ÎCCJ, decizie (scj.ro #82998)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82998) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract

de vânzare-cumpărare. Reziliere de drept pentru neexecutarea

obligațiilor. Acțiune în daune-interese

Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații comerciale.

Index alfabetic:

contract de vânzare-cumpărare

-

daune interese

-

reziliere de drept

-

răspundere

contractuală

C. com., art. 68

C. civ., art. 1020, art. 1021, art. 1082-1084

În cazul în care contractul de vânzare-cumpărare este

reziliat de plin drept pentru neexecutarea obligațiilor

cumpărătorului, iar ulterior rezilierii, cumpărătorul în

culpă adjudecă marfa rămasă disponibilă urmare

rezilierii contractului, pe care vânzătorul încerca să o valorifice

la Bursa Română de Mărfuri,  oferind un preț mult mai mic

decât cel convenit inițial prin contractul reziliat, vânzătorul este

îndreptățit să solicite daune interese pentru diferența de

preț.

Secția

comercială, Decizia

nr. 1548

din 12 aprilie 2011

Hotărârea pronunțată în cauză de Tribunalul

București, Secția comercială ca primă instanță.

Prin sentința comercială nr. 4480/2010, Tribunalul

București, Secția a VI-a comercială, a admis acțiunea

formulată de reclamanta R.A.T.B. în contradictoriu cu pârâta SC M.

Târgoviște SA și, în consecință, a dispus obligarea pârâtei

la plata către reclamantă a sumei de 354.385,696 lei reprezentând

daune-interese datorate pentru nerespectarea obligațiilor contractuale

plus dobânda legală aferentă calculată de la 22 decembrie 2008

și până la plata efectivă a debitului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a

reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului în fapt

și în drept următoarele:

În baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat de

părți la data de 25 august 2008 pârâta s-a obligat să

achiziționeze de la reclamanta deșeuri reciclabile în condițiile

stabilite în anexa 1 la contract, respectiv să preia și să

plătească cantitățile pe care vânzătorul i le

notifică în scris ca fiind disponibile pe durata valabilității

contractului de 6 luni.

La data de 5 septembrie 2008, deși reclamanta a comunicat

pârâtei că deține un stoc de 230 tone deșeuri de oțel disponibil

și i-a cerut preluarea urgentă a acestei cantități, pârâta

a refuzat preluarea mărfii cu motivarea că datorită

scăderii cererii pe piața de produse de oțel beton și-a

întrerupt activitatea.

Față de poziția pârâtei, reclamanta i-a notificat

acesteia rezilierea de drept a contractului în condițiile prevăzute

la art. 27 lit. b) din contract începând cu data de 18 decembrie 2008.

Ulterior, reclamanta și-a valorificat stocul de marfă

disponibil prin vânzarea la licitație organizată de Bursa Română

de Mărfuri, contractul astfel încheiat fiind atribuit tot pârâtei care a

participat la licitație, la prețul de 259,70 USD/tonă, de

două ori mai mic decât cel convenit în contractul inițial reziliat.

În raport de situația de fapt astfel statuată,

tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptățită

să pretindă de la pârâta plata diferenței dintre prețul

obținut prin vânzarea la licitație și cel convenit cu pârâta în

baza contractului de vânzare-cumpărare inițial, cu titlu de

daune-interese.

În drept, tribunalul și-a întemeiat soluția

adoptată pe dispozițiile art. 969 C. civ., art. 1073 C. civ. care

instituie principiul obligativității contractelor și dreptul

creditorului la dezdăunare în cazul în care nu obține îndeplinirea

exactă a obligației. În același sens tribunalul a reținut

și incidența dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2) din

Codul comercial care instituie posibilitatea vânzătorului de a depune

lucrul vândut la o casă de comerț pe socoteala și cheltuiala cumpărătorului

care nu-și îndeplinește obligația, sau de a-l vinde.

Apelul declarat de pârâta SC M. Târgoviște SA. Decizia

pronunțată de Curtea de Apel București la data de 17 noiembrie

2010.

Prin cererea de apel, pârâta a criticat sentința fondului,

arătând, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile unei rezilieri de plin drept a contractului cu consecința

obligării la daune-interese, deoarece în raport de circumstanțele în

care s-au desfășurat relațiile contractuale, obligația

asumată a rămas fără cauză, contractul

încetându-și efectele prin dispariția acestui element esențial –

scopul pentru care a fost încheiat.

Prin decizia nr. 561/2010, instanța de apel a respins ca

nefondat apelul pârâtei.

