ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2367/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2367/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală

nr. 421/F din 14 aprilie 2009, Tribunalul București, secția I penală, a respins

plângerea formulată de petenta L.V.M. (reprezentată de societatea civilă de

avocați T. & T.) împotriva ordonanței nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul București.

A fost menținută

ordonanța nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București și

ordonanța nr. 3273/II-2/2008 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă

Tribunalul București.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. a fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 200 lei.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția I penală, la data de 26 ianuarie 2009 sub nr. 2802/3/2009

petenta L.V.M. a solicitat admiterea plângerii formulate, infirmarea soluției

privind scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.F. dispusă prin

ordonanța nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalului București și

trimiterea în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 83

alin. (2) din Legea nr. 84/1998, de contrafacere a mărcilor L.V.

În motivarea

plângerii, s-a arătat că la data de 16 februarie 2007 petenta, în calitate de

titular al mărcilor nr. R.360016 din 22 iulie 1989 și nr. R.416052 din 19 iunie

1995, a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că prin actele

de comerț desfășurate în anumite localități din diverse piețe și complexe

comerciale se aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală asupra

mărcilor L.V.

Astfel, în trei

puncte de lucru din București aparținând SC A.S. SRL, al cărei asociat și

administrator este numitul B.F., s-a constatat că erau oferite spre vânzare un

număr de 163 de poșete și genți de damă inscripționate fără drept cu semne

identice sau similare cu mărcile L.V.

Se menționează, că

împotriva ordonanța nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalului

București a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București și, întrucât nu s-a dat nicio soluție acestei plângeri, s-a

adresat instanței de judecată.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 275-278 C. proc. pen. și art. 83 din Legea nr. 84/1998.

În dovedire, petenta

a atașat următoarele înscrisuri: plângere penală împotriva numitului B.F.

înregistrată la data de 27 februarie 2009 la DGPMB - Serviciul de Investigare a Fraudelor, certificate de înregistrare a mărcilor L.V. nr. 003891397, nr. 000311985,

nr. 003958444, nr. 000310151, procură autentificată sub nr. 11348 din 29

octombrie 2008 de Biroul Notarului Public „D.N.".

La data de 28

ianuarie 2009 prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a

respins, prin ordonanța nr. 3273/II-2/2008, plângerea petentei împotriva

ordonanței nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalului București, ca

neîntemeiată.

Analizând actele și

lucrările dosarului de urmărire penală nr. 531/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Tribunalului București, Tribunalul a constatat că soluția dispusă de

procuror este legală și temeinică pentru următoarele considerente:

La data de 15

februarie 2007 organele de poliție din cadrul DGPMB - Serviciul de Investigare

a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că SC A.S. SRL, în

punctele de lucru situate in Complexul Comercial SIR stand E 60, Complexul

Comercial Bucur Obor și Complexul Comercial Expozițional IDM Basarab din

București, comercializează produse contrafăcute din piele și înlocuitori ce au

inscripționate marca și însemnul L.V.M. la prețuri cuprinse între 45-100

lei/bucata.

La data de 19

februarie 2007 organe de poliție din cadrul DGPMB - Serviciul de Investigare a

Fraudelor au efectuat controale simultane la punctele de lucru unde SC A.S. SRL

își desfășura activitatea comercială, iar în urma verificărilor au constatat

următoarele:

- la Complexul

Comercial Expozițional IDM Basarab din București, stand D 25 erau expuse spre

vânzare un număr de 73 de genți și poșete de damă purtând desenul industrial al

mărcii L.V., cu prețuri cuprinse între 49,99 lei și 99,99 lei (filele 11-13

d.u.p.), produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor;

- la Complexul

Comercial Bucur Obor erau expuse spre vânzare la prețuri cuprinse între 45 lei

și 95 lei un număr de 64 genți purtând însemnele L.V. (filele nr.14-15 d.u.p.),

produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor;

- Complexul Comercial

SIR stand E 60 erau expuse spre vânzare la prețuri cuprinse între 45 lei și 100

lei un număr de 26 genți purtând însemnele L.V. ( filele nr. 29-31 d.u.p.),

produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În urma verificărilor

s-a stabilit că SC A.S. SRL are ca asociat și administrator pe numitul B.F.

La data de 11 aprilie

2007, ca urmare a adresei nr. 200.108/531/P/2007 din 23 februarie 2007 a DGPMB

- Serviciul de Investigare a Fraudelor (fila nr. 88 d.u.p.) petenta L.V.M. a

formulat plângere penală împotriva administratorului SC A.S. SRL și s-a

constituit parte civilă, provizoriu,în procesul penal cu suma de 10 000 Euro,

menționând că societatea este titulară în România a mărcii „L.V.” conform

certificatului de înregistrare nr. R 360016 și nr. R 416052 (filele nr. 91-93

d.u.p.).

