ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 983/A din data de 30 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 431 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare declarată de contestatorul A. cu privire la Decizia penală nr. 1186/09.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2013.

Prin Decizia penală nr. 1186/09.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2013, s-a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații B., C. și A. împotriva Sentinței penale nr. 1515 din data de 21.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2013.

Prin Sentința penală nr. 1515 din data de 21.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au hotărât, printre altele:

În baza art. 367 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de același articol la alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 35 alin. (1) și 36 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33, alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, dispunând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 66 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de același articol la alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de apel a reținut că, la data de 23.04.2021, a fost înregistrată contestația în anulare formulată de condamnatul A. cu privire la Decizia penală nr. 1186/09.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2013.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. a) din C. proc. pen., petentul a arătat că nu a fost citat legal și nu a mai fost reprezentat pentru termenele de judecată din apel după data de 29.07.2014, invocând și împrejurarea că nu i s-a comunicat decizia (sens în care a apreciat că cererea a fost formulată în termen), susținerile pe larg regăsindu-se în practicaua prezentei.

A fost atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia penală a cărei anulare s-a solicitat și toate actele de executare efectuate de instanța de executare, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Analizând cererea petentului, din perspectiva admisibilității în principiu, Curtea a reținut:

Potrivit art. 431 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație și, constatând că este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se întemeiază este dintre unul dintre cele prevăzute în art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Evaluând aceste criterii, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite, astfel încât a reținut că prezenta contestație în anulare nu este admisibilă în principiu.

Astfel, pe de o parte, a notat că termenul impus de dispozițiile art. 427 și art. 428 din C. proc. pen. a fost depășit, raportat la faptul că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. x/09.10.2014 și, ulterior, mandatul european de arestare, din data de 6.11.2014, urmare acestuia s-a dispus punerea în urmărire internațională, nefiind găsit la adresa la care a locuit în România.

Petentul a fost localizat pe teritoriul Turciei, astfel cum rezultă din adresa nr. x din data de 21.01.2015 comunicată instanței de executare de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, autoritățile române solicitând extrădarea iar autoritățile turce comunicând că nu își extrădează proprii cetățeni, sens în care s-a încercat inițierea procedurii de recunoaștere a hotărârii și executarea acesteia pe teritoriul Turciei.

Ulterior, petentul condamnat a fost identificat pe teritoriul Germaniei, care a procedat la arestarea acestuia, fiindu-i comunicat mandatul european de arestare după cum și temeiul care a stat la baza emiterii acestuia, respectiv hotărârea de condamnare, aceasta fiind procedura prevăzută de Decizia cadru JAI 584/2002 cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare. Petentul a cunoscut așadar hotărârea de condamnare și a fost arestat în vederea predării, în Germania, la data de 25.01.2016 până la data de 02.06.2016, când a fost eliberat.

În cadrul acestei proceduri, derulată pe teritoriul Germaniei, petentul nu a invocat nici un moment ca motiv de refuz de predare împrejurarea că nu a fost legal citat în procesul penal care a condus la condamnarea sa, deși acesta este prevăzut ca atare de Decizia cadru JAI 584/2002, completată - sub aspectul citării legale a persoanei a cărei predare se solicită - de Decizia cadru JAI 299/2009.

În mandatul european de arestare a fost menționat - la rubrica vizând citarea - că persoana solicitată nu a fost prezentă personal, dar a fost reprezentată de către apărător, petentul nu a invocat absența citării - în procedura punerii în executare a mandatului european - iar autoritățile germane nu au apreciat necesară solicitarea de informații suplimentare pentru a verifica această împrejurare, fiind deci, evident, că petentul a fost citat și a cunoscut despre existența procesului care a condus la condamnarea sa.

Ceea ce a împiedicat până la acest moment predarea sa și a determinat suspendarea procedurii în Germania a fost un motiv de cu totul altă natură (neîndeplinirea standardelor prevăzute de CEDO privitoare la condițiile de detenție), dar care, cu atât mai mult dovedește că petentul avea cunoștință de hotărârea de condamnare.

Față de această situație, Curtea a notat că petentul nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru depunerea contestației în anulare.

Pe de altă parte, s-a reținut că nici motivul invocat nu este incident, acesta fiind menționat doar formal.

Împotriva hotărârilor penale definitive, se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv judecata apelului în absența citării sale legale sau în cazul imposibilității de a se prezenta și de a înștiința instanța implică așadar, omisiunea citării inculpatului pe parcursul procesului, condiție care trebuie analizată corelativ însă, cu respectarea de către inculpat a obligațiilor impuse în cazul schimbării domiciliului sau adresei de comunicare a actelor de procedură sau a oricăror împrejurări care ar impune o reanalizare a situație vizând imposibilitatea de a avea cunoștință despre proces.

