ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 8/2019
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 8/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra conflictului de competență de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin referatul din 07.06.2023 întocmit de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Suceava a fost sesizat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Tribunalul Suceava, secția penală pentru a dispune, dacă se impune, scăderea din pedeapsa de 6 ani și 660 zile de închisoare aplicată persoanei condamnate A. prin Sentința penală nr. 276 din 30.07.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. x/2020, a zilelor considerate ca executate suplimentar în urma cazării în condiții necorespunzătoare acordate în baza Legii nr. 169/2017.
Prin Sentința penală nr. 233 din 12.10.2023 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu.
În baza art. 50 rap. la art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la Decizia nr. 8/2019 a Î.C.C.J. - RIL, a fost declinată competența de soluționare a cererii având ca obiect contestație la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Suceava privind pe persoana condamnată A., deținută în Penitenciarul Iași, căreia i s-a aplicat prin Sentința penală nr. 276 din 30.07.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2020, desființată, în parte, și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 542 din 13.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2020, pedeapsa de 6 ani și 660 zile de închisoare, în favoarea Tribunalului București, secția penală.
Pentru a dispune această soluție, Tribunalul Suceava a notat că, Biroul Executări Penale a sesizat instanța cu o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., la solicitarea Penitenciarului București - Rahova, trimisă Tribunalului Suceava cu adresa din 31.05.2023, referitor la mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 336 din 13.05.2022 emis de Tribunalul Suceava, în baza Sentinței penale nr. 276 din 30.07.2021, privindu-l pe A.
S-a mai reținut de către instanța sesizată că, potrivit Deciziei nr. 8/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, cu privire la competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 "competenta soluționării cererii prin care o persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsa rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.".
S-a mai notat că, în conformitatea art. 598 alin. (2) C. proc. pen.:
"În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție".
Potrivit art. 597 alin. (6) C. proc. pen., dispozițiile alin. (1) - (5) se aplică și în cazul în care rezolvarea uneia dintre situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere; în acest caz, soluția se comunică instanței de executare.
Așadar, s-a concluzionat că, pentru cazul prevăzut la lit. d) al art. 597 C. proc. pen., contestatorul se poate adresa cu cererea privind contestația la executare instanței de executare, potrivit art. 597 alin. (1) C. proc. pen., dacă este o persoană liberă, ori instanței corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere unde cel condamnat execută pedeapsa, potrivit art. 597 alin. (6) C. proc. pen.
Tribunalul Suceava a susținut că, în această materie, competența teritorială, însă, este una absolută, exclusivă și nu alternativă. Stabilirea instanței competente depinde, pe de o parte, de starea în care se găsește condamnatul la momentul formulării cererii, în libertate sau în stare de deținere, iar pe de altă parte, de forma de executare a pedepsei.
De altfel, din cuprinsul prevederilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că intenția legiuitorului în reglementarea instanței competente a fost asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, impusă și de asigurarea prezenței condamnatului la ședința de judecată, textul neinstituind o competență alternativă. Prin urmare, dacă la momentul formulării cererii condamnatul este în stare de deținere, competența de soluționare a cererii nu va aparține instanței de executare, ci instanței corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Întrucât contestatorul se afla la momentul formulării prezentei contestații la executare, 07.06.2023, în executarea pedepsei în Penitenciarul București - Rahova Tribunalul Suceava a apreciat că excepția invocată din oficiu este întemeiată, astfel că solicitarea formulată în cauză a fost declinată în favoarea Tribunalului București, secția penală, ca instanță egală în grad instanței de executare și în a cărei rază teritorială se afla locul de deținere al condamnatului. Cu privire la acest din urmă aspect, a fost avută în vedere decizia RIL nr. 15/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că, instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
Or, cum potrivit Deciziei nr. 8/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, cu privire la cererea prin care o persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013, aceasta se poate face pe calea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., având în vedere că la data formulării prezentei contestații la executare, persoana condamnată A. se afla în executarea pedepsei în Penitenciarul București - Rahova, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Suceava.
Prin Sentința penală nr. 1322 din 06.1.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 47 C. proc. pen. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei penale având ca obiect contestația la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Suceava, cu privire la intimatul condamnat A. , în favoarea Tribunalului Suceava, secția penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Suceava și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a notat că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Nelămurirea ivită vizează limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privința textelor de lege și a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul echivoc al dispozitivului hotărârii și lipsa acestuia de precizie, pot legitima formularea unei contestații la executare în baza acestui temei (de exemplu, existența nelămuririi în privința perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuie dedusă, sau mențiunea generică de confiscare a bunurilor utilizate în vederea comiterii infracțiunii, fără ca acestea să fie identificate). Pe calea contestației la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, fără a se repune în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.
S-a apreciat că, în cauză, judecătorul delegat cu executare, în realitate, a solicitat instanței de executare să aprecieze dacă din pedeapsa de 6 ani și 660 de zile se impune deducerea unui număr de 78 de zile considerate ca executate în urma aplicării prevederilor Legii nr. 169/2017, anterior liberării condiționate de care intimatul condamnat a beneficiat la data de 14 ianuarie 2020.
În concluzie, contrar aspectelor susținute în motivarea soluției de declinare a competenței, Tribunalul București a arătat că în cauză nu se poate reține existența unei cauze de micșorare a pedepsei, astfel încât în mod întemeiat judecătorul delegat în cadrul Biroului Executări Penale a apreciat că temeiul de drept incident pentru exercitarea contestației la executare este cel reglementat de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanța de executare fiind singura care poate aprecia dacă există o cauză de micșorare a pedepsei sau dacă se impune modificarea mențiunilor existente pe mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Analizând motivele de fapt și de drept invocate, Tribunalul București a constatat că prin prezenta contestație la executare sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, neexistând niciun motiv pentru a reține competența în primă instanță a Tribunalului București.
Cât privește decizia RIL a ICCJ nr. 8/2019, Tribunalul București a considerat că, această soluția de unificare a practicii judiciare se referă la cererile formulate de persoanele private de libertate prin care acestea solicită acordarea zilelor compensatorii, iar nu la cererile formulate de judecătorul delegat în cadrul Biroului executări penale al instanței de executare.
În același timp, s-a reținut că Tribunalul Suceava este prima instanță sesizată, iar dincolo de temeiul de drept menționat în susținerea solicitării (art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), o interpretare în baza căreia cererile formulate de judecătorul delegat în cadrul biroului executări penale al instanței de executare ar trebui declinate în favoarea instanțelor în a căror rază se află locul de detenție, ar conduce la modificarea regulilor de competență teritorială stabilite de art. 554 C. proc. pen.
În ceea ce privește instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere al condamnatului, s-a observat că, prin Decizia nr. 15/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a statuat că "instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate".
Sub acest aspect, s-a reiterat că în cauză, actul de sesizare nu este o cerere a persoanei condamnate, ci o cerere a Biroului executări penale din cadrul Tribunalului Suceava prin care se solicită rezolvarea unei nelămuriri cunoscute de instanța de executare la data pronunțării soluției puse în executare, respectiv faptul că intimatul condamnat fusese liberat condiționat la data de 14 ianuarie 2020 și beneficiase de un număr de 78 de zile considerate ca executate în urma aplicării prevederilor Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu.
Prin urmare, în opinia judecătorului delegat care a sesizat instanța de executare, o asemenea dispoziție, putea figura chiar în dispozitivul soluției de condamnare, în materia deducerii perioadei considerate ca executate.