La data de 18

septembrie 2007 s-a dispus prin rezoluție începerea urmăririi penale față de

numitul B.F. pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație fără drept

a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată

pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii

înregistrate, prevăzută și pedepsită de art. 83 alin. (2) raportat la art. 35 alin.

(2), lit. b) și alin. (3) lit. a) din Legea nr. 84/1998.

Prin decizia penală

nr. 1525 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a

admis recursul declarat de petentă, a casat hotărârea și a trimis cauza spre

rejudecare.

Instanța de control

judiciar a reținut că din actele și lucrările dosarului, rezultă că petenta

Compania L.V.M. este titulara unor mărci internaționale și comunitare L.V.

Din examinarea art.

83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 (”Constituie infracțiune și se pedepsește cu

închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de 15 milioane lei punerea în

circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu

o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază

pe titularul mărcii înregistrare”), instanța de recurs a reținut că pentru

existența infracțiunii de contrafacere se cer îndeplinite mai multe condiții,

respectiv ca partea vătămată să facă dovada drepturilor sale asupra mărcilor, a

existenței faptelor de folosire a unui semn identic sau similar cu marca

respectivă, iar folosirea incriminată să reprezinte o încălcare a drepturilor

titularului asupra mărcii înregistrate și protejate pe teritoriul României.

În cauză, instanța de

recurs a reținut că prima instanță a comis o gravă eroare de fapt apreciind că

marca L.V. nu este protejată pe teritoriul României, deoarece fiind marcă

comunitară, odată înregistrată, devine valabilă și produce aceleași efecte în

toate statele membre, conferind titularului său protecție împotriva reproducerii

sau imitării pe întreg teritoriul Uniunii Europene, deci și pe teritoriul

României. Totodată, în mod greșit a analizat instanța de fond diferențele

dintre însemne și marcă, conchizând că însemnul se deosebește de marcă prin

faptul că nu preia și monograma LV.

Atât în doctrina, cât

și în jurisprudența s-a stabilit că pentru a determina similaritatea se ia în

considerare atât impresia de ansamblul lăsată consumatorilor, cât și analiza

tuturor factorilor relevanți și a modului în care aceștia interacționează între

ei.

În cauză, poșetele și

gențile de damă comercializate de învinuit prin societatea sa pentru semne

identice sau similare cu mărcile companiei petentei, imaginea globală creată

fiind similară mărcii înregistrate, existând riscul de confuzie în legătură cu

produsele comercializate de învinuit și mărcile figurative L.V. de către

publicul larg neavizat.

S-a reținut a fi

îndeplinită astfel și condiția încălcării drepturilor titularului asupra mărcii

L.V., în lipsa oricărei autorizări din partea titularului acestei mărci.

Latura subiectivă a

infracțiunii îmbracă forma intenției, caracterizată prin conduita

făptuitorului, care în calitate de comerciant avea obligația să cunoască care

sunt condițiile pentru a comercializa produsele inscripționate cu mărci

protejate, și deci, consecințele nerespectării lor.

Urmarea imediată a

faptelor învinuitului B.F. constă în crearea unei stări de pericol pentru

titularul mărcii L.V. și aducerea unui important prejudiciu moral pentru

acesta, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re, având în vedere că

infracțiunea de contrafacere este o infracțiune de pericol.

Reinvestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția I penală, a pronunțat

sentința penală nr. 793/F din 15 octombrie 2010 în dosarul nr. 2802.01/3/2009,

dispunând în baza art. 83 lit. b) din Legea 84/1998 cu aplic. art. 13 C. pen.

condamnarea inculpatului B.F. la 3 luni închisoare, a cărei executare a fost

suspendată conform art. 81-82 C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani și 3

luni, făcându-se aplic. art. 71 alin. (1) și (5) și art. 64 alin. (1) lit. a)

teza finala și lit. b) C. pen.

I-au fost puse în

vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.

În baza art.14 și art.

346 C. pen. raportat la art. 998 - 999 Cod civil a fost obligat inculpatul, în solidar

cu partea responsabila civilmente SC A.S. SRL, la plata a 2000 Euro în

echivalent, în lei la data plății, în favoarea părții civile L.V.M., cu titlu

de daune morale.

În baza art. 191 alin.

(1) și (3) C. proc. pen., au fost obligați inculpatul și partea responsabilă

civilmente, în solidar, la plata a 2.000 lei cheltuieli judiciare avansate de

stat.

