ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 566/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31.08.2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 902/14.07.2016, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, sub aspectul laturii civile, solicitând în principal admiterea cererii de revizuire și, pe cale de consecință, rejudecarea cauzei în sensul schimbării în tot sau în parte a deciziei penale, iar în temeiul art. 22 noul C. proc. pen.. să se ia act de renunțarea ADS (Agenția Domeniilor Statului) la constituirea de parte civilă și imposibilitatea revenirii ulterioare asupra acestei opțiuni. În subsidiar a cerut: să fie respinsă cererea de despăgubiri a ADS, ca neîntemeiata și nedovedită pentru neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul și legătura de cauzalitate; cu privire la persoanele fizice, să se respingă solicitarea acestora de plată a despăgubirilor dacă nu s-au constituit părți civile până la citirea actului de sesizare, dar și pentru neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. În măsura în care se va aprecia că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, a solicitat soluționarea laturii civile prin reparația în natură constând în desființarea titlurilor, în caz contrar fiind nevoit să achite de trei ori o valoare supraestimată a unor terenuri agricole pe care nu și le-a însușit.

În motivare, a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii, deoarece se solicită revizuirea unei decizii penale pe latură civilă pronunțate în apel, care evocă fondul cauzei, pe motiv că instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute.

În doctrină și în jurisprudență se arată că hotărârea de apel întrunește condiția de a evoca fondul, indiferent dacă apelul a fost admis sau respins dat fiind caracterul devolutiv al apelului, cu excepția cazului în care apelul a fost respins ca tardiv, inadmisibil sau din alt motiv care a împiedicat cercetarea pe fond.

În cazul de față, prin Decizia penală nr. 902/14.07.2016, Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2008 s-a pronunțat astfel cum rezultă din considerentele acesteia și a ignorat cu desăvârșire dispozițiile art. 404 noul C. proc. pen.., care prevăd că dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă și soluția dată de instanță cu privire la soluționarea acțiunii civile, în sensul admiterii totale sau parțiale a acțiunilor civile.

Din lecturarea celor 4 paragrafe în care instanța a făcut vorbire despre soluția pe latură civilă, se înțelege faptul că apelul formulat de revizuentul apelant A. pe latură civilă nu a fost respins ca tardiv, inadmisibil sau din alt motiv care să fi împiedicat cercetarea pe fond, prin urmare, decizia a cărei revizuire se cere evocă fondul, și, ca atare, condiția cerută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. este îndeplinită.

În fapt, în Dosarul nr. x/2008, în care s-a pronunțat Decizia penală nr. 902/14.07.2016, cu privire la latura civilă, s-a solicitat respingerea acelor acțiuni civile a părților care nu s-au constituit părți civile conform dispozițiilor legale, însă prin hotărârea atacată, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui lucru cerut.

Așadar, instanța de control din apel nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, deși era obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății sau s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, deoarece ADS nu a cerut contravaloarea terenului.

În esență, pe latură civilă, în faza apelului, revizuentul A. a cerut, pe de o parte, admiterea apelului pe latură civilă și, pe cale de consecință, respingerea acțiunilor civile ale ADS și ale persoanelor fizice și, de asemenea, respingerea ca inadmisibile a acțiunilor civile ale acelor părți care nu s-au constituit părți civile, iar, pe de altă parte, în ipoteza în care instanța ar considera că fapta este infracțiune și sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, să dispună soluționarea laturii civile prin reparația în natură, respectiv prin desființarea titlurilor de proprietate.

În cele 57 de pagini din motivarea instanței de apel nu se regăsește nici măcar o singură frază în care să se arate soluția cu privire la cererea privitoare la respingerea acțiunilor civile ale acelor părți persoane fizice care nu s-au constituit părți civile.

În ceea ce privește ADS, au fost invocate prin motivele de apel mai multe neregularități referitoare la momentul până la care se putea constitui parte civilă și, deși s-a solicitat respingerea cererii de constituire ca parte civilă a ADS ca tardiv formulată, instanța de apel nu s-a pronunțat.

Situația este similară și în ceea ce le privește pe cele 50 de persoane fizice cu privire la care nu a fost respectat momentul până la care se puteau constitui părți civile.

În drept revizuirea s-a fundamentat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2868 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, revizuirea și a reținut în motivare următoarele argumente:

Față de prevederile art. 24 "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia" și art. 27 "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul" din Noul C. proc. civ., litigiul de față este guvernat de prevederile C. proc. civ. de la 1865, având în vedere faptul că trimiterea în judecată a revizuentului A. s-a realizat prin rechizitoriul nr. x/2007 din 03.06.2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București - Biroul Teritorial Slobozia, acțiunea civilă fiind alăturată acțiunii penale în cadrul acestui proces penal anterior datei de 15.02.2013.

Ca atare, deși în speță s-a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din Noul C. proc. civ., care vizează ipoteza în care printr-o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, instanța a avut în vedere motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, al cărui conținut este identic cu cel din noua reglementare. De altfel, acest aspect a fost pus în dezbaterea părților la termenul de judecată din 08.11.2019.

Prin Decizia penală nr. 902/14.07.2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2008, a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, din perspectiva soluției pronunțate cu privire la latura civilă, s-a dispus, printre altele, admiterea apelului declarat de revizuent împotriva Sentinței penale nr. 3745/18.12.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești, care a fost desființată în parte, însă numai în ceea ce privește latura penală.

