ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4929/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele: Prin sentința civilă nr. 513 din 11 mai 2005, Tribunalul

București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamantei U.C.M.R.,

A.D.A., formulată împotriva pârâtei SC A.M.P. SA, astfel cum a fost precizată

și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 7.928.186.048

lei, cu titlu de remunerație datorată pentru utilizarea operelor muzicale în

emisiuni de radio și televiziune, aferentă trimestrelor

II,

III

și

IV

ale anului 2004, precum și la plata sumei de

20.369.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Acțiunea

reclamantei este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 130 alin. (1)

lit. a) din Legea 8/1996 modificată, prin care organismele de gestiune

colectivă a drepturilor de autor colectează sumele cuvenite cu titlu de

remunerație pentru utilizarea operelor, în numele membrilor acestor societăți

de gestiune din domeniul muzical, operei scrise, arte vizuale, etc.

Dispozițiile

menționate se coroborează cu cele ale art. 13 din aceeași lege care

reglementează dreptul exclusiv al autorilor operelor muzicale de a autoriza

utilizarea acestora sub forma comunicării publice, în diverse modalități,

printre care emisiunile de radio sau TV.

În temeiul acestor

dispoziții legale, reclamanta a încheiat contractele de licență generală de

utilizare a repertoriului muzical nr. 3 și 4/2004, depuse la dosar și

necontestate de pârâtă, aceasta comunicând reclamantei conform art. 5 din

contracte, veniturile încasate din publicitate la radio și televiziune, iar

aceste mențiuni constituie baza de calcul a remunerațiilor datorate cu titlu de

drepturi patrimoniale de autor pentru utilizarea operelor muzicale de către

pârâtă.

Totodată, având în

vedre obiectul pretențiilor reclamantei, respectiv sume datorate cu titlu de

drepturi de autor, reclamanta nu era ținută de prevederile din codul de

procedură civilă privind concilierea prealabilă introducerii prezentei acțiuni

în vederea achitării debitului.

Prin decizia civilă

nr. 361 A din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâtă împotriva sentinței.

Pentru a

decide astfel, curtea de apel a reținut că sunt neîntemeiate susținerile

apelantei pârâte referitoare la natura comercială a litigiului, câtă vreme

pretențiile reclamantei nu au ca izvor fapte de comerț, reclamanta nu are

calitatea de comerciant și nu s-a făcut dovada existenței unor raporturi

comerciale între părți.

Prin urmare,

simplul fapt că pârâta are calitatea de societate comercială, necoroborat cu

nici un alt element, nu poate fi de natură să confere caracter comercial

prezentului litigiu, așa încât nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 720

C. proc. civ. cu privire la procedura concilierii.

Cât privește

fondul cauzei, curtea a reținut că pârâta nu și-a făcut nici un fel de apărări

cu privire la sumele datorate, iar din coroborarea înscrisurilor depuse la

dosar, respectiv contracte de licență, facturi și adrese, rezultă temeinicia

pretențiilor reclamantei, pârâta datorând acesteia remunerația compensatorie

pentru utilizarea operelor muzicale în emisiuni de radio și televiziune în

valoarea totală de 7. 928.186.048 lei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta, formulând următoarele critici:

În mod greșit atât

prima instanță cât și instanța de apel au respins excepția invocată de pârâtă,

respectiv aceea a prematurității cererii de chemare în judecată, câtă vreme

reclamanta nu a respectat prevederile imperative ale art. 720

1

alin.

(2) C. proc. civ.

Potrivit textului de

lege menționat, în procesele și cererile în materie comercială, evaluabile în

bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va

încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Recurenta susține că

reclamanta nu a procedat la convocarea sa în vederea concilierii, iar potrivit

literaturii de specialitate, când părțile litigante nu au procedat la inițierea

concilierii directe, acesta reprezintă un fine de neprimire a cererii de

chemare în judecată introdusă de reclamant.

În legătură cu

facturile depuse la dosar, recurenta arată că acestea nu sunt întocmite și

completate conform prevederilor legale, nu poartă semnătura și ștampila

recurentei, astfel încât reclamanta nu poate face dovada că a trimis recurentei

aceste facturi, ori că recurenta a fost de acord cu ele.

Recurenta nu a

încadrat în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. aceste critici, însă prima

dintre ele, face posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Cea de-a doua critică

nu poate fi analizată în recurs, deoarece această cale de atac poate fi

exercitată numai pentru unul din motivele expres și limitativ prevăzute de art.

304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la data pronunțării

deciziei.

Or,

solicitând instanței de recurs să reanalizeze proba cu înscrisuri administrată

și implicit să reevalueze situația de fapt, recurenta depășește limitele în

care instanța de recurs poate verifica, sub aspectul legalității, decizia

atacată.

În ceea ce

privește critica de nelegalitate, aceasta este nefondată pentru următoarele

considerente:

Litigiul de față este un litigiu în

materia proprietății intelectuale, prin care reclamanta tinde la apărarea unui

drept de autor prevăzut de Legea 8/ 1996.

Așa cum

corect a reținut instanța de apel, simplul fapt că pârâta are calitate de

societate comercială nu conferă natură comercială litigiului și, prin urmare,

nu sunt aplicabile în speță, dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ.

Fără a contesta

natura litigiului reținută de instanța de apel, recurenta consideră că lipsa

convocării la conciliere în temeiul art. 720

1

C. proc. civ.

reprezintă un fine de neprimire al cererii de chemare în judecată, această

susținere fiind lipsită de suport legal.

Cu ocazia

dezbaterilor asupra recursului, reprezentantul recurentei a arătat că litigiul

este stins, deoarece a achitat suma datorată; cum însă recurenta nu a înțeles

să renunțe la judecata recursului, acesta va fi soluționat pe fond.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală și o va menține,

astfel încât în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC A.P.M. SA Oradea împotriva deciziei civile nr. 361/A din

18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2006.