ÎCCJ, decizie (scj.ro #81995)

Acțiune pentru rezilierea unui contract pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale de către una din părți . Cuprins pe materii . Drept civil. Contracte. Acțiune pentru rezilierea unui contract pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale de către una din părți . Index alfabetic . Drept civil. - Acțiune pentru rezilierea unui contract - Neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale de către una din părți. Cod civil: art. 1020-1021 . În cazul rezilierii, desființarea contractului depinde exclusiv de voința părții față de care cealaltă parte nu și-a executat culpabil obligația, deoarece creditorul acestei obligații are un drept de opțiune. El poate opta între executarea directă și desființarea contractului.

Acest drept de opțiune este un beneficiu creat în favoarea părții care și-a executat obligația asumată. Acordarea termenului de grație în vederea executării obligațiilor poate fi dispus de instanța ori de câte ori apreciază asupra oportunității cererii formulate . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5013 din 19 iunie 2007. Tribunalul București- Secția a V-a civilă prin sentința nr.1413 din 30 noiembrie 2005 a admis în parte cererea formulată de reclamanții B.C.L. și M.C.D.

în contradictoriu cu pârâta SC D.RBA Import-Export SRL; a dispus rezilierea contractelor nr.1121 din 11 aprilie 2002 și nr.1122 din 11 aprilie 2002 precum și a actelor adiționale ale acestora; a respins ca neîntemeiată cererea privind constatarea nulității absolute a documentului prin care reclamanții au cedat dreptul de folosință exclusivă a denumirii „Autentic”; a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 395.088.690 ROL reprezentând remunerația cuvenită acestora conform contractelor și a respins ca neîntemeiată cererea conexă formulată de pârâtă în contradictoriu cu M.C.D. În motivarea hotărârii se arată că reclamanții au încheiat cu pârâta un contract al cărui obiect este, conform art.1, „management, impresariat artistic, promotion și mediatizare creație și producție artistică audio-video, distribuție și difuzare”.

Corelativ acestei obligații asumate de către pârâtă este dreptul reclamanților la remunerația consemnată în art.21 din contract, în cuantum de 30%, termenul de plată, fiind stabilit a se calcula lunar la data de 10 ale lunii următoare, cash, conform art.22 din contract. În executarea acestor contracte au fost editate și comercializate doua albume cu muzică de petrecere, compilații și albume de colinde. Deși termenele fuseseră împlinite, câtă vreme primul album a fost pus pe piață la 20 iulie 2002, reclamanții nu au beneficiat de remunerația consemnată în art.21 din contract. Nu se poate reține în favoarea pârâtei excepția de neexecutare a contractului invocată în întâmpinare, câtă vreme, pentru a produce efecte, aceasta trebuie indicată imediat ulterior termenului de plată și nu în cadrul litigiului, și oricum, doar în situația în care reclamanții la rândul lor nu își îndeplineau obligația corelativă de a desfășura sub coordonarea pârâtei activitatea artistică.

Privitor la cererea având drept obiect constatarea nulității documentului prin care reclamanții au cedat dreptul la folosință al numelui „Autentic” s-a reținut că înscrisul nu a fost depus la dosar și că motivul este de nulitate relativă iar nu de nulitatea absolută. Cererea conexă a fost respinsă întrucât reclamantului îi revenea sarcina probei referitoare la nerespectarea de către artist a clauzei de exclusivitate cuprinsă în contractul nr. 112 din 11 aprilie 2002 prin participarea de către artistul M.C.D. într-un recital, în sensul primirii unui onorariu, neputându-se determina procentul de 55% ce i s-a cuveni. Investită cu soluționarea apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței arătate, Curtea de Apel București- Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins calea de atac declarată prin decizia civilă nr.225/A din 3 noiembrie 2006 pentru considerentele ce urmează.

Din conținutul definiției excepției de neexecutare a contractului rezultă că aceasta poate fi invocată cu succes până în momentul la care partea adversă și-a executat propria obligație sau declară că dorește să-și execute propria obligație, fiind lipsită de relevanță existența vreunui litigiu între părți. Pentru a verifica îndeplinirea condițiilor excepției de neexecutare trebuie să se examineze izvorul obligațiilor reciproce, care sunt obligațiile asumate de părți prin contract, care sunt obligațiile pretins neexecutate, importanța lor în conținutul contractului, cauza neexecutării și existența sau nu a simultaneității obligațiilor. Obligațiile reciproce își au izvorul în două contracte, cu conținut identic.

