne pertinent ci-dessous), une réclamation contre l’avis de paiement : il demandait que son dossier soit examiné par le tribunal compétent car il entendait contester la réalité de l’infraction et l’application de l’article 530 en ce qu’il fixe une obligation de consignation d’une somme de 375 EUR. Le 29 mars 2005, l’officier du ministère public rejeta la demande du requérant et le Trésor Public lui adressa un commandement de payer.
B. Le droit interne pertinent Au moment des faits, les dispositions pertinentes du code de procédure pénale se lisaient ainsi : Article 529-10 « Lorsque l’avis d’amende forfaitaire concernant une des contraventions mentionnées à l’article L. 121-3 du code de la route a été adressé au titulaire du certificat d’immatriculation (...), la requête en exonération prévue par l’article 529-2 ou la réclamation prévue par l’article 530 n’est recevable que si elle est adressée par lettre recommandée avec demande d’avis de réception et si elle est accompagnée : 1 o Soit de l’un des documents suivants : a) le récépissé du dépôt de plainte pour vol ou destruction du véhicule ou pour le délit d’usurpation de plaque d’immatriculation prévu par l’article L.317-4-1 du code de la route (...) ; (...) 2 o soit d’un document démontrant qu’il a été acquitté une consignation préalable d’un montant égal à celui de l’amende forfaitaire dans le cas prévu par le premier alinéa de l’article 529-2 [135 €] , ou à celui de l’amende forfaitaire majorée dans le cas prévu par le deuxième alinéa de l’article 530 [375 €] ; cette consignation n’est pas assimilable au paiement de l’amende forfaitaire et ne donne pas lieu au retrait des points du permis de conduire(...).
L’officier du ministère public vérifie si les conditions de recevabilité de la requête ou de la réclamation prévues par le présent article sont remplies. » Article 530 « (...) La réclamation doit être accompagnée de l’avis correspondant à l’amende forfaitaire considérée ainsi que, dans le cas prévu à l’article 529-10, d’un des documents exigés par cet article [consignation préalable d’un montant de 375 €], à défaut de quoi elle n’a pas pour effet d’annuler le titre exécutoire. » Article 530-1 « (...) Dans les cas prévus par l’article 529-10, en cas de classement sans suite ou de relaxe, s’il a été procédé à la consignation prévue par cet article, le montant de la consignation est reversé, à sa demande, à la personne à qui avait été adressé l’avis de paiement de l’amende forfaitaire ou ayant fait l’objet des poursuites.
En cas de condamnation, l’amende prononcée ne peut être inférieure au montant prévu à l’alinéa précédent augmenté d’une somme de 10%. » Article 530-2 « Les incidents contentieux relatifs à l’exécution d’un titre exécutoire et à la rectification des erreurs matérielles qu’il peut comporter sont déférés « à la juridiction de proximité », qui statue conformément aux dispositions de l’article 711. » Par un arrêt du 16 mai 2002 (n o 286), la Cour de cassation a jugé que la procédure de l’amende forfaitaire majorée est compatible avec les dispositions de l’article 6 de la Convention dès lors que le contrevenant dispose de recours, ayant la possibilité de faire valoir ses droits devant le tribunal de police, à l’occasion d’un débat contradictoire.
C. La jurisprudence citée par le requérant Le 16 juin 1999, le Conseil constitutionnel français jugea qu’une présomption simple de faute avec obligation de payer une amende fixée par le juge qui pèse sur le titulaire du certificat d’immatriculation du véhicule relevé en infraction à l’aide d’un radar automatique, n’est conforme à la Constitution et à la Convention que si ce titulaire peut utilement faire valoir ses moyens de défense à tous les stades de la procédure.
Par un arrêt n o 182/2004 du 16 novembre 2004, la Cour d’arbitrage belge décida que la mesure qui subordonnait au paiement complet de la somme due le recours du contrevenant auprès du tribunal de police en vue d’obtenir le retrait ou la diminution de la somme, sauf lorsque l’intéressé pouvait faire appel à l’assistance judiciaire, privait, sans justification raisonnable, le justiciable de son droit à ce qu’une accusation en matière pénale portée contre lui soit soumise à un tribunal indépendant et impartial. La Cour d’arbitrage releva que le justiciable perdait en effet toute possibilité d’introduire un recours recevable lorsqu’il se trouvait aux prises avec des difficultés financières, fussent-elles passagères, qu’il ne remplissait pas les conditions légales pour pouvoir prétendre à l’assistance judiciaire, et qu’il n’était pas en mesure de réunir la somme nécessaire dans le délai de quatorze jours suivant la notification de l’ordre de paiement.
