ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3362/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3362/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul
nr. 962/P/2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a dispus punerea în
mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.M.G.,
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. b)) din
Legea nr. 11/1991 și art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cu
aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se
prin actul de sesizare următoarea situație de fapt:
Inculpatul M.M.G.
este administratorul SC M. 2004 SRL Galați, societate care are sediul în zona
cartierului Țiglina
II
din Galați.
Firma
are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul
al articolelor de îmbrăcăminte și
încălțăminte.
În perioada 20
septembrie 2005 - 30 septembrie 2005, inculpatul s-a aprovizionat cu articole
de îmbrăcăminte și încălțăminte inscripționate cu mărci cunoscute, respectiv
"P.", "N.", "A.",' de la diferite societăți din
municipiul București, societăți care aveau puncte de desfacere în Complexul
comercial "Europa" din București. După aprovizionare, inculpatul a
pus în circulație aceste mărfuri procedând la vânzarea lor în magazinul său.
În anul 2005,
respectiv pe data de 16 octombrie 2005, urmare unui
control efectuat de organele de poliție și de inspectorii din cadrul
Gărzii Financiare Galați în magazinul inculpatului, au fost descoperite mărfuri
care nu prezentau elementele de
identificare ale produselor originale,
rezultând că produsele astfel
comercializate sunt contrafăcute. Nu au fost prezentate certificatele de
calitate și declarațiile de conformitate. S-a întocmit o listă cu produsele în
cauză, bunuri care au fost indisponibilizate și lăsate în custodia
vânzătoarelor. Aceste bunuri sunt:
1.Pantof sport N. - 70 de perechi - 798.500 lei
vechi;
2.Pantof sport N.-10 perechi - 598.500 lei;
3.Pantof sport N. (gheată) - 7 perechi-1.198.500 lei;
4.Pantof sport P. - 10 perechi - 798.500 lei;
5.Pantof sport A. (gheată)- 4
perechi-1.198.500 lei;
6.Pantof sport A. - 7 perechi - 798.500 lei;
7.Trening fâș A. -13 perechi- 998.500 lei;
8.Trening BBC A. - 3 bucăți - 998.500 lei;
9.Bluze trening A.- 8-bucăț'i -
698.500 lei;
10.Pantalon trening A. - 9
bucăți- 548.500 lei;
11.
Bigman A. - 2
bucăți - 648.500 lei;
12.Trening fâș N. -15 bucăți - 998.500 lei;
13Trening bbc N. -1 bucată - 998.500 lei;
14.Bigman A. -11 bucăți - 448.500 lei;
15.Bigman N. - 8 bucăți - 348.500 lei;
16.Bluze trening fâș -A.-13 bucăți- 998.500 lei;
17.Bluze trening N.-13 bucăți - 698.500 lei;
18.Pantaloni trening N. - 6
bucăți - 548.500 lei;
19.Bigman N.- 9 bucăți -448.500
lei;
20.Geci N. -18 bucăți - 898.500
lei;
21.Geci A. -17 bucăți- 898.500
lei;
22.Geci P. - 5 bucăți - 898.500
lei.
În faza
cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul, precum și martorele P.T., C.I.
și L.M.,
vânzătoare la magazinul la care au
fost descoperite bunurile.
Prin sentința
penală nr. 75 din 19 septembrie 2007, Tribunalul Galați, secția penală, a
dispus următoarele:
În baza
art. 11
pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a
achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 5 alin. (1)
lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale.
A condamnat
inculpatul la o pedeapsă de 15.000.000 de lei (ROL) pentru săvârșirea
infracțiunii de contrafacere, prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea
nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A respins ca nefondate pretențiile civile formulate de părțile civile
P.A.G.R.D.S., A.S.A.G. și N.I.L.T.D.
