CHARLIER contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
CHARLIER contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 37760/97 prezentată de André Charlier împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 7 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte J.-P. Costa Kūris Tulkens Jungwiert H.S. Greve Ugrekhelidze judecători și S. Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 26 iulie 1997 și înregistrată la 12 septembrie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, de naționalitate franceză, s-a născut în 1920 și își are reședința la Paris. în fața Curții, acesta este reprezentat de dl Michel Puechavy, avocat în baroul Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. S-a produs un litigiu între reclamant și avocatul său desemnat în temeiul asistenței judiciare în cadrul desfășurării unei proceduri de judecată la care reclamantul și-a constituit o parte civilă. Reclamantul reproșa avocatului său că a refuzat să solicite instanței de judecată să copieze anumite înscrisuri. El a considerat că avocatul său a demonstrat astfel inexactitate în desfășurarea procedurii, ceea ce a compromis șansele sale de succes. Reclamantul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la comportamentul avocatului său la tribunalul de la Paris. Prin scrisoarea din 11 martie 1997, un fost membru al consiliului de administrație al Ordinului Parisului i-a răspuns următoarele: Ați explicat că, după măsura de clasificare, ați fi putut obține o mărturie importantă care să figureze în dosar și care, dacă ați fi avut cunoștință, ar fi putut provoca o decizie favorabilă intereselor voastre. Maestrul L. a făcut observație că în curs de desfasurare nu a fost posibil să vă dea cunoștință, din cauza secretului de l'instruire, de un document care figura în el. Trebuie, în acest moment, să vă reamintesc competența limitată a domnului Batonier. Această competență este numită deontologică. Este de datoria domnului Batonier să se asigure dacă, în exercitarea mandatului judiciar pe care îl are în sarcina sa, avocatul a respectat normele care reglementează profesia de avocat și regulamentul de procedură al acestuia. Dle Batonier, pe de altă parte, nu are competența de a aprecia dacă avocatul a intervenit în mod eficient, bine sau rău în ceea ce privește interesele pe care le-a avut. Această competență nu se încadrează în jurisdicțiile de drept comun, singurele competente, eventual, în alte privințe, pentru a aprecia consecințele dăunătoare care ar fi putut rezulta din rănile profesionale care ar apărea. În cele din urmă, este o greșeală profesională pe care o învinuiți pe Maestrul L. în pofida îngrijirii pe care se pare că a acordat-o colegul meu. Prin urmare, nu pot decât să vă invit să vă adresați instanței competente fără ca această indicație să implice din partea mea cea mai mică poziție (...) La 13 martie 1997, reclamantul a cerut să beneficieze de asistență juridică. În sprijinul cererii sale, el îl reproșa pe Maestrul L., mai degrabă pe inabordarea sa și refuzul său de a solicita instanței judecătorești să copieze anumite documente care, în opinia sa, ar fi permis să se stabilească greșelile menționate anterior. El se plângea de faptul că Maestrul L. a lipsit de o șansă de a-și câștiga procesul. Prin decizia din 17 aprilie 1997, biroul de asistență judiciară din apropierea tribunalului de mare instanță din Paris a calificat cererea reclamantului de a intra în litigiu cu Maestrul L. Biroul a respins cererea în aceste condiții (...) cererea este în mod evident inadmisibilă, într-adevăr, întrucât este de competența sa să sesizeze consiliul de la La 15 mai 1997, reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei decizii. S-a plâns din nou de avocatul său și a adăugat o copie a scrisorii consiliului de administrație din 11 martie 1997. El a arătat că avea dreptul de a obține desemnarea unui avocat pe baza acestei scrisori. Prin ordonanța pe bază de recurs din 13 iunie 1997, delegatul președintelui Tribunalului de Mare Instanță din Paris a confirmat în toate privințele termenii primei decizii. El a calificat cererea reclamantului de a fi avocat L. Dreptul și practica internă relevante art. 7 din Legea din 10 iulie 1991 privind asistența judiciară Alinea 1 În cazul în care un stat membru consideră că o astfel de măsură nu poate fi considerată compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat, statul membru în cauză nu poate adopta o decizie în conformitate cu art. 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, în conformitate cu art. 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. În cazul în care (...) ajutorul juridic nu a fost acordat și totuși judecătorul a acordat dreptul la acțiune intentată de solicitant, acestuia din urmă i se acordă rambursarea cheltuielilor, cheltuielilor de judecată și onorariilor de către acesta, efectuate sau plătite, în limita ajutorului juridic de care ar fi beneficiat, ținând cont de resursele sale. Reclamantul se plânge de deciziile de respingere a cererii sale din 11 martie 1997. El consideră că motivul respingerii cererii sale nu este coerent având în vedere termenii scrisorii Consiliului din 11 martie 1997. Într-adevăr, deciziile de respingere se referă la competența Batonierului, în timp ce incompetența acestuia a fost ridicată în prealabil de consiliul de administrație. În concluzie, reclamantul concluzionează că respingerea