ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1505/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1505/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21

decembrie 2000, reclamantul C.R.A.D.A.I.–C.R.E.D.I.D.A.M. a chemat în judecată

pe pârâta U.N.I.S.O.N. Zalău solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata remunerației unice reprezentând

drepturile artiștilor interpreți sau executanți, în temeiul art. 130 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 8/1996, începând cu data de 1 ianuarie 2000 până la

soluționarea litigiului, cu reactualizarea sumei în funcție de rata inflației

și cu dobânda practicată de B.N.R. la depozitele în lei pe 12 luni pentru

persoane juridice, să o oblige pe pârâtă să obțină autorizația sub formă de

licență neexclusivă prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. a) din lege, să pună

la dispoziția reclamantei lista cuprinzând toate prestațiile transmise în

emisiuni începând cu 1 ianuarie 2000 și să publice în mijloacele de comunicare

în masă, pe cheltuiala ei, hotărârea instanței de judecată.

Ulterior, reclamanta și-a modificat

acțiunea, arătând că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, SC

C.P. SRL, ca fiind societatea comercială care a solicitat la Consiliul Național

al Audiovizualului licența de emisie pentru stația de radio U.N.I.S.O.N.

Prin sentința civilă nr. 125 din 23

martie 2001 Tribunalul Zalău a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut următoarele:

Conform art. 130 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 8/1996, în schimbul unei remunerații, utilizatorii primesc de la

organismele de gestiune colectivă autorizații neexclusive de utilizare a

operelor sau prestațiilor titularilor drepturilor, sub formă de licență

neexclusivă.

Or, atâta vreme cât în speță nu s-a

încheiat un contract de licență neexclusivă cu reclamantul, acesta nu poate

solicita o remunerație care ar rezulta, de fapt, din acest contract.

În ceea ce privește capătul de

cerere având ca obiect obligarea pârâtei de a obține din partea

C.R.E.D.I.D.A.M. autorizația sub formă de licență neexclusivă, instanța a

reținut că și acesta este nefondat, deoarece art. 130 alin. (1) lit. a) prevede

obligația organismelor de gestiune colectivă de a acorda utilizatorilor

autorizația și doar H.G. nr. 71/2000 prevede la pct. 1 din Normele metodologice

obligația organismelor de radiodifuziune de a obține autorizațiile prevăzute de

Legea nr. 8/1996.

Cum prin sentința civilă nr.

1767/2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, s-a

anulat H.G. nr. 71/2000, această obligație nu mai există pentru pârâtă și, pe

cale de consecință, nu mai există nici obligația pârâtei de a depune lista

prestațiilor transmise în emisiuni și de a publica hotărârea instanței pe

cheltuiala ei.

Prin decizia civilă nr. 37 din 20

martie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței, pe care a schimbat-o, în sensul că: a admis în

parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 17 083

103 lei reprezentând remunerație unică, drepturile artiștilor interpreți sau

executanți, suma de 5 029 718 lei reprezentând indicele de inflație pentru anii

2000, 2001 și 2002 și suma de 5 893 306 lei reprezentând dobânda legală pentru

perioada 1 ianuarie 2000-31 decembrie 2002; a obligat-o pe pârâtă să obțină din

partea reclamantului autorizație sub formă de licență neexclusivă pentru

transmiterea fonogramelor cuprinzând prestații muzicale; a obligat-o pe pârâtă

să pună la dispoziția reclamantului lista cuprinzând prestațiile transmise în

emisiuni sau înregistrate pentru nevoile propriilor emisiuni începând cu data

de 1 ianuarie 2000; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea

pârâtei să publice pe cheltuiala sa hotărârea judecătorească și a obligat-o pe

pârâtă să plătească reclamantului suma de 15 286 000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art.

130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și

drepturile conexe și pct. 1 din anexa 1 a H.G. nr. 71/2000, pârâta, în calitate

de utilizator de prestații muzicale fixate pe fonograme în programele difuzate,

are obligația să obțină din partea reclamantului autorizația neexclusivă de

utilizare a operelor sau prestațiilor titularilor drepturilor, sub formă de

licență neexclusivă, care îi acordă dreptul de a transmite orice fonogramă

aflată în comerț, cu excepția celor pentru care producătorul a interzis expres

aceste modalități de utilizare secundară.

Potrivit acelorași dispoziții

legale, pârâta are obligația de a plăti reclamantului remunerația reprezentând

drepturile artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme,

calculate conform tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale din anexa 1 a

H.G. nr. 71/2000 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarea

prestațiilor artistice muzicale fixate pe fonograme.