A dispus
confiscarea și distrugerea produselor care poartă mărcile N., P. și A., lăsate
în custodie la vânzătoarele P.T. și C.I.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata
către
stat a sumei de 200 lei
(RON) reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a
dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul a
recunoscut că, în calitate de administrator al societății, se deplasa la
București și cumpăra bunuri din Complexul comercial "E.", bunuri care
erau inscripționate cu mărci
cunoscute,
respectiv "P.", "N.", "A." și' că, pentru aceste
bunuri,
nu a solicitat și nici nu i-au fost înmânate alte documente în afară de factura
fiscală, înscrisuri care se eliberau, în general, pentru orice tip de produs.
Nu a solicitat nici-un act de proveniență, act de origine sau alte acte în
acest sens.
Din declarațiile martorelor audiate a rezultat că au comercializat
încălțăminte și îmbrăcăminte sport cu mărcile
"P.", "N.", "A.", la magazinul administrat de
inculpat, fără să elibereze și certificate de origine sau declarații de
conformitate. Au mai declarat
acestea că
nici-un cumpărător nu Ie-a cerut vreun astfel de document.
Prețurile cu
care comercializau astfel de produse erau relativ mici, respectiv 1.200.000
lei, 850.000 de lei, etc.
Declarațiile
inculpatului se coroborează cu cele ale martorelor audiate, dar și cu cele
constatate de organele de poliție și de inspectorii din cadrul Gărzii
Financiare Galați, aspecte consemnate în procesul-verbal (fil.
4-12).
Din probele
administrate, instanța de fond a reținut că inculpatul a cumpărat încălțăminte
și îmbrăcăminte sport cu mărcile "P.", "N.", "A."
din Complexul comercial "E.", pe bază de factură fiscală, fără să
solicite nici-un act de proveniență, act de origine sau alte acte în acest
sens. Aceste produse au fost puse apoi
în
circulație, pe nedrept, în magazinul inculpatului, prin fapta sa acesta
prejudiciindu-i
pe titularii mărcilor înregistrate, întrucât produsele puse în circulație
purtau mărci identice sau similare cu mărcile "P.", "N.",
"A." înregistrate pentru produse identice sau similare.
Inculpatul a
susținut că nu știa că aceste produse, pe care le comercializa, erau
contrafăcute deoarece Ie-a cumpărat dintr-un magazin mare, din capitala țării,
loc din care se aprovizionează sute de comercianți din toată țara, și că i-a
fost eliberată factură fiscală, astfel că s-a creat o aparență de legalitate în
ceea ce privește provenința lor. În aceste condiții, a susținut inculpatul, nu
se poate
reține că ar fi acționat cu
vinovăție, el având convingerea că produsele
sunt contrafăcute. De altfel, nici-un cumpărător nu i-a solicitat
certificat.
Instanța de
fond a reținut că mărcile "P.", "N.", "A." sunt
mărci înregistrate și, deci, protejate legal. Calitatea deosebită a produselor
care poartă inscripții cu aceste mărci este reflectată nu numai în aspectul și
forma acestor produse, în culorile lor, ci și în calitatea materialelor
folosite. Tocmai calitatea superioară a acestor
produse a dus la comercializarea !or la prețuri mai ridicate.
Or, reține prima instanță, comercializarea unor astfel de produse,
la prețuri foarte mici, este un indiciu că
acestea sunt contrafăcute, astfel că inculpatul, care avea calitatea de
comerciant și, se presupune, că avea cunoștințe în domeniu, în mod sigur a avut
reprezentarea că aceste produse nu sunt originale. împrejurarea că aceste
produse erau comercializate într-un magazin en-gross, de la marginea
Bucureștiului, este un alt aspect pe care inculpatul I-a cunoscut, și care
indică faptul că aceste produse nu erau originale, știindu-se că produsele care
poartă mărcile precizate mai sus au prețuri foarte ridicate, că se adresează
unei anumite categorii de cumpărători, care nu își achiziționează bunuri din
astfel de magazine en-gross, și care sunt situate la marginea orașului, ci din
magazine care își au sediile în zonele centrale ale orașelor. Un simplu studiu
al pieții l-ar fi ajutat pe inculpat să afle care este prețul unei perechi
originale de pantofi sport sau al unei perechi de trening, prețuri care erau
mult mai mari.
