Decizia nr. 2133/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 265 a Curții de Apel București

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței, în temeiul art. 539 și următoarele C. proc. pen., să dispună repararea pagubei pe care a suferit-o ca urmare a privării sale nelegale de libertate de la data de 10 noiembrie 2016 până la data de 28 decembrie 2016 și să oblige pârâtul la plata către reclamant a sumei de 260.000 euro sau echivalentul în RON la data plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin privarea sa nelegală de libertate.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă: Prin Sentința civilă nr. 505 din data de 15 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată.

Hotărârea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie: Prin Decizia civilă nr. 265A din data de 28 februarie 2019, pronunțată în dosarul cu același număr, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 505 din data de 15 martie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A schimbat sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte cererea și a obligat pe pârât, către reclamant, la plata sumei de 8.000 euro, în echivalent RON la data plății, la cursul BNR, reprezentând daune morale.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamantul A., cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 aprilie 2019 și a fost repartizată aleatoriu spre soluționare Completului de filtru nr. 2. Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind pronunțată de curtea de apel într-o cauză având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Completul de filtru nr. 2, prin rezoluția din data de 1 octombrie 2019, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților pentru formularea punctelor de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 14 octombrie 2019, iar acestea nu au formulat puncte de vedere. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului: Analizând recursurile în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele: În speță, prin demersul judiciar inițiat, recurentul-reclamant A. a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri având ca obiect "reparare prejudiciu cauzat prin erori judiciare", întemeiate pe dispozițiile art. 539 și următoarele C. proc. pen. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, iar, potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege". Prin urmare, având în vedere cele anterior reținute, Decizia nr. 265A din data de 28 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este o hotărâre definitivă care nu este supusă recursului, chiar dacă în dispozitivul acesteia s-a menționat inexact că este pronunțată cu drept de recurs. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora să se realizeze în condițiile legii. Față de cele anterior constatate și de dispozițiile legale evocate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.