ÎCCJ, decizie (scj.ro #81995)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81995) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune pentru rezilierea unui contract pentru neîndeplinirea

culpabilă a obligațiilor contractuale de către una din

părți  .

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Contracte. Acțiune pentru

rezilierea unui contract pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor

contractuale de către una din părți  .

Index

alfabetic

. Drept civil.

-         Acțiune

pentru rezilierea unui contract

-         Neîndeplinirea

culpabilă a obligațiilor contractuale de către una din

părți.

Cod civil: art. 1020-1021

.

În cazul rezilierii, desființarea contractului depinde exclusiv

de voința părții față de care cealaltă parte nu

și-a  executat culpabil obligația, deoarece creditorul acestei

obligații are un drept de opțiune. El poate opta între executarea

directă și desființarea contractului.

Acest drept de opțiune este un beneficiu creat în favoarea

părții care și-a executat obligația asumată.

Acordarea termenului de grație  în vederea executării

obligațiilor poate fi dispus de instanța ori de câte ori

apreciază asupra oportunității cererii formulate

.

Î.C.C.J., Secția

civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5013 din 19

iunie 2007.

Tribunalul

București- Secția a V-a civilă prin sentința nr.1413 din 30

noiembrie 2005 a admis în parte cererea formulată de reclamanții B.C.L.

și M.C.D. în contradictoriu cu pârâta SC D.RBA Import-Export SRL; a dispus

rezilierea contractelor nr.1121 din 11 aprilie 2002 și nr.1122 din 11

aprilie 2002 precum și a actelor adiționale ale acestora; a respins

ca neîntemeiată cererea privind constatarea nulității absolute a

documentului prin care reclamanții au cedat dreptul de folosință

exclusivă a denumirii „Autentic”;  a obligat pârâta să

plătească reclamanților suma de 395.088.690 ROL reprezentând

remunerația cuvenită acestora conform contractelor și a respins

ca neîntemeiată cererea conexă formulată de pârâtă în

contradictoriu cu M.C.D.

În

motivarea hotărârii se arată că reclamanții au încheiat cu

pârâta un contract al cărui obiect este, conform art.1, „management,

impresariat artistic, promotion și mediatizare creație și

producție artistică audio-video, distribuție și difuzare”.

Corelativ acestei obligații asumate de către pârâtă este dreptul

reclamanților la remunerația consemnată în art.21 din contract,

în cuantum de 30%, termenul de plată, fiind stabilit a se calcula lunar la

data de 10 ale lunii următoare, cash, conform art.22 din contract.

În

executarea acestor contracte au fost editate și comercializate  doua

albume cu muzică de petrecere, compilații și albume de colinde.

Deși termenele fuseseră împlinite, câtă vreme primul album a

fost pus pe piață la 20 iulie 2002, reclamanții nu au beneficiat

de remunerația consemnată în art.21 din contract. Nu se poate

reține în favoarea pârâtei excepția de neexecutare a contractului

invocată în întâmpinare, câtă vreme, pentru a produce efecte, aceasta

trebuie indicată imediat ulterior termenului de plată și nu în

cadrul litigiului, și oricum, doar în situația în care

reclamanții la rândul lor nu își îndeplineau obligația

corelativă de a desfășura sub coordonarea pârâtei activitatea

artistică. Privitor la cererea având drept obiect constatarea

nulității documentului prin care reclamanții au cedat dreptul la

folosință al numelui „Autentic” s-a reținut că înscrisul nu

a fost depus la dosar și că motivul este de nulitate relativă

iar nu de nulitatea absolută.

Cererea

conexă a fost respinsă întrucât reclamantului îi revenea sarcina

probei referitoare la nerespectarea de către artist a clauzei de

exclusivitate cuprinsă în contractul nr. 112 din 11 aprilie 2002 prin

participarea de către artistul M.C.D. într-un recital, în sensul primirii

unui onorariu, neputându-se determina procentul de 55% ce i s-a cuveni.

Investită

cu soluționarea apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței

arătate, Curtea de Apel  București- Secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a

respins calea de atac declarată prin decizia civilă nr.225/A din 3

noiembrie 2006 pentru considerentele ce urmează.

Din

conținutul definiției excepției de neexecutare a contractului

rezultă că aceasta poate fi invocată cu succes până în

momentul la care partea adversă și-a executat propria obligație

sau declară că dorește   să-și execute

propria obligație, fiind lipsită de relevanță

existența vreunui litigiu între părți.

Pentru

a verifica îndeplinirea condițiilor excepției de neexecutare trebuie

să se examineze izvorul obligațiilor reciproce, care sunt

obligațiile asumate de părți prin contract, care sunt

obligațiile pretins neexecutate, importanța lor în conținutul

contractului, cauza neexecutării și existența sau nu a

simultaneității obligațiilor.

