ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2785/2018

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând instanței să fie obligate pârâtele să pună în aplicare Dispoziția nr. 3165/2013 emisă de Primăria Municipiului Craiova, sens în care: Comisia Națională să fie obligată să emită titlu de despăgubire privind aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlu de plată în condițiile art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013; să fie obligate pârâtele la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere pentru refuzul de a pune în aplicare un titlu executoriu. Pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale cu privire la aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004 și excepția prematurității acțiunii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. La termenul din 03.06.2015, instanța a luat act de precizarea reclamantei privind obiectul acțiunii, respectiv refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 361 din 16 septembrie 2015 a respins excepțiile prematuritatii și ale lipsei calităților procesual pasive invocate de către pârâte; a respins acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârii recurate, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond nu a clarificat situația de fapt și a făcut o greșită aplicare a reglementărilor legale incidente în cauză. Astfel, recurenta-reclamantă susține că prima instanță a respins cererea de chemare în judecată fără a indica considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției date, respectiv s-a reținut că dosarul este incomplet raportat la modificările legislative intervenite, fără a se arăta în concret lipsurile acestuia. Mai arată că Hotărârea Comisiei Naționale de a nu soluționa dosarul său, aferent dispoziției nr. 3165/09.05.2015 din motive legate de lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1293/PI/04.05.2009 a Tribunalului Timiș, nu este prevăzută în Legea nr. 165/2013 și nici în Normele metodologe de aplicare a acestei legi, motiv pentru care prima instanță trebuia să constate că refuzul Comisiei Naționale de a soluționa respectivul dosar echivalează cu o dezînvestire în condițiile art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 și art. 22 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2013. Recurenta-reclamantă consideră că procedând în acest mod, intimata-pârâtă a încălcat dispozițiile art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, întrucât prin sentința indicată, instanța a stabilit irevocabil valoarea despăgubirilor la suma de 400.000 RON și a arătat că reprezintă valoarea de circulație a imobilului teren și construcție din momentul pronunțării sentinței. Instanța a mai stabilit prin aceeași hotărâre ca valoarea efectivă a despăgubirilor cuvenite contestatorilor pentru întregul imobil să fie stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Consideră că sentința civilă nr. 1293/PI/2009 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă și irevocabilă, trebuie pusă în aplicare conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 și acest lucru poate fi făcut de către Comisia Națională, care a preluat atribuțiile vechii comisii, având în vedere că potrivit art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Astfel, aceste dispoziții imperative obligau Comisia Națională să aplice toate procedurile specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru stabilirea valorii elective a despăgubirilor în dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 3165/2013 a Primarului Municipiului Craiova, dosar ce includea sentința civilă nr. 1293/PI/2009 a Tribunalului Timiș, prin care s-a stabilit ca valoarea efectivă a despăgubirilor cuvenite contestatorilor pentru întregul imobil să fie stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recurenta-pârâtă consideră că întrucât Comisia Națională a preluat atribuțiile vechii comisii, aceasta poate stabili valoarea efectivă a despăgubirilor prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (Titlul VII din Legea nr. 247/2005). De asemenea, consideră că potrivit legii, analiza cererii solicitantului de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 165/2013 și Legii nr. 247/2005 se face în primul rând de către deținătorul imobilului și ulterior, de către instituția prefectului, cu ocazia acordării avizului de legalitate a hotărârii emise în procedura Legii nr. 247/2005 art. 16 alin. (2) din Titlul VII al legii, astfel că, după epuizarea acestei etape procedurale, îndreptățirea persoanei de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și Legii nr. 165/2013 nu mai poate fi repusă în discuție, C.N.C.I. trebuind să pună în aplicare dispozițiile legii în sensul de a emite titluri de despăgubiri sau de a refuza emiterea acestui titlu prin decizie motivată. În acest context, reclamanta-recurentă consideră că lămurirea sentinței civile nr. 1293/PI/0105.2009 a Tribunalului Timiș este inutilă. Referitor la lipsa motivării sentinței recurate, arată că pe fondul dreptului reclamantei la despăgubiri pentru teren și construcții, instanța a invocat faptul că nu are cădere să se pronunțe direct asupra acestor aspecte, deoarece Legea nr. 10/2001 prevede o procedură specială în competența instanței de drept civil, astfel că întrucât soluția adoptată de instanță nu privește fondul cauzei cu care a fost sesizată, considerentele hotărârii sunt străine de natura pricinii. Mai arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea C.N.C.I. să emită titlu de despăgubire în temeiul art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 și cum dreptul recurentei-reclamante la despăgubiri pentru teren și construcții, inclusiv cuantumul acestora, a fost stabilit de Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 1293/PI/2009, intimata-pârâtă avea obligația, conform art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 să-i emită titlu de despăgubiri.