Plecând de la premisa că derularea oricăror raporturi

contractuale implică riscuri, iar părțile sunt obligate să

suporte variațiile economice, instanța a apreciat că în

cauză nu se poate reține o imposibilitate de executare a

obligației în sensul art. 26 din contract, ci o neîndeplinire a

obligațiilor de către pârâtă cu consecința  rezilierii

de plin drept a contractului potrivit pactului comisoriu convenit.

Totodată, instanța a constatat că în aceste

condiții, deși art. 68 C. com. nu-și găsește

aplicabilitatea întrucât reglementează o executare coactivă, ca o

alternativă a executării silite din dreptul comun, ceea ce presupune

un contract în vigoare și nu unul reziliat, în speță însă

reclamanta este îndreptățită să obțină

despăgubiri în  temeiul art. 1021 C.civ. și art. 27 alin. (2)

din contract pentru prejudiciul cauzat, despăgubirile constând în diferența

de preț a mărfii, astfel cum a fost acordată de prima

instanță.

Recursul. Motivele de recurs.

Prin cererea înregistrată la data de 30 decembrie 2010,

pârâta SC M. Târgoviște SA a declarat recurs împotriva deciziei nr.

561/2010 pronunțată în apel, solicitând, în principal, casarea

deciziei pentru motivul de nelegalitate prevăzut de  art. 304 pct. 5

C. proc. civ. Și, în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul

admiterii apelului și respingerii cererii de chemare în judecată ca

neîntemeiată, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Argumentele recurentei în susținerea motivelor de

nelegalitate invocate au  vizat următoarele aspecte:

Cu privire la întrunirea cerințelor cazului de casare

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta a susținut

că instanța de apel încălcând dispozițiile art. 294 alin.

(1) C. proc. civ. a schimbat cauza cererii de chemare în judecată în

sensul că, deși a infirmat aplicabilitatea art. 68 din Codul

comercial reținută de prima instanță, a atribuit acțiunii

o cauză pe care reclamanta nu a formulat-o, respectiv răspunderea

juridică urmare rezilierii contractului conform art. 1020 C. civ. și

art. 27 alin. (2) din contract.

Potrivit recurentei, prin încălcarea dispozițiilor

invocate i s-a produs o vătămare evidentă, fiind lipsită de

posibilitatea de a dezbate în regim de contradictorialitate acest fundament al

răspunderii sale contractuale.

Sub un al doilea motiv, recurenta a susținut că

hotărârea a fost pronunțată  cu încălcarea

dispozițiilor art. 1082 – 1084 C. civ. referitoare la regimul juridic al

răspunderii contractuale, în condițiile în care nu au fost

administrate probe pe aspectul compunerii prejudiciului.

Potrivit recurentei, modul de calcul al prejudiciului rezultat

din aplicarea  prevederilor art. 68 C. com. nu poate fi avut în vedere,

odată ce instanța de apel a înlăturat aplicarea lui, iar suma la

care  a fost obligată în acest context nu are nici un suport

probator.

Subsumat acestui motiv recurenta a arătat că cele

două elemente ale răspunderii contractuale, fapta ilicită

și vinovăția, nu există în raport de circumstanțele

cauzei care relevă conduita rezonabilă a societății în

relația sa cu reclamanta, prin cumpărarea deșeurilor la

licitație și încheierea celui de-al doilea  contract, înainte de

expirarea duratei primului contract, pentru a răspunde

necesității reclamantei de a vinde  respectivele deșeuri.

Asupra recursului.

Înalta Curte, verificând în cadrul contractului de legalitate

decizia atacată, în raport de criticile formulate, a constatat că

recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.

invocată de recurenta în susținerea motivului de casare reglementat

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu subzistă.

În sensul art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba

calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în

judecată și nici nu se pot face cereri noi.

Interdicțiile susmenționate sunt justificate de

caracterul devolutiv al apelului care presupune o rejudecare a cauzei, a

fondului pretențiilor deduse judecății în fața primei

instanțe.

Or, este  în afara oricărui dubiu că obiectul

cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâtei la plata

de daune-interese contractuale urmare rezilierii de plin drept a contractului

de vânzare-cumpărare convenit de părți.

Cu alte cuvinte, scopul urmărit de reclamanta, cauza

cererii de chemare în judecată a constat în obținerea de

daune-interese în condițiile asumate de ambele  prin clauza

prevăzută la art. 27 alin. ultim din contract.