De altfel, mai
reține prima instanță, inculpatul avea datoria de a solicita actele de
proveniență, certificatele de calitate, declarațiile de conformitate, acesta
neputând invoca necunoașterea legii în favoarea sa. Eliberarea unor facturi
fiscale de către vânzători nu îl exonerează pe inculpat de răspunderea penală,
acele facturi atestând că a plătit un preț inferior celui practicat pentru
produsele originale.
Concluzionând,
instanța de fond a reținut că inculpatul știa că
produsele pe care Ie-a pus în circulație sunt contrafăcute, astfel că
nu
poate reține apărarea acestuia în sensul că nu a acționat cu
vinovăție și, deci, nu poate dispune achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc.
pen.
De asemenea,
instanța a reținut că inculpatul a cunoscut că produsele pe care Ie-a
comercializat sunt contrafăcute, dar că acesta nu a avut intenția de a-i induce
în eroare pe cumpărători cu privire la calitatea lor și la originea acestor
produse. Prețul mic la care Ie-a
vândut și,
în general, aspectul acestor produse, calitatea lor inferioară,
reflectată
de calitatea și culorile materialelor folosite, locul în care este situat
sediul magazinului, precum și calitatea celorlalte produse comercializate în
acel magazin, relevă faptul că inculpatul nu a indus în eroare pe consumatori
cu privire la calitatea produselor.
În raport cu
aceste ultime considerente, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii de
concurență
neloială, lipsind, în mod evident, intenția inculpatului de a
induce în
eroare pe consumatori cu privire la calitatea produselor, astfel că, în baza
art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de concurență
neloială, lipsind un element constitutiv al acestei infracțiuni, respectiv
intenția, ca formă de vinovăție cerută de lege.
În ceea ce privește fapta inculpatului de a pune în circulație, fără
drept, produse ce poartă mărci identice sau
similare cu mărcile
înregistrate "P.",
"N.", "A.", mărci care sunt înregistrate și
care se
bucură de protecția legii, prejudiciindu-i astfel pe titularii acestor mărci,
respectiv pe cele trei părți vătămate, consecințele producându-se în
patrimoniile a trei părți vătămate diferite, fapte săvârșite în perioada 20
septembrie 2005-06 octombrie 2005, instanța a constatat că, în drept, aceasta
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 83 alin. (1)
lit. b) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Cu privire la
cererea inculpatului prin care a solicitat achitarea sa, precizând că faptei îi
lipsește gradul de pericol social al infracțiunii, și deci lipsește una dintre
trăsăturile esențiale ale infracțiunii, prima instanță a apreciat-o ca
neîntemeiată, fapta având gradul de pericol social al unei infracțiuni,
întrucât inculpatul a comercializat mai multe
perechi
de încălțăminte sport și mai multe articole de îmbrăcăminte, pe
o
perioadă de timp îndelungată. De altfel, inculpatul, se pare că nu a înțeles
pericolul social al faptei sale pentru siguranța circuitului juridic
al bunurilor pe piață și nu a înțeles care sunt
consecințele negative ale
acestor fapte.
Sub aspectul
laturii civile s-au reținut următoarele:
Compania
"P.A.R.D.S." s-a constituit parte
civilă
cu suma de 1.400 EURO, reprezentând daune materiale și suma
de 700 EURO,
reprezentând daune morale.
Compania
"A.S.A." s-a constituit parte civilă cu
suma de 7.000 RON, reprezentând daune materiale și morale.
Compania
"S.I.L.T.D." s-a constituit parte
civilă
cu suma de 38.100 RON, reprezentând daune morale.