Examinând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Suceava, cu privire la competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A., Înalta Cure constată, în temeiul art. 51 C. proc. pen., că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, pentru următoarele considerente:
Prin adresa din 31.05.2023, aflată la dosarul Tribunalului Suceava, Penitenciarul București - Rahova a sesizat judecătorul delegat cu executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Tribunalului Suceava cu o cerere prin care s-a solicitat, în esență, să se comunice dacă se impune scăderea din pedeapsa cu închisoarea aplicată deținutului A. (aflat în executarea MEPÎ nr. 336/13.05.2022 emis de Tribunalul Suceava) a zilelor considerate ca executate suplimentar în urma cazării în condiții de detenție necorespunzătoare, acordate în baza Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
La data de 07.06.2023 pe rolul Tribunalului Suceava a fost înregistrată sesizarea judecătorului delegat la Biroul Executări Penale din cadrul acestei instanțe care, în baza dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a solicitat instanței să analizeze situația condamnatului A. sub aspectul celor sesizate de Penitenciarul București - Rahova, respectiv dacă se impune scăderea din pedeapsa de 6 ani și 660 zile de închisoare aplicată persoanei condamnate prin Sentința penală nr. 276 din 30.07.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2020 a zilelor considerate suplimentar în urma cazării în condiții de detenție necorespunzătoare acordate în baza Legii nr. 169/2017.
Contestația la executare reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia pot fi soluționate doar incidente ivite cu ocazia punerii în executare și, respectiv, pe parcursul executării unei hotărâri judecătorești penale.
Conform dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., se poate face contestație împotriva executării unei hotărâri penale în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Cazul de contestație la executare prevăzut de lit. c) a art. 598 alin. (1) C. proc. pen., reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești, fie pe parcursul executării sancțiunii penale.
Nelămuririle cu privire la hotărârea judecătorească ce se execută nu privesc chestiuni ce pot fi remediate prin procedura îndreptărilor erorilor materiale sau a înlăturării unor omisiuni vădite, ci alte omisiuni decât cele reglementate expres de dispozițiile art. 279 C. proc. pen., care însă nu privesc aspecte de fond și nu pun în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești.
În ceea ce privește cazul legal de contestație la executare prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., pentru a fi incident, este necesar ca împiedicarea la executare să aibă caracter definitiv și nu vremelnic. Semnificația pe care o are noțiunea de "împiedicare" este aceea de a înfrâna, de a opri, de a ține în loc, ceea ce, în cazul dispoziției legale anterior menționată, înseamnă ca executarea să nu poată avea loc nici în prezent și nici la o dată ulterioară.
Ultimul caz de contestație la executare reglementat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., vizează situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele aplicate nu se mai execută (întrucât a intervenit amnistia, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fi au intervenit modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau se execută. Această ultimă ipoteză "orice cauză de micșorare a pedepsei" cuprinde apariția unei împrejurări ulterioare ce produce efecte asupra pedepsei individual determinate aplicate persoanei condamnate prin hotărârea definitivă, fiind exclusă posibilitatea unei reindividualizări judiciare a aceleiași sancțiuni penale.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, în raport de conținutul concret al sesizării formulate de Penitenciarul București - Rahova, se constată că interesul valorificat prin actul de sesizare tinde la "micșorarea pedepsei" și poate fi analizat de instanță pe calea contestației la executare, motivul invocat prezentând aparența de sustenabilitate a cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În aceleași sens, este și jurisprudența anterioară a Înaltei Curți, care a atestat că orice cauză care tinde la micșorarea pedepsei ce se execută, se valorifică pe calea contestației la executare, în considerarea cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze contestația la executare, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6).
Potrivit art. 597 alin. (6) C. proc. pen.:
"dispozițiile alin. (1) - (5) se aplică și în cazul în care rezolvarea uneia dintre situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere. În acest caz, soluția se comunică instanței de executare."
Astfel cum rezultă din actele de la dosar, la momentul formulării sesizării, respectiv în data de 31.05.2023, condamnatul A., se afla în executarea pedepsei, fiind încarcerat în Penitenciarul București - Rahova.
Prin urmare, coroborând dispozițiile art. 597 alin. (6) C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că soluționarea contestației la executare cade în competența instanței în a cărei circumscripție se afla locul de deținere la momentul formulării sesizării, respectiv, Tribunalului București.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul condamnat A. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privindu-l pe intimatul condamnat A. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2023.