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. Intimata-pârâtă susține că lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1293/PI/04.05.2009 a Tribunalului Timiș va determina soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantei potrivit procedurii prevăzute la art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, prin emiterea titlului de despăgubire sau potrivit procedurii prevăzute de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, prin emiterea unei decizii de compensare, astfel că nu a refuzat să soluționeze dosarul reclamantei, în condițiile în care excepția prevăzută la art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, potrivit căreia Comisia Națională emite titluri de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, vizează exclusiv dosarele aprobate de C. civ..S.D. înainte de intrarea în vigoare a legii, ori când printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a acestei legi, instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor. În cauză, dosarul administrativ nr. x nu face parte din categoria dosarelor cărora li se aplică procedura specifică Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prevăzută la art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, nefiind introdus în niciuna din ședințele Comisiei Centrale în vederea aprobării și nici din categoria dosarelor în care a rămas definitivă și irevocabilă o hotărâre judecătorească pronunțată în contradictoriu cu CNCI prin care să fi fost stabilită valoarea despăgubirilor. Noțiunea de "dosar aprobat" a fost definită prin Decizia Curții Constituționale nr. 182/2015, stabilindu-se că aceasta semnifică acele dosare care au parcurs toate operațiunile prealabile emiterii propriu-zise a deciziei cuprinzând titlul de despăgubire, fără a fi emis titlul de despăgubire, în sensul că nu a fost redactată decizia reprezentând titlul de despăgubire, ca act administrativ semnat de președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar dosarul trebuie să fi fost aprobat în sensul supunerii la vot, în cadrul unei ședințe de lucru a Comisiei Centrale, inclusiv prin raportul de evaluare să se fi stabilit suma de bani cuvenită cu titlu de despăgubiri. În ceea ce privește procedura la care fac trimitere dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, precizează că potrivit acestora, obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a acestei legi, se vor executa potrivit art. 21 din lege, care impune exercitarea controlului de legalitate asupra actului emis de entitatea învestită cu soluționarea notificărilor, prin verificarea existentei și întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, evaluarea imobilelor conform grilei notariale, emiterea deciziei de compensare prin puncte, sau emiterea deciziei de invalidare, acesta fiind singurul mod permis de lege Comisiei Naționale pentru soluționarea dosarelor de despăgubire. De asemenea, arată că numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat, iar ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, aceasta validează/invalidează decizia și, după caz, aprobă punctajul, situație în care C.N.C.I. emite decizia de compensare prin puncte a imobilului. Se mai arată că acest mod de soluționare a fost consfințit de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269/2014, prin care s-a reținut faptul că C.N.C.I. are obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a României a constatat că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, existând o singură excepție de la regula controlului exercitat de C.N.C.I., și anume situația în care chiar instanța de judecată a exercitat controlul de legalitate a măsurilor dispuse și a stabilit întinderea despăgubirilor. Prin Decizia nr. 715/09.12.2014, Curtea Constituțională a României a statuat că este firesc ca obligația emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condițiile noii legi, ca expresie concretă a principiului tempus regit actum și a principiului aplicării imediate a legii noi, iar pe de altă parte, s-a statuat că situația prin care se stabilește în sarcina autorității publice pârâte o obligație de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competența sa legală, este diferită de cea potrivit căreia prin aceeași sentință judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condițiile Legii nr. 247/2005. Intimata-pârâtă concluzionează că dacă nu a fost stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, aceste operațiuni se raportează la actul în vigoare la momentul în care au loc, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, se abrogă. Referitor la susținerile recurentei-reclamante, arată că într-adevăr, prin Decizia nr. 686/2014, Curtea Constituțională a stabilit că în cazul în care o instanță s-a pronunțat asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate, C.N.C.I. nu mai are posibilitatea de a invalida dispoziția primarului, ci doar de a emite o decizie de compensare, astfel că nu poate fi emis un titlu de despăgubire potrivit art. 41 alin. (1) din lege, în lipsa unui dosar aprobat sau a unei hotărâri judecătorești prin care să se fi stabilit valoarea despăgubirilor. În acest sens, prin aceeași Decizie nr. 686/2014 a Curții Constituționale s-a stabilit că prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) sunt constituționale în măsura în care nu se aplică în cazurile în care instanța s-a pronunțat irevocabil asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Prin urmare, intimata-pârâtă susține că cele trei norme juridice asupra cărora s-a pronunțat Curtea Constituțională, stabilesc în competența C.N.C.I. posibilitatea de a invalida deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, astfel că instanța de fond a reținut în mod corect că deși C.N.C.I. nu mai are posibilitatea de a invalida Dispoziția nr. 3165/2013 a Primarului Municipiului Craiova, acest lucru nu exclude aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. b) și a art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013 privind emiterea deciziei de compensare prin puncte. 4.2. Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. Prin această întâmpinare se susține temeinicia și legalitatea celor stabilite de către prima instanță prin hotărârea recurată, fiind reluate integral apărările formulate de către intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor prin întâmpinarea depusă de către această parte. II. Procedura de soluționare a recursului 1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. 2. Cu privire la fondul recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, Înalta Curte apreciază recursul drept întemeiat, în lumina argumentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să pună în aplicare Dispoziția nr. 3165/2013 emisă de Primăria Municipiului Craiova, sens în care: Comisia Națională să fie obligată să emită titlu de despăgubire privind aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlu de plată în condițiile art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013; să fie obligate pârâtele la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere pentru refuzul de a pune în aplicare un titlu executoriu. Ulterior, reclamanta a precizat obiectul acțiunii, respectiv refuz nejustificat de soluționare a unei cereri. Prin sentința nr. 361 din 16 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile prematuritatii și ale lipsei calităților procesual pasive invocate de către pârâte; a respins acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut pe fondul cauzei că reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. x, nr.