Referitor la
prejudiciile cauzate titularilor mărcilor înregistrate, instanța a reținut
următoarele:
Titularii
acestor mărci nu au investit resurse materiale pentru
confecționarea produselor contrafăcute, toate materialele fiind, în mod
evident, furnizate de alte persoane decât titularii mărcilor
înregistrate. De asemenea nu au înregistrat cheltuieli de producție, întrucât
nu le-au confecționat ei. în raport cu aceste considerente, instanța a apreciat
că nu se poate reține existența vreunui prejudiciu material.
De asemenea,
s-a apreciat că nu se poate reține nici că titularii mărcilor ar fi suportat un
prejudiciu care să echivaleze cu beneficiul nerealizat, deoarece nu s-a probat,
și este necredibil, că persoanele
care au
achiziționat încălțăminte sau îmbrăcăminte sport contrafăcută,
la
prețuri foarte mici și din en-gross, ar fi cumpărat produsele sport
originale, la prețul lor real, respectiv, în loc
de 350.000 sau 800.000 de
lei vechi, ar fi plătit 3.500.000 de lei sau
mai mult. De altfel, „targetul" magazinelor care comercializează produse
contrafăcute îl reprezintă un segment de piață defavorizat și, în nici-un caz,
nu se adresează persoanelor cu venituri mari.
În final, a
concluzionat instanța de fond că nu există nici-un prejudiciu material care să
fi fost cauzat titularilor mărcilor înregistrate,
nici ca prejudiciu efectiv și nici ca beneficiu nerealizat.
În ceea ce
privește prejudiciul moral, instanța a reținut că prin punerea în circulație,
respectiv oferirea spre vânzare, fără drept, de produse contrafăcute, care
poartă mărci identice sau similare cu mărcile înregistrate "P.",
"N.", "A.", mărci care sunt înregistrate, inculpatul a adus
un prejudiciu de imagine titularilor mărcilor înregistrate. Produsele
contrafăcute sunt de calitate inferioară și pot atrage numeroase consecințe
negative asupra imaginii firmelor respective, de aceea s-ar justifica obligarea
inculpatului la plata de
daune morale către
titularii acestor mărci înregistrate. Totuși, având în
vedere cantitatea
redusă de astfel de produse puse în circulație de către inculpat și durata mică
de comercializare a acestor produse, s-a apreciat că prejudiciul moral încercat
de titularii acestor mărci este modic și că soluția de condamnare a
inculpatului este îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat,
dând satisfacție deplină părților civile.
Concluzionând,
instanța de fond a reținut că, întrucât prin fapta sa inculpatul nu a cauzat un
prejudiciu material niciuneia dintre aceste trei societăți, iar prejudiciul
moral este modic, condamnarea acestuia
fiind
suficientă pentru repararea prejudiciului de imagine creat, cererea
de
despăgubiri a celor 3 părți vătămate-părți civile trebuie respinse ca
nefondate.
Potrivit art.
84 din Legea nr. 84/1998, instanța de fond a dispus confiscarea și distrugerea
produselor contrafăcute.
Împotriva
sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul
și partea vătămată, parte civilă P.A.G.R.D.S.
În apelul
procurorului, sentința a fost criticată cu privire la
achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 alin.
(1) lit. b)
din Legea nr. 11/1991, precum și pentru respingerea
acțiunilor civile a celor 3 părți civile.
Partea civilă P.A.G.R.D.S.
a criticat sentința pentru greșita respingere a acțiunii civile.
În motivele de
apel, inculpatul a criticat sentința cu privire la condamnarea sa, solicitând
achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a cunoscut că
produsele sunt contrafăcute.
Prin decizia
penală nr. 188/A din 26 octombrie 2007, Curtea de Apel Galați, secția penală, a
admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și
partea vătămată-parte civilă P.A.G.R.D.S., a desființat în parte sentința
atacată și a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte
civilă P.A.G.R.D.S. obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă
civilmente SC M. SRL Galați, la plata sumei de 350 EURO sau echivalentul în lei
la cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri pentru daune
morale.
