ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1956/2019

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 26 iulie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2017, precizată la data de 18 septembrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării suferite înainte de anul 1989, precum și al măsurilor administrative abuzive de persecuție politică la care a fost supus, măsuri ce au constat în privare de libertate, agresare fizică și psihică, urmărire și interogare permanentă de către organele de securitate, fabricare de dosare penale motivate de faptul că a făcut propagandă împotriva regimului comunist și desfacere a contractului de muncă, cu consecințe asupra stării sale de sănătate, onoarei și reputației, precum și a vieții private. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă: Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Sentința nr. 553 din data de 15 martie 2018, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, față de existența autorității de lucru judecat.

Hotărârea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie: Prin Decizia civilă nr. 1014/A din data de 15 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a confirmat sentința tribunalului prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamantul A..

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 2 aprilie 2019 și a fost repartizată aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 2. Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că părțile nu au deschisă calea de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 1014A din data de 15 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017. Completul de filtru nr. 2, prin Rezoluția din data de 6 mai 2019, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților pentru ca acestea să depună puncte de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 13 mai 2019, iar acestea nu au formulat puncte de vedere. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului: Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele: În speță, prin demersul judiciar inițiat, recurentul-reclamant A. a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cererii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, solicitând să se constate caracterul politic al condamnării suferite înainte de anul 1989 și al măsurilor administrative abuzive de persecuție politică la care a fost supus. O astfel de cerere, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, este imprescriptibilă și scutită de taxă de timbru, iar competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Potrivit alin. (6) al aceluiași articol (introdus prin dispozițiile art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor), aplicabil în speță în raport de data învestirii tribunalului (26 iulie 2017), "Hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competența curții de apel." Totodată, art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară". Astfel, hotărârea pronunțată în primă instanță în pricinile circumscrise materiei guvernate de dispozițiile Legii nr. 221/2009 este supusă numai căii de atac a apelului. Art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aplicabile în speță, raportat la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Prin urmare, din coroborarea prevederilor legale anterior enunțate, rezultă că hotărârea pronunțată în cauză de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, este susceptibilă de a fi atacată numai cu apel, iar Decizia civilă nr. 1014A din data de 15 octombrie 2018, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost soluționat apelul, este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului. Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora să se realizeze în condițiile legii. Față de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A.