ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2404/2011

Asupra recursurilor de față;

Prin Sentința penală nr. 521 din 24 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 17714/3/2008, Tribunalul București, secția I penală, a dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului B.E. din infracțiunile prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 și art. 5 lit. a), b) și g) din Legea nr. 11/1991 și art. 297 alin. (1) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 și art. 5 lit. a), b) și g) din Legea nr. 11/1991.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.E., în calitate de administrator la SC P.G.S.V.T. SRL - pentru infracțiunile prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 și art. 5 lit. a), b) și g) din Legea nr. 11/1991.

A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă T.P./L. Co. L.p.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 24 martie 2003 partea vătămată, T.P.L. CO L.P. SUA a formulat plângere penală împotriva administratorului SC P.G.S.V.T. Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de contrafacere a mărcilor înregistrate P.S. și P.J., prev. de art. 83 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, constând în aceea că la data de 5 februarie 2003, organele vamale din cadrul Biroului Vamal Control și Vămuire Târguri și Expoziții București au reținut ca fiind susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală, produse de îmbrăcăminte inscripționate cu denumirea P.G.S. și P.G.J., provenind din Turcia și importate de SC P.G.S.V.T. SRL Constanța.

În ceea ce privește infracțiunile pentru care s-a reținut cauza spre judecare, instanța a constatat că prin Încheierea de ședință din data de 4 iulie 2008 s-a reținut cauza spre judecare sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 și art. 5 lit. a), b) și g) din Legea nr. 11/1991 și art. 297 alin. (1) C. pen., deși partea vătămată, prin plângerea formulată atât la organul de urmărire, cât și în fața instanței, nu a cerut condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, iar pe de altă parte acest text legal reprezintă norma generală față de dispozițiile art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998, care reprezintă norma specială și având în vedere faptul că normele speciale derogă de la cele generale și au prioritate de aplicare, în baza art. 334 C. proc. pen., instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 și art. 5 lit. a), b) și g) din Legea nr. 11/1991 și art. 297 alin. (1) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 și art. 5 lit. a), b) și g) din Legea nr. 11/1991.

Având în vedere întreg materialul probator administrat, instanța a reținut că marca P.G. este înregistrată conform aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor, act internațional la care România este parte. Prin înregistrarea internațională, marca P.G. este recunoscută ca atare în peste 22 de țări, fiind marcă comunitară din 1997, când a fost înregistrată la Oficiul de Armonizare în Piața Comună (OHIM) - Alinte, Spania.

În condițiile în care conform acordurilor internaționale la care România este parte, legea internațională este aplicabilă și pe teritoriul țării noastre, iar Legea nr. 84/1998 recunoaște Protocolul și Aranjamentul de la Madrid, este evident că marca P.G. este acreditată și apărată conform legii române.

Înregistrarea locală a mărcii P.R.L. nu-i conferă acesteia drepturi suplimentare, cu atât mai mult cu cât nu deține magazine specializate pe teritoriul României, așa cum este cazul mărcii P.G., care este comercializată și promovată în spații comerciale proprii.

Acest fapt exclude orice încercare de inserare a consumatorilor care știu încă de la intrarea în magazin că aici se desfac numai produse P.G., și nu produse P.R.L.

Pe de altă parte partea vătămată nu a înregistrat marca P. de sine stătătoare, ci marca P. cu element figurativ, fiind evident că partea responsabilă civilmente a realizat acest lucru însăși pentru a o delimita de celelalte mărci care conțin cuvântul P., în acest fel recunoscând implicit existența și a altor mărci ce conțin cuvântul p.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B.E., instanța a constatat că acesta nu a săvârșit personal niciun act de contrafacere sau imitare a unei mărci și nu a avut reprezentarea mentală că vânzarea prin spații comerciale proprii - magazin P.G. - a articolelor ce intră sub protecția mărcii internaționale P.G., ar reprezenta acte materiale ale infracțiunii de contrafacere.

