ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2559/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei nr. 669/30.04.2013 și recunoașterea dreptului și a interesului legitim pretins, respectiv, acordarea indemnizației de creștere minor, precum și daune morale. Prin sentința civilă nr. 1366/11.03.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș, prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 669/30.04.2013 și recunoașterea dreptului și a interesului legitim pretins, respectiv, acordarea indemnizației de creștere minor, precum și daune morale. Prin Decizia nr. 9701/21.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a constatat nul recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței nr. 1366/11.03.2014.

Hotărârile atacate. Prin Decizia nr. 2922 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A. pentru anularea deciziei nr. 9701/21.11.2014 și a fost anulată decizia atacată. S-a stabilit termen de soluționare a recursului la data de 27 mai 2015. Prin încheierea de ședință din data de 27 mai 2015 s-a amânat pronunțarea cauzei. Prin Decizia nr. 3690 din data de 3.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins recursul declarat de reclamant în contradictoriu cu intimatul - pârât Statul Român - Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș împotriva sentinței civile nr. 1366/11.03.2014 pronunțată de Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Recursul Recurentul a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 2922 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, împotriva încheierii din data de 27 mai 2015 și împotriva Deciziei nr. 3690 din data de 3.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului, admiterea contestației în anulare în integralitate și acordarea drepturilor copilului B. la indemnizație de creștere și stimulent de inserție pentru tatăl acesteia, reclamantul A. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Apărările intimatului Intimatul a depus întâmpinare la data de 2.10.2015, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică.

Procedura derulată în recurs Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că recursul declarat de către reclamant nu este admisibil. Raportul a fost analizat în completul filtru și a fost comunicat părților potrivit încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar recurentul - reclamant a formulat punct de vedere referitor la concluziile acestuia, prin care a susținut admisibilitatea căii de atac. II. Considerentele și soluția completului de filtru cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de față, procedând la verificarea acesteia, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii" principiul legalității căilor de atac, consacrat expres de dispozițiile mai sus arătate, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac legal reglementate, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituția României precizând că mijloacele procedurale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească, ca și procedura de judecată sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea căilor de atac trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. C. proc. civ. reglementează în Titlul II - Capitolul III, recursul (art. 483 - 502), cale extraordinară de atac, iar în art. 483 alin. (1) se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului, respectiv "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului." Totodată, art. 508 alin. (4) prevede că "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată." Apreciază Înalta Curte că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 457 alin. (3) din același Cod dau expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Așadar, reține Înalta Curte că, în cauză, decizia civilă nr. 3690 din data de 3.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal este o hotărâre definitivă, pronunțată în recurs, aceasta nefăcând parte din categoria hotărârilor supuse recursului conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.