ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 840/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 226/P/2003 din 21 iulie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.S.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. În esență, actul de inculpare a reținut că inculpatul a folosit un semn și o denumire evident similare vizual și fonic cu marca L.V., comercializând astfel genți, geamantane, el adăugând mențiuni eronate privind proveniența bunurilor pentru inducerea în eroare a consumatorilor și prejudicierea titularului mărcii înregistrate, ceea ce realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de contrafacere, prevăzută de art. 83 lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998.

Judecătoria Sector 6 București, prin sentința penală nr. 1531 din 15 iunie 2006 l-a condamnat pe inculpatul A.S.R. (fiul lui M.R. și N.) la câte 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 83 allin. (1) lit. b) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice. În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 1 an închisoare. Conform art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 din același cod.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. Pe latură civilă, în baza dispozițiilor art. 14, coroborate cu art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și cu referire la art. 998 - 999 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă L.V.M. și inculpatul a fost obligat la plata sumei de 210.067 lei despăgubiri morale. Sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, partea civilă și inculpat. Tribunalul București, secția a II-a penală, prin Decizia penală nr. 158 din 9 martie 2007 a admis apelul formulat de parchet, a desființat, în parte, sentința sub aspectul laturii penale, a înlăturat aplicarea art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., a repus în individualitate pedepsele aplicate și a majorat cuantumul lor la câte 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a dispus executarea pedepsei cea mai grea, de 2 ani închisoare. Conform dispozițiilor art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 82 din același cod. Apelurile părții civile și inculpatului au fost respinse, ca nefondate. Decizia instanței de apel a fost recurată de către inculpat. Curtea de Apel București prin Decizia penală nr. 1350 din 21 septembrie 2007 a admis recursul, a casat hotărârile pronunțate și a dispus rejudecarea cauzei în fond, de către Tribunalul București, hotărârea fiind motivată pe dispozițiile art. 27 pct. 1 lit. e) 1 C. proc.

pen., în sensul că urmare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 190/2005, tribunalul judecă în primă instanță infracțiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală și industrială (28 decembrie 2005). Instanța competentă a reținut următoarele: Începând cu luna iunie 2001 și respectiv, luna ianuarie 2002, SC H. și SC M.C.C. SRL au stabilit contracte comerciale cu SC A.D.T. SRL administrată de inculpat, el obligându-se să livreze încălțăminte și produse de marochinărie importate, vânzarea lor urmând a fi făcută prin magazinele C. și M. Până la 01 octombrie 2002, societatea inculpatului a vândut geamantane, genți, serviete import China, produsele fiind inscripționate sub denumirea V.C. și monograma VC, etichetele purtând aceste mențiuni.

La aceeași dată drepturile și obligațiile comerciale ale firmei au fost preluate de SC V.I. SRL, firmă înființată și înmatriculată în septembrie 2002, inculpatul fiind administrator. De la această dată, pe etichetele produselor a apărut mențiunea conform căreia SC A.D.T. SRL era distribuitorul mărcii V.C.P. La 12 decembrie 2002, societățile contractante deținătoare ale rețelelor de magazine C. și M. au fost notificate de către compania franceză L.V.M. în sensul de a opri comercializarea produselor inscripționate V.C. pe motiv că exista confuzie datorită similitudinii denumirilor, marca L.V. fiind deținătoare exclusivă a dreptului de proprietate intelectuală. Reprezentanții contractanților i-au cerut inculpatului să prezinte documente privind înregistrarea și utilizarea mărcii.

La 16 decembrie 2002 inculpatul a depus o cerere de înregistrare a mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci datată 13 decembrie 2002, documentația eliberată, în sensul că denumirea V.C. nu este folosită ca marcă pe teritoriul României, ulterior, la 20 decembrie 2002 el transmițându-le Decizia nr. 1038/30 din 18 decembrie 2002 de constituire a depozitului reglementar al mărcii și înscrierea acesteia în registrul mărcilor pentru clasa 35 de produse, respectiv import, comercializare, reclamă, publicitate pentru genți și geamantane. La 16 și 21 ianuarie 2003, I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Fraudelor a realizat controale la magazinele C.M. și M.O., aici fiind identificate expuse spre vânzare, mai multe sortimente de trollere, valize, genți etichetate V.C.