De asemenea,
instanța de apel a desființat sentința și cu privire la dispoziția de plată a
cheltuielilor judiciare, în sensul că a obligat inculpatul, în solidar cu
partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare
pentru judecarea cauzei în primă instanță.
Prin aceeași decizie, a respins ca nefondat apelul inculpatului, cu
obligarea acestuia la plata cheltuielilor
judiciare.
Împotriva
deciziei au declarat prezentele recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Galați și inculpatul.
Invocând
cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 10, 17 și 18 C. proc. pen.,
Ministerul Public a criticat hotărârile atacate sub următoarele aspecte:
- instanțele
nu s-au pronunțat asupra tuturor faptelor pentru care inculpatul a fost trimis
în judecată;
- atât prin
rechizitoriu, cât și prin hotărârile atacate, faptele inculpatului au fost
greșit încadrate juridic în dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b), în loc de
dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991, modificată prin
Legea nr.298/2001;
- achitarea
inculpatului pentru una din cele 2 infracțiuni pentru care a fost trimis în
judecată, este în contradicție cu probele administrate (fil. 5-16).
În motivele
scrise de recurs, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat achitarea în
temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece nu a cunoscut că produsele sunt
contrafăcute (fil. 34-35).
Examinând
actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:
Inculpatul
s-a prezentat la judecata în primă instanță, asistat de
apărător ales, și - cu acordul său - a fost ascultat. Cu această
ocazie,
inculpatul a recunoscut cumpărarea produselor, făcând precizarea
că nu a solicitat acte de proveniență, acte de origine sau alte acte în acest
sens, deoarece „nu mi-am pus niciodată problema să verific marca acestor
produse ...", considerând că sunt suficiente factura și chitanța (fil. 33).
Inculpatul nu
s-a mai prezentat la judecarea apelului, apărarea
acestuia fiind asigurată de același avocat care i-a asigurat apărarea la
fond (pag. 98 dosar fond, pag. 37 dosar apel).
Recursul a
fost declarat de inculpat (fil. 3), care nu s-a prezentat la instanța de
recurs, apărarea acestuia fiind asigurată de același avocat ales care a
asigurat apărarea la fond și în apel (fil. 37 și, respectiv, încheierea de
dezbateri din 25 septembrie 2008).
În condițiile în care inculpatul nu s-a prezentat la instanța de apel
și nici la cea de recurs, nu a fost posibilă
ascultarea acestuia potrivit art. 378 alin. (2) și art. 385/16 alin. (1) C.
proc. pen.
În cursul
judecării apelului și recursului, inculpatul nu a formulat cereri de
încuviințare a altor probe și nici nu au fost administrate alte probe.
Recursul
inculpatului este nefondat, iar recursul Ministerului Public este fondat pentru
motivele ce se vor arăta:
Nici cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, și nici cu ocazia
judecării apelului, reprezentatul
Ministerului Public nu a solicitat punerea în discuție a schimbării încadrării
juridice, și nici nu a făcut precizări cu privire la obiectul judecății definit
de art. 317 C. proc. pen.
Sub aspect penal, singura critică în apel a procurorului a fost cea
referitoare la greșita achitare dispusă
pentru una din cele 2 infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în
judecată [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991].
În afară de
aceste aspecte, Înalta Curte mai reține următoarele:
Sistematizarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 11/1991
prin Legea
nr. 298/2001, nu este de natură să modifice situația juridică
din prezenta cauză (încadrarea juridică a faptei), deoarece - așa cum se
menționează în rechizitoriu, și cum s-a reținut prin hotărârile atacate
-faptele au fost săvârșite de inculpat în perioada 20 septembrie 2005-30
septembrie 2005, deci după adoptarea Legii nr. 298/2001.
Printre
altele, diferențierea faptelor incriminate de art. 5 alin. (1) lit. b)
și art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991,
modificată și completată, se
face în raport cu persoana indusă în
eroare: „consumatorul" în primul caz, respectiv, „ceilalți
comercianți" ori „beneficiari" în cel de-al doilea caz.