Repartizarea remunerației către

artiștii interpreți sau executanți se face prin intermediul organismelor de

gestiune colectivă, scop în care C.R.E.D.I.D.A.M. a fost desemnat de O.R.D.A.,

în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, prin

decizia nr. 1 din 9 februarie 2000, publicată în M. Of. nr. 241 din 31 mai

2000.

În această calitate,

C.R.E.D.I.D.A.M. a solicitat în mai multe rânduri pârâtei să plătească

remunerația și i-a transmis acesteia proiectul de contract de licență

neexclusivă, dar pârâta a refuzat semnarea contractului și plata remunerației;

de asemenea, nu a pus la dispoziția reclamantului lista cu prestațiile

transmise.

Pentru stabilirea cuantumului

remunerației datorate curtea a dispus efectuarea unei expertize contabile, care

a concluzionat că suma datorată este de 17 083 103 lei.

Pentru repararea pierderilor

suferite și a beneficiului nerealizat, curtea dispus ca expertul să calculeze

și suma datorată ca efect al devalorizării monedei naționale, precum și dobânda

legală datorată de pârâtă pe perioada pe care nu a plătit remunerația.

În drept, curtea și-a întemeiat

decizia pe dispozițiile art. 998 și 1073 C. civ., art. 130 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 8/1996 și pct. 7 din anexa 1 a H.G. nr. 71/2000.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâta, solicitând modificarea deciziei recurate și respingerea acțiunii

reclamantului.

Recurenta a invocat următoarele

motive de recurs:

hotărârea cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv,

recurenta arată că, la data pronunțării deciziei, H.G. nr. 71 /2000 fusese

abrogată prin H.G. nr. 143/2003, care a intrat în vigoare la daa de 10 martie

2003.

În art. 7 din actul normativ

menționat se prevede că „pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se

abrogă H.G. nr. 71/2000 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizările

prestațiilor artistice muzicale fixate pe fonograme”.

În acest context, instanța de apel

nu putea reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 71/2000.

asupra unui mijloc de apărare administrat, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta

arată că la data de 18 aprilie 2000 a încheiat un contract de licență

neexclusivă cu asociația U.C.M.R. A.D.A., care este un organism de gestiune

colectivă în sensul prevăzut de art. 124 din Legea nr. 8/1996.

Cum acest contract a fost încheiat

înainte ca O.R.D.A. să desemneze C.R.E.D.I.D.A.M. drept organism de gestiune

colectivă pentru colectarea sumelor datorate artiștilor interpreți sau

executanți, pârâta nu putea fi obligată să plătească remunerația unică în

favoarea a două organisme de gestiune colectivă.

De asemenea, recurenta a încheiat la

15 februarie 2001, un contract de licență cu U.P.F.R., motiv pentru care nu se

poate reține reaua sa credință.

Recurenta mai susține că, odată cu

abrogarea H.G. nr. 71/2000, s-a abrogat și decizia O.R.D.A. de desemnare a

organismelor de gestiune colectivă.

Intimatul C.R.E.D.I.D.A.M. a depus

la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu

următoarea motivare:

Hotărârea instanței de apel este

dată cu aplicarea corectă a Legii nr. 8/1996, ale cărei norme de aplicare

pentru anii 2000 și 2001 se regăsesc în H.G. nr. 71/2000.

Pentru anul 2002 și pentru perioada

din anul 2003 până la intrarea în vigoare a H.G. nr. 143/2003 s-a prevăzut că

sunt aplicabile dispozițiile art. 154 pct. 3 din lege conform cărora: „până la

aprobarea tabelelor și metodologiilor negociate conform prevederilor art. 131

din prezenta lege (în speță H.G. nr. 143/2003) se aplică tarifele stabilite

prin acte normative în vigoare (în speță H.G. nr. 71/2000).

Al doilea motiv de recurs este, de

asemenea, nefondat deoarece, potrivit art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996,

colectarea sumelor datorate de utilizatori se va face de un singur organism de

gestiune colectivă, pentru un domeniu, desemnat de O.R.D.A. pe criteriul

reprezentativității; or, prin decizia nr. 1/2000 și prin decizia nr. 149/2003,

C.R.E.D.I.D.A.M. a fost desemnat organism colector pentru artiștii interpreți

sau executanți, în timp ce U.C.M.R.-A.D.A. este un organism de gestiune

colectivă desemnat de O.R.D.A. să colecteze sumele datorate de utilizatori

pentru autorii de opere, iar U.P.F.R. este organismul colector desemnat pentru

producătorii de fonograme.

Recursul a fost inițial înregistrat

pe rolul secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin

încheierea nr. 1477 din 27 aprilie 2004 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol

și trimiterea acesteia la secția civilă.

Analizând decizia recurată prin

prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

în calitate de utilizator, către reclamant, în calitate de organism de gestiune

colectivă, a remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau executanți își are

izvorul în dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile

conexe.