În consecință, chiar dacă marca P.G. cu numele S. și J. nu ar fi decât o încercare de imitare a altor mărci existente, este evident că nu se poate reține în cauză o rezoluție infracțională, întrucât infracțiunea de contrafacere, în toate modalitățile ei, se săvârșește cu intenție directă, fiind exclusă intenția indirectă sau culpă.

În acest sens a fost avut în vedere și faptul că partea responsabilă civilmente SC P.G.S.V.T. SRL, România este mandatată de către societatea-mamă din Turcia să comercializeze numai produsele ce i se trimit și nimic altceva, iar respectarea drepturilor de proprietate intelectuală ale firmelor ce produc și desfac mărci ce conțin cuvântul P. reprezintă o problemă de drept comercial și nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, în cauză nefiind vorba despre o contrafacere ordinară a unei mărci de prestigiu, ci între două mărci care conțin același cuvânt P.

Astfel, în cadrul O.S.I.M. sunt înregistrate 11 mărci destinate produselor de îmbrăcăminte și încălțăminte care conțin cuvântul P. și dintre acestea un nr. de 5 aparțin părții vătămate, unul părții responsabile civilmente, iar restul aparținând altor firme.

În ceea ce privește folosirea cuvintelor J., S., este evident că, majoritatea firmelor consacrate folosesc gamele J., S., C., delimitându-și astfel produsele prin cuvinte sau elemente figurative, pentru a nu fi confundate în ceea ce privește calitatea, designul sau renumele.

În situația în care cele două cuvinte S. și J. ar fi fost specifice mărcii P.R.L., plângerea acesteia ar fi fost întemeiată. În schimb, aceasta își individualizează produsele din gamele J. și S. prin folosirea expresiei R.L. Prin urmare, este îndreptățită folosirea acestor game și de către marca P.G., fără a exista posibilitatea unei confuzii cu alte mărci.

Concluzionând, instanța de fond a apreciat că, sub aspect penal, faptele inculpatului B.E. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor analizate, iar pe latură civilă nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nefăcându-se dovada existenței faptei cauzatoare de prejudiciu.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, partea civilă T.P./L. Co. L.p., care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor scrise de apel, partea civilă a solicitat desființarea hotărârii și condamnarea inculpatului pentru fapte de contrafacere a mărcii P. și concurență neloială, arătând, în esență, că argumentele ce stau la baza soluției de achitare nu cuprind o analiză efectivă a încălcării mărcii sale, ci tind doar la justificarea faptelor inculpatului, iar premisa că infracțiunea de contrafacere se săvârșește doar cu intenție directă este eronată, în realitate fapta săvârșindu-se și cu intenție indirectă.

Detaliind criticile sale în apel, partea civilă a arătat că protecția de care marca P.G. se bucură în România ca urmare a înregistrării sale în Turcia nu justifică în niciun fel folosirea unor semne identice mărcilor părții civile, respectiv a unui semn identic cu marca figurativă “jucătorul de polo” nr. 52606/2002, precum și a unor semne similare până la identitate cu mărcile verbale P. și P.S. Sub acest aspect, în mod eronat prima instanță a reținut că T.P./L. Co. L.p. este titularul doar al unei mărci figurative, destinată a o delimita de celelalte mărci ce conțin cuvântul P., în realitate apelanta-parte civilă, fiind titularul atât al mărcii figurative “jucătorul de polo”, cât și al mărcii verbale P., din 18 decembrie 2002, al cărei certificat se regăsește la dosar.

În privința atitudinii subiective a inculpatului B.E. la săvârșirea faptelor, apelanta-parte civilă a subliniat că reaua-credință a acestuia este evidențiată de încercarea de a înregistra la O.S.I.M. semnele P.G.S. și P.G.J. (aplicate pe produsele de îmbrăcăminte reținute de autoritățile vamale) imediat după formularea plângerii penale în prezenta cauză, iar nu anterior, încercând astfel să dea o aparență de legalitate unor fapte de contrafacere. Totodată, a susținut că faptele de comercializare au continuat și ulterior formulării plângerii, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 41 C. pen. privind forma continuată a infracțiunii.