cererii sale de asistență judiciară în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție este privată de un drept de acces direct la o instanță judecătorească, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul pârât excită de neobosirea căilor de atac interne. Reclamantul putea introduce o acțiune întemeiată pe articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară pentru funcționarea defectuoasă a serviciilor de justiție. Reclamantul combate această teză. Curtea nu consideră necesar să se pronunțe asupra acestei excepții, deoarece cererea trebuie, în orice caz, respinsă din alt motiv. Pe fond, guvernul subliniază că dreptul la asistență juridică nu este absolut, ci solicită o reglementare prin intermediul statului. În acest caz, limitarea dreptului de acces la o instanță este prevăzută la art. 7 alineatul (1) din Legea din 10 iulie 1991, care urmărește un scop legitim și stabilește un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele și scopul vizat. Decizia de respingere a asistenței juridice a fost justificată deoarece acțiunea pe care reclamantul a dorit să o introducă nu prezenta decât o miză și șanse foarte limitate de reușită. În conformitate cu art. 7 alineatul (1) din legea menționată anterior, organismele responsabile cu examinarea cererilor de asistență judiciară nu se pot pronunța asupra temeiniciei acțiunii în justiție pe care dorește să o inițieze reclamantul. Se pot respinge numai cererile care par a fi lipsite de rezultate posibile. Prin urmare, se efectuează o examinare pur prima facie fără nici o apreciere cu privire la șansele de succes ale procedurii. În speță, hotărârile criticate nu sunt nepedepsite art. 6 deoarece acestea au fost luate în conformitate cu legea aplicabilă care nu permite respingerea cererii de ajutor decât în cazul unei acțiuni vădit inadmisibile. Recurentul răspunde că nu pune sub semnul întrebării puterea de apreciere a biroului de asistență judiciară, ci critică doar faptul că biroul de asistență judiciară pretindea că cererea sa era vădit inadmisibilă, întrucât a fost în mod evident inadmisibilă, întrucât a reieșit din a sesiza consiliul de ordine, domnul Batonier fiind competent. Curtea reamintește că art. 6 alin. (1) garantează un drept efectiv. Statele membre sunt libere să aleagă mijloacele care trebuie utilizate în acest scop și nu sunt obligate de art. 6 alin. (1) să plătească la adresa de e-mail a unui avocat în toate cazurile (Gnahoré c Franța) , nr. 40031/98, § 38, 19 septembrie 2000). Un sistem de asistență judiciară nu poate funcționa fără instituirea unui sistem care să permită selectarea cauzelor susceptibile de a beneficia de acestea (a se vedea, de exemplu, deciziile Comisiei din 10 iulie 1980 în cauza X. c. Regatul Unit, cererea nr. 8158/78, DR 21, p. 95, și în cauza Ange Garcia c. Franța, petiția nr. 1419/98). Statele pot condiționa acordarea acesteia de anumite condiții, în special de șansele de succes ale procedurii, cu excepția cazului în care se constată că decizia de respingere a asistenței juridice este arbitrară (a se vedea, de exemplu, cauza Munro c. Regatul Unit, cererea nr. 10594/83, Decizia din 14 iulie 1987, DR 52, p. 173). Acest lucru nu este valabil în special atunci când această decizie se bazează pe o examinare corectă a elementelor de probă aflate la dispoziția autorității care hotărăște (a se vedea cauza X. Regatul Unit, cauza nr. 8158/78, citată anterior, spec. 108). Curtea arată că motivul reținut de biroul de asistență judiciară și de delegatul președintelui Tribunalului de Mare Instanță pentru respingerea cererii reclamantului - și anume la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . mutatis mutandis, hotărârea Gnahoré menționată anterior, § 41. În speță, Curtea nu face trimitere la nicio arbitraritate în examinarea cererii din partea reclamantului. Într-adevăr, acesta nu a demonstrat că a atras atenția biroului de asistență judiciară asupra scrisorii din 11 martie 1997, astfel încât decizia acestuia din urmă nu poate fi criticată. În al doilea rând, în recursul său la delegatul președintelui, acesta nu a reieșit din dosarul pe care el a menționat clar că dorește să inițieze o acțiune în răspundere împotriva Maestrului L. pentru abatere profesională. Cererea sa de asistență juridică, precum acțiunea sa stigmatiza pur și simplu la îndrăzneala și deficiențele avocatului. Prin urmare, nu este arbitrar faptul că biroul de asistență judiciară și-a exprimat cererea de a fi numit avocatul în litigiu și că delegatul președintelui a numit-o "în" (în plus, scrisoarea din 11 martie 1997) pe care reclamantul o susține, în concluzie, nu a luat-o în considerare. Prin urmare, aceasta nu a legat poziția autorităților judiciare care acționează asupra cererii de asistență juridică. În aceste circumstanțe, autoritățile judiciare au putut considera în mod legitim, pe de altă parte, poziția exprimată, de altfel sub rezerva, de către fostul membru al consiliului de administrație din 11 martie 1997, că, având în vedere condițiile cererii prezentate de solicitant, autoritatea competentă să cunoască acțiunea pe care acesta intenționa să o angajeze era Batonier. Având în vedere elementele pe care reclamantul le-a pus la dispoziție, deciziile lor nu lasă să se arate arbitrare. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că cererea este în mod clar nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție.