ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5013/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5013/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra

cauzei civile de față în condițiile art. 256 C. proc. civ. reține următoarele:

Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1413 din 30 noiembrie 2005 a

admis în parte cererea formulată de reclamanții B.C.L. și M.C.D. în

contradictoriu cu pârâta SC D.R.B.A. I.E. SRL; a dispus rezilierea contractelor

nr. 1121 din 11 aprilie 2002 și nr. 1122 din 11 aprilie 2002 precum și a

actelor adiționale ale acestora; a respins ca neîntemeiată cererea privind

constatarea nulității absolute a documentului prin care reclamanții au cedat

dreptul de folosință exclusivă a denumirii „Autentic"; a obligat pârâta să

plătească reclamanților suma de 395.088.690 ROL; reprezentând remunerația

cuvenită acestora conform contractelor și a respins ca neîntemeiată cererea

conexă formulată de pârâtă în contradictoriu cu M.C.D.

În

motivarea hotărârii se arată că reclamanții au încheiat cu pârâta

un contract al cărui obiect este, conform art. 1,

„management, impresariat

artistic, promotion și mediatizare creație și

producție artistică audio-video, distribuție și difuzare". Corelativ

acestei obligații asumate de către

pârâtă

este dreptul reclamanților la remunerația consemnată în art. 21 din

contract,

în cuantum de 30%, termenul de plată, fiind stabilit a se calcula

lunar la data de 10 ale lunii următoare, cash,

conform art. 22 din contract.

În executarea acestor contracte au fost editate

și comercializate albumele „Așa beu oamenii bunii", „Iar beu iar

petrec" precum și compilațiile și albumele de colinde. Deși termenele

fuseseră împlinite, câtă vreme primul album a fost pus pe piață la 20 iulie

2002, reclamanții

nu au beneficiat de

remunerația consemnată în art. 21 din contract. Nu se

poate reține în

favoarea pârâtei excepția de neexecutare a contractului invocată în

întâmpinare, câtă vreme, pentru a produse efecte, aceasta trebuie indicată imediat

ulterior termenului de plată și nu în cadrul litigiului, și oricum, doar în

situația în care reclamanții la rândul lor nu își îndeplineau obligația

corelativă de a desfășura sub coordonarea pârâtei activitatea artistică.

Privitor la cererea având drept obiect constatarea nulității documentului prin

care reclamanții au cedat dreptul la folosință al numelui „Autentic" s-a

reținut că înscrisul nu a fost depus la dosar și că motivul este de nulitate

relativă iar nu de nulitatea absolută.

Cererea conexă a fost respinsă întrucât

reclamantului îi revenea sarcina probei referitoare la nerespectarea de către

artist a clauzei de exclusivitate cuprinsă în contractul numărul 112 din 11

aprilie 2002 prin participarea de către artistul M.C.D. într-un recital la Serbările

Zăpezii din 14 februarie 2004 la Vatra Dornei în sensul primirii

unui onorariu, neputându-se determina procentul de

55% ce i s-a cuveni.

Investită cu soluționarea apelului declarat de

pârâtă împotriva sentinței arătate, Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins calea de

atac declarată prin decizia civilă nr. 225/A din 3 noiembrie 2006 pentru

considerentele ce urmează.

Din conținutul definiției excepției de

neexecutare a contractului rezultă că aceasta poate fi invocată cu succes până

în momentul la care partea adversă și-a executat propria obligație sau declară

că dorește să-și execute propria obligație, fiind lipsită de relevanță

existența vreunui litigiu între părți.

Pentru a verifica îndeplinirea condițiilor

excepției de neexecutare trebuie să se examineze izvorul obligațiilor

reciproce, care sunt obligațiile asumate de părți prin contract, care sunt

obligațiile pretins neexecutate, importanța lor în conținutul contractului,

cauza neexecutării și existența sau nu a simultaneității obligațiilor.

Obligațiile reciproce își au izvorul în două

contracte, cu conținut identic. Obligațiile asumate de manager sunt cuprinse la

art. 2 din contract, iar obligațiile asumate de artist sunt cele prevăzute la

art. 7-17 din contract și constau, în esență, în acceptare și respectarea

tuturor actelor și activităților efectuate de manager în scopul îndeplinirii

obiectului contractului.

Curtea constată că prin contract nu s-au impus

repere calitative sau cantitative care să regleze conduita contractuală, astfel

încât obligațiile asumate de părți sunt, în general, obligații de diligentă,

acestea urmând a depune eforturi conjugate pentru a obține avantaje financiare

cât mai bune.

Singura obligație certă este cea a managerului

de a plăti artistului suma de bani obținută din activitățile și/sau contractele

derulate, inclusiv editările de casate, CD-uri etc, motiv pentru care se

apreciază de către instanță că o astfel de obligație are un caracter esențial

pentru continuarea și derularea în condiții firești a contractului încheiat

între părți.

