ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2367/2011

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 421/F din 14 aprilie 2009, Tribunalul București, secția I penală, a respins plângerea formulată de petenta L.V.M. (reprezentată de societatea civilă de avocați T. & T.) împotriva ordonanței nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București. A fost menținută ordonanța nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ordonanța nr. 3273/II-2/2008 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 26 ianuarie 2009 sub nr. 2802/3/2009 petenta L.V.M.

a solicitat admiterea plângerii formulate, infirmarea soluției privind scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.F. dispusă prin ordonanța nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalului București și trimiterea în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 83 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, de contrafacere a mărcilor L.V. În motivarea plângerii, s-a arătat că la data de 16 februarie 2007 petenta, în calitate de titular al mărcilor nr. R.360016 din 22 iulie 1989 și nr. R.416052 din 19 iunie 1995, a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că prin actele de comerț desfășurate în anumite localități din diverse piețe și complexe comerciale se aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcilor L.V.

Astfel, în trei puncte de lucru din București aparținând SC A.S. SRL, al cărei asociat și administrator este numitul B.F., s-a constatat că erau oferite spre vânzare un număr de 163 de poșete și genți de damă inscripționate fără drept cu semne identice sau similare cu mărcile L.V. Se menționează, că împotriva ordonanța nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalului București a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și, întrucât nu s-a dat nicio soluție acestei plângeri, s-a adresat instanței de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 275-278 C. proc. pen. și art. 83 din Legea nr. 84/1998. În dovedire, petenta a atașat următoarele înscrisuri: plângere penală împotriva numitului B.F.

înregistrată la data de 27 februarie 2009 la DGPMB - Serviciul de Investigare a Fraudelor, certificate de înregistrare a mărcilor L.V. nr. 003891397, nr. 000311985, nr. 003958444, nr. 000310151, procură autentificată sub nr. 11348 din 29 octombrie 2008 de Biroul Notarului Public „D.N.". La data de 28 ianuarie 2009 prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a respins, prin ordonanța nr. 3273/II-2/2008, plângerea petentei împotriva ordonanței nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalului București, ca neîntemeiată. Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr. 531/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalului București, Tribunalul a constatat că soluția dispusă de procuror este legală și temeinică pentru următoarele considerente: La data de 15 februarie 2007 organele de poliție din cadrul DGPMB - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că SC A.S.

SRL, în punctele de lucru situate in Complexul Comercial SIR stand E 60, Complexul Comercial Bucur Obor și Complexul Comercial Expozițional IDM Basarab din București, comercializează produse contrafăcute din piele și înlocuitori ce au inscripționate marca și însemnul L.V.M. la prețuri cuprinse între 45-100 lei/bucata. La data de 19 februarie 2007 organe de poliție din cadrul DGPMB - Serviciul de Investigare a Fraudelor au efectuat controale simultane la punctele de lucru unde SC A.S.

SRL își desfășura activitatea comercială, iar în urma verificărilor au constatat următoarele: - la Complexul Comercial Expozițional IDM Basarab din București, stand D 25 erau expuse spre vânzare un număr de 73 de genți și poșete de damă purtând desenul industrial al mărcii L.V., cu prețuri cuprinse între 49,99 lei și 99,99 lei (filele 11-13 d.u.p.), produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor; - la Complexul Comercial Bucur Obor erau expuse spre vânzare la prețuri cuprinse între 45 lei și 95 lei un număr de 64 genți purtând însemnele L.V. (filele nr.14-15 d.u.p.), produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor; - Complexul Comercial SIR stand E 60 erau expuse spre vânzare la prețuri cuprinse între 45 lei și 100 lei un număr de 26 genți purtând însemnele L.V.

( filele nr. 29-31 d.u.p.), produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În urma verificărilor s-a stabilit că SC A.S. SRL are ca asociat și administrator pe numitul B.F. La data de 11 aprilie 2007, ca urmare a adresei nr. 200.108/531/P/2007 din 23 februarie 2007 a DGPMB - Serviciul de Investigare a Fraudelor (fila nr. 88 d.u.p.) petenta L.V.M. a formulat plângere penală împotriva administratorului SC A.S. SRL și s-a constituit parte civilă, provizoriu,în procesul penal cu suma de 10 000 Euro, menționând că societatea este titulară în România a mărcii „L.V.” conform certificatului de înregistrare nr. R 360016 și nr. R 416052 (filele nr. 91-93 d.u.p.). La data de 18 septembrie 2007 s-a dispus prin rezoluție începerea urmăririi penale față de numitul B.F.

pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, prevăzută și pedepsită de art. 83 alin. (2) raportat la art. 35 alin. (2), lit. b) și alin. (3) lit. a) din Legea nr. 84/1998. Prin decizia penală nr. 1525 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis recursul declarat de petentă, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare. Instanța de control judiciar a reținut că din actele și lucrările dosarului, rezultă că petenta Compania L.V.M. este titulara unor mărci internaționale și comunitare L.V.

Din examinarea art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 (”Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de 15 milioane lei punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrare”), instanța de recurs a reținut că pentru existența infracțiunii de contrafacere se cer îndeplinite mai multe condiții, respectiv ca partea vătămată să facă dovada drepturilor sale asupra mărcilor, a existenței faptelor de folosire a unui semn identic sau similar cu marca respectivă, iar folosirea incriminată să reprezinte o încălcare a drepturilor titularului asupra mărcii înregistrate și protejate pe teritoriul României.

În cauză, instanța de recurs a reținut că prima instanță a comis o gravă eroare de fapt apreciind că marca L.V. nu este protejată pe teritoriul României, deoarece fiind marcă comunitară, odată înregistrată, devine valabilă și produce aceleași efecte în toate statele membre, conferind titularului său protecție împotriva reproducerii sau imitării pe întreg teritoriul Uniunii Europene, deci și pe teritoriul României. Totodată, în mod greșit a analizat instanța de fond diferențele dintre însemne și marcă, conchizând că însemnul se deosebește de marcă prin faptul că nu preia și monograma LV. Atât în doctrina, cât și în jurisprudența s-a stabilit că pentru a determina similaritatea se ia în considerare atât impresia de ansamblul lăsată consumatorilor, cât și analiza tuturor factorilor relevanți și a modului în care aceștia interacționează între ei.

În cauză, poșetele și gențile de damă comercializate de învinuit prin societatea sa pentru semne identice sau similare cu mărcile companiei petentei, imaginea globală creată fiind similară mărcii înregistrate, existând riscul de confuzie în legătură cu produsele comercializate de învinuit și mărcile figurative L.V. de către publicul larg neavizat. S-a reținut a fi îndeplinită astfel și condiția încălcării drepturilor titularului asupra mărcii L.V., în lipsa oricărei autorizări din partea titularului acestei mărci. Latura subiectivă a infracțiunii îmbracă forma intenției, caracterizată prin conduita făptuitorului, care în calitate de comerciant avea obligația să cunoască care sunt condițiile pentru a comercializa produsele inscripționate cu mărci protejate, și deci, consecințele nerespectării lor.

Urmarea imediată a faptelor învinuitului B.F. constă în crearea unei stări de pericol pentru titularul mărcii L.V. și aducerea unui important prejudiciu moral pentru acesta, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re, având în vedere că infracțiunea de contrafacere este o infracțiune de pericol. Reinvestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția I penală, a pronunțat sentința penală nr. 793/F din 15 octombrie 2010 în dosarul nr. 2802.01/3/2009, dispunând în baza art. 83 lit. b) din Legea 84/1998 cu aplic. art. 13 C. pen. condamnarea inculpatului B.F. la 3 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată conform art. 81-82 C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, făcându-se aplic.

art. 71 alin. (1) și (5) și art. 64 alin. (1) lit. a) teza finala și lit. b) C. pen. I-au fost puse în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen. În baza art.14 și art. 346 C. pen. raportat la art. 998 - 999 Cod civil a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabila civilmente SC A.S. SRL, la plata a 2000 Euro în echivalent, în lei la data plății, în favoarea părții civile L.V.M., cu titlu de daune morale. În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen., au fost obligați inculpatul și partea responsabilă civilmente, în solidar, la plata a 2.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prima instanță și-a argumentat soluția apreciind prin prisma exigențelor art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 că nici măcar nu se pune problema dacă publicul cumpărător poate fi indus în eroare de similitudinile produsului contrafăcut raportat la cel original, valoarea aceasta fiind eventual protejată prin art. 83 lit. a) din Legea 84/1998 ci pur și simplu sancționează punerea în circulație fără drept a produselor protejate ca marcă, față de produsele identice sau similare. Din fotografiile expuse în dosarul cauzei rezultă cu claritate și fără a fi nevoie de opinia unui expert că gențile respective sunt similare cu alte titularului de marcă fără a mai fi nevoie deci să se facă și proba identității.

Punerea în vânzare prejudiciază titularul de marcă prin afectarea prestigiului acestuia dar și prin posibilitatea diminuării achiziționării produselor originale. La individualizarea pedepsei Tribunalul a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., ținând seama de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea făptuitorului. S-a constatat că infracțiunea a fost săvârșită de către un comerciant prin trei punte de vânzare, element ce denotă o activitate de amploare și dorința de a obține profit în urma acestei activități ilicite. În aceeași măsură s-a avut în vedere însă și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut activitatea de vânzare, dar nu și vinovăția, posibil eronat consiliat.

Așa fiind, Tribunalul s-a orientat la o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 – 82 C. pen. Cu privire la confiscarea produselor contrafăcute, Tribunalul – luând act de activitatea ilegală a organelor de poliție ce le ridicaseră inițial și care înainte de rămânerea definitivă a ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală, au restituit produsele contrafăcute inculpatului, acesta pretinzând că le-a distrus – a constatat că nu există vreo dovadă că aceste bunuri ar mai fi în posesia sa, astfel încât nu se poate dispune confiscarea, măsura fiind cu caracter personal. Totodată, Tribunalul a reținut că există indicii privind săvârșirea unei fapte de abuz în serviciu sau favorizarea infractorului de către organele de poliție care au restituit ilegal inculpatului produsele contrafăcute, sens în care procurorul are posibilitatea să facă demersuri legale.

În ceea ce privește constituirea de parte civilă, cu daune morale și materiale, Tribunalul a subliniat următoarele: În ceea ce privește daunele materiale, instanța nu a primit punctul de vedere al părții civile ce a propus ca aceste daune să pornească de la valoarea de piață acelor 163 de poșete expuse la vânzare, deoarece acestea nu au fost vândute, întrucât nu se poate pretinde că profitul titularului de marcă a fost diminuat corespunzător. În ceea ce privește daunele morale, suma de 2.000 Euro în echivalent în lei la momentul plății a fost apreciată ca fiind mai mult decât suficientă, Tribunalul neavând în intenție de a îmbogății compania L.V.M., S.A., cu sediul în Franța, pe seama activității ilicite a inculpatului care a expus 163 poșete de damă de calitate îndoielnică în Complexele IDM, SIR și Obor.

Daunele morale urmăresc doar să acopere prejudiciul moral și nu să îmbogățească partea civilă, suma de 16.020 EUR solicitată fiind apreciată de către judecătorul cauzei ca fiind exorbitantă și în mod cert nejustificată. Sentința a fost apelată de inculpatul B.F., motivele invocate și susținute oral de avocatul său ales fiind consemnate în extenso în practicaua hotărârii. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 11/A din 13 ianuarie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat B.F. împotriva sentinței penale nr. 793/F din 15 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. A obligat apelantul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea deciziei s-a reținut în esență că este nerelevant că în cauză există diferență între însemne și marcă prin faptul că însemnul nu preia și monograma LV și prețul este foarte mic. Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reținut intenția calificată prin scop în privința acțiunii inculpatului de punere în circulație de produse contrafăcute în modalitatea normativă prevăzută de art. 83 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 precum și intenția indirectă în legătură cu această activitate, acesta prevăzând și chiar dacă nu a urmărit a acceptat prejudiciul titularului mărcii înregistrate. S-a arătat că, din acest motiv nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul că nu a știut că produsele supuse comercializării în punctele sale de lucru din complexele comerciale aparțin unei mărci protejate, cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționată a declarat recurs inculpatul B.F. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Cu privire la daunele morale a solicitat reducerea cuantumului acestora apreciindu-le ca exagerat de mari și nejustificate. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează. În fapt, se reține că în data de 19 februarie 2007, organele de poliție au surprins în flagrant pe inculpatul B.F., administrator al SC A.S.