Prin dispoziția nr. 3165/09.05.2013, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condițiile hotărârilor judecătorești și a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. xN/2001 imposibil de restituit în natură, situat în str. x, nr. 10. Dosarul reclamantei a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Mun. Craiova fiind înregistrat sub nr. xCC/07.08.2013 . Ulterior, CNCI a stabilit ca este necesara lămurirea sent. civ. nr. 1293/PI/4.05.2009 a Tribunalului Timiș. Paratele in cauza nu au fost parte in litigiul finalizat prin sentința mai sus arătata și deci nu puteau cerere ele insele lămurirea hotărârii judecătorești. Din actele depuse la dosar, rezulta ca paratele nu au soluționat dosarul reclamantei aferent dispoziției nr. 3165/09.05.2013 din motive legate de caracterul incomplet al dosarului raportat la modificările legislative intervenite. De asemenea, instanța de fond a avut in vedere cadrul legislativ in vigoare in prezent, care a suferit in ultima perioada numeroase modificări și suspendări și prin care prevede alte modalitati de acordare a despăgubirilor. Având in vedere ca in atribuțiile legale, privind verificarea întinderii și evaluării despăgubirilor, parata CNCI a dispus măsura completării dosarului, nu se poate retine refuzul nejustificat al paratelor de a soluționa cererea reclamantei in condițiile art. 2 lit. i) din LCA și nici nesoluționarea de către aceste parate a cererii intr-un termen rezonabil, in condițiile in care dosarul a fost înregistrat la aceste autoritati in anul 2013. Referitor la fondul dreptului reclamantei la despăgubiri pentru teren și construcție, instanța de contencios administrativ nu are căderea sa se pronunțe direct asupra acestor aspecte, deoarece legea nr. 10/2001 prevede o procedura speciala in competenta instanței de drept civil. Așadar, din activitățile paratelor nu rezulta atitudinea abuziva și nejustificata de tergiversare a drepturilor reclamantei, fiind motivata de complexitatea regimului juridic al proprietatii imobiliare restituite după 1990. Înalta Curte constată că instanța de fond nu s-a pronunțat în mod explicit asupra unor împrejurări determinante și argumente esențiale invocate de recurenta-reclamantă în motivarea acțiunii, ceea ce atrage incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 din noul C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a apreciat drept justificat refuzul autorităților pârâte de a soluționa cererea recurentei-reclamante privind punerea în aplicare a Dispoziției nr. 3165/2013 emisă de Primăria Municipiului Craiova, pentru argumentul exclusiv conform căruia dosarul administrativ nr. x a fost considerat de acestea drept incomplet. În opinia Înaltei Curți, aceste considerente pun în lumină faptul că prima instanță a procedat doar în mod formal la examinarea caracterului refuzului de soluționare a cererii, dat fiind că aceasta nu a analizat dacă solicitarea de completare a dosarului administrativ sus menționat cu încheierea de lămurire a sentinței civile nr. 1293/PI din 04.05.2009 a Tribunalului Timiș era necesară pentru soluționarea cererii de punere în aplicare a Dispoziției nr. 3165/2013 emisă de Primăria Municipiului Craiova. De asemenea, instanța de fond nu a analizat dacă în speță sunt aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013 referitoare la plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii, ori cele ale art. 21-25 din același act normative care reglementează procedura de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Rolul principiului motivării hotărârilor judecătorești, consacrat prin acest text legal, este acela de a asigura o bună administrare a justiției și de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea. De asemenea, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor probatorii (hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina contra României). În acest context, Înalta Curte apreciază că, deși prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, în fapt aceasta nu a soluționat fondul cauzei, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, aceasta nu a analizat argumente esențiale expuse de reclamantă în motivarea acțiunii. Or, în raport cu principii fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare), soluționarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esențiale ale raportului juridic dedus judecății, astfel cum acestea au fost relevate prin acțiune. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicție împiedică instanța de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele și împrejurările ce nu au făcut obiectul analizei instanței de fond. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Față de considerentele mai sus expuse și văzând prevederile art. 497 noul C. proc. civ., precum și cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.