ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 840/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 840/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 226/P/2003 din 21 iulie 2004,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului

A.S.R. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 83 alin. (1)

lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice.

În esență, actul de

inculpare a reținut că inculpatul a folosit un semn și o

denumire evident similare vizual și fonic cu marca L.V., comercializând

astfel genți, geamantane, el adăugând mențiuni eronate privind

proveniența bunurilor pentru inducerea în eroare a consumatorilor și

prejudicierea titularului mărcii înregistrate, ceea ce realizează

conținutul constitutiv al infracțiunii de contrafacere,

prevăzută de art. 83 lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998.

Judecătoria Sector 6

București, prin sentința penală nr. 1531 din 15 iunie 2006 l-a

condamnat pe inculpatul A.S.R. (fiul lui M.R. și N.) la câte 1 an

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

infracțiunea prevăzută de art. 83 allin. (1) lit. b) din

aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. prin schimbarea

încadrării juridice.

În baza dispozițiilor art. 33

lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor

și executarea pedepsei cea mai grea, de 1 an închisoare.

Conform art. 81 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata

termenului de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 din același cod.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 359 C. proc. pen.

Pe latură civilă, în baza

dispozițiilor art. 14, coroborate cu art. 346 alin. (1) C. proc. pen.

și cu referire la art. 998 - 999 C. civ., s-a admis, în parte,

acțiunea civilă exercitată de partea civilă L.V.M. și

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 210.067 lei despăgubiri

morale.

Sentința a fost apelată de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, partea

civilă și inculpat.

Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin Decizia penală nr. 158 din 9 martie 2007 a admis

apelul formulat de parchet, a desființat, în parte, sentința sub

aspectul laturii penale, a înlăturat aplicarea art. 33 lit. a) și a

art. 34 lit. b) C. pen., a repus în individualitate pedepsele aplicate și

a majorat cuantumul lor la câte 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a dispus executarea pedepsei

cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Conform dispozițiilor art. 81

C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit conform

dispozițiilor art. 82 din același cod.

Apelurile părții civile

și inculpatului au fost respinse, ca nefondate.

Decizia instanței de apel a

fost recurată de către inculpat.

Curtea de Apel București prin

Decizia penală nr. 1350 din 21 septembrie 2007 a admis recursul, a casat

hotărârile pronunțate și a dispus rejudecarea cauzei în fond, de

către Tribunalul București, hotărârea fiind motivată pe dispozițiile

art. 27 pct. 1 lit. e)

1

C. proc. pen., în sensul că urmare

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 190/2005, tribunalul judecă în

primă instanță infracțiunile la regimul drepturilor de

proprietate intelectuală și industrială (28 decembrie 2005).

Instanța competentă a

reținut următoarele:

Începând cu luna iunie 2001 și

respectiv, luna ianuarie 2002, SC H. și SC M.C.C. SRL au stabilit

contracte comerciale cu SC A.D.T. SRL administrată de inculpat, el

obligându-se să livreze încălțăminte și produse de

marochinărie importate, vânzarea lor urmând a fi făcută prin

magazinele C. și M.

Până la 01 octombrie 2002,

societatea inculpatului a vândut geamantane, genți, serviete import China,

produsele fiind inscripționate sub denumirea V.C. și monograma VC,

etichetele purtând aceste mențiuni.

La aceeași dată drepturile

și obligațiile comerciale ale firmei au fost preluate de SC V.I. SRL,

firmă înființată și înmatriculată în septembrie 2002,

inculpatul fiind administrator.

De la această dată, pe

etichetele produselor a apărut mențiunea conform căreia SC A.D.T.

SRL era distribuitorul mărcii V.C.P.

La 12 decembrie 2002,

societățile contractante deținătoare ale rețelelor de

magazine C. și M. au fost notificate de către compania franceză

L.V.M. în sensul de a opri comercializarea produselor inscripționate V.C. pe

motiv că exista confuzie datorită similitudinii denumirilor, marca L.V.

fiind deținătoare exclusivă a dreptului de proprietate

intelectuală.

Reprezentanții

contractanților i-au cerut inculpatului să prezinte documente privind

înregistrarea și utilizarea mărcii. La 16 decembrie 2002 inculpatul a

depus o cerere de înregistrare a mărcii la Oficiul de Stat pentru

Invenții și Mărci datată 13 decembrie 2002,

documentația eliberată, în sensul că denumirea V.C. nu este

folosită ca marcă pe teritoriul României, ulterior, la 20 decembrie

2002 el transmițându-le Decizia nr. 1038/30 din 18 decembrie 2002 de

constituire a depozitului reglementar al mărcii și înscrierea

acesteia în registrul mărcilor pentru clasa 35 de produse, respectiv

import, comercializare, reclamă, publicitate pentru genți și

geamantane.