SRL, expunând la vânzare, prin punctele comerciale din Complexele IDM, SIR și Obor-163 de poșete de damă, inscripționate fără drept cu semne similare mărcii L.V. Dovada folosirii fără drept de către inculpat a mărcilor aparținând subscrisei companii, rezultă din probatoriul administrat în cauză: - declarațiile inculpatului, acesta recunoscând existența faptelor, cât și faptul că nu era autorizat sau agreat să vândă produse L.V.; - declarația martorului T.I., din care rezultă că faptele de folosire a semnelor identice și similare mărcilor L.V. s-au săvârșit și înainte de controlul organelor de cercetare penală; - procesele-verbale de control și planșele foto realizate cu ocazia identificării produselor la cele trei puncte de lucru ale societății.

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei corespunde situației de fapt reținute, în mod corect stabilind instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii reținută în sarcina sa, respectiv aceea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Potrivit textului de lege mai sus-menționat, constituie infracțiune punerea în circulație, fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

În speță se constată că inculpatul nu deținea dreptul de distribuire a vreunui produs L.V. De asemenea se constată că acesta a recunoscut vânzarea produselor dar a arătat că nu știe că aparțin unei mărci protejate pe teritoriul României. Așa fiind nu poate fi primită solicitarea inculpatului în sensul achitării lui în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispozițiile art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, instanța de fond având în vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen.

și anume gradul de pericol social concret al faptei comise, ca și modalitatea și împrejurările comiterii faptei, precum și periculozitatea făptuitorului. Astfel se constată că infracțiunea a fost săvârșită cu intenție de către un comerciant prin trei puncte de vânzare, element ce denotă o activitate de amploare și dorința de a obține profit în urma acestei activități ilicite. Faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, atitudinea sa de recunoaștere pe parcursul procesului penal, împrejurarea că a avut o conduită corectă în societate înainte de săvârșirea infracțiunii, au fost avute în vedere de instanța de fond care a orientat pedeapsa la limita minimă specială prevăzută de Legea nr. 84/1998 aplicând totodată și dispozițiile art. 81-82 C. pen.

referitoare la suspendarea executării acesteia, apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte apreciază de asemenea că instanța de fond a dat dovadă de clemență atunci când a aplicat dispozițiile art. 13 C. pen. întrucât reglementarea actuală sancționează mai aspru fapta săvârșită de inculpat, și că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. Latura civilă a cauzei a fost corect soluționată iar solicitarea inculpatului în sensul reducerii cuantumului daunelor morale nu poate fi primită favorabil de către instanța de recurs.

Așa cum în mod corect au stabilit instanțele de fond, prin săvârșirea actelor de contrafacere s-a cauzat intimatei părți civile un prejudiciu moral, evaluat de instanța de fond la 2000 Euro în echivalent în lei la data plății. Se constată că instanța de fond corect a apreciat că daunele morale solicitate de compania L.V.M., S.A. în sumă de 16.020 Euro sunt exorbitante și nejustificate, prin acordarea daunelor morale urmărindu-se doar acoperirea prejudiciului moral și nu îmbogățirea fără justă cauză a intimatei părți civile. Constatându-se că în speță nu sunt incidente cazurile de casare invocate de inculpat și neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 11/A din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă L.V.M. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2011.