Prima instanță și-a

argumentat soluția apreciind prin prisma exigențelor art. 83 lit. b) din Legea

nr. 84/1998 că nici măcar nu se pune problema dacă publicul cumpărător poate fi

indus în eroare de similitudinile produsului contrafăcut raportat la cel

original, valoarea aceasta fiind eventual protejată prin art. 83 lit. a) din

Legea 84/1998 ci pur și simplu sancționează punerea în circulație fără drept a

produselor protejate ca marcă, față de produsele identice sau similare.

Din fotografiile

expuse în dosarul cauzei rezultă cu claritate și fără a fi nevoie de opinia

unui expert că gențile respective sunt similare cu alte titularului de marcă

fără a mai fi nevoie deci să se facă și proba identității.

Punerea în vânzare

prejudiciază titularul de marcă prin afectarea prestigiului acestuia dar și

prin posibilitatea diminuării achiziționării produselor originale.

La individualizarea

pedepsei Tribunalul a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.,

ținând seama de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea

făptuitorului. S-a constatat că infracțiunea a fost săvârșită de către un

comerciant prin trei punte de vânzare, element ce denotă o activitate de

amploare și dorința de a obține profit în urma acestei activități ilicite. În

aceeași măsură s-a avut în vedere însă și faptul că inculpatul nu este cunoscut

cu antecedente penale, a recunoscut activitatea de vânzare, dar nu și

vinovăția, posibil eronat consiliat.

Așa fiind, Tribunalul

s-a orientat la o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 – 82 C.

pen.

Cu privire la

confiscarea produselor contrafăcute, Tribunalul – luând act de activitatea

ilegală a organelor de poliție ce le ridicaseră inițial și care înainte de

rămânerea definitivă a ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire

penală, au restituit produsele contrafăcute inculpatului, acesta pretinzând că

le-a distrus – a constatat că nu există vreo dovadă că aceste bunuri ar mai fi

în posesia sa, astfel încât nu se poate dispune confiscarea, măsura fiind cu

caracter personal.

Totodată, Tribunalul

a reținut că există indicii privind săvârșirea unei fapte de abuz în serviciu

sau favorizarea infractorului de către organele de poliție care au restituit

ilegal inculpatului produsele contrafăcute, sens în care procurorul are

posibilitatea să facă demersuri legale.

În ceea ce privește

constituirea de parte civilă, cu daune morale și materiale, Tribunalul a

subliniat următoarele:

În ceea ce privește

daunele materiale, instanța nu a primit punctul de vedere al părții civile ce a

propus ca aceste daune să pornească de la valoarea de piață acelor 163 de

poșete expuse la vânzare, deoarece acestea nu au fost vândute, întrucât nu se

poate pretinde că profitul titularului de marcă a fost diminuat corespunzător.

În ceea ce privește

daunele morale, suma de 2.000 Euro în echivalent în lei la momentul plății a

fost apreciată ca fiind mai mult decât suficientă, Tribunalul neavând în

intenție de a îmbogății compania L.V.M., S.A., cu sediul în Franța, pe seama

activității ilicite a inculpatului care a expus 163 poșete de damă de calitate

îndoielnică în Complexele IDM, SIR și Obor.

Daunele morale

urmăresc doar să acopere prejudiciul moral și nu să îmbogățească partea civilă,

suma de 16.020 EUR solicitată fiind apreciată de către judecătorul cauzei ca

fiind exorbitantă și în mod cert nejustificată.

Sentința a fost

apelată de inculpatul B.F., motivele invocate și susținute oral de avocatul său

ales fiind consemnate în extenso în practicaua hotărârii.

Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia penală nr. 11/A din 13 ianuarie 2011, a respins ca nefondat apelul

declarat de apelantul inculpat B.F. împotriva sentinței penale nr. 793/F din 15

octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. A obligat

apelantul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea deciziei

s-a reținut în esență că este nerelevant că în cauză există diferență între

însemne și marcă prin faptul că însemnul nu preia și monograma LV și prețul este

foarte mic.

Sub aspectul laturii

subiective, Curtea a reținut intenția calificată prin scop în privința acțiunii

inculpatului de punere în circulație de produse contrafăcute în modalitatea

normativă prevăzută de art. 83 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 precum și intenția

indirectă în legătură cu această activitate, acesta prevăzând și chiar dacă nu

a urmărit a acceptat prejudiciul titularului mărcii înregistrate.

