ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1548/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

în cauză de Tribunalul București, secția comercială, ca primă instanță.

Prin sentința comercială nr. 4480 din 2 aprilie

2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată

de reclamanta Regia Autonomă de Transport București în contradictoriu cu pârâta

SC M.T. SA și în consecință a dispus obligarea pârâtei la plata către

reclamantă a sumei de 354.385,696 RON reprezentând daune interese datorate

pentru nerespectarea obligațiilor contractuale plus dobânda legală aferentă calculată

de la 22 decembrie 2008 și până la plata efectivă a debitului.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului în fapt și

în drept următoarele:

În baza contractului de

vânzare-cumpărare încheiat de părți la data de 25 august 2008 pârâta s-a obligat

să achiziționeze de la reclamanta deșeuri reciclabile în condițiile stabilite în

anexa 1 la contract respectiv să preia și să plătească cantitățile pe care vânzătorul

i le notifică în scris ca fiind disponibile pe durata valabilității contractului

de 6 luni.

La data de 5 septembrie

2008 deși reclamanta a comunicat pârâtei că deține un stoc de 230 tone deșeuri de

oțel disponibil și i-a cerut preluarea urgentă a acestei cantități, pârâta a refuzat

preluarea mărfii cu motivarea că datorită scăderii cererii pe piața de produse de

oțel beton și-a întrerupt activitatea.

Față de poziția pârâtei,

reclamanta i-a notificat acesteia rezilierea de drept a contractului în condițiile

prevăzute la art. 27 lit. b) din contract începând cu data de 18 decembrie 2008.

Ulterior, reclamanta și-a

valorificat stocul de marfă disponibil prin vânzarea la licitație organizată de

Bursa Română de Mărfuri, contractul astfel încheiat fiind atribuit tot pârâtei care

a participat la licitație, la prețul de 259,70 dolar SUA/tonă, de două ori mai mic

decât cel convenit în contractul inițial reziliat.

În raport de situația

de fapt astfel statuată, tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptățită să

pretindă de la pârâta plata diferenței dintre prețul obținut prin vânzarea la licitație

și cel convenit cu pârâta în baza contractului de vânzare-cumpărare inițial, cu

titlu de daune interese.

În drept, tribunalul și-a

întemeiat soluția adoptată pe dispozițiile art. 969 C. civ., art. 1.073 C. civ.

care instituie principiul obligativității contractelor și dreptul creditorului la

dezdăunare în cazul în care nu obține îndeplinirea exactă a obligației. În același

sens tribunalul a reținut și incidența dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2)

C. com. care instituie posibilitatea vânzătorului de a depune lucrul vândut la o

casă de comerț pe socoteala și cheltuiala cumpărătorului care nu-și îndeplinește

obligația, sau de a-l vinde.

pârâta SC M.T. SA. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București la data de 17

noiembrie 2010.

Prin cererea de apel,

pârâta a criticat sentința fondului, arătând în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile unei rezilieri de plin drept a contractului cu consecința obligării la

daune-interese, deoarece, în raport de circumstanțele în care s-au desfășurat relațiile

contractuale, obligația asumată a rămas fără cauză, contractul încetându-și efectele

prin dispariția acestui element esențial – scopul pentru care a fost încheiat.

Prin decizia nr. 561 din

17 noiembrie 2010 instanța de apel a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Plecând de la premisa

că derularea oricăror raporturi contractuale implică riscuri, iar părțile sunt obligate

să suporte variațiile economice, instanța apreciază că în cauză nu se poate reține

o imposibilitate de executare a obligației în sensul art. 26 din contract, ci o

neîndeplinire a obligațiilor de către pârâtă cu consecința rezilierii de plin drept

a contractului potrivit pactului comisoriu convenit.