Par un arrêt du 13 mars 2007, dans l’affaire Unibet, la Cour de Justice des Communautés Européennes précisa qu’il incombait aux juridictions nationales d’interpréter les modalités procédurales d’une manière telle que ces modalités puissent recevoir une application qui contribue à la mise en œuvre de l’objectif de la protection juridictionnelle effective. Ce principe commandait donc d’interpréter les voies de droit nationales d’une telle manière qu’elles accordent une protection maximale aux justiciables, ce qui pouvait conduire à revoir les conditions de recevabilité de certains recours. GRIEFS Invoquant l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit d’accès à un tribunal et à la présomption d’innocence, en raison de l’obligation qui lui est faite par le code de procédure pénale de consigner une certaine somme d’argent afin de saisir le tribunal compétent et contester la réalité de l’infraction.
EN DROIT Le requérant allègue que l’obligation faite de consigner un montant égal à celui de l’amende forfaitaire emporte violation du droit d’accès à un tribunal et du principe de la présomption d’innocence, garantis par l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention. Ces dispositions sont ainsi libellées : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...) par un tribunal (...), qui décidera, (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. 2. Toute personne accusée d’une infraction est présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.
» Invoquant les arrêts de la Cour dans les affaires Ashingdane c. Royaume-Uni (28 mai 1985, série A n o 93), Aït-Mouhoub c. France (28 octobre 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998-VIII), Kreuz (1) c. Pologne (n o 28249/95, ECHR 2001-VI) et Peltier c. France (n o 32872/96, 21 mai 2002), le Gouvernement souligne que la Cour a admis que les intérêts d’une bonne administration de la justice peuvent justifier d’imposer une restriction financière à l’accès d’une personne à un tribunal. Le Gouvernement rappelle qu’en vertu des articles 529-2, 529-10 et 530 du code de procédure pénale, le contrevenant peut contester l’infraction et revendiquer le droit d’être jugé par le tribunal de police, en consignant une somme déterminée et en renvoyant un formulaire de requête en exonération.
L’officier du ministère public vérifie si les conditions de recevabilité de la requête sont remplies, notamment si le règlement a bien été effectué avec un talon de consignation et pour l’exact montant de l’amende forfaitaire. Le requérant disposait donc d’un accès effectif à un tribunal. Cet accès est, selon le Gouvernement, cependant limité par des conditions de recevabilité, dont la consignation fait partie. Celle-ci, par son caractère non dissuasif, contribue à la bonne administration de la justice. L’officier du ministère public ne dispose pas du pouvoir d’apprécier le caractère fondé ou non de la requête en exonération, ses attributions se limitent à l’examen de la recevabilité formelle de la contestation.
Le Gouvernement souligne que les autorités ont laissé tout le temps nécessaire au requérant pour qu’il s’acquitte de sa consignation : à la suite du premier recours du requérant, le 24 mars 2004, un nouvel imprimé lui a été retourné, lui rappelant la nécessité de cette consignation en lui accordant un délai suffisant pour qu’il régularise son recours ; ce n’est que le 17 décembre 2004, que le requérant a reçu un avis de recouvrement d’amende forfaitaire majorée. Le requérant soutient que la jurisprudence invoquée par le Gouvernement manque de pertinence en l’espèce. Les affaires susmentionnées soit ne concernaient pas un problème de consignation comme condition préalable pour accéder au juge ( Ashingdane c. Royaume-Uni ), soit ne relevaient pas de la matière pénale ( Aït - Mouhoub c. France et Kreuz (1) c. Pologne ). En l’espèce, le requérant n’est pas demandeur à une action civile, mais accusé en matière pénale.
Le requérant affirme que dans trois de quatre affaires concernant un problème de consignation à acquitter par le demandeur à une action civile, ( Tolstoy Miloslavsky c. Royaume-Uni (13 juillet 1995, série A n o 316-B), Aït-Mouhoub c. France précitée, Garcia Manibardo c. Espagne (38695/97, 15 février 2000) et Kreuz (1) c. Pologne précitée), la Cour a constaté une violation dans trois d’entre elles, alors même que le montant de la consignation était fixée par un juge indépendant pouvant dispenser, de façon discrétionnaire, le demandeur de toute consignation et un système d’aide juridictionnelle était prévue pour permettre une telle dispense. Or, en France, l’accusé ne peut accéder à un juge indépendant, pour se voir dispenser de la consignation de l’amende, c’est-à-dire de la peine encourue, alors qu’il a la qualité d’accusé et que le droit français offre des garanties telles que l’aide juridictionnelle à la personne qui se constitue partie civile.