S-a arătat că, din acest

motiv nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul că nu a știut că

produsele supuse comercializării în punctele sale de lucru din complexele

comerciale aparțin unei mărci protejate, cu atât mai mult cu cât nimeni nu

poate invoca necunoașterea legii.

Împotriva deciziei

penale mai sus-menționată a declarat recurs inculpatul B.F. invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la daunele

morale a solicitat reducerea cuantumului acestora apreciindu-le ca exagerat de

mari și nejustificate.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate

conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că

recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare, pentru

considerentele ce urmează.

În fapt, se reține că

în data de 19 februarie 2007, organele de poliție au surprins în flagrant pe

inculpatul B.F., administrator al SC A.S. SRL, expunând la vânzare, prin

punctele comerciale din Complexele IDM, SIR și Obor-163 de poșete de damă,

inscripționate fără drept cu semne similare mărcii L.V.

Dovada folosirii fără

drept de către inculpat a mărcilor aparținând subscrisei companii, rezultă din

probatoriul administrat în cauză:

- declarațiile

inculpatului, acesta recunoscând existența faptelor, cât și faptul că nu era

autorizat sau agreat să vândă produse L.V.;

- declarația

martorului T.I., din care rezultă că faptele de folosire a semnelor identice și

similare mărcilor L.V. s-au săvârșit și înainte de controlul organelor de

cercetare penală;

- procesele-verbale

de control și planșele foto realizate cu ocazia identificării produselor la

cele trei puncte de lucru ale societății.

Înalta Curte

apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării

tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de

cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei corespunde situației

de fapt reținute, în mod corect stabilind instanța de fond că în cauză sunt

întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul

infracțiunii reținută în sarcina sa, respectiv aceea prevăzută și pedepsită de

dispozițiile art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice.

Potrivit textului de

lege mai sus-menționat, constituie infracțiune punerea în circulație, fără

drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă

înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe

titularul mărcii înregistrate.

În speță se constată

că inculpatul nu deținea dreptul de distribuire a vreunui produs L.V. De

asemenea se constată că acesta a recunoscut vânzarea produselor dar a arătat că

nu știe că aparțin unei mărci protejate pe teritoriul României.

Așa fiind nu poate fi

primită solicitarea inculpatului în sensul achitării lui în baza dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispozițiile art. 10 lit. b)

1

C.

proc. pen. întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Pedeapsa aplicată

inculpatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și

a modalității de executare, instanța de fond având în vedere la

individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare

judiciară a pedepsei reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen. și anume gradul

de pericol social concret al faptei comise, ca și modalitatea și împrejurările

comiterii faptei, precum și periculozitatea făptuitorului.

Astfel se constată că

infracțiunea a fost săvârșită cu intenție de către un comerciant prin trei

puncte de vânzare, element ce denotă o activitate de amploare și dorința de a

obține profit în urma acestei activități ilicite.

Faptul că inculpatul

este la primul conflict cu legea penală, atitudinea sa de recunoaștere pe

parcursul procesului penal, împrejurarea că a avut o conduită corectă în

societate înainte de săvârșirea infracțiunii, au fost avute în vedere de

instanța de fond care a orientat pedeapsa la limita minimă specială prevăzută

de Legea nr. 84/1998 aplicând totodată și dispozițiile art. 81-82 C. pen. referitoare

la suspendarea executării acesteia, apreciind că scopul educativ și preventiv

al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte

apreciază de asemenea că instanța de fond a dat dovadă de clemență atunci când

a aplicat dispozițiile art. 13 C. pen. întrucât reglementarea actuală

sancționează mai aspru fapta săvârșită de inculpat, și că nu există alte

împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod

putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.

Latura civilă a

cauzei a fost corect soluționată iar solicitarea inculpatului în sensul

reducerii cuantumului daunelor morale nu poate fi primită favorabil de către

instanța de recurs.

Așa cum în mod corect

au stabilit instanțele de fond, prin săvârșirea actelor de contrafacere s-a

cauzat intimatei părți civile un prejudiciu moral, evaluat de instanța de fond

la 2000 Euro în echivalent în lei la data plății.

Se constată că

instanța de fond corect a apreciat că daunele morale solicitate de compania L.V.M.,

S.A. în sumă de 16.020 Euro sunt exorbitante și nejustificate, prin acordarea

daunelor morale urmărindu-se doar acoperirea prejudiciului moral și nu

îmbogățirea fără justă cauză a intimatei părți civile.

Constatându-se că în

speță nu sunt incidente cazurile de casare invocate de inculpat și neexistând

alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă

reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat în cauză, ca

nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr.

11/A din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă L.V.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 iunie 2011.