În cauză,
inculpatul a pus în circulație (în modalitatea „prin vânzare" și „oferire
spre vânzare"), în perioada 20 septembrie 2005-30 septembrie 2005, mărfuri
contrafăcute a căror comercializare a adus atingere titularului mărcii și a
indus în eroare „consumatorul" (persoanele fizice, clienți ai
magazinului).
În
consecință, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente cazurile de casare
prevăzute de art. 385/9 pct. 10 și 17 C. proc. pen., cazuri invocate în
motivele de recurs ale procurorului.
Este însă
incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.
Potrivit art.
1, art. 2 și art. 3 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței
neloiale, modificată și completată, comercianții sunt obligați să-și exercite
activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea
intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale, constituind
concurență neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în
activitatea industrială și de comercializare a produselor, încălcarea acestei
obligații atrăgând răspunderea civilă, contravențională ori penală, în
condițiile legii.
În art. 5 din
Legea nr. 11/1991, sunt incriminate (definite ca infracțiune) unele fapte prin
care se încalcă obligația menționată anterior.
Printre
aceste fapte este și cea de „punerea în circulație de
mărfuri contrafăcute și/sau pirat, a căror comercializare aduce
atingere
titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra
calității produsului/serviciului" [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991,
modificată și completată].
„Inducerea în
eroare" înseamnă amăgirea, surprinderea, înșelarea încrederii persoanei cu
privire la calitatea, denumirea, proveniența produsului, etc, iar prin „punerea
în circulație" se înțelege introducerea în circuitul comercial prin
vânzare, schimb etc.
Un aspect
cunoscut comercianților este, pe de o parte, cel potrivit căruia consumatorul apreciază
produsele vândute sub o anumită calitate, denumire, siglă, marcă, firmă, proveniență
etc. care și-au dobândit notorietatea pe plan mondial, iar pe de altă parte, că
drepturile asupra mărcilor sunt recunoscute și apărate pe teritoriul României.
Or, produsele care fac obiectul prezentei cauze purtau, în mod nelegal,
elemente de identificare a unora dintre mărcile de
notorietate internațională (P., N. și A.).
Apărarea
inculpatului, comerciant de profesie, potrivit căreia nu ar fi cunoscut că
produsele sunt contrafăcute, și nici nu ar fi avut intenția de a induce în
eroare consumatorul (cumpărătorul) este neîntemeiată. în calitatea sa de
comerciant, inculpatul avea obligația cunoașterii dispozițiilor legale care
protejează cele 3 mărci de notorietate internațională.
Considerentele
primei instanțe, însușite de instanța de apel, potrivit cărora inculpatul, deși
a cunoscut (sau, cel puțin, a acceptat) că produsele sunt contrafăcute, nu ar
fi avut intenția de a induce în eroare pe cumpărători sunt neîntemeiate.
Argumentele primei instanțe care au fundamentat soluția achitării
inculpatului (prețul mic la care produsele au
fost vândute, aspectul general al acestora, calitatea lor inferioară reflectată
de calitatea și culorile materialelor folosite, locul situării magazinului,
precum și
calitatea celorlalte produse
comercializate - pag. 3 a sentinței) nu sunt
întemeiate deoarece au în
vedere aspecte subiective în raport de persoana cumpărătorului, pretinzându-se
acestuia să cunoască produsele originale (prețul, calitatea materialului,
culoarea, aspectul general, zonele în care se află magazinele autorizate legal
să le comercializeze etc.) și să le compare cu cele oferite, ignorându-se că
elementul cel mai important, observat ca atare de către acesta, este sigla,
desenul, semnul distinctiv al mărcii (P., N. și A.).