Totodată, instanța constată

că în aceste condiții, deși art. 68 C. com. nu-și găsește aplicabilitatea întrucât

reglementează o executare coactivă, ca o alternativă a executării silite din dreptul

comun, ceea ce presupune un contract în vigoare și nu unul reziliat, în speță însă

reclamanta este îndreptățită să obțină despăgubiri în temeiul art. 1.021 C.

civ. și art. 27 alin. (2) din contract, pentru prejudiciul cauzat, despăgubiri constând

în diferența de preț a mărfii, astfel cum a fost acordată de prima instanță.

de recurs.

Prin cererea înregistrată

la data de 30 decembrie 2010, pârâta SC M.T. SA a declarat recurs, în termen legal

împotriva deciziei nr. 561/2010 pronunțată în apel, solicitând, în principal casarea

deciziei pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului

și respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Argumentele recurentei

în susținerea motivelor de nelegalitate invocate au vizat următoarele aspecte:

Cu privire la întrunirea

cerințelor cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta

a susținut că instanța de apel încălcând dispozițiile art. 294 alin. (1) C.

proc. civ. a schimbat cauza cererii de chemare în judecată în sensul că, deși a

infirmat aplicabilitatea art. 68 C. com. reținută de prima instanță, a atribuit

acțiunii o cauză pe care reclamanta nu a formulat-o respectiv răspunderea juridică

urmare rezilierii contractului conform art. 1.020 C. civ. și art. 27 alin. (2) din

contract.

Potrivit recurentei, prin

încălcarea dispozițiilor invocate, i s-a produs o vătămare evidentă, fiind lipsită

de posibilitatea de a dezbate în regim de contradictorialitate acest fundament al

răspunderii sale contractuale.

Sub un al doilea motiv,

recurenta a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

art. 1.082 – 1.084 C. civ. referitoare la regimul juridic al răspunderii contractuale,

în condițiile în care nu au fost administrate probe pe aspectul compunerii prejudiciului.

Potrivit recurentei, modul

de calcul al prejudiciului rezultat din aplicarea prevederilor art. 68 C. com. nu

poate fi avut în vedere, odată ce instanța de apel a înlăturat aplicarea lui, iar

suma la care a fost obligată, în acest context nu are nici un suport probator.

Subsumat acestui motiv

recurenta arată că cele două elemente ale răspunderii contractuale – fapta ilicită

și vinovăția nu există în raport de circumstanțele cauzei care relevă conduita rezonabilă

a societății în relația sa cu reclamanta, prin cumpărarea deșeurilor la licitație

și încheierea celui de-al doilea contract, înainte de expirarea duratei primului

contract, pentru a răspunde necesității reclamantei de a vinde respectivele deșeuri.

Înalta Curte, verificând

în cadrul contractului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate,

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

4.1. Încălcarea dispozițiilor

art. 294 C. proc. civ. invocată de recurenta în susținerea motivului de casare reglementat

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu subzistă.

În sensul art. 294 C.

proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii

de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.

Interdicțiile susmenționate

sunt justificate de caracterul devolutiv al apelului care presupune o rejudecare

a cauzei, a fondului pretențiilor deduse judecății în fața primei instanțe.

Or, este în afara oricărui

dubiu că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâtei

la plata de daune-interese contractuale urmare rezilierii de plin drept a contractului

de vânzare-cumpărare convenit de părți.

Cu alte cuvinte, scopul

urmărit de reclamanta, cauza cererii de chemare în judecată a constat în obținerea

de daune-interese în condițiile asumate de ambele prin clauza prevăzută la art.

27 alin. ultim din contract.

Prima instanță a statuat

că reclamanta este îndreptățită să primească daunele - interese solicitate, soluție

menținută de instanța de apel.

Din acest punct de vedere

nu se poate reține o modificare sau o schimbare a temeiului de drept, a cauzei juridice,

iar împrejurarea că instanța de apel a indicat expres dispozițiile art. 1.021 ca

fiind incidente în cauză, ține de acuratețea juridică și nu semnifică o modificare

a cauzei cererii de chemare în judecată, sau mai simplu spus o calificare corectă

a cererii în raport de scopul urmărit de reclamant.