În Dosarul nr. x/2013, în faza judecății în fond, inculpatul A. a fost asistat de avocat ales, care a asigurat reprezentarea și în fața instanței de apel, până la termenul din data de 29.07.2014, dată la care a adus la cunoștința instanței că nu îl mai reprezintă pe A., contractul de asistență juridică fiind reziliat, făcând mențiunea expresă de a nu se mai comunica documente la sediul cabinetului de avocat pentru că nu mai asigură reprezentarea juridică.

De asemenea, Curtea a notat că toate susținerile apărării petentului în sensul că de la acest moment se impunea citarea inculpatului la adresa din Turcia, care era cunoscută, nu sunt susținute.

După înștiințarea instanței de apel despre rezilierea contractului, asistența juridică a fost asigurată de un apărător din oficiu, care i-a fost desemnat de Curte și care a și asigurat apărarea efectivă a inculpatului inclusiv la momentul dezbaterilor. Împrejurarea că instanța de apel a dispus citarea ulterioară a inculpatului prin afișare la ușa instanței, după data la care apărătorul ales a adus la cunoștință renunțarea la contract este doar o formalitate pe care instanța de control judiciar a apreciat-o utilă la acel moment, dar aceasta nu echivalează, din nici un punct de vedere - în raport de vreo dispoziție legală - cu pierderea termenului în cunoștință.

S-a mai reținut că singura dispoziție legală incidentă sub acest aspect este cea prev. de art. 353 alin. (2) din C. proc. pen. care arată că partea prezentă personal sau prin apărător ales la un termen, nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, cu excepția situațiilor în care prezența acestora este obligatorie.

Astfel, deși apărarea a apreciat că se impunea citarea inculpatului la adresa de domiciliu din Turcia, cunoscută, în mod corect instanța de apel, la termenul din data de 02.10.2014, la care au avut loc dezbaterile, s-a constatat că procedura de citare a fost legal îndeplinită, pentru că aceasta era situația reală, însă nu în raport de citarea inculpatului apelant A. prin afișare la sediul instanței și la sediul instituției aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, ci în raport de împrejurarea că inculpatul avea termen în cunoștință, pe care nu l-a pierdut după ce apărarea nu i-a mai fost asigurată de apărătorul ales. Apărătorul a depus și notificarea inculpatului în sensul că nu îl mai reprezintă astfel încât inculpatul a cunoscut despre această împrejurare, după cum a cunoscut despre tot procesul, dar nu a apreciat de cuviință să se prezinte sau să solicite instanței de apel orice în legătură cu acest aspect.

Deși la momentul audierii sale în cursul urmăririi penale și ulterior acestuia i s-au adus la cunoștință toate drepturile și obligațiile, inclusiv aceea de a anunța organele judiciare despre modificări de adresă sau orice modificări care ar implica reevaluarea situației sale din perspectiva oricăror mențiuni relative la încunoștințarea despre situația procesului, inculpatul nu s-a conformat acestora, deși a cunoscut despre proces, despre stadiul acestuia, despre renunțarea apărătorului ales la contractul de asistență. Or, toate drepturile sunt recunoscute inculpatului în scopul exercitării lor cu bună credință iar nu pentru a lăsa la latitudinea acestuia modul de derulare a procesului (aceasta ar fi consecința situației în care inculpatul renunță de câte ori vrea la apărătorii care îl reprezintă în condițiile în care a părăsit țara, aceasta neimplicând, însă obligația organelor judiciare de a dispune de tot atâtea ori citarea sa în țările în care inculpatul s-ar afla).

Împotriva Deciziei penale nr. 983/A din data de 30 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021, a formulat apel condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 16 noiembrie 2021.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2021, apărătorul ales al apelantului condamnatul A. a solicitat să se ia act de manifestarea de voință a apelantului condamnat A., în sensul retragerii apelului formulat împotriva Deciziei penale nr. 983/A din 30 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Examinând cauza, raportat la declarația de retragere a căii de atac formulată de apelantul condamnat A., Înalta Curte constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.

În speță, cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2021, apelantul condamnat A., prin apărător ales, a solicitat să se ia act de retragerea apelului.

Înalta Curte, văzând, pe de o parte, cererea de retragere a apelului formulată de apelantul condamnat A., aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât partea care a exercitat o cale de atac poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 983/A din 30 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligată apelantul-condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul -condamnat, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea apelului declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 983/A din 30 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă apelantul-condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul -condamnat, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 decembrie 2021.

GGC - ED