ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2022/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 02.06.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pârâtului Președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și obligarea pârâților la plata unei penalități de 1.000 RON, pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 928 din 9 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2012.

Pentru termenul din 13.07.2016, reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, precizând că solicită, în subsidiar, admiterea acțiunii, aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pârâtului- Președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor-B., începând cu 16.03.2014 și până la 23.12.2015, obligarea pârâților la plata unei penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere, începând cu 16.03.2014 și până la 23.12.2015.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin încheierea nr. 47 din 13 iulie 2016, Curtea de Apel Craiova a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

2.1. Împotriva acestei încheieri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea încheierii și, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată sau, în subsidiar, casarea încheierii și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost completată în fața instanței de fond.

2.2. În argumentarea recursului său, reclamantul susține că încheierea criticată este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Susține recurentul-reclamant că instanța fondului a considerat eronat faptul că sentința civilă nr. 928/09.10.2012 a fost executată prin decizia de invalidare emisă de pârâta CNCI, apreciind recurentul-reclamant că intimata pârâtă avea obligația de a emite titlul de despăgubire în favoarea sa, într-un termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În același sens, recurentul-reclamant arată că și în cuprinsul deciziei Curții Constituționale nr. 686/26.11.2014 s-a statuat că darea în competența CNCI a verificării existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și în consecință de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare amăsurilor compensatorii chiar și în cazul în care aceste aspecte au fost stabilite deja printr-o hotărâre judecătorească este contrară prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 124, art. 126 și art. 129.

Și în ipoteza în care se reține că intimata ar fi pus în executare sentința civilă nr. 928/09.10.2012 se impune admiterea prezentului recurs și aplicarea amenzii pentru perioada 16.03.2014 și până la 23.12.2015, respectiv obligarea pârâților la plata unei enalități de 1.000 RON pe zi de întârziere pentru aceeași perioadă, pârâții fiind culpă pentru neexecutarea în termen a sentinței civile sus amintite.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Examinând sentința criticată, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Astfel, criticile formulate de recurentul-reclamant, grefate pe dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentința atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

În aces sens, Înalta Curte subliniază că prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 instituie, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorității publice pentru executarea obligațiilor stabilite în sarcina sa, ce nu pot fi executate decât de către autoritatea în discuție și, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică drept sancțiune a atitudinii de pasivitate manifestate de autoritatea publică și de conducătorul acesteia, însă pentru aplicarea acestor dispoziții trebui să se dovedească vinovăția celui chemat să răspundă, respectiv acesta să fi avut o culpă în neexecutare.

O atare concluzie răzbate și din cuprinsul deciziei nr. 1566/2009, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, stabilind că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

In speța de față, prima instanță a reținut că intimata pârâtă a adus la îndeplinire obligațiile stabilite în sarcina sa prin sentința civilă nr. 928/09.10.2012 la data de 23.12.2015, prin emiterea deciziei de invalidare nr. 6723.

În acest context, afirmația recurentului-reclamant, în sensul că intimata nu a îndeplinit obligația stabilită în titlul executoriu, nu poate fi reținută, având în vedere că dispoziția emisă a făcut obiectul unui litigiu separat, prin care a fost supusă cenzurii instanței de judecată.

De aceea, în mod corect prima instanță a constatat că obligația menționată în titlul executoriu a fost executată, motiv pentru care cererea de amendare și de aplicare a penalităților pentru neexecutare este neîntemeiată, dat fiind caracterul reglementat de norma în discuție, nu acela de sancțiune, ci în principal, un mijloc de presiune, în scopul asigurării executării obligației de a face ce presupune faptul debitorului.

Nemulțumirile recurentului-reclamant în legătură cu emiterea deciziei nr. 6723/23.12.2015 de către intimata pârâta CNCI, nu pot fi valorificate în cadrul acțiunii prevăzute de art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, vizând neexecutarea unei hotărâri judecătorești, de vreme ce acesta are la dispoziție calea acțiunii în justiție prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, de care de altfel, a uzat.

Critica recurentului reclamant este nefondată și din perspectiva celei de a doua teze susținute, prin care justifică solicitarea de amendare și de aplicare a penalităților pentru executarea cu întârziere a sentinței civile nr. 928/09.10.2012, subliniind Înalta Curte că, dată fiind natura și scopul sancțiunii și a penalităților prevăzute de Legea nr. 554/2004, ipoteza aplicării acestora presupune, în primul rând, neexecutarea hotărârii la data sesizării instanței de contencios administrativ.

Or, așa cum a reținut și prima instanță, la data învestirii instanței de executare era deja emisă decizia nr. 6723/23.12.2015 de către intimata pârâta CNCI, context în care nu se mai poate pune în discuție aplicarea unei amenzi și stabilirea unor penalități în vederea executării hotărârii instanței de contencios administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului de față ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii nr. 47 din 13 iulie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2018.