Alegațiile recurentei

în sensul că ,,prin acțiunea introductivă nu s-a invocat ca temei al desdăunării

, consecința rezilierii contractului, sunt, în mod evident nereale, față de conținutul

acțiunii introductive și de situația de fapt statuată de prima instanță și confirmată

de instanța de apel investită ca efect al devoluțiunii cu plenitudine de jurisdiscție

în fapt și în drept.

În sfârșit, prin motivele

de apel , pârâta a contestat rezilierea de drept a contractului și obligarea sa

la daune interese urmare acestei rezilieri, invocând o altă cauză de desființare

a contractului, astfel încât, nu poate susține cu temei că aceste aspecte care au

fundamentat acțiunea reclamantei nu au fost dezbătute cu respectarea principiului

contradictorialității.

Înlăturarea de către instanța

de apel a dispozițiilor art. 68 C. com., reținute ca incidente, de prima instanță,

nu reprezintă o modificare a temeiului cererii de daune, fundamentul pretențiilor

reclamantei rămânând același, rezilierea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă

a obligațiilor asumate de pârâtă de a prelua marfa în condițiile stipulate de părți.

Este adevărat că dispozițiile

înscrise în art. 68 C. com. pun la dispoziția părții care nu este în culpă, vânzător

sau cumpărător, o procedură mai expeditivă, pentru a obține executarea însăși a

contractului instituind o dovadă legală a diferenței de preț pe care vânzătorul

sau cumpărătorul în culpă trebuie să o plătească cu titlu de daune interese în ipoteza

executării coactive.

Cu alte cuvinte partea

care nu este în culpă poate să solicite fie rezilierea contractului cu daune interese,

fie executarea coactivă în condițiile art. 68 C. com., beneficiind în această ipoteză,

pentru daunele solicitate, de dovada legală prevăzută de art. 68.

Or, din circumstanțele

cauzei, rezultă că reclamanta, vânzătorul după rezilierea contractului urmare pactului

comisoriu expres, a încercat să-și vândă marfa rămasă disponibilă prin Bursa

Română de Mărfuri, la licitație, urmând, în bună măsură procedeul instituit de

art. 68 C. com..

Această conduită a vânzătorului,

nu îl decade din dreptul de a solicita daune interese urmare rezilierii, potrivit

dreptului comun, cu obligația să dovedească însă cuantumul prejudiciului astfel

suferit.

Cum pârâta, cumpărătorul

în culpă ,,a participat la această licitație” și a adjudecat marfa pe care vânzătorul

încerca să o valorifice , rămasă disponibilă urmare rezilierii primului contract,

oferind un preț mult mai mic, decât cel convenit inițial, pentru diferența de preț,

reprezentând daunele-interese pretinse de vânzător, pârâta nu mai poate ridica nicio

obiecție pertinentă, deoarece prin participarea la licitație și adjudecarea bunului

a confirmat că aceasta este întinderea prejudiciului suferit de reclamanta urmare

rezilierii primul contract de vânzare-cumpărare.

Altfel spus, micșorarea

valorii bunurilor trebuie să fie suportată de cumpărător deoarece vânzarea reziliată

la împiedicat astfel pe vânzător să-și valorifice bunurile la prețul de la epoca

când acestea aveau încă toată valoarea iar adjudecarea lor la licitație de către

pârâtă la un preț de două ori mai mic decât cel convenit prin contractul inițial

semnifică indubitabil o recunoaștere a faptului că bunurile și-au micșorat valoarea

față de momentul încheierii contractului inițial.

Așa fiind, și criticile

pârâtei recurentei întemeiat pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se vădesc nefondate, fiind demonstrate de reclamanta existentă și întinderea

prejudiciului suferit, urmare neîndeplinirii de către pârâta, din culpă a obligației

principale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare , cu consecința rezilierii

acestuia.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate , Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC M.T. SA Târgoviște împotriva deciziei comerciale nr. 561 din

17 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie

2011.