Obligațiile asumate de manager sunt cuprinse la articolul 2 din contract, iar obligațiile asumate de artist sunt cele prevăzute la art.7-17 din contract și constau, în esență, în acceptare și respectarea tuturor actelor și activităților efectuate de manager în scopul îndeplinirii obiectului contractului. Curtea de apel a constatat că prin contract nu s-au impus repere calitative sau cantitative care să regleze conduita contractuală, astfel încât obligațiile asumate de părți sunt, în general, obligații de diligență, acestea urmând a depune eforturi conjugate pentru a obține avantaje financiare cât mai bune. Singura obligație certă este cea a managerului de a plăti artistului suma de bani obținută din activitățile și/sau contractele derulate, inclusiv editările de casete, CD-uri etc, motiv pentru care se apreciază de către instanță că o astfel de obligație are un caracter esențial pentru continuarea și derularea în condiții firești a contractului încheiat între părți.

Din probele administrate, inclusiv din raportul de expertiză, rezultă că în 2002 a fost lansat și multiplicat un album cu muzică de petrecere, volumul vânzărilor pentru perioada 2002-2005 fiind de 8568 casete și 961 CD-uri. Cu toate acestea managerul nu a plătit artistului nicio remunerație cuvenită din exploatarea operei sale, și anume din vânzările de casete și CD-uri. Susținerile pârâtului referitoare la cheltuielile importante realizate cu promovarea nu au fost dovedite cu mijloace de probă. Instanța a reținut, referitor la participarea artistului în cursul anului 2003 la diverse manifestări artistice, că participarea la spectacole a fost necesară în vederea asigurării resurselor financiare necesare activității artistice, în condițiile în care managerul nu și-a îndeplinit obligația esențială de plată a artistului.

Referitor la conținutul raportului de expertiză se arată că atâta timp cât apelanta nu și-a manifestat intenția de a prezenta expertului vreun document din care să rezulte cheltuielile efectuate pentru alte activități de promovare decât editarea albumelor și cât timp nici prin obiecțiunile formulate nu s-a invocat o astfel de chestiune, criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate. Nefondată a fost apreciată ca fiind și critica referitoare la probele ce trebuiau administrate având în vedere în vedere „cota de piață” a artistului M.C.D. deoarece instanța nu poate să exercite rol activ în sensul celor indicate de apelantă atât timp cât partea a fost reprezentată de avocat și nu a cerut administrarea acestora.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta pentru următoarele considerente: Hotărârea instanței de fond este întemeiată în totalitate pe expertiza administrată în cauză, profund eronată și care nu a avut în vedere și drepturile managerului; în mod eronat au fost calculate drepturile reclamanților la 30% din profitul obținut fără a avea în vedere faptul că o parte din CD-uri erau compilații aparținând mai multor artiști. Cota de 30% cuvenită artiștilor a fost parțial achitată în marfă, CD-uri pe care le vindeau la concerte conform facturilor depuse. Restul sumelor pe care reclamanții le-au solicitat au fost compensate cu procentele cuvenite managerului din banii încasați de artiști la concerte și nevirate acestuia în 7 zile.

Instanța trebuia să scadă din suma datorată reclamanților sumele cheltuite cu videoclipurile filmate, campania publicitară precum și sumele achitate prin chitanțele arătate. Excepția de neexecutare a contractului a fost greșit soluționată deoarece reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de a notifica încasarea oricăror sume reprezentând plăți efectuate direct către artist și să vizeze procentele cuvenite în contul managerilor și să nu participe la varii activități fără acordul managerului. Decizia instanței de fond de a dispune rezilierea celor două contracte și a actelor adiționale este nelegală deoarece acțiunea în reziliere poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul ori intimații, încălcând obligațiile contractuale, nu aveau dreptul să formuleze acțiunea în reziliere.

Acțiunea nu era admisibilă deoarece debitorul obligației neexecutate trebuia să fie pus în întârziere. Instanța avea posibilitatea de a acorda părții care nu și-a executat obligațiile un termen de grație pentru a-și executa obligațiile. Recurentul reiterează prin ultima critică lipsurile raportului de expertiză deoarece suma cuvenită trebuia calculată doar după scăderea cheltuielilor. Instanța trebuia, potrivit art.164 Cod procedură civilă, să încuviințeze cererea de conexare pentru o mai bună realizare a justiției. Recursul este nefondat. Temeiul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți îl constituie neîndeplinirea culpabilă de către pârâtă a obligațiilor sale contractuale conform cărora managerul avea obligația să asigure producerea materialelor audio și video, comercializarea acestora și remunerația artistului în condițiile contractuale.