Obligațiile

reciproce își au izvorul în două contracte, cu conținut identic.

Obligațiile asumate de manager sunt cuprinse la articolul 2 din contract,

iar obligațiile asumate de artist sunt cele prevăzute la art.7-17 din

contract și constau, în esență, în acceptare și respectarea

tuturor actelor și activităților efectuate de manager în scopul

îndeplinirii obiectului contractului.

Curtea

de apel a constatat că prin contract nu s-au impus repere calitative sau

cantitative care să regleze conduita contractuală, astfel încât

obligațiile asumate de părți sunt, în general, obligații de

diligență, acestea urmând a depune eforturi conjugate pentru a

obține avantaje financiare cât mai bune.

Singura

obligație certă este cea a managerului de a plăti artistului

suma de  bani obținută din activitățile și/sau

contractele derulate, inclusiv editările de casete, CD-uri etc, motiv

pentru care se apreciază de către instanță că o astfel

de obligație are un caracter esențial pentru continuarea și

derularea în condiții firești a contractului încheiat între

părți.

Din

probele administrate, inclusiv din raportul de expertiză, rezultă

că în 2002 a fost lansat și multiplicat un album cu muzică de

petrecere, volumul vânzărilor pentru perioada 2002-2005 fiind de 8568

casete și 961 CD-uri.

Cu

toate acestea managerul nu a plătit artistului nicio remunerație

cuvenită din exploatarea operei sale, și anume din vânzările de

casete și CD-uri.

Susținerile

pârâtului referitoare la cheltuielile importante realizate cu promovarea nu au

fost dovedite cu mijloace de probă.

Instanța

a reținut, referitor la participarea artistului în cursul anului 2003 la

diverse manifestări artistice, că participarea la spectacole a fost

necesară în vederea asigurării resurselor financiare necesare

activității artistice, în condițiile în care managerul nu

și-a îndeplinit obligația esențială de plată a

artistului.

Referitor

la conținutul raportului de expertiză se arată că atâta timp

cât apelanta nu și-a manifestat intenția de a prezenta expertului

vreun document din care să rezulte cheltuielile efectuate pentru alte

activități de promovare decât editarea albumelor și cât timp

nici prin obiecțiunile formulate nu s-a invocat o astfel de chestiune,

criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate.

Nefondată

a fost apreciată ca fiind și critica referitoare la probele ce

trebuiau administrate având în vedere în vedere „cota de piață” a

artistului M.C.D. deoarece instanța nu poate să exercite rol activ în

sensul celor indicate de apelantă atât  timp cât partea a fost

reprezentată de avocat și nu a cerut administrarea acestora.

Împotriva

deciziei a declarat recurs pârâta pentru următoarele considerente:

Hotărârea

instanței de fond este întemeiată în totalitate pe expertiza

administrată în cauză, profund eronată și care nu a avut în

vedere și drepturile managerului; în mod eronat au fost calculate

drepturile reclamanților la 30% din profitul obținut fără a

avea în vedere faptul că o parte din CD-uri erau compilații

aparținând mai multor artiști.

Cota

de 30% cuvenită artiștilor a fost parțial achitată în

marfă,   CD-uri pe care le vindeau la concerte conform

facturilor depuse.

Restul

sumelor pe care reclamanții le-au solicitat au fost compensate cu

procentele cuvenite managerului din banii încasați de artiști la

concerte și nevirate acestuia în 7 zile.

Instanța

trebuia să scadă din suma datorată reclamanților sumele

cheltuite cu videoclipurile filmate, campania publicitară precum și

sumele achitate prin chitanțele arătate.

Excepția

de neexecutare a contractului a fost greșit soluționată deoarece

reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de a notifica

încasarea oricăror sume  reprezentând plăți efectuate

direct către artist și să vizeze procentele cuvenite în contul

managerilor și să nu participe la varii activități

fără acordul managerului.

Decizia

instanței de fond de a dispune rezilierea celor două contracte

și a actelor adiționale este nelegală deoarece acțiunea în

reziliere poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se

declară gata să execute contractul ori intimații, încălcând

obligațiile contractuale, nu aveau dreptul să formuleze acțiunea

în reziliere. Acțiunea nu era admisibilă deoarece debitorul

obligației neexecutate trebuia să fie pus în întârziere.

Instanța avea posibilitatea de a acorda părții care nu și-a

executat obligațiile un termen de grație pentru a-și executa

obligațiile.

Recurentul

reiterează prin ultima critică lipsurile raportului de expertiză

deoarece suma cuvenită trebuia calculată doar după scăderea

cheltuielilor.

Instanța

trebuia, potrivit art.164 Cod procedură civilă, să

încuviințeze cererea de conexare pentru o mai bună realizare a

justiției.

Recursul

este nefondat.

