ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 890/2021

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 100/F din 12 mai 2021, Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 599 din C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul A..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 415 din data de 17.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 50 rap. la art. 47 alin. (1) din C. proc. pen., cu referire la art. 597 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. și art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de petentul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 22/2020 a Curții de Apel Suceava, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că petentul condamnat A. a formulat contestație la executare cu privire la Sentința penală nr. 65/2019 a Curții de Apel Suceava, în motivarea cererii solicitând deducerea din cuantumul pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală contestată a zilelor compensatorii aferente perioadei executate în intervalul 4.10.2018 - 23.12.2019.

În drept, a invocat disp.art. 551 din Legea nr. 254/2013 și dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

S-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: fișa cu situația juridică a petentului extrasă din baza de date a A.N.P., copie M.E.P.Î. nr. x/18.02.2020 emis de Curtea de Apel Suceava, copia Sentinței penale nr. 22/3.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

La termenul din data de 17.02.2021, instanța a invocat excepția necompetenței materiale.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, instanța a reținut că, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a reieșit că petentul se află în executarea pedepsei de 2190 zile închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 65/2019 a Curții de Apel Suceava, definitivă la 9.10.2019 prin neapelare.

Prin Sentința penală nr. 22/2020 a Curții de Apel Suceava, definitivă la 18.02.2020, s-a admis contestația la executare formulată împotriva sentinței penale menționate și s-a dispus deducerea din pedeapsa de 2190 zile închisoare a 90 zile de liberare anticipată și s-a anulat M.E.P.Î. nr. 72/2019 din 17.10.2019 emis în baza Sentinței penale nr. 65/2019 a Curții de Apel Suceava, definitivă la 9.10.2019 prin neapelare.

A fost emis M.E.P.Î. nr. 34/2020 din 148.02.2020 de către instanța de executare.

Instanța a constatat că motivul de fapt învederat de către petentul condamnat în susținerea contestației la executare deduse judecății, respectiv deducerea zilelor compensatorii, se circumscrie cazului prev. de disp. art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

S-a reținut că potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) din C. proc. pen., contestația se face, după caz, la instanța de executare sau la instanța corespunzătoare în grad și în a cărei rază teritorială se află locul de deținere la data sesizării instanței, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) la instanța care a pronunțat hotărârea.

Instanța a constatat că petentul a formulat o contestație la executare, invocând o cauză de micșorare a pedepsei, iar la data formulării contestației la executare petentul condamnat se afla încarcerat în executarea pedepsei anterior menționate la Penitenciarul Rahova (astfel cum a rezultat din cererea petentului și din verificările efectuate în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor), iar instanța de executare este Curtea de Apel Suceava.

Așadar, aplicând algoritmul anterior enunțat, instanța a constatat că revine Curții de Apel București competența materială și teritorială de soluționare a contestației la executare dedusă judecății.

Urmare declinării de competență cauza a fost înregistrată la data de 9.03.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală sub nr. x/2021.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 65/21.06.2019 a Curții de Apel Suceava a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate A..

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a Sentinței nr. 937/16.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel din Palermo, Italia prin care a fost reformată sentința pronunțată de Tribunalul din Sciacca din data de 11.12.2013, definitivă prin Decizia din data de 2.10.2018 a Curții Supreme de Casație, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2190 zile închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență împotriva membrilor familiei și a coabitanților prev. de art. 81 alin. (1) și art. 572 din C. pen. italian. S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei totale de 2190 zile închisoare. S-a dedus din pedeapsă perioada cât persoana condamnată a fost arestată preventiv, de la data de 4.10.2018 la 4.01.2019, precum și perioada executată de la 5.01.2019 la zi.

Prin Sentința penală nr. 22/03.02.2020 a Curții de Apel Suceava, în temeiul art. 597 alin. (1), (4) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., cu trimitere la art. 154 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă contestația la executare formulată de judecătorul delegat de la Compartimentul de Executări Penale din cadrul Curții de Apel Suceava vizând sentința penală nr. 65 din data de 21.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare la data de 9.10.2019 și în temeiul art. 154 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut ordonanța Biroului de Supraveghere din Palermo emisă la data de 7.10.2019 și s-au acordat lui A. 90 de zile de liberare anticipată referitoare la perioada 4.10.2018 - 4.10.2019 executate în Italia.

Raportat la conținutul concret al solicitării adresate instanței și al înscrisurilor aflate la dosar, obiectul cererii formulate de contestatorul condamnat îl constituie deducerea unor perioade din pedeapsa pe care o execută condamnatul, pentru perioada executată de acesta în Italia și România, astfel încât, s-a apreciat că cererea petentului are natura unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și, față de împrejurarea că acesta se află încarcerat în executarea pedepsei la Penitenciarul Rahova, a constatat că această instanță este competentă să soluționeze cererea.

Analizând motivele care au stat la baza formulării prezentei cereri, curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestația la executare se poate face când se invocă o cauză de micșoare a pedepsei.

A mai reținut că, potrivit art. 17 alin. (1) din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autoritățile statului de executare sunt singurele competente să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiționată; autoritatea competentă a statului de executare deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în legătură cu pedeapsa în privința căreia s-a pronunțat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.

Acest articol figurează în Capitolul II din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului, intitulat "Recunoașterea hotărârilor judecătorești și executarea pedepselor". Capitolul amintit, compus din articolele 4 - 25, prevede o serie de principii conform unei ordini cronologice, respectiv:

Art. 4 - 14 din Decizia-cadru nr. 2008/909 prevăd normele pe care statele membre trebuie să le aplice în scopul de a proceda la transferarea persoanei condamnate.

Conform art. 8 alin. (1) din Decizia-cadru nr. 2008/909, autoritatea competentă din statul de executare recunoaște hotărârea judecătorească de condamnare întemeindu-se pe informațiile menționate în acest certificat de autoritatea competentă din statul emitent.

Rezultă din cuprinsul punctului (i) 2.2 al modelului de certificat, referitor la mențiunile care trebuie furnizate privind durata pedepsei, că statul emitent este ținut să precizeze, în număr de zile, perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executate în raport cu pedeapsa aplicată prin hotărârea judecătorească. La punctul (i) 2.3 al acestui model, statul emitent trebuie să precizeze numărul de zile care trebuie deduse din durata totală a pedepsei pentru alte motive decât cele menționate la punctul (i) 2.2 al modelului amintit. O listă neexhaustivă a respectivelor "alte motive" figurează, de asemenea la punctul (i) 2.3 al acestuia, printre care se numără grațieri sau măsuri de clemență deja acordate în legătură cu pedeapsa.

Astfel, s-a apreciat că, anterior recunoașterii hotărârii de condamnare de către statul de executare și transferarea persoanei condamnate în acest din urmă stat, revine statului emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenție executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru cazare în condiții necorespunzătoare înaintea transferării și, dacă este cazul, să indice statului de executare această reducere în certificatul menționat la art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909.

Prin urmare, s-a apreciat că statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice dreptul său privind executarea pedepselor și în special reglementarea sa referitoare la reducerile de pedeapsă în locul dreptului statului emitent în ceea ce privește partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat.

În speță, s-a reținut că perioada 4.10.2018 - 11.12.2019 a fost executată pe teritoriul Republicii Italiene, fiind reglementată de legea acestui stat, inclusiv în privința reducerilor de pedeapsă aferente perioadei menționate.

Referitor la perioada 4.10.2018 - 4.10.2019 executată în Italia, prin Sentința penală nr. 22/3.02.2020 a Curții de Apel Suceava s-a recunoscut ordonanța Biroului de Supraveghere din Palermo emisă la data de 7.10.2019 și s-au acordat contestatorului A. 90 de zile de liberare anticipată ce au fost deduse din pedeapsa de 2190 zile închisoare.

Pentru perioada 5.10.2019 - 11.12.2019, statul italian nu a transmis alte acte judiciare prin care persoanei condamnate să-i fie acordate alte reduceri de pedeapsă care să fie recunoscute de instanță.

În continuare, curtea a observat adresa Penitenciarului București Rahova din care reiese că deținutul A. se află în executarea pedepsei de 2190 zile pentru săvârșirea infracțiunii de viol, acesta fiind arestat și depus prin Interpol la data de 11.12.2019. De la data depunerii și până la data de 22.12.2019, data de abrogare a Legii nr. 169/2017, deținutul a executat în penitenciar un număr de 12 zile în condiții improprii pentru care s-au considerat executate suplimentar 0 zile în conformitate cu prevederile art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013.

Ca atare, văzând că nu există temeiuri care să justifice deducerea vreunei perioade din pedeapsă, în baza art. 599 din C. proc. pen., Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul A..

Împotriva Sentinței penale nr. 100/F din data de 12 mai 2021 a Curții de Apel București, secția I Penală a formulat contestație contestatorul condamnat A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți la data de 3 august 2021, sub nr. x/2021.

În cauză s-a stabilit termen la 28 octombrie 2021, concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea. Dispozițiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestația la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În speță, contestatorul condamnat a solicitat recunoașterea celor 6 zile de reducere din executarea pedepsei la care a fost condamnat de către autoritățile judiciare din Italia, acordate pentru condițiile improprii de detenție.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins contestația la executare promovată de condamnatul A., neputându-se reține criticile acestuia, întrucât pe calea contestației la executare, nu se poate ca statul de executare, în mod retroactiv, să aplice reglementarea sa internă, referitoare la reducerile de pedeapsă, în locul dreptului statului emitent, în ceea ce privește partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat, revenind exclusiv acestuia sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenție executate pe teritoriul său.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reține că motivele contestației invocate de către contestatorul condamnat nu se circumscriu cazurilor strict și limitativ prev.de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 100/F din data de 12 mai 2021 a Curții de Apel București, secția I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 100/F din data de 12 mai 2021 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2021.

GGC - MM