Din probele administrate, inclusiv din raportul

de expertiză, rezultă că în 2002 a fost lansat și multiplicat albumul „Așa beu

oamenii buni" volumul vânzărilor pentru perioada 2002-2005 fiind de 8568

casete și 961 CD-uri.

Cu toate acestea managerul nu a plătit

artistului nicio remunerație cuvenită din exploatarea operei sale, și anume din

vânzările de casete și CD-uri.

Susținerile pârâtului referitoare la

cheltuielile importante realizate cu promovarea nu au fost dovedite cu mijloace

de probă.

Curtea reține, referitor la participarea

artistului în cursul anului 2003 la diverse manifestări artistice că

participarea la spectacole a fost necesară în vederea asigurării resurselor financiare

necesare activității artistice, în condițiile în care managerul nu și-a

îndeplinit obligația esențială de plată a artistului.

Referitor la conținutul raportului de expertiză

se arată că atâta timp cât apelanta nu și-a manifestat intenția de a prezenta

expertului vreun document din care să rezulte cheltuielile efectuate pentru

alte activități de promovare decât editarea albumelor și cât timp nici prin

obiecțiunile formulate nu s-a invocat o astfel de chestiune, criticile

formulate sub acest aspect sunt nefondate.

Critica referitoare la faptul că expertul nu a

scăzut din profitul brut

contravaloarea

mărfii aflate în stoc și nevândută în sumă de 117.000.000

lei nefondată

deoarece artiștii sunt îndreptățiți să primească remunerație în funcție de

costurile aferente producției de albume vândute.

Nefondată a fost apreciată ca fiind și critica

referitoare la probele ce trebuiau administrate având în vedere în vedere „cota

de piață" a artistului M.C.D. deoarece instanța nu poate să exercite rol

activ în sensul celor indicate de apelantă atât timp cât partea a fost

reprezentată de avocată și nu a cerut administrarea acestora.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta

criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de fond este întemeiată în

totalitate pe expertiza administrată în cauză, profund eronată și care nu a

avut în vedere și drepturile managerului; în mod eronat au fost calculate

drepturile reclamanților la 30% din profitul obținut fără a avea în vedere

faptul că o parte din CD-uri erau compilații aparținând mai multor artiști.

Cota de 30% cuvenită artiștilor a fost parțial

achitată în marfă, CD-uri pe care le vindeau la concerte conform facturilor nr.

0288856 din 30 aprilie 2003 și nr. 0694256 din 11 decembrie 2003.

Restul sumelor pe care reclamanții le-au

solicitat au fost compensate cu procentele cuvenite managerului din banii

încasați de artiști la concerte și nevirate acestuia în 7 zile.

Instanța trebuia să scadă din suma datorată

reclamanților sumele

cheltuite cu

videoclipurile filmate, campania publicitară precum și sumele

achitate

prin chitanțele arătate.

Excepția de neexecutare a contractului a fost

greșit soluționată

deoarece reclamanții nu

și-au îndeplinit obligația de a notifica încasarea

oricăror sume

reprezentând plăți efectuate direct către artist și să vizeze procentele

cuvenite în contul managerilor și să nu participe la varii activități fără

acordul managerului.

Decizia instanței de fond de a dispune

rezilierea celor două contracte și a actelor adiționale este nelegală deoarece

acțiunea în reziliere poate fi intentată numai de partea care a executat sau

care se declară gata să execute contractul ori intimații, încălcând obligațiile

contractuale, nu aveau dreptul să formuleze acțiunea în reziliere. Acțiunea nu

era admisibilă deoarece debitorul obligației neexecutate trebuia să fie pus în

întârziere. Instanța avea posibilitatea de a acorda părții care nu și-a

executat obligațiile un termen de grație pentru a-și executa obligațiile.

Recurentul reiterează prin ultima critică

lipsurile raportului de expertiză deoarece suma cuvenită trebuia calculată doar

după scăderea cheltuielilor.

Instanța trebuia, potrivit art. 164 C. proc.

civ., să încuviințeze cererea de conexare pentru o mai bună realizare a

justiției.

Intimații, prin

întâmpinarea formulată solicită respingerea recursului

ca

nefondată.

Analizând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate și a

probatoriilor

administrate în toate fazele procesuale Înalta Curte reține că

recursul

este nefondat, pentru motivele de succed.

Temeiul cererii de chemare în judecată

formulată de reclamanți îl constituie neîndeplinirea culpabilă de către pârâtă

a obligațiilor sale contractuale inserate în art. 2.3, art. 2,4 și art. 22 din

contract, conform cărora managerul avea obligația să asigure producerea

materialelor audio și video, comercializarea acestora și remunerația artistului

în condițiile contractuale, aceasta din urmă fiind calculată la data de 10 ale

lunii următoare, dată la care urma să se facă și plata.