Apelanta-parte civilă a mai arătat că a cataloga litigiul ca fiind unul de natură comercială, astfel cum l-a apreciat instanța de fond, echivalează cu ignorarea conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, infracțiune a cărei existență implică întrunirea a patru condiții esențiale, toate îndeplinite în cauză: a) dovada existenței drepturilor părții vătămate asupra mărcilor în condițiile legii, respectiv prin certificatele de înregistrare a mărcilor; b) existența faptelor de folosire a unui semn identic sau similar cu mărcile înregistrate; c) folosirea incriminată să reprezinte o încălcare a drepturilor titularului asupra mărcilor; d) să nu existe o autorizare dată inculpatului de titularul mărcilor pentru folosirea însemnelor identice cu marca protejată.

Apreciind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de contrafacere, apelanta-parte civilă a susținut și întrunirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, fapta ilicită a inculpatului cauzând titularului mărcilor un prejudiciu material (constând în pierderea suferită în urma activităților desfășurate de inculpat, pierdere concretizată în veniturile pe care partea civilă le-ar fi obținut dacă produsele ar fi fost originale), dar și un prejudiciu moral, constând în atingerea adusă imaginii mărcilor P. și companiei titulare pe segmentul de piață relevantă.

În cuprinsul dezbaterilor, apelanta-parte civilă a precizat că înțelege să își limiteze criticile în apel doar la infracțiunea de contrafacere, motivele sale urmând a fi subsumate acestei infracțiuni, iar nu și celei de concurență neloială.

Curtea de Apel București a reținut, ca un prim aspect, că activitatea inculpatului la data de 5 februarie 2003 trebuie examinată prin raportare exclusivă la conținutul constitutiv al infracțiunii de contrafacere, prevăzută de art. 83 din Legea nr. 84/1998 și nu al celei de concurență neloială, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 11/1991, având în vedere conținutul concret al plângerii formulate de partea civilă la data de 24 martie 2003.

Sub acest aspect s-a menținut soluția primei instanțe de achitare, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de contrafacere.

Sub aspectul, însă, al faptei din data de 19 decembrie 2003 imputate inculpatului și constând în punerea în circulație prin comercializarea, fără drept, a unor obiecte de îmbrăcăminte purtând o marcă similară unei mărci înregistrate pentru produse similare, de natură a produce în percepția publicului un risc de confuzie și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, Curtea de Apel București a apreciat că soluția de achitare dispusă în cauză este greșită.

S-a avut în vedere că societatea administrată de inculpat nu deținea acordul titularului mărcilor în litigiu pentru a le folosi, iar fapta acestuia se circumscrie, sub aspect obiectiv, infracțiunii prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea 84/1998. S-au reținut și cele două procuri prin care inculpatul era împuternicit să supravegheze și să finalizeze afacerile și interesele societății, care-i confereau acestuia drepturile și obligațiile specifice unui administrator de fapt.

Sub aspect subiectiv, s-a apreciat că inculpatul cunoștea drepturile de proprietate intelectuală deținute de partea civilă asupra celor patru mărci individuale, putând astfel să prevadă urmările faptei.

În consecință, prin Decizia penală nr. 24/A din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul părții civile T.P./L. Co. L.P. și s-a desființat în parte sentința primei instanțe.

Rejudecând, în baza art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1.500 RON amendă penală.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.G.S.V.T. SRL la plata sumei de 1.763 euro despăgubiri materiale și 10.000 euro daune morale către partea civilă.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul B.E. și partea responsabilă civilmente SC P.G.S.V.T. SRL.

Inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12 și 18 C. proc. pen., criticând soluția de condamnare și solicitând menținerea achitării dispuse prin hotărârea primei instanțe, precum și înlăturarea obligării la despăgubiri materiale și morale către partea civilă.

Partea responsabilă civilmente nu a formulat motive scrise de recurs și, deși legal citată, nici nu s-a prezentat pentru susținerea orală a recursului.

Recursurile sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, analizând decizia recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Înalta Curte are în vedere doar soluția dispusă cu referire la infracțiunea pentru care în apel s-a dispus condamnarea inculpatului, celelalte dispoziții rămânând definitive în cauză prin nerecurare.

Prima critică formulată de inculpat vizează cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., solicitându-se menținerea soluției de achitare dispusă de prima instanță în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru fapta din 19 decembrie 2003 imputată inculpatului.

Critica nu este fondată, condamnarea inculpatului fiind corect dispusă de instanța de apel, în baza interpretării judicioase a materialului probator administrat.

Așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare întocmit la data de 19 decembrie 2003, cu ocazia verificării legalității operațiunilor comerciale desfășurate la punctul de lucru al SC P.G.S.V.T. SRL, organele de poliție au constatat că în magazinul P.G. aparținând societății menționate erau expuse spre vânzare obiecte de îmbrăcăminte (bluze, hanorace, pantaloni, jachete) și alte produse textile (mănuși, șepci) purtând denumirile sau însemnele “P.J.”, “P.G.J.”, “P.”, “P.G.S.” și “P.S.”.

Produsele în cauză au fost descrise în detaliu în anexa la procesul-verbal, înscrisuri întocmite în prezența și semnate de doi angajați ai magazinului, și au fost efectuate și fotografii judiciare de detaliu a unora dintre aceste produse.

Din examinarea acestor mijloace de probă rezultă că, pe exteriorul unora dintre aceste produse, este inscripționată vizibil denumirea P., fie singură (cum este cazul pantalonilor jeans, șepcilor, mănușilor evidențiate în fotografiile de la filele 133, 136, 139 - 142 vol. 3 d.u.p.), fie însoțită de elementul figurativ “jucătorul de polo” (cum este cazul cămășilor aflate la filele 134 - 135 vol. 3 d.u.p.). Totodată, unele dintre produse aveau inscripționate vizibil denumirile P.S. sau P.J., etichetele interioare ale acestor produse purtând fie aceste denumiri, fie P.G.S. sau P.G.J.

Martora C.V., angajată în calitate de contabil la societatea - parte responsabilă civilmente, a întocmit o situație a acestor produse, evidențiind cantitățile recepționate și vândute, prețurile de vânzare și stocurile rămase, situație a cărei realitate a fost confirmată și de către inculpatul B.E. prin declarația dată la 14 ianuarie 2004 în prezența apărătorului ales.

Or, din examinarea actelor cauzei rezultă că, la data de 19 decembrie 2003, partea civilă T.P./L. Co. L.p era titulara următoarelor mărci pentru clasa de produse 25 (obiecte de îmbrăcăminte):

1) - denumirea P.J. CO RL R.L. - marcă individuală combinată (care beneficiază de protecție pe o perioadă de 10 ani, de la data de 6 martie 2002);

2) - denumirea P. - marcă individuală verbală (care beneficiază de protecție pe o perioadă de 10 ani, de la data de 18 decembrie 2002);

3) - denumirea P. însoțită de un jucător de polo ca element figurativ - marcă individuală combinată (care beneficiază de protecție pe o perioadă de 10 ani, de la data de 11 iunie 2002);

4) - denumirea P.S. - marcă individuală (care beneficiază de protecție pe o perioadă de 10 ani, de la data de 21 iunie 1995), aspecte ce rezultă din înscrisurile înaintate în faza de urmărire penală de către O.S.I.M.

Așadar, susținerea instanței de fond în sensul că partea civilă nu avea înregistrată marca P. de sine stătătoare, ci doar marca P. cu element figurativ este vădit contrară probelor aflate la dosar, în realitate apelanta-parte civilă fiind titulara atât a mărcii verbale constând în denumirea P., cât și a mărcii combinate ce include “jucătorul de polo” ca element figurativ distinctiv.

În acest context, comercializarea în magazinul P.G. a unor produse de îmbrăcăminte - cămăși, bluze, pantaloni, șepci sau mănuși - ce purtau fie denumirea P. singură, fie această denumire însoțită de un semn reprezentând un jucător de polo constituie în mod incontestabil o punere în circulație a unor produse conținând semne identice unor mărci înregistrate pentru produse identice, de natură a produce în percepția publicului un risc de confuzie și care prejudiciază pe titularul mărcilor înregistrate.

Împrejurarea că produsele în discuție se comercializau în magazinul P.G. alături de produse proprii, purtând marca P.G., nu este de natură a înlătura acest risc de confuzie, așa cum eronat a reținut instanța de fond. Aceasta deoarece, pentru existența infracțiunii de contrafacere în varianta analizată, nu este necesar ca o asemenea confuzie să se fi produs, fiind suficient ca ea să fie doar posibilă. Totodată, riscul de confuzie se apreciază prin raportare la consumatorul mediu cu un nivel rezonabil de atenție, evaluându-se mai mult după asemănări (după impresia de ansamblu pe care o face asupra publicului) și mai puțin după deosebiri (care implică de regulă aspecte de detaliu).

Or, raportat la standardul consumatorului mediu, comercializarea unor produse purtând semnele verbale sau figurative P. în magazinul P.G. nu este de natură a înlătura acest risc de confuzie, cu atât mai mult cu cât existența semnelor în litigiu doar pe unele dintre produsele expuse creează, în rândul consumatorilor, impresia comercializării, în același magazin, a două categorii de produse - produse purtând marca proprie P.G. și produse purtând marca P.

Curtea are în vedere aceleași considerente și în ceea ce privește produsele expuse spre vânzare, pe care erau inscripționate denumirile P.S., P.J. sau P.G.J., similaritatea dintre aceste denumiri și mărcile individuale al căror titular este partea civilă, similaritate evidențiată de folosirea unor denumiri identice în ansamblul mărcii, fiind de asemenea de natură a produce un risc de confuzie în rândul consumatorilor. Evaluarea riscului de confuzie prin raportare separată la componentele distincte ale semnelor folosite - respectiv doar la denumirea P. sau doar la cuvântul J. ori S. - este eronată deoarece, așa cum s-a arătat anterior, în evaluarea unui astfel de risc se are în vedere întregul mărcii, impresia de ansamblu creată în percepția publicului, iar nu elemente de detaliu.

Totodată, faptul că produsele ce purtau denumirile menționate aveau atașate, totodată, etichete de preț purtând denumirea P.G. este lipsită de relevanță, Curtea având în vedere considerentele expuse anterior cu privire la modul de evaluare a riscului de confuzie, și a căror reluare este inutilă.

Or, în condițiile în care societatea administrată de inculpatul B.E. nu deținea acordul titularului mărcilor în litigiu pentru a le folosi, fapta acestuia se circumscrie, sub aspect obiectiv, infracțiunii prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998. Sub acest aspect, Curtea are în vedere că cele două procuri prin care B.E. era împuternicit, la data de 20 iulie 2001 și 10 august 2001, de către administratorul SC P.G.S.V.T. SRL (numitul M.L.O.) „să supravegheze și să finalizeze afacerile și interesele” îi confereau acestuia drepturile și obligațiile specifice unui administrator de fapt și, implicit, calitatea de subiect activ al infracțiunii.

În privința atitudinii subiective a inculpatului la comiterea faptei, Curtea reține că în contextul litigiului ivit ca urmare a faptei din data de 5 februarie 2003, inculpatul cunoștea cu certitudine drepturile de proprietate intelectuală deținute de partea civilă asupra celor patru mărci individuale, putând astfel să prevadă că punerea în circulație a unor produse purtând semne identice sau similare mărcilor înregistrate este de natură să aducă atingere acestor drepturi.

Spre deosebire de activitatea din luna februarie 2003, prin expunerea spre vânzare la data de 19 decembrie 2003 a unor produse purtând denumirile P., P.J. etc., inculpatul nu doar că a prevăzut, dar a și acceptat posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, atitudinea sa subiectivă caracterizându-se, așadar, prin intenție indirectă.