Le requérant invite la Cour, dans son analyse de la présente affaire, à prendre en compte la décision n o 99-411 du Conseil constitutionnel français du 16 juin 1999, l’arrêt de la Cour de Justice des Communautés Européennes (dans l’affaire Unibet) du 13 mars 2007 et un arrêt de la Cour d’arbitrage belge concernant le même type de disposition qui existait en Belgique (voir partie Le droit interne pertinent ci-dessus).
La Cour rappelle que dans des affaires issues d’une requête individuelle, elle n’a point pour tâche de contrôler dans l’abstrait la législation litigieuse; elle doit se borner autant que possible à examiner in concreto les problèmes soulevés par le cas dont on l’a saisie (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Padovani c. Italie du 26 février 1993, série A n o 257-B, p. 20, § 24). La Cour rappelle que le « droit à un tribunal », dont le droit d’accès constitue un aspect particulier, n’est pas absolu et se prête à des limitations implicitement admises, notamment quant aux conditions de recevabilité d’un recours, car il appelle, de par sa nature même, une réglementation par l’Etat, lequel jouit, à cet égard, d’une certaine marge d’appréciation (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Levages Prestations Services c. France du 23 octobre 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-V, p. 1543, § 40). Toutefois, ces limitations ne sauraient restreindre l’accès ouvert à un justiciable de manière ou à un point tels que son droit à un tribunal s’en trouve atteint dans sa substance même ; enfin, elles ne se concilient avec l’article 6 § 1 que si elles tendent à un but légitime et s’il existe un rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé (voir, notamment, Brualla Gómez de la Torre , arrêt du 19 décembre 1997, Recueil 1997-VIII, p. 2955,
§ 33 et Rodríguez Valín c. Espagne , n o 47792/99, § 22, 11 octobre 2001). En l’occurrence, la Cour rappelle que l’article 529-10 du code de procédure pénale subordonne le droit d’accès au tribunal de police au paiement préalable d’une somme dont le montant est égal à celui de l’amende forfaitaire. La Cour considère que la réglementation relative aux formes à respecter pour introduire un recours vise certainement à assurer une bonne administration de la justice. Les intéressés doivent s’attendre à ce que ces règles soient appliquées. La Cour estime alors légitime le but poursuivi par cette obligation de consignation : prévenir l’exercice de recours dilatoires et abusifs et éviter l’encombrement excessif du rôle du tribunal de police, dans le domaine de la circulation routière qui concerne l’ensemble de la population et se prête à des contestations fréquentes.
La Cour relève que le requérant s’est vu refuser l’accès au tribunal de police au motif qu’il n’avait pas acquitté, dans un premier temps, la somme de 135 EUR correspondant au montant de l’amende forfaitaire encourue et, dans un second temps, la somme de 375 EUR correspondant au montant de l’amende majorée. S’il est vrai, comme le souligne le requérant, qu’aucune aide juridictionnelle n’était prévue pour éviter de payer ces consignations, la Cour note qu’il n’est pas allégué par le requérant que celui-ci avait des difficultés financières ne lui permettant pas de verser cette somme dans les délais impartis. En outre, le montant de l’amende forfaitaire est plafonnée par le code de procédure pénale (articles 49 et 49-7 – maximum 375 EUR), de sorte que le montant de la consignation n’apparaît pas excessif et de nature à atteindre la substance du droit d’accès du requérant au tribunal de police.
La Cour estime utile de souligner que la présente affaire se distingue de l’affaire Peltier c. France précitée, dans laquelle le requérant se plaignait du rejet, par l’officier du ministère public, de sa réclamation à l’encontre de l’avis de recouvrement de l’amende pour infraction au code de la route et de sa demande de convocation devant le tribunal de police, au motif que ces demandes étaient « irrecevable[s] car juridiquement non fondée[s] ». Compte tenu de la marge d’appréciation reconnue aux Etats quant aux conditions de recevabilité d’un recours, et eu égard aux circonstances de l’affaire, le requérant n’a pas subi une entrave disproportionnée à son droit d’accès à un tribunal. La Cour conclut qu’il n’y a pas eu atteinte à la substance du droit d’accès à un tribunal.
Eu égard à la conclusion ci-dessus, la Cour estime qu’aucune question distincte ne se pose sur le terrain de l’article 6 § 2 de la Convention. Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président