La 16 și 21 ianuarie 2003,

I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Fraudelor a realizat controale la

magazinele C.M. și M.O., aici fiind identificate expuse spre vânzare, mai

multe sortimente de trollere, valize, genți etichetate V.C. și

purtând pe produs emblemă metalică, monograma VC și, frecvent

cuvântul P. Totodată, s-a constatat că etichetele conțineau

și indicații privind originea și designul mărfurilor, de

genul E.S., P., G.F.D. sau D.F., precum și precizarea că SC A.D.

T.

SRL era distribuitorul și

importatorul în România, al mărcii V.C.P.

Mărfurile depistate au fost

retrase de la vânzare și returnate integral furnizorului.

La 15 august 2002, Compania

franceză L.V.M., prin mandatat special în România, a formulat plângere

împotriva firmei inculpatului, reclamând contrafacerea mărcii în scopul

inducerii în eroare a publicului, precum și punerea în circulație,

fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau

similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau

similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Petenta, titulară a mărcii

L.V. și a semnului grafic LV, protejate în România, dar unde nu exista, la

acea dată, piață de desfacere, a depus și certificatele de protecție

pentru clasele de servicii 35 și 18, acesta incluzând geamantane, valize,

genți de voiaj, serviete.

Aceeași companie, la 14

ianuarie 2003, s-a plâns penal și împotriva societăților

deținătoare ale rețelelor de magazine C. și M. care au

expus și comercializat produse purtând embleme V.C. și monagrama

aferentă, la 15 ianuarie 2003 o plângere fiind formulată și

împotriva SC V.I. SRL.

Urmărirea penală a

inculpatului a fost începută la 19 august 2003, acțiunea penală

fiind pusă în mișcare la 21 iulie 2004.

La 02 septembrie 2008 inculpatul a

fost ascultat de către instanța de fond, a avut apărător

ales și i s-a asigurat interpret.

El nu a contestat faptele ca atare,

ci s-a apărat pe lipsa intenției de contrafacere în sensul că

între denumirea sub care s-au expus produsele și cea a mărcii L.V. sunt

suficiente deosebiri astfel că marca V.C. este diferită, nu

există risc de confuzie sau de asociere odată ce compania

franceză nu are piață de desfacere în România.

Expertiza tehnico-judiciară în

specialitatea protecția proprietății intelectuale a relevat

că prin vizualizare directă și prin comparație

analitică a semnelor folosite (CV în cerc și grupul de cuvinte V.C.)

cu marca companiei franceze (L.V. cu element grafic LV în cerc), există

asemănare în procent de 88,094 %, astfel că se poate crea și

creează pentru public risc de confuzie sau de asociere cu marca

înregistrată, iar semnele grafice VC în cerc sunt însoțite de cuvinte

derutante privind originea produsului P., D.F.

Probatoriul administrat a

evidențiat că articolele de marochinărie ce purtau marca V.C.,

erau importate din China urmare vizualizării unui catalog al

fabricantului, etichetarea lor se realiza la comanda firmelor inculpatului,

etichetele erau fabricate tot în China după un design și un semn grafic

conceput personal și transmis prin mail de către inculpat.

S-a mai reținut că la 28

ianuarie 2003, OSIM a emis Avizul de refuz provizoriu nr. 1001642 motivat de

faptul că între marca V.C. cu element figurativ VC pentru clasa 35 de

produse și marca anterioară protejată L.V. cu element figurativ

LV pentru clasa 18 de produse, există risc de asociere evident.

La 5 martie 2003, prin Decizia nr. 1006439,

OSIM a respins cererea de înregistrare a mărcii V.C., iar la 17 iunie

2003, s-a respins contestația împotriva cererii de înregistrare de

marcă, motivat mde faptul că marca examinată este similară

vizual și fizic cu marca anterioară, serviciile 35 și 18 de

produse prezentând similitudine exista risc de confuzie pentru public, aceasta

incluzând și risc de asociere cu marca anterioară.

Tribunalul București,

secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 219 din 24

februarie 2009, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat

încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunea prevăzută

de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998, în

infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea

prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din

același cod.

Inculpatul a fost condamnat la 2 ani

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 83

alin. (1) lit. b) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și a

art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și executarea

pedepsei cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art.

81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani în condițiile art. 82

din același cod.

Conform art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Pe latură civilă, în baza

dispozițiilor art. 14, art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998-999

C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile

L.V.M., inculpatul fiind obligat să plătească suma de 210.067

lei cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinței, au

declarat apeluri partea civilă și inculpatul.