Instanța de revizuire a constatat că, în apelul său împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, distinct de nemulțumirile formulate în ceea ce privește modul de soluționare a laturii penale a cauzei, revizuentul a criticat sentința judecătoriei și în ceea ce privește soluția adoptată pe latura civilă a pricinii, solicitând readministrarea tuturor probelor, audierea părților civile, a martorilor, efectuarea expertizelor, susținând că nu toate părțile civile au calitate procesuală, nu toate părțile civile au formulat în termen constituiri de părți civile, o parte din adevărații proprietari nu au fost audiați în calitate de părți civile și nici în calitate de martori, părțile civile nu au formulat obiecțiuni la punerea în posesie în sensul că au semnat fișele de punere în posesie în fața autorităților locale și nu au refuzat amplasamentul, Administrația Domeniilor Statului nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal așa cum rezultă din încheierea de ședință din 18.01.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Cu privire la nemulțumirile revizuentului, dar și ale părților civile și ale parchetului, instanța de control judiciar a arătat prin decizia a cărei revizuire se solicită că nu pot fi primite și a reținut în totalitate motivarea instanței de fond, pe latură civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea are ca obiect hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Deși cerința de a fi vorba despre o hotărâre de fond este prevăzută în mod expres doar pentru hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, în practica judiciară și în jurisprudență s-a decis în mod constant că revizuirea privește toate hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății, deoarece motivele de revizuire prevăzute de art. 322 din C. proc. civ. de la 1865 vizează, ca regulă, situația de fapt.

În căile de atac, a evoca fondul presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor, astfel că hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.

Contrar susținerilor revizuentului, prin Decizia penală nr. 902/14.07.2016, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2008, a admis apelul revizuentului formulat împotriva Sentinței penale nr. 3745/18.12.2014 a Judecătoriei Ploiești numai în ceea ce privește latura penală a cauzei, iar cu referire la motivele de apel formulate de revizuent în ceea ce privește latura civilă a cauzei a arătat că nu pot fi primite.

Cum prin Decizia penală nr. 902/14.07.2016 a fost menținută soluția adoptată de judecătorie privitor la latura civilă a cauzei, s-a reținut că aceasta nu poate face obiect al revizuirii în prezenta cauză, nefiind îndeplinită condiția evocării fondului.

Distinct de acest motiv de inadmisibilitate, instanța a considerat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât susținerile revizuentului nu se circumscriu motivului de revizuire invocat.

Ipoteza conturată constituie o aplicare a principiului disponibilității prevăzut de art. 129 C. proc. civ., precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății. Așadar, instanța este obligată să respecte cadrul procesual fixat de părți, dar în limitele acestui cadru, trebuie să soluționeze pricina în întregul ei.

În ceea ce privește cazul de extra petita - instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, în condițiile în care ADS nu a cerut contravaloarea terenului, s-a reținut că acest motiv de revizuire are în vedere pretențiile formulate în condiții procedurale prin cereri scrise sau verbale, care au natura unor cereri principale, accesorii sau incidentale, nicidecum omisiunea unei instanței de control judiciar de a analiza criticile formulate în calea de atac. Totodată, pe calea acestui motiv de revizuire nu se pot exprima nemulțumiri față de modul în care instanța de apel a răspuns criticilor formulate.

Or, în cauză, nemulțumirea revizuentului constând în faptul că Administrația Domeniilor Statului nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 18.01.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a fost invocată prin motivele de apel, instanța de control judiciar arătând că susținerile formulate pe latură civilă de revizuent, parchet și părțile civile, nu pot fi primite.

Așadar, criticile revizuentului față de soluția adoptată de instanța de apel pe latură civilă nu pot fi reiterate în prezenta cale extraordinară de atac sub pretextul că ar fi vorba despre un caz de extra petita.

Referitor la cazul de minus petita - instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv cu privire la respingerea acțiunilor civile ale părților care nu s-au constituit părți civile conform dispozițiilor legale, curtea de apel a reținut că acesta se referă, de asemenea, la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța, deci la pretențiile concrete formulate de părți prin cereri având natura juridică a cererii de chemare în judecată.

Or, după cum s-a arătat anterior, prin Decizia penală nr. 902/14.07.2016, Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat asupra apelului declarat de revizuent, considerând întemeiate doar criticile formulate pe latura penală a cauzei, astfel că nu se poate susține că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra unui lucru cerut.

Concluzionând, instanța de revizuire a constatat că nemulțumirile revizuentului vizează, în realitate, soluția adoptată de instanța de control judiciar în calea de atac a apelului, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, soluție care nu mai poate fi repusă în discuție și reanalizată în prezenta revizuire.

Împotriva Deciziei nr. 2868 din 18 noiembrie 2019 și a încheierii de ședință din 8 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a promovat recurs revizuentul A..

Recurentul și-a întemeiat calea de atac atât pe prevederile Codului de procedură de la 1865, cât și pe cele ale Noului C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Sub aspectul legii care guvernează litigiul, a motivat că revizuirea este supusă dispozițiilor din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prin prisma obiectului dosarului - revizuire asupra laturii civile în procesul penal, ce a fost judecat potrivit dispozițiilor din Noul C. proc. pen.. De asemenea, cererea de revizuire a fost fundamentată pe prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 255/2013, ce stipulează: "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora prevăzute de legea nouă."

Prezentul litigiu este și de natură penală, sens în care sunt aplicabile prevederile art. 3 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare, "Legea nouă se aplică de la data intrării în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare". Întrucât dosarul penal a fost soluționat în temeiul prevederilor legii procesuale noi, cererea de revizuire care a derivat din acesta se va judeca potrivit prevederilor legii procesuale civile noi, fiind un non sens a soluționa parte dintr-un dosar pe legea nouă, iar parte pe legea veche și ar conduce la lipsirea de efecte a normelor din legea de punere în aplicare.

În speță sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii de revizuire chiar dacă s-ar considera că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865: hotărâre definitivă din apel, iar motivul de revizuire este identic.

Revizuentul a prezentat o serie de critici la adresa deciziