ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5548/2019

HOTĂRÂRE
13.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5548/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Penitenciarelor din România, Penitenciarul Vaslui și Ministerul Justiției, suspendarea oricărui ordin de transfer al reclamantului de la Penitenciarul Vaslui în vederea executării pedepsei privative de libertate în regim deschis până la soluționarea definitivă a cauzei; obligarea pârâților Administrația Penitenciarelor din România și Penitenciarul Vaslui să-i asigure continuarea executării pedepsei privative de libertate în cadrul secției Speciale amenajate în cadrul Penitenciarului Vaslui pentru executarea pedepsei privative de libertate în regim deschis; obligarea pârâtelor Administrația Penitenciarelor din România și Penitenciarul Vaslui să-i acorde cele 30 de credite pentru cursul pe care l-a urmat privind Modulul de Intervenție Psihologică specifică destinat lipsei de empatie și obligarea pârâtelor Administrația Penitenciarelor din România și Penitenciarul Vaslui la aplicarea dispozițiilor art. 86, art. 87 din Hotărârea de Guvern nr. 157/2016 și să-i permită să poată participa individual la programe culturale, educative, sportive, artistice, religioase și activități lucrative în exteriorul penitenciarului fără supraveghere așa cum prevede art. 86 alin. (2) din Hotărârea de Guvern nr. 157/2016.

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 96 din 4 aprilie 2019, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului. Cum, în cauză, reclamantul execută o pedeapsă privativă de libertate la Penitenciarul Vaslui, în raport de cele menționate de reclamant în cererile sale, precum și din mențiunile pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, rezultă că domiciliul acestuia este în orașul Vaslui, astfel încât din perspectiva competenței teritoriale, Curtea de Apel Iași este competentă să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 13.05.2019, sub Dosar nr. x/2019.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 114 din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Iași a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., excepția de necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Dispozițiile legale ce reglementează regimul de invocare a excepțiilor sunt imperative, iar depășirea termenului instituit de lege pentru invocarea excepțiilor atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai fi invocate și are ca și consecință dobândirea definitivă a competenței de către instanța sesizată de reclamant.

S-a reținut că, în cauză, primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită a fost la data de 07.03.2019, când instanța a apreciat necesară amânarea judecății și a prorogat discutarea excepției necompetenței materiale funcționale a instanței, invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor prin întâmpinare, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea dată.

Abia la cel de-al doilea termen de judecată, instanța a procedat la invocarea din oficiu a excepției necompetenței teritoriale exclusive, raportat la domiciliul reclamantului.

Prin urmare, reținând consolidarea competenței teritoriale exclusive a instanței sesizate de reclamant ca efect al intervenirii sancțiunii decăderii din dreptul de a mai invoca excepția după primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe, Curtea de Apel Iași a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva domiciliului reclamantului și a momentului la care necompetența teritorială a fost invocată de către Curtea de Apel București.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 12.02.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

În raport de dispozițiile legale citate, competența teritorială aparține instanței de la domiciliul reclamantului, respectiv Curții de Apel Iași, însă, în speță, se constată că, deși excepția a fost invocată în fața primei instanțe, nu s-a respectat momentul până la care aceasta putea fi valabil invocată.

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.", iar în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) din același Cod, "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Alin. (2) al aceluiași articol statuează că "În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".

Textele menționate sunt expresia intenției legiuitorului de a stabili clar aspectul competenței unei instanțe, nerespectarea termenului procedural de invocare a necompetenței atrăgând decăderea din dreptul de a pune în discuție necompetența instanței, respectiv lipsirea instanței sesizate de posibilitatea invocării necompetenței cu depășirea termenului procedural menționat, cu consecința corelativă a consolidării competenței instanței inițial învestite, independent de norma care reglementează competența instanței.

În cauză, dispoziția Curții de Apel București de declinare a competenței de soluționare în favoarea Curții de Apel Iași a intervenit la cel de-al doilea termen de judecată după ce, fără a se invoca excepția necompetenței teritoriale, la primul termen de judecată cu părțile legal citate, a fost amânată cauza pentru a se comunica reclamantului întâmpinările depuse de pârâți, pentru ca acesta să precizeze ordinul de transfer a cărei suspendare o solicită și să menționeze dacă a depus plângere prealabilă împotriva acestui ordin și a prorogat discutarea excepției materiale funcționale a instanței, invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, deși competența teritorială se stabilește în funcție de domiciliul reclamantului, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Or, efectul omisiunii de a invoca necompetența teritorială la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate este stabilirea competenței instanței inițial învestite de a soluționa cererea de chemare în judecată. De lege lata, declinarea competenței ulterior acestui moment nu mai este cu putință, odată depășit termenul procedural de invocare a necompetenței, instanța rămânând competentă să judece, chiar dacă virtual dispoziția legală incidentă ar fi menționat competența altei instanțe.

Totodată, prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necomptetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.. În mod similar, în spiritul acestei interpretări, aceeași concluzie se impune și în privința neinvocării excepției de necompetență teritorială.

Prin urmare, cum în mod corect a reținut instanța învestită prin declinare, excepția de necompetență teritorială nu a fost invocată în termenul reglementat de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., iar expirarea acestui termen atrage, conform art. 185 alin. (1) din același cod, decăderea din dreptul de a o mai invoca, chiar dacă aceasta este de ordine publică. Astfel, Curtea de Apel București rămâne învestită să soluționeze acțiunea în fond, fără a putea invoca excepția în discuție ulterior depășirii termenului legal, în condițiile în care competența teritorială a fost deja dobândită de această instanță prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență, pentru care legiuitorul a stabilit că poate fi invocată până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că litigiul rămâne câștigat spre soluționare de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar în temeiul art. 135 alin. (1) și alin. (4) din același Cod, va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea acestei instanțe.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Administrația Penitenciarelor din România, Penitenciarul Vaslui și Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5090/2025
declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "refuz soluționare cerere" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor București, în favoarea Tribunalului Iași, secția de co
ÎCCJ 2020-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 783/2020
Ședința publică din data de 19 martie 2020 Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vasl
ÎCCJ 2023-11-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 8/2019
de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate. Or, cum potrivit Deciziei nr. 8/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, cu privire la cererea prin ca
ÎCCJ 2019-07-16
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra conflictului negativ de competență de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 47/10.01.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Bacău s-a admis excepția necompetenței
ÎCCJ 2019-03-07
0,93
ÎCCJ, Secția penală
alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 597 alin. (1) și (6) C. proc. pen., competența de a soluționa cererea acestuia revine Judecătoriei Sectorului 5 București, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială se află locul de detenție. S
Sursă