Mărfurile
contrafăcute (produsele puse în circulație de inculpat,
care
a recunoscut: bănuiam că aceste produse sunt contrafăcute, ..." și „...
cunoșteam faptul că aceste produse au prețuri mari..." - fil. 61, dosar
urmărire penală) au fost de natură a aduce prejudicii titularului mărcii înregistrate,
ca urmare a nemulțumirii cumpărătorului prin calitatea neconformă cu cea a
produselor originale.
Î
n concluziile scrise,
intimata parte vătămată parte civilă A.S.A.
a criticat decizia instanței de apel sub următoarele
aspecte: a) raționamentul utilizat pentru
acordarea despăgubirilor către
P.A.G. se impunea a fi aplicat și cu
privire la despăgubirile solicitate de A.S.A.; b) pe cale de consecință, se
impunea extinderea efectelor apelului declarat de
P.A.G. și față de
A.S.A.; greșit s-a considerat că nu pot fi acordate
despăgubiri pentru daune materiale. În final, a
solicitat, prin extinderea
efectului extensiv al recursului, să se
examineze cauza și cu privire la aceasta și, pe cale de consecință, să fie
obligat inculpatul la plata sumei de 7.000 RON cu titlu de despăgubiri civile.
Cu privire la aceste critici, Înalta Curte reține următoarele:
Deși A.S.A. s-a constituit parte
civilă cu suma respectivă, prima instanță i-a respins ca nefondată acțiunea
civilă.
Pe de o parte, soluția primei instanțe a fost comunicată părții civile
(fil.111 dosar instanță fond), aceasta nedeclarând apel. Pe de
altă parte, partea vătămată - parte civilă A.S.A.
nu a declarat recurs, deși acesteia i s-a comunicat soluția instanței de apel
(fil.
50 dosar apel).
Or, potrivit principiilor generale de drept, acțiunea civilă - chiar
exercitată în procesul penal - este supusă principiului disponibilității
părților. Acest principiu este de natură a caracteriza și disponibilitatea
părților în materia exercitării dreptului de apel
și de recurs sub aspectul
laturii civile.
Î
n condițiile neexercitării căilor de atac (apel și recurs) de către
partea vătămată - parte civilă A.S.A., a inexistenței unui recurs al unei părți
din categoria din care face parte aceasta, și a invocării greșitei aplicări a
legii (caz de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen., abrogat
prin Legea nr. 356/2006), Înalta Curte nu poate examina pe fond criticile
acesteia.
Față de cele reținute, în temeiul art. 385/9 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar în
temeiul art. 385/9 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Galați, va casa în parte decizia atacată și sentința
penală nr. 75 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Galați, secția penală, sub
aspectul laturii penale, după cum urmează:
Î
n temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind
combaterea concurenței neloiale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se va
dispune condamnarea inculpatului M.M.G. la pedeapsa amenzii de 2.500 lei.
Potrivit art. 33-34 C. pen., se va contopi această
pedeapsă cu pedeapsa amenzii de 1.500 lei
aplicată aceluiași inculpat prin sentința primei instanțe, și se va dispune ca
inculpatul să execute
pedeapsa cea mai grea de 2.500 lei amendă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Î
n conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., respectiv, art. 192
alin. (3) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat, cheltuielile judiciare ocazionate de
soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați
urmând să rămână în sarcina statului.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Admite recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel
Galați împotriva deciziei penale nr. 188/A din 26 octombrie 2007 a
Curții
de Apel Galați, secția penală.
Casează în parte decizia atacată și sentința penală nr. 75 din 19
februarie 2007 a Tribunalului Galați, secția penală, sub aspectul laturii
penale, după cum urmează:
În temeiul art. 5 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul M.M.G. la 2.500 lei
amendă.
În
baza art. 33-34 C. pen. contopește această pedeapsă
cu pedeapsa amenzii de 1.500 lei aplicată aceluiași
inculpat, și dispune ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de
2.500 lei amendă.
Menține
celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.G. împotriva aceleiași decizii.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile
judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Galați rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică,
azi 22 octombrie 2008.