Partea civilă și-a motivat

calea de atac pe greșita soluționare a laturii civile în sensul

neobligării inculpatului la plata de despăgubiri materiale, faptele

de contrafacere prejudiciind-o, iar cele morale trebuie raportate la atingerea

adusă titularului mărcii, cumpărătorii asociind calitatea

slabă a produselor cu cele ale mărcii franceze.

Inculpatul a criticat sentința

pentru nelegalitate, el susținând că în cauză plângerea

penală a fost formulată de o persoană juridică care nu avea

mandat valabil, pentru greșita stabilire a situației de fapt,

produsele nu au fost fabricate de el sau faptelor le lipsește elementul

subiectiv al intenției, precum și pentru netemeinicia pedepsei.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin Decizia penală nr. 161 din 30 iunie 2009 a respins, ca

nefondate, apelurile declarate.

Nemulțumiți și de

decizia pronunțată în apel, partea civilă și inculpatul au

formulat recursuri.

În motivarea scrisă a

recursului, partea civilă a solicitat admiterea în totalitate a

pretențiilor civile și obligarea inculpatului, în solidar cu

părțile responsabile civilmente, la plata de daune materiale și

morale în sumă de 1.260.405 lei și 35.666.559 euro, din care 420.135

lei reprezintă prejudiciu material, 840.270 lei prejudiciu moral și

35.666.559 euro reprezintă beneficiu nerealizat.

În esență, recurenta parte

civilă a susținut că dovada caracterului cert al prejudiciului

material a făcut-o prin înscrisuri, respectiv facturile care atestau

comercializarea mărcilor contrafăcute, pentru calcul avându-se în

vedere facturile fiscale de la firmele inculpatului, precum și

declarația sa privind valoarea medie de comercializare a produselor L.V.

În ce privește beneficiul

nerealizat, acesta s-a cuantificat prin considerarea numărului de produse

vândute de inculpat, înmulțit cu prețul unui produs original al

firmei L.V., iar prejudiciul moral a fost stabilit ca fiind dublul celui

material, folosirea mărcii originale protejate ducând la diluarea ei cu

efect pe termen lung, odată ce produsele vândute de inculpat au fost de

calitate proastă și au afectat imaginea mărcii.

În completarea motivelor de recurs,

partea civilă a criticat decizia instanței de apel și sub

aspectul nemotivării respingerii pretențiilor sale în cuantumul

cerut.

În recurs, inculpatul a criticat

decizia pentru nelegalitate, cazurile de casare invocate fiind cele

prevăzute de art. 385

9

pct. 2, pct. 9, pct. 12, pct. 18 C.

proc. pen. și pentru netemeinicie, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 din același cod.

S-a susținut că

instanța nu a fost legal sesizată, mandatul de reprezentare exclude

dreptul de a porni o acțiune penală, iar mandatul confirmativ al

părții vătămate pentru actul de dispoziție nu

există, împuternicirea dată avocatului nu este un mandat special,

hotărârea nu a fost motivată, s-a comis o gravă eroare de fapt,

faptele nefiind comise cu intenție, activitățile de contrafacere

trebuind să fie apreciate în funcție de asemănări și

nu după deosebiri, raportul de expertiză necoroborându-se cu alte

probe, pedeapsa este greșit individualizată, în cuantificarea ei

neținându-se seama că inculpatul este de profesie medic, că are

afaceri în România, contrafacerea a fost realizată de partenerii chinezi.

În ce privește latura

civilă a cauzei, inculpatul a susținut că nu a prejudiciat moral

partea civilă, aceasta nu a dovedit că ar fi pierdut o parte din

piața produselor sale, firma franceză necomercializând niciun produs

în România, nu s-a dovedit afectarea imaginii mărcii, nu a probat

pierderea vreunui beneficiu ce ar fi rezultat din investiții în cercetare,

în creație publicitară sau în dezvoltare comercială pe

piața românească.

Recursurile nu sunt fondate.

Astfel, referitor recursului

declarat de partea civilă, din examinarea lucrărilor dosarului, se

reține că instanțele în mod just și legal, au constatat

că activitatea infracțională a inculpatului a prejudiciat marca

L.V. în sensul slăbirii eficacității comerciale odată ce

consumatorul mediu a fost nemulțumit de calitatea produselor, dar acest

prejudiciu nu este material, ci moral, de imagine, cuantificat la 210.067 lei.