Astfel, printre drepturile

patrimoniale cuvenite artistului interpret sau executant art. 98 lit. g) din

actul normativ menționat prevede dreptul la o remunerație echitabilă pentru

radiodifuzarea sau comunicarea publică a interpretării sau execuției sale,

atunci când interpretarea ori execuția a fost deja fixată sau radiodifuzată ori

realizată pe baza unei fixări.

Art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 8/1996, în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei, prevedea că

organismele de gestiune colectivă au obligația de a acorda utilizatorilor prin

contract, în schimbul unei remunerații, autorizații neexclusive de utilizare a

operelor sau prestațiilor titularilor drepturilor, sub formă de licență

neexclusivă.

H.G. nr. 71/2000 nu a făcut decât

aprobe metodologiile privind utilizările prestațiilor artistice muzicale fixate

pe fonograme și a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite

artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, în temeiul

art. 131 alin. (1)-(4) din Legea nr. 8/1996.

Sentința civilă nr. 1767/2000 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, prin care a fost

anulată H.G. nr. 71/2000, a fost casată prin decizia nr. 1456/2002 a Curții

Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Faptul că H.G. nr. 71/2000 a fost

ulterior abrogată prin H.G. nr. 143/2003 nu produce nici o consecință cu

privire la perioada de timp cât a fost în vigoare, având în vedere că în ceea

ce privește legea civilă se aplică principiul neretroactivității prevăzut de

art. 1 C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituție, și nici nu lipsește de

temei legal cererea de chemare în judecată, obligația reținută în sarcina

pârâtei avându-și izvorul în lege.

Prin urmare, în mod legal curtea de

apel și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 8/1996 și ale H.G. nr. 71/2000 pentru a stabili obligația de plată a

remunerației unice datorată artiștilor interpreți sau executanți și modul de

calcul al acesteia pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 decembrie 2002, nefiind

incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, nu

poate fi primit.

Este adevărat că recurenta a depus

la dosar în fața primei instanțe copiile a două contracte de licență, încheiate

cu U.P.F.R. la data de 14 februarie 2001 și, respectiv, cu U.C.M.R.-A.D.A. la

data de 18 aprilie 2000 și că instanța de apel nu le-a analizat în decizia

recurată.

Pentru ca această împrejurare să

conducă la admiterea recursului ar trebui ca respectivele contracte să

reprezinte dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, ceea ce nu este cazul

în speță.

Astfel, s-a reținut că pârâta este

culpabilă de neplata remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau executanți

și de neîncheierea contractului de licență neexclusivă cu organismul de

gestiune colectivă desemnat în scopul colectării acestei remunerații.

Art. 133 alin. (2) din Legea nr.

8/1996, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 285/2004 și O.U.G.

nr. 123/2005, prevedea colectarea sumelor datorate de utilizatori de către un

singur organism de gestiune colectivă pentru un domeniu, desemnat de O.R.D.A.

pe criteriul reprezentativității.

Or, așa după cum arată intimatul în

întâmpinare, C.R.E.D.I.D.A.M. a fost desemnat de O.R.D.A. prin decizia nr.

1/2000 să colecteze sumele datorate de utilizatori artiștilor interpreți sau

executanți, calitate menținută și în prezent prin decizia nr. 149/2003 a

aceluiași oficiu.

U.C.M.R.-A.D.A. a fost desemnat de

O.R.D.A. prin decizia nr. 12/1999 ca fiind organismul de gestiune colectivă

îndreptățit să colecteze remunerația cuvenită autorilor, care beneficiază de

drepturi patrimoniale decurgând din exploatarea operelor, distincte de cele ale

artiștilor interpreți sau executanți.

U.P.F.R. a fost desemnat de O.R.D.A.

prin decizia nr. 1/2000 să colecteze sumele datorate de utilizatori

producătorilor de fonograme, calitate menținută și în prezent prin decizia

149/2003.

Prin urmare, contractele încheiate

de pârâtă cu U.C.M.R.-A.D.A. și U.P.F.R. au ca obiect plata remunerației pentru

alte categorii de drepturi și în favoarea altor categorii de titulari,

respectiv autorii de opere și producătorii de fonograme, decât contractul pe

care pârâta a fost obligată de instanță să-l încheie cu C.R.E.D.I.D.A.M.,

organismul colector al remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau

executanți.

În atare situație, chiar dacă

instanța de apel a omis să le analizeze, recursul nu poate fi admis, deoarece

existența acestor contracte nu schimbă situația de fapt reținută, la care

instanța de apel a aplicat corect legea.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va menține decizia instanței de apel și, în baza art. 312 C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

recurenta SC C.P.I.E. SRL Zalău împotriva deciziei civile nr. 37 din 20 martie

2003 a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie

2006.