Împrejurarea că, în luna februarie 2003, SC P.G.S.V.T. SRL solicitase înregistrarea mărcilor P.G.S. și P.G.J. nu mai prezintă relevanță asupra atitudinii subiective a inculpatului în luna decembrie 2003, în condițiile în care, la data de 6 august 2003, O.S.I.M. emisese avizul de refuz provizoriu la înregistrarea mărcii P.G.S., ulterior ambele mărci fiind respinse de la înregistrare.

Pe de altă parte, este de necontestat faptul că societatea administrată de inculpatul B.E. avea dreptul să comercializeze produse marca P.G. din liniile J. sau S., dar numai în condițiile în care semnele sau denumirile inscripționate pe aceste produse nu aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale titularilor mărcilor înregistrate anterior.

Or, denumirile P.G.S. și P.G.J. nu doar că sunt de natură a crea un risc de confuzie cu mărcile al căror titular este partea civilă, dar ele nu corespund nici măcar mărcilor pe care societatea - parte responsabilă civilmente ar fi fost îndrituită să le utilizeze subsecvent înregistrării lor internaționale pe numele titularului “P.G.S.V.T.” SA din Turcia.

În acest sens, Curta constată că încă din data de 30 iunie 2003 societatea menționată obținuse înregistrarea internațională a mărcilor individuale P.G.J. și P.G.S., așa cum rezultă din adresa O.S.I.M. din data de 14 octombrie 2005.

Produsele comercializate în magazinul P.G. din București nu purtau însă aceste denumiri, ci semnele P., P.G.S., P.G.J. și P. cu element figurativ, împrejurare ce evidențiază că atitudinea subiectivă a inculpatului s-a caracterizat prin intenție cel puțin indirectă, fiind întrunite și pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 83 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 13 C. pen. (legea în vigoare la data săvârșirii faptei fiind mai favorabilă inculpatului în raport de modificările aduse ulterior prin O.U.G nr. 190/2005, Legea nr. 66/2010).

Sub aspectul laturii civile, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând înlăturarea obligării la despăgubiri materiale și morale, întrucât nu există legătură de cauzalitate între fapta sa și prejudiciu.

Critica, de asemenea, nu este fondată, sub aspectul faptei din data de 19 decembrie 2003, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 998 și urm. C. civ.

Este neîndoielnic că punerea în circulație a unor produse ce purtau semne similare sau identice mărcilor înregistrate al căror titular era partea civilă a cauzat acesteia din urmă un prejudiciu material, constând în pierderea câștigului de care partea civilă ar fi beneficiat dacă vânzarea s-ar fi realizat cu acordul său. În evaluarea prejudiciului material, raportarea la valoarea de vânzare a produselor identificate în magazinul P.G. la data de 19 decembrie 2003 (valoare confirmată de înscrisurile aflate la dosar), reprezintă un criteriu obiectiv, iar cuantificarea acestui prejudiciu la limita a 50% din valoarea de vânzare are un caracter rezonabil.

Sub aspectul prejudiciului moral, în absența unor criterii obiective de evaluare, Curtea a avut în vedere ansamblul împrejurărilor cauzei și, în raport de condițiile concrete în care s-a realizat punerea în circulație a unui număr semnificativ de produse contrafăcute, apreciază că fapta a adus atingere imaginii și prestigiului societății - parte civilă, impunându-se acordarea unei sume de bani în vederea unei juste și echitabile reparații a acestui prejudiciu.

În acest sens, s-au avut în vedere și exigențele O.U.G. nr. 100/2005 care, reglementând asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, statuează cu caracter de principiu că repararea daunelor trebuie să fie efectivă și proporțională cu drepturile încălcate, context în care Curtea a apreciat că suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale satisface aceste exigențe.

În ceea ce privește recursul părții responsabile civilmente, acesta nu a fost motivat, iar Înalta Curte, în raport de prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu a reținut niciun motiv care să conducă la admiterea acestuia.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, ambele recursuri, cu obligarea recurenților la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul translatorului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.E. și de partea responsabilă civilmente SC P.G.S.V.T. SRL împotriva Deciziei penale nr. 24/A din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta-parte responsabilă civilmente la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2011.