ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 494/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 09 mai 2007,

reclamanta SC D.B.R.C. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor, Oficiul pentru Protecția Consumatorilor

al Municipiului București și Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov

(calitatea procesuală a ultimelor două autorități fiind preluată în prezent de Inspectoratul

Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov), restituirea sumelor achitate

pentru testele de laborator dispuse în cursul anului 2006 de către Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor – Oficiul pentru Protecția

Consumatorilor al Municipiului București și a produselor prelevate în anii 2006

și 2007, precum și obligarea Autoritatea Națională pentru Protecția

Consumatorilor – Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov să ia măsurile

prevăzute de art. 23 lit. b), art. 24 alin. (1) lit. a) și art. 25 lit. a)-d) din

Legea nr. 148/2000, pentru faptele de publicitate înșelătoare săvârșite de către

SC S.R. SRL.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut, în esență, că deși nu a existat niciun fel de sesizări, intimatele

au decis prelevarea de probe și de la societatea reclamantă și cu toate că testele

de laborator au confirmat că produsele pe care le comercializează sunt corespunzătoare,

autoritățile-pârâte nu au respectat prevederile art. 11 din H.G. nr. 755/2003, care

impuneau ca, în astfel de cazuri, acestea să suporte costurile analizelor efectuate.

S-a mai arătat că, deși

împotriva SC S.R. SRL, s-au formulat mai multe sesizări, costul analizelor de laborator,

în ceea ce o privește pe aceasta, a fost suportat de către Oficiul pentru Protecția

Consumatorilor al Municipiului București.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

2093 din 11 septembrie 2007, a admis excepția necompetenței materiale a instanței,

invocată de pârâți și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă

restituirea contravalorii produselor prelevate și a analizelor de laborator, precum

și obligarea pârâților să sancționeze o firmă concurentă reclamantei, pentru publicitate

înșelătoare, obligații de a da și de a face care nu se încadrează în prevederile

art. 1 alin. (1) și ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC D.B.R.C. SRL București.

În motivarea căii de atac,

recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea de declinare a competenței către instanța

de drept comun a fost pronunțată cu ignorarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei,

prin care s-a făcut dovada că prejudiciul a cărui reparare a solicitat-o a fost

produs ca urmare a măsurilor dispuse de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

În acest sens, recurenta-reclamantă

a arătat că măsurile de prelevare a unor produse pentru efectuarea de teste de laborator

prevăzute în dispoziția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

nr. 1087 din 06 februarie 2007 au caracterul unui act administrativ, potrivit Legii

nr. 554/2004, astfel încât competența judecării cauzei revine instanței de contencios

administrativ.

În drept, recurenta-reclamantă

și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând încălcarea

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/

2004.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar la data de 01 februarie 2008, intimatul-pârât Inspectoratul Regional pentru

Protecția Consumatorilor București-Ilfov a arătat, în esență, că acțiunea reclamantei

nu are ca obiect anularea unui act administrativ și recunoașterea unui drept sau

a unui interes legitim, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel

încât soluția de declinare a competenței este legală și temeinică.

Intimata-pârâtă Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor a depus și ea la dosar o întâmpinare,

prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București

și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând menținerea sentinței

atacate, ca fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește revocarea

dispoziției Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 1087 din 06

februarie 2007, intimata-pârâtă a arătat că în cererea de chemare în judecată nu

se regăsește acest capăt de cerere.

Examinând cauza în raport

cu motivele de recurs formulate și cu prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Obiectul acțiunii în contencios

administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din Constituția

României și ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana

care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes

legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate

unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei cauzate.

Cu alte cuvinte, în contenciosul

administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim

și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui

act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor

civile, determinate potrivit criteriilor prevăzute de art. 1 pct. 1 și art. 2

pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a solicitat:

pârâți a sumelor achitate pentru testele de laborator dispuse în cursul anului 2006

și a contravalorii produselor prelevate în anii 2006 și 2007, în total 14.294,52

RON;

Naționale pentru Protecția Consumatorilor –

Oficiul Județean pentru Protecția

Consumatorilor

Ilfov

să ia măsurile prevăzute de art. 23 lit. b), art. 24 alin. (1) lit. a) și art. 25

lit. a)-d) din Legea nr. 148/2000, pentru faptele de publicitate înșelătoare, conform

art. 4 lit. b) și c), art. 6 lit. a) și art. 8 lit. a) din Legea nr. 148/2000, practicate

de alți agenți economici, fapte care fac obiectul unor sesizări formulate de reclamantă.

Nicăieri în cuprinsul

acțiunii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ nu se face

referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei

cereri, în sensul pe care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte.

Nici răspunsurile la întâmpinările

prin care a fost invocată excepția necompetenței materiale, în fața primei instanțe,

nu cuprind precizări ori calificări ale obiectului acțiunii potrivit celor arătate

mai sus, argumentul reclamantei fiind acela că autorul faptei generatoare de prejudicii

este o instituție centrală care atrage aplicarea art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Este adevărat că instanța

nu este legată de sensul literal al termenilor folosiți de reclamant, dar rolul

activ nu poate fi exercitat astfel încât să creeze un dezechilibru între părți în

folosirea drepturilor procedurale. Judecătorul nu se poate substitui părții în stabilirea

cadrului procesual, mai ales când aceasta beneficiază de asistență calificată.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, potrivit

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că instanța de fond a făcut o corectă

interpretare și aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC D.B.R.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2093 din

11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2008.