Prima instanță a statuat că reclamanta este

îndreptățită să primească daunele –interese

solicitate, soluție menținută de instanța de apel.

Din acest punct de vedere nu se poate reține o modificare

sau o schimbare  a temeiului de drept, a cauzei juridice, iar împrejurarea

că instanța de apel a indicat  expres dispozițiile art.

1021 ca fiind incidente în cauză, ține de acuratețea

juridică și nu semnifică o modificare a cauzei cererii de

chemare în judecată, sau mai simplu spus o calificare corectă a

cererii în raport de scopul urmărit de reclamant.

Alegațiile recurentei în sensul că ,,prin

acțiunea introductivă nu s-a invocat ca temei al

desdăunării consecința rezilierii contractului”, sunt, în mod

evident, nereale față de conținutul acțiunii introductive

și de situația de fapt statuată de prima instanță

și confirmată de instanța de apel investită ca efect al

devoluțiunii cu plenitudine de jurisdiscție în fapt și în drept.

În sfârșit, prin motivele de apel, pârâta a contestat

rezilierea de drept a contractului și obligarea sa la daune-interese

urmare acestei rezilieri, invocând o altă cauză de desființare a

contractului, astfel încât, nu poate susține cu temei că aceste

aspecte care au fundamentat acțiunea reclamantei nu au fost dezbătute

cu respectarea principiului contradictorialității.

Înlăturarea de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 68 C. com., reținute ca  incidente de prima

instanță, nu reprezintă o modificare a temeiului cererii de

daune, fundamentul pretențiilor reclamantei rămânând același,

rezilierea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă a

obligațiilor asumate de pârâtă de a prelua marfa în condițiile

stipulate de părți.

Este adevărat că dispozițiile înscrise în art. 68

din Codul comercial pun la dispoziția părții care nu este în

culpă, vânzător sau cumpărător, o procedură mai

expeditivă, pentru a obține executarea însăși a

contractului instituind o dovadă legală a diferenței de

preț pe care vânzătorul  sau cumpărătorul în

culpă trebuie să o plătească cu titlu de daune-interese în

ipoteza executării coactive.

Cu alte cuvinte, partea care nu este în culpă poate să

solicite fie rezilierea contractului cu daune-interese, fie executarea

coactivă în condițiile art. 68 din Codul comercial, beneficiind în

această ipoteză pentru daunele solicitate de dovada legală

prevăzută de art. 68.

Or, din circumstanțele cauzei rezultă că

reclamanta, vânzătorul, după rezilierea contractului urmare pactului

comisoriu expres, a încercat să-și vândă marfa rămasă

disponibilă prin BRM, la licitație, urmând, în bună

măsură procedeul instituit de art. 68 din Codul comercial.

Această conduită a vânzătorului nu îl decade din

dreptul de a solicita daune-interese urmare rezilierii, potrivit dreptului

comun, cu obligația să  dovedească însă cuantumul prejudiciului

astfel suferit.

Cum pârâta, cumpărătorul în culpă, ,,a participat

la această licitație” și a adjudecat marfa pe care

vânzătorul încerca să o valorifice, rămasă disponibilă

urmare rezilierii primului contract, oferind un preț mult mai mic, decât cel

convenit inițial, pentru diferența de preț, reprezentând

daunele-interese pretinse de vânzător, pârâta nu mai poate ridica nicio

obiecție pertinentă, deoarece prin participarea la licitație

și adjudecarea bunului

a confirmat

că aceasta este

întinderea  prejudiciului suferit de reclamanta urmare rezilierii primul

contract  de vânzare-cumpărare.

Altfel spus, micșorarea valorii bunurilor trebuie să

fie suportată de cumpărător deoarece vânzarea reziliată l-a

împiedicat astfel pe vânzător să-și valorifice bunurile la

prețul de la epoca când acestea aveau încă toată valoarea, iar

adjudecarea lor la licitație de către pârâtă la un preț de

două ori mai mic decât cel convenit prin contractul inițial

semnifică indubitabil o recunoaștere a faptului că bunurile

și-au micșorat valoarea față de momentul încheierii

contractului inițial.

Așa fiind, și criticile pârâtei recurentei întemeiate

pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se vădesc

nefondate, fiind demonstrate de reclamanta  existentă și

întinderea prejudiciului suferit, urmare neîndeplinirii de către pârâta

din culpă a obligației principale asumate prin contractul de

vânzare-cumpărare, cu consecința rezilierii acestuia.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca

nefondat.