Decizia nr. 769/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1037/2015 a Tribunalului Buzău

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06 martie 2013, pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău, a solicitat anularea Deciziei nr. x/23.08.2012 și a Deciziei nr. y/15.06.2012, precum și anularea tuturor actelor subsecvente, anterioare și ulterioare acestor decizii, emise de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite cu orice titlu de către reclamantă, pe ultimii 5 ani. Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 31 martie 2015, reclamanta A. a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei de impunere nr. x/11.08.2010, emisă de pârâtă. Prin sentința civilă nr. 1037 din 09 noiembrie 2015, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău și a respins excepția de nelegalitate privind Decizia de impunere nr. x/11.08.2010, emisă de pârâtă. Prin decizia nr. 572 din 30 martie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 iunie 2016, sub nr. x/2013*. Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 septembrie 2016, reclamanta A. a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. x/11.08.2010 și a Deciziei nr. x/10.12.2013 și, totodată, a precizat obiectul cererii de chemare în judecată solicitând anularea deciziilor nr. x/23.08.2012 și nr. x/15.06.2012, emise de pârâtă.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 217 din 22 februarie 2017, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău, a anulat Decizia nr. x/23.08.2012 și Decizia nr. x/15.06.2012 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2239 RON.

Calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 217/22.02.2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și procedura derulată în fața instanței de control judiciar. Împotriva sentinței civile nr. 217/22.02.2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond nu a soluționat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. x/11.08.2010 și a Deciziei nr. x/10.12.2013, emise de pârâtă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 10 aprilie 2017. La data de 21 noiembrie 2017, recurenta-reclamantă A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 205 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a prevederilor art. 6 alin. (2) din legea nr. 554/2004, în măsura în care aceste texte fac inaplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 2873 din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamantă și a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 217/22.02.2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Calea de atac exercitată împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale Împotriva deciziei nr. 2873/22.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 205 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a prevederilor art. 6 alin. (2) din legea nr. 554/2004. În dezvoltarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat greșita aplicare a normelor de drept material, apreciind că erau întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale. Recurenta consideră că excepția de neconstituționalitate avea legătură cu soluționarea cauzei, întrucât pârâta a invocat, în fața instanței de fond, inadmisibilitatea excepției de nelegalitate formulată împotriva unei decizii emisă de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău. Totodată, recurenta a susținut că au fost încălcate prevederile art. 51, art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituția României, întrucât instanța de fond nu a avut în considerare faptul că, într-un dosar cu un conținut identic, respectiv dosarul nr. x/2013, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău a depus întâmpinare, înregistrată la data de 21 februarie 2018, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata-pârâtă a susținut că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 132/25.02.2010 a fost analizată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 205 din O.U.G. nr. 92/2003, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Totodată, intimata a apreciat că recurenta nu justifică un interes actual, just și direct în susținerea excepției, întrucât Curtea Constituțională a fost sesizată anterior cu soluționarea aceleiași excepții de neconstituționalitate, de către Curtea de Apel Ploiești, într-o cauză similară, cu același obiect. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 29 alin. (1) din legea nr. 47/1992: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." În cauză, recurenta-reclamantă a înțeles să formuleze cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 205 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a prevederilor art. 6 alin. (2) din legea nr. 554/2004, susținând că aceste texte sunt neconstituționale în măsura în care obstrucționează dreptul de acces la justiție prevăzut de art. 4 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu permit atacarea actelor administrativ fiscale direct pe calea excepției de nelegalitate, fără parcurgerea procedurii contestației administrative prevăzută de art. 205 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003. Pentru a justifica legătură textelor normative ce fac obiectul controlului de constituționalitate cu soluționarea cauzei, reclamanta a învederat că, în fața instanței de fond, urmare a invocării excepției de nelegalitate cu privire la Decizia emisă de pârâtă, aceasta din urmă a invocat excepția inadmisibilității dreptului reclamantei de a utiliza mijlocul procedural al excepției de nelegalitate, reglementat de art. 4 din Legea nr. 554/2004. În acord cu opinia Curții de Apel Ploiești, Înalta Curte reține că legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei nu este generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză. În cauza de față, deși se constată că pârâta a invocat excepția inadmisibilității, soluționarea litigiului nu s-a circumscris acestei excepții, ci cauza a fost soluționată pe fond, prin analizarea legalității actelor administrative contestate. Totodată, pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău nu a declarat recurs față de această soluție, iar prin recursul declarat de reclamanta A. nu s-au formulat critici cu privire la excepția inadmisibilității, ci cu privire la modalitatea de soluționare a excepției de nelegalitate. Recurenta a susținut că, în realitate, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate, în condițiile în care nu a existat o cerere de renunțare la judecata acestei excepții, obiectul recursului fiind, astfel, circumscris modalității în care Tribunalul Buzău a înțeles să interpreteze limitele investirii sale, în raport de precizarea acțiunii, depusă de reclamantă la dosarul cauzei la data de 22.09.2016. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-reclamantă nu îndeplinește cerința legăturii cu cauza, întrucât eventuala sa admitere nu are aptitudinea de a schimba soluția instanței de recurs, aceasta nefiind investită cu analizarea unor critici privind excepția inadmisibilității invocată de pârâtă. Cât privește motivul de recurs referitor la admiterea, într-un dosar cu conținut identic, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu aceeași excepție de neconstituționalitate, Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat. Soluția asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale este dispusă de completul de judecată învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac în funcție de circumstanțele specifice speței, fiind luate în considerare aspecte precum obiectul acțiunii sau al căii de atac, cadrul procesual, apărările formulate în cauză și alte criterii care conferă caracter distinct fiecărei cauze. Prin urmare, Înalta Curte nu poate cenzura soluția Curții de Apel Ploiești din prezenta cauză, prin prisma soluției dispusă într-un alt dosar, ale cărui situații particulare nu le cunoaște și nici nu are competența de a le analiza. Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.