ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4929/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 513 din 11 mai 2005, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamantei U.C.M.R., A.D.A., formulată împotriva pârâtei SC A.M.P. SA, astfel cum a fost precizată și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 7.928.186.048 lei, cu titlu de remunerație datorată pentru utilizarea operelor muzicale în emisiuni de radio și televiziune, aferentă trimestrelor II, III și IV ale anului 2004, precum și la plata sumei de 20.369.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Acțiunea reclamantei este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea 8/1996 modificată, prin care organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor colectează sumele cuvenite cu titlu de remunerație pentru utilizarea operelor, în numele membrilor acestor societăți de gestiune din domeniul muzical, operei scrise, arte vizuale, etc. Dispozițiile menționate se coroborează cu cele ale art. 13 din aceeași lege care reglementează dreptul exclusiv al autorilor operelor muzicale de a autoriza utilizarea acestora sub forma comunicării publice, în diverse modalități, printre care emisiunile de radio sau TV.

În temeiul acestor dispoziții legale, reclamanta a încheiat contractele de licență generală de utilizare a repertoriului muzical nr. 3 și 4/2004, depuse la dosar și necontestate de pârâtă, aceasta comunicând reclamantei conform art. 5 din contracte, veniturile încasate din publicitate la radio și televiziune, iar aceste mențiuni constituie baza de calcul a remunerațiilor datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru utilizarea operelor muzicale de către pârâtă. Totodată, având în vedre obiectul pretențiilor reclamantei, respectiv sume datorate cu titlu de drepturi de autor, reclamanta nu era ținută de prevederile din codul de procedură civilă privind concilierea prealabilă introducerii prezentei acțiuni în vederea achitării debitului.

Prin decizia civilă nr. 361 A din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că sunt neîntemeiate susținerile apelantei pârâte referitoare la natura comercială a litigiului, câtă vreme pretențiile reclamantei nu au ca izvor fapte de comerț, reclamanta nu are calitatea de comerciant și nu s-a făcut dovada existenței unor raporturi comerciale între părți. Prin urmare, simplul fapt că pârâta are calitatea de societate comercială, necoroborat cu nici un alt element, nu poate fi de natură să confere caracter comercial prezentului litigiu, așa încât nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 720 C. proc.

civ. cu privire la procedura concilierii. Cât privește fondul cauzei, curtea a reținut că pârâta nu și-a făcut nici un fel de apărări cu privire la sumele datorate, iar din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, respectiv contracte de licență, facturi și adrese, rezultă temeinicia pretențiilor reclamantei, pârâta datorând acesteia remunerația compensatorie pentru utilizarea operelor muzicale în emisiuni de radio și televiziune în valoarea totală de 7. 928.186.048 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, formulând următoarele critici: În mod greșit atât prima instanță cât și instanța de apel au respins excepția invocată de pârâtă, respectiv aceea a prematurității cererii de chemare în judecată, câtă vreme reclamanta nu a respectat prevederile imperative ale art. 720 1 alin. (2) C. proc.

civ. Potrivit textului de lege menționat, în procesele și cererile în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Recurenta susține că reclamanta nu a procedat la convocarea sa în vederea concilierii, iar potrivit literaturii de specialitate, când părțile litigante nu au procedat la inițierea concilierii directe, acesta reprezintă un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată introdusă de reclamant. În legătură cu facturile depuse la dosar, recurenta arată că acestea nu sunt întocmite și completate conform prevederilor legale, nu poartă semnătura și ștampila recurentei, astfel încât reclamanta nu poate face dovada că a trimis recurentei aceste facturi, ori că recurenta a fost de acord cu ele.

Recurenta nu a încadrat în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. aceste critici, însă prima dintre ele, face posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cea de-a doua critică nu poate fi analizată în recurs, deoarece această cale de atac poate fi exercitată numai pentru unul din motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la data pronunțării deciziei. Or, solicitând instanței de recurs să reanalizeze proba cu înscrisuri administrată și implicit să reevalueze situația de fapt, recurenta depășește limitele în care instanța de recurs poate verifica, sub aspectul legalității, decizia atacată.

În ceea ce privește critica de nelegalitate, aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Litigiul de față este un litigiu în materia proprietății intelectuale, prin care reclamanta tinde la apărarea unui drept de autor prevăzut de Legea 8/ 1996. Așa cum corect a reținut instanța de apel, simplul fapt că pârâta are calitate de societate comercială nu conferă natură comercială litigiului și, prin urmare, nu sunt aplicabile în speță, dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Fără a contesta natura litigiului reținută de instanța de apel, recurenta consideră că lipsa convocării la conciliere în temeiul art. 720 1 C. proc. civ. reprezintă un fine de neprimire al cererii de chemare în judecată, această susținere fiind lipsită de suport legal.

Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, reprezentantul recurentei a arătat că litigiul este stins, deoarece a achitat suma datorată; cum însă recurenta nu a înțeles să renunțe la judecata recursului, acesta va fi soluționat pe fond. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală și o va menține, astfel încât în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.P.M. SA Oradea împotriva deciziei civile nr. 361/A din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2006.