Pârâta nu contestă faptul neplății, invocând însă în apărarea sa excepția de neexecutare a contractului de către artiști, în sensul că aceștia au participat la manifestări artistice neintermediate de manager și pentru care nu au achitat cotele cuvenite acestuia. Contractul încheiat între părți are clauze contractate generale, fără a impune repere calitative sau cantitative în conduita contractuală. Singura obligație certă și esențială este aceea de plată către artiști la data de 10 a fiecărei luni, a sumei de bani obținută din activitățile și/sau contractele derulate, editări casete, CD-uri ș.a. Chestiunea gravității neexecutării clauzelor contractuale de către reclamantă a fost bine reținută de instanțele de fond cât timp conduita reclamanților – participarea la activități artistice neintermediate de manager a fost determinată de faptul neplății.

Dat fiind interdependența obligațiilor reciproce din contract, fiecare dintre obligații constituind cauza juridică a obligației corelative, apărarea formulată de recurent, excepția de neexecutare a contractului, a fost respinsă corect, cât timp neexecutarea s-a datorat faptei înseși a acestuia, faptă ce i-a împiedicat pe reclamanți să-și execute obligațiile asumate. Recurenta, a invocat, omisso medio , că reclamantelor nu li se cuvenea o cotă de 30% din încasări deoarece o parte din CD-uri erau compilații aparținând mai multor artiști. În aceste condiții, neinvocând critici în calea devolutivă de atac, recurenta nu putea învederarea direct în recurs aspecte privind nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond sub acest aspect.

Nefondate sunt și criticile referitoare la conținutul incomplet ori eronat al raportului de expertiză, întrucât singura obiecțiune la raportul de expertiză s-a referit exclusiv la calcularea sumei reprezentând stocurile de marfă nevândute. Acesta a fost de altfel și temeiul avut în vedere de instanța de apel atunci când a respins proba cu efectuarea unei noi expertize solicitată în condițiile art.295 alin.2 Cod procedură civilă. Hotărârea pronunțată în apel, temeinic și amplu motivată în fapt și în drept, s-a întemeiat pe analizarea clauzelor contractuale existente între părți, a tuturor probelor administrate în cauză, a îndeplinirii condițiilor excepției de neexecutare și a admisibilității cererii de reziliere a contractelor nr.1121 din 11 aprilie 2002 și nr.1122 din 11 aprilie 2002 precum și a actelor adiționale ale acestora.

Drept urmare, afirmația recurentului în sensul că decizia pronunțată a avut drept suport doar expertiza judiciară efectuată în cauză este vădit nefondată. Referitor la criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art.1020-1021 Cod civil, instanța, reține cele ce urmează. În cazul rezilierii, desființarea contractului depinde exclusiv de voința părții față de care cealaltă parte nu și-a executat culpabil obligația, deoarece creditorul acestei obligații are un drept de opțiune. El poate opta între executarea directă și desființarea contractului. Acest drept de opțiune este un beneficiu creat în favoarea părții care și-a executat obligația asumată, în cauză editarea albumelor cu muzică de petrecere, precum și a compilațiilor și a albumelor de colinde.

Acordarea termenului de grație în vederea executării obligațiilor, invocat de recurent, poate fi dispus de instanță ori de câte ori apreciază asupra oportunității cererii formulate. În cauză, instanța, ținând seama de forma neexecutării parțială dar esențială pentru continuarea și derularea contractelor încheiate între părți și de caracterul pozitiv al obligațiilor asumate de debitor, a apreciat corect că se impune aplicarea sancțiunii rezilierii actelor juridice încheiate între părți. În fine, critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art.164 Cod procedură civilă, în sensul că instanța trebuia să încuviințeze cererea de conexare pentru o mai bună realizare a justiției, este lipsită de obiect.

Cererea de conexare a dosarului nr.570/2004, având drept obiect obligarea pârâtului M.C.D. la plata către recurentă a unor sume de bani rezultate din încălcarea contractelor nr.1122/11 aprilie 2002 și nr.136/19 iulie 2002, a fost încuviințată de instanță la 18 noiembrie 2004, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acel termen de judecată. Instanța, reținând că nu sunt întrunite cerințele art.304 pct.5,7 și 9 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.