Pârâta nu contestă faptul neplății,

invocând însă în apărarea sa excepția de neexecutare a contractului de către

artiști, în sensul că aceștia au participat la manifestări artistice

neintermediate de manager și pentru care nu au achitat cotele cuvenite

acestuia.

Contractul încheiat între părți are

clauze contractate generale, fără a impune repere calitative sau cantitative în

conduita contractuală. Singura obligație certă și esențială este aceea de plată

către artiști la data de 10 a fiecărei luni, a sumei de bani obținută din

activitățile și/sau contractele derulate, editări casete, CD-uri ș.a.

Chestiunea gravității neexecutării

clauzelor contractuale de către reclamantă a fost bine reținută de instanțele

de fond cât timp conduita reclamanților, participarea la activități artistice

neintermediate de manager a fost determinată de faptul neplății.

Dat fiind

interdependența obligațiilor reciproce din contract, fiecare

dintre obligații constituind cauza juridică a obligației corelative,

apărarea formulată de recurent, excepția de neexecutare a contractului, a fost

respinsă corect, cât timp neexecutarea s-a datorat faptei înseși a acestuia,

faptă ce i-a împiedicat pe reclamanți să-și execute obligațiile asumate.

Recurenta, a invocat,

omisso medio

,

că reclamantelor nu li se cuvenea o cotă de 30% din încasări deoarece o parte

din CD-uri erau compilații aparținând mai multor artiști.

În aceste condiții, neinvocarea

criticii în calea devolutivă de atac, recurenta nu putea învederarea direct în

recurs aspecte privind nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond

sub acest aspect.

Nefondate sunt și criticile referitoare

la conținutul incomplet ori eronat al raportului de expertiză, întrucât singura

obiecțiune la raportul de expertiză s-a referit exclusiv la calcularea sumei

reprezentând stocurile de marfă nevândute.

Acesta a fost de altfel și temeiul avut în

vedere de instanța de apel

atunci când a

respins proba cu efectuarea unei noi expertize solicitată în

condițiile

art. 295 alin. (2) C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată în apel, temeinic și

amplu motivată în fapt și în drept, s-a întemeiat pe analizarea clauzelor

contractuale existente între părți, a tuturor probelor administrate în cauză, a

îndeplinirii condițiilor excepției de neexecutare și a admisibilității cererii

de reziliere a contractelor nr. 1121 din 11 aprilie 2002 și nr. 1122 din 11

aprilie 2002 precum și a actelor adiționale ale acestora.

Drept urmare, afirmația recurentului în

sensul că decizia pronunțată a avut drept suport doar expertiza judiciară

efectuată în cauză este vădit nefondată.

Referitor la criticile privind greșita aplicare

a dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ., instanța, retine cele ce urmează.

În cazul rezilierii, desființarea contractului

depinde exclusiv de voința părții față de care cealaltă parte nu și-a executat

culpabil obligația, deoarece creditorul acestei obligații are un drept de

opțiune. El poate opta între executarea directă și desființarea contractului.

Acest drept de opțiune este un beneficiu creat

în favoarea părții care și-a executat obligația asumată, în cauză editarea

albumelor, „Așa beu oamenii buni, Iar beu, iar petrec" precum și

compilațiile și albumele de colinde.

Acordarea termenului de grație în

vederea executării obligațiilor, invocat de recurent, poate fi dispus de

instanța ori de câte ori apreciază asupra oportunității cererii formulate.

În cauză,

instanța, ținând seama de forma neexecutării parțială dar

esențială

pentru continuarea și derularea contractelor încheiate între părți și de

caracterul pozitiv al obligațiilor asumate de debitor, a apreciat corect că se

impune aplicarea sancțiunii rezilierii actelor juridice încheiate între părți.

În fine, critica referitoare la greșita

aplicare a dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., în sensul că instanța trebuia

să încuviințeze cererea de conexare pentru o mai bună realizare a justiției,

este lipsită de obiect.

Cererea de conexare a dosarului nr.

570/2004, având drept obiect obligarea pârâtului M.C.D. la plata către recurentă

a unor sume de bani rezultate din încălcarea contractelor nr. 1122 din 11

aprilie 2002 și nr. 136 din 19 iulie 2002, a fost încuviințată de instanță la

18 noiembrie 2004, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acel

termen de judecată.

Instanța,

reținând că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 5, 7 și 9

C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Dat fiind poziția reclamanților de câștigătoare

în proces, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Cheltuielile de

judecată se acordă însă numai în măsura în care au

fost

dovedite.

Astfel, deși

reclamanții au beneficiat de asistență juridică din partea

unui avocat, astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială nr. 9901,

cuantumul onorariului achitat nu este atașat la dosarul cauzei.

Pentru considerentele arătate, cererea

de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimați va fi respinsă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta SC D.R.B.A. I.E. SRL împotriva deciziei nr. 225 A din 3 noiembrie 2006 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2007.