BOSONI ET ADOUD contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
BOSONI ET ADOUD contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 34595/97 și 35237/97 prezentate de Michel BOSONI și Alain ADOUD împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la data de septembrie 2000 într-o cameră compusă din L. Loucaides, președintele J.-P. Costa, P. Kūris, F. Tulkens, K. Jungwiert, H.S. Greve, domnul Ugrekhelidze, judecători și S. Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererile sus-menționate introduse în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 19 noiembrie 1996 și 28 ianuarie 1997 și înregistrate la 27 ianuarie și 10 martie 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere deciziile parțiale ale Curții la 7 septembrie 1999, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Primul reclamant este un resortisant francez, născut în 1950 și rezident la Columbes. Al doilea reclamant este un resortisant francez, născut în 1938 și rezident la Paris. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către M. Yannick Rio, avocat în baroul Parisului. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Cazul domnului Adoud La 5 noiembrie 1994, reclamantul a făcut obiectul unui control de viteză în timp ce acesta circula la volanul vehiculului său. Un proces-verbal a fost întocmit de către serviciile de jandarmerie, în care se afla o rază de viteză de cel puțin 40 km/h, și anume 143 Prin hotărârea din 14 martie 1995, tribunalul de poliție al drei l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reprobabile. El a fost condamnat la 1 500 de franci da . și la 21 de zile de suspendare a permisului de conducere. Prin hotărârea din 15 decembrie 1995, instanța de apel a lui Poitiers a confirmat vinovăția reclamantului și a reformulat sentința prin stabilirea sentinței la 3 000 Franci și suspendarea permisului de conducere la trei luni. Prin Hotărârea din 6 august 1996, camera infracțională a Curții de Casație a respins recursul reclamantului. Cazul domnului Bosoni La 11 noiembrie 1994, două procese verbale au fost inițiate de poliție împotriva reclamantului pentru neobservare, de două ori, a hotărârii impuse de un semafor roșu. La 12 aprilie 1995, tribunalul de poliție din Paris l-a judecat pe reclamant vinovat și l-a condamnat la două amenzi de o mie opt sute de franci fiecare, precum și la o suspendare a permisului de conducere pe o perioadă de o lună. La 27 octombrie 1995, tribunalul din Paris a confirmat hotărârea de primă instanță în toate dispozițiile sale. La 2 noiembrie 1995, reclamantul a formulat un recurs în casație și, la 9 noiembrie 1995, a solicitat, prin intermediul consiliului său care l-a asistat în fața judecătorilor din fond, președintelui camerei criminale, prin scrisoare recomandată, de la: avocatul general să îi comunice un exemplar al rechizițiilor sale scrise, astfel încât acesta să poată răspunde la aceasta. Reclamantul nu a primit niciodată un răspuns. Prin Hotărârea din 10 iulie 1996, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului. Dreptul și practica internă relevantă în această privință, Curtea face trimitere la hotărârea Vecine c. Franța din 8 februarie 2000 (§ 11-16, GRIEF) Reclamanții invocă necunoașterea dreptului lor la un proces echitabil garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție. În special, ei denunță obligația de a cunoaște conținutul rechizițiilor avocatului general, și, prin urmare, de a răspunde la acestea, care nu au fost, de altfel, informate cu privire la data luării în custodie. Reclamanții, pe lângă hotărârea Vecină menționată anterior, își apără alegerea de a nu fi reprezentați de un avocat în cadrul Curții de Casație, precum și dreptul intern la care se face referire. Astfel, aceștia trebuiau să beneficieze de garanțiile de drept la un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție și să beneficieze de posibilitatea de a răspunde la concluziile avocatului general Guvernul consideră că este posibil ca reclamanții să fie reprezentați de un avocat în cadrul Consiliului, în special prin intermediul unei cereri de asistență judiciară, care ar fi putut fi convocată la tribunal și care ar fi putut participa la dezbaterile orale. Guvernul subliniază că reclamanții au renunțat în mod deliberat la garanțiile pe care le oferea constituirea unui avocat în ceea ce privește cerințele dreptului la un proces echitabil, cu respectarea egalității armelor în fața Curții de Casație. 24), guvernul reamintește specificitatea procedurii în fața Curții de Casație și interesul de a rezerva luarea de cuvânt în instanță unor practicieni la nivel înalt. Curtea, având în vedere hotărârea pronunțată la 8 februarie 2000 în cauza Vecine c. Franța menționată anterior, consideră că cererile pun întrebări serioase de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. Prin urmare, acestea nu pot fi declarate în mod vădit nefondate în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d