și purtând pe produs emblemă metalică, monograma VC și, frecvent cuvântul P. Totodată, s-a constatat că etichetele conțineau și indicații privind originea și designul mărfurilor, de genul E.S., P., G.F.D. sau D.F., precum și precizarea că SC A.D. T. SRL era distribuitorul și importatorul în România, al mărcii V.C.P. Mărfurile depistate au fost retrase de la vânzare și returnate integral furnizorului. La 15 august 2002, Compania franceză L.V.M., prin mandatat special în România, a formulat plângere împotriva firmei inculpatului, reclamând contrafacerea mărcii în scopul inducerii în eroare a publicului, precum și punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Petenta, titulară a mărcii L.V. și a semnului grafic LV, protejate în România, dar unde nu exista, la acea dată, piață de desfacere, a depus și certificatele de protecție pentru clasele de servicii 35 și 18, acesta incluzând geamantane, valize, genți de voiaj, serviete. Aceeași companie, la 14 ianuarie 2003, s-a plâns penal și împotriva societăților deținătoare ale rețelelor de magazine C. și M. care au expus și comercializat produse purtând embleme V.C. și monagrama aferentă, la 15 ianuarie 2003 o plângere fiind formulată și împotriva SC V.I. SRL. Urmărirea penală a inculpatului a fost începută la 19 august 2003, acțiunea penală fiind pusă în mișcare la 21 iulie 2004. La 02 septembrie 2008 inculpatul a fost ascultat de către instanța de fond, a avut apărător ales și i s-a asigurat interpret.

El nu a contestat faptele ca atare, ci s-a apărat pe lipsa intenției de contrafacere în sensul că între denumirea sub care s-au expus produsele și cea a mărcii L.V. sunt suficiente deosebiri astfel că marca V.C. este diferită, nu există risc de confuzie sau de asociere odată ce compania franceză nu are piață de desfacere în România. Expertiza tehnico-judiciară în specialitatea protecția proprietății intelectuale a relevat că prin vizualizare directă și prin comparație analitică a semnelor folosite (CV în cerc și grupul de cuvinte V.C.) cu marca companiei franceze (L.V. cu element grafic LV în cerc), există asemănare în procent de 88,094 %, astfel că se poate crea și creează pentru public risc de confuzie sau de asociere cu marca înregistrată, iar semnele grafice VC în cerc sunt însoțite de cuvinte derutante privind originea produsului P., D.F.

Probatoriul administrat a evidențiat că articolele de marochinărie ce purtau marca V.C., erau importate din China urmare vizualizării unui catalog al fabricantului, etichetarea lor se realiza la comanda firmelor inculpatului, etichetele erau fabricate tot în China după un design și un semn grafic conceput personal și transmis prin mail de către inculpat. S-a mai reținut că la 28 ianuarie 2003, OSIM a emis Avizul de refuz provizoriu nr. 1001642 motivat de faptul că între marca V.C. cu element figurativ VC pentru clasa 35 de produse și marca anterioară protejată L.V. cu element figurativ LV pentru clasa 18 de produse, există risc de asociere evident.

La 5 martie 2003, prin Decizia nr. 1006439, OSIM a respins cererea de înregistrare a mărcii V.C., iar la 17 iunie 2003, s-a respins contestația împotriva cererii de înregistrare de marcă, motivat mde faptul că marca examinată este similară vizual și fizic cu marca anterioară, serviciile 35 și 18 de produse prezentând similitudine exista risc de confuzie pentru public, aceasta incluzând și risc de asociere cu marca anterioară. Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 219 din 24 februarie 2009, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998, în infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod. Inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 2 ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani în condițiile art. 82 din același cod.

Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Pe latură civilă, în baza dispozițiilor art. 14, art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998-999 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile L.V.M., inculpatul fiind obligat să plătească suma de 210.067 lei cu titlu de daune morale. Împotriva sentinței, au declarat apeluri partea civilă și inculpatul. Partea civilă și-a motivat calea de atac pe greșita soluționare a laturii civile în sensul neobligării inculpatului la plata de despăgubiri materiale, faptele de contrafacere prejudiciind-o, iar cele morale trebuie raportate la atingerea adusă titularului mărcii, cumpărătorii asociind calitatea slabă a produselor cu cele ale mărcii franceze.

Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate, el susținând că în cauză plângerea penală a fost formulată de o persoană juridică care nu avea mandat valabil, pentru greșita stabilire a situației de fapt, produsele nu au fost fabricate de el sau faptelor le lipsește elementul subiectiv al intenției, precum și pentru netemeinicia pedepsei. Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 161 din 30 iunie 2009 a respins, ca nefondate, apelurile declarate. Nemulțumiți și de decizia pronunțată în apel, partea civilă și inculpatul au formulat recursuri. În motivarea scrisă a recursului, partea civilă a solicitat admiterea în totalitate a pretențiilor civile și obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata de daune materiale și morale în sumă de 1.260.405 lei și 35.666.559 euro, din care 420.135 lei reprezintă prejudiciu material, 840.270 lei prejudiciu moral și 35.666.559 euro reprezintă beneficiu nerealizat.

În esență, recurenta parte civilă a susținut că dovada caracterului cert al prejudiciului material a făcut-o prin înscrisuri, respectiv facturile care atestau comercializarea mărcilor contrafăcute, pentru calcul avându-se în vedere facturile fiscale de la firmele inculpatului, precum și declarația sa privind valoarea medie de comercializare a produselor L.V. În ce privește beneficiul nerealizat, acesta s-a cuantificat prin considerarea numărului de produse vândute de inculpat, înmulțit cu prețul unui produs original al firmei L.V., iar prejudiciul moral a fost stabilit ca fiind dublul celui material, folosirea mărcii originale protejate ducând la diluarea ei cu efect pe termen lung, odată ce produsele vândute de inculpat au fost de calitate proastă și au afectat imaginea mărcii.

În completarea motivelor de recurs, partea civilă a criticat decizia instanței de apel și sub aspectul nemotivării respingerii pretențiilor sale în cuantumul cerut. În recurs, inculpatul a criticat decizia pentru nelegalitate, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385 9 pct. 2, pct. 9, pct. 12, pct. 18 C. proc. pen. și pentru netemeinicie, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 din același cod.

S-a susținut că instanța nu a fost legal sesizată, mandatul de reprezentare exclude dreptul de a porni o acțiune penală, iar mandatul confirmativ al părții vătămate pentru actul de dispoziție nu există, împuternicirea dată avocatului nu este un mandat special, hotărârea nu a fost motivată, s-a comis o gravă eroare de fapt, faptele nefiind comise cu intenție, activitățile de contrafacere trebuind să fie apreciate în funcție de asemănări și nu după deosebiri, raportul de expertiză necoroborându-se cu alte probe, pedeapsa este greșit individualizată, în cuantificarea ei neținându-se seama că inculpatul este de profesie medic, că are afaceri în România, contrafacerea a fost realizată de partenerii chinezi.

În ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a susținut că nu a prejudiciat moral partea civilă, aceasta nu a dovedit că ar fi pierdut o parte din piața produselor sale, firma franceză necomercializând niciun produs în România, nu s-a dovedit afectarea imaginii mărcii, nu a probat pierderea vreunui beneficiu ce ar fi rezultat din investiții în cercetare, în creație publicitară sau în dezvoltare comercială pe piața românească. Recursurile nu sunt fondate. Astfel, referitor recursului declarat de partea civilă, din examinarea lucrărilor dosarului, se reține că instanțele în mod just și legal, au constatat că activitatea infracțională a inculpatului a prejudiciat marca L.V. în sensul slăbirii eficacității comerciale odată ce consumatorul mediu a fost nemulțumit de calitatea produselor, dar acest prejudiciu nu este material, ci moral, de imagine, cuantificat la 210.067 lei.

Cererea de despăgubiri materiale nu este probată, în sensul că prin însumarea facturilor cu care inculpatul și-a comercializat produsele proprii, nu se poate dovedi că l-a lipsit pe titularul mărcii de dreptul de a-și vinde fizic produsele sale, nu s-a dovedit în ce mod l-a lipsit odată ce pe piața de desfacere, în aceeași perioadă, în aceleași lanțuri de magazine, ar fi fost expuse spre vânzare produsele L.V., în ce măsură acestea nu s-au vândut datorită vinderii produselor V.C., astfel că nu există un prejudiciu material cert, lichid, exigibil și în legătură de cauzalitate cu faptele inculpatului, noțiunea de prejudiciu fiind în concordanță cu valorile unor bunuri, partea civilă neprobând că bunurile sale, din clasa de produse protejată de marcă, nu s-au comercializat pentru că actele de contrafacere le-ar fi lipsit de această finalitate.

În cauză, nu s-a probat nici realitatea unui prejudiciu viitor, acesta este, de asemenea, incert, neputându-se cuantifica vreo realitate că potențialii cumpărători ai produselor L.V. ar fi reticenți pentru că au constatat și au rămas la nivelul percepției medii, cu ideea că produsele comercializate de firmele inculpatului, în fapt, ar fi L.V. În ce privește cazurile de casare invocate în recursul inculpatului, sunt de reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (3) C. proc. pen., plângerea, ca act de sesizare, se poate face personal sau prin mandatar, mandatul trebuind să fie special. În cauză, s-a constatat că plângerea a fost legală, prin încheierea din 2 septembrie 2008, instanța de fond motivând soluția respingerii excepției lipsei plângerii valabile.

Referitor situației de fapt și implicit vinovăției inculpatului, din examinarea lucrărilor dosarului, se reține că probatoriul administrat a conturat activitatea infracțională, astfel cum a fost încadrată juridic de instanța de fond și menținute și în apel. În spiritul Legii nr. 84/1998, precum și al actelor normative de ratificare a documentelor internaționale în materia mărcii, care devin drept intern, marca este protejată, inclusiv sub aspectul elementelor figurative, pentru stabilirea contrafacerii fiind de cercetat gradul de similaritate dintre marca aparținând titularului și semnele folosite, în cauză, de inculpat, pentru clasa de produse în litigiu, rezultând risc de confuzie, iar identitatea semnului cu marca în condițiile identității produselor realizează încălcarea protecției mărcii.

Expertiza realizată a răspuns problemei esențiale a cauzei, aceea de comparare a semnelor în litigiu, ea apreciind că asemănările erau în procent de 88,094 %. În același sens, dispozițiile legii speciale și ale normelor sale de aplicare sancționează contrafacerea nu numai cea propriu-zisă, adică reproducerea identică sau cvasi-identică a unei mărci protejate, cât și contrafacerea deghizată sub forma imitării prin reproducerea trăsăturilor esențiale, scopul urmărit prin imitație fiind riscul de confuzie, respectiv inducerea în eroare a consumatorului pe baza asemănărilor de ansamblu. În aceeași idee, în cauză se reține și motivarea refuzului OSIM de înregistrare a mărcii V.C., în sensul similarității din punct de vedere vizual cât și fizic cu marca L.V.

și constatarea că deși erau destinate a se aplica pe clase de produse și servicii diferite, respectiv 35 și 18, având în vedere similitudinea, există risc de confuzie pentru public, acesta incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară. Hotărârea instanței de fond și analiza apelului declarat de inculpat sunt judicios motivate, între marca V.C. și marca L.V. existând asemănare evidentă atât din punct de vedere al denumirii, semnului grafic, cât și al serviciilor și produselor: 35 – import comercializare genți, geamantane (V.), 18 – piele și imitații piele – genți și geamantane (V.). Activitatea inculpatului – de contrafacere în modalitățile alternative probate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) și art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, ambele infracțiunii fiind continuate și în concurs.

Faptul că inculpatul importa produsele, nu are relevanță, pe baza propriei sale participări etichetele și semnele au fost realizate de partenerul extern. În ce privește pedeapsa, orientându-se la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, instanța a valorificat în integralitate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., faptele prezintă pericol social concret prin atingerea adusă titularului mărcii protejată, faptele s-au întins pe o perioadă întinsă de timp, în cuantificarea ei fiind avută în vedere și persoana inculpatului, fără antecedente penale, integrat social și familial și relativ cooperant pe parcursul procesului penal. Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate de partea civilă și de către inculpat vor fi respinse, ca nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă L.V.M. și inculpatul A.S.R. împotriva Deciziei penale nr. 161 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 martie 2010.