Temeiul

cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți îl

constituie neîndeplinirea culpabilă de către pârâtă a

obligațiilor sale contractuale conform cărora managerul avea

obligația să asigure  producerea materialelor audio și

video, comercializarea acestora și remunerația artistului în

condițiile contractuale.

Pârâta

nu contestă faptul neplății, invocând însă în apărarea

sa excepția de neexecutare a contractului de către artiști,

în  sensul că aceștia au participat la manifestări

artistice neintermediate de manager și pentru care nu au achitat cotele

cuvenite acestuia.

Contractul

încheiat între părți are clauze contractate generale, fără

a impune repere calitative sau cantitative în conduita contractuală.

Singura obligație certă și esențială este aceea de

plată către artiști la data de 10 a fiecărei luni, a sumei

de bani obținută din activitățile și/sau contractele

derulate, editări casete, CD-uri ș.a.

Chestiunea

gravității neexecutării clauzelor contractuale de către

reclamantă a fost bine  reținută de instanțele de fond

cât timp conduita reclamanților – participarea la activități

artistice neintermediate  de manager a fost determinată de faptul

neplății.

Dat

fiind interdependența obligațiilor reciproce din contract, fiecare

dintre obligații constituind cauza juridică a obligației

corelative, apărarea formulată de recurent, excepția de

neexecutare a contractului, a fost respinsă corect, cât timp neexecutarea

s-a datorat faptei înseși a acestuia, faptă ce i-a împiedicat pe

reclamanți să-și execute  obligațiile asumate.

Recurenta,

a invocat,

omisso medio

, că reclamantelor nu li se cuvenea o

cotă de 30% din încasări deoarece o parte din CD-uri erau

compilații aparținând mai multor artiști.

În

aceste condiții, neinvocând critici în calea devolutivă de atac,

recurenta nu putea învederarea direct în recurs aspecte privind nelegalitatea

soluției pronunțate de instanța de fond sub acest aspect.

Nefondate

sunt și criticile referitoare la conținutul incomplet ori eronat al

raportului de expertiză, întrucât singura obiecțiune la raportul de

expertiză s-a referit exclusiv la calcularea sumei reprezentând stocurile

de marfă nevândute.

Acesta

a fost de altfel și temeiul avut în vedere de instanța de apel atunci

când a respins proba cu efectuarea unei noi expertize solicitată în

condițiile art.295 alin.2 Cod procedură civilă.

Hotărârea

pronunțată în apel, temeinic și amplu motivată în fapt

și în drept, s-a întemeiat pe  analizarea clauzelor contractuale

existente între părți, a tuturor probelor administrate în cauză,

a îndeplinirii condițiilor excepției de  neexecutare și a

admisibilității cererii de reziliere a  contractelor

nr.1121 din 11 aprilie 2002 și nr.1122 din 11 aprilie 2002 precum

și  a actelor adiționale ale acestora.

Drept

urmare, afirmația recurentului în sensul că decizia

pronunțată a avut drept suport doar expertiza judiciară

efectuată în cauză este vădit nefondată.

Referitor la criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor

art.1020-1021 Cod civil, instanța, reține cele ce urmează.

În

cazul rezilierii, desființarea contractului depinde exclusiv  de

voința părții față de care cealaltă parte nu

și-a  executat culpabil obligația, deoarece creditorul acestei

obligații are un drept de opțiune. El poate opta între executarea

directă și desființarea contractului.

Acest

drept de opțiune este un beneficiu creat în favoarea părții care

și-a executat obligația asumată, în cauză editarea

albumelor cu muzică de petrecere, precum  și a

compilațiilor și a albumelor de colinde.

Acordarea

termenului de grație  în vederea executării obligațiilor,

invocat de recurent, poate fi dispus de instanță ori de câte ori

apreciază asupra oportunității cererii formulate.

În

cauză, instanța, ținând seama de forma neexecutării

parțială dar esențială pentru continuarea și

derularea  contractelor încheiate între părți și de

caracterul pozitiv al obligațiilor asumate de debitor, a apreciat corect

că se impune aplicarea sancțiunii rezilierii actelor juridice

încheiate între părți.

În

fine, critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art.164

Cod procedură civilă, în sensul că instanța trebuia să

încuviințeze cererea de conexare pentru o mai bună realizare a

justiției, este lipsită de obiect.

Cererea

de conexare a dosarului nr.570/2004, având drept obiect obligarea pârâtului

M.C.D. la plata către recurentă a unor sume de bani rezultate din

încălcarea contractelor nr.1122/11 aprilie 2002  și nr.136/19

iulie 2002, a fost încuviințată de instanță la 18 noiembrie

2004, astfel cum   rezultă din încheierea de

ședință de la acel termen de judecată.

Instanța,

reținând că nu sunt întrunite cerințele art.304 pct.5,7 și

9 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.