Cererea de despăgubiri

materiale nu este probată, în sensul că prin însumarea facturilor cu

care inculpatul și-a comercializat produsele proprii, nu se poate dovedi

că l-a lipsit pe titularul mărcii de dreptul de a-și vinde fizic

produsele sale, nu s-a dovedit în ce mod l-a lipsit odată ce pe piața

de desfacere, în aceeași perioadă, în aceleași lanțuri de

magazine, ar fi fost expuse spre vânzare produsele L.V., în ce măsură

acestea nu s-au vândut datorită vinderii produselor V.C., astfel că

nu există un prejudiciu material cert, lichid, exigibil și în

legătură de cauzalitate cu faptele inculpatului, noțiunea de

prejudiciu fiind în concordanță cu valorile unor bunuri, partea

civilă neprobând că bunurile sale, din clasa de produse

protejată de marcă, nu s-au comercializat pentru că actele de

contrafacere le-ar fi lipsit de această finalitate.

În cauză, nu s-a probat nici

realitatea unui prejudiciu viitor, acesta este, de asemenea, incert,

neputându-se cuantifica vreo realitate că potențialii

cumpărători ai produselor L.V. ar fi reticenți pentru că au

constatat și au rămas la nivelul percepției medii, cu ideea

că produsele comercializate de firmele inculpatului, în fapt, ar fi L.V.

În ce privește cazurile de

casare invocate în recursul inculpatului, sunt de reținut

următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 222

alin. (3) C. proc. pen., plângerea, ca act de sesizare, se poate face personal

sau prin mandatar, mandatul trebuind să fie special.

În cauză, s-a constatat că

plângerea a fost legală, prin încheierea din 2 septembrie 2008,

instanța de fond motivând soluția respingerii excepției lipsei

plângerii valabile.

Referitor situației de fapt

și implicit vinovăției inculpatului, din examinarea

lucrărilor dosarului, se reține că probatoriul administrat a

conturat activitatea infracțională, astfel cum a fost încadrată

juridic de instanța de fond și menținute și în apel.

În spiritul Legii nr. 84/1998,

precum și al actelor normative de ratificare a documentelor

internaționale în materia mărcii, care devin drept intern, marca este

protejată, inclusiv sub aspectul elementelor figurative, pentru stabilirea

contrafacerii fiind de cercetat gradul de similaritate dintre marca

aparținând titularului și semnele folosite, în cauză, de

inculpat, pentru clasa de produse în litigiu, rezultând risc de confuzie, iar

identitatea semnului cu marca în condițiile identității

produselor realizează încălcarea protecției mărcii.

Expertiza realizată a

răspuns problemei esențiale a cauzei, aceea de comparare a semnelor

în litigiu, ea apreciind că asemănările erau în procent de

88,094 %.

În același sens,

dispozițiile legii speciale și ale normelor sale de aplicare

sancționează contrafacerea nu numai cea propriu-zisă, adică

reproducerea identică sau cvasi-identică a unei mărci protejate,

cât și contrafacerea deghizată sub forma imitării prin

reproducerea trăsăturilor esențiale, scopul urmărit prin

imitație fiind riscul de confuzie, respectiv inducerea în eroare a

consumatorului pe baza asemănărilor de ansamblu.

În aceeași idee, în cauză

se reține și motivarea refuzului OSIM de înregistrare a mărcii V.C.,

în sensul similarității din punct de vedere vizual cât și fizic

cu marca L.V. și constatarea că deși erau destinate a se aplica

pe clase de produse și servicii diferite, respectiv 35 și 18, având

în vedere similitudinea, există risc de confuzie pentru public, acesta

incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară.

Hotărârea instanței de

fond și analiza apelului declarat de inculpat sunt judicios motivate,

între marca V.C. și marca L.V. existând asemănare evidentă atât

din punct de vedere al denumirii, semnului grafic, cât și al serviciilor

și produselor: 35 – import comercializare genți, geamantane (V.), 18

– piele și imitații piele – genți și geamantane (V.).

Activitatea inculpatului – de

contrafacere în modalitățile alternative probate, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 83

alin. (1) lit. a) și art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998,

ambele infracțiunii fiind continuate și în concurs.

Faptul că inculpatul importa

produsele, nu are relevanță, pe baza propriei sale participări

etichetele și semnele au fost realizate de partenerul extern.

În ce privește pedeapsa,

orientându-se la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare a cărei

executare a fost suspendată condiționat, instanța a valorificat

în integralitate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., faptele

prezintă pericol social concret prin atingerea adusă titularului

mărcii protejată, faptele s-au întins pe o perioadă întinsă

de timp, în cuantificarea ei fiind avută în vedere și persoana

inculpatului, fără antecedente penale, integrat social și

familial și relativ cooperant pe parcursul procesului penal.

Pentru considerentele expuse, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate de partea civilă și de către inculpat

vor fi respinse, ca nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 192 cu referire la

art. 189 alin. (1) din același cod recurenții vor fi obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă L.V.M. și inculpatul A.S.R. împotriva Deciziei

penale nr. 161 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurenta parte

civilă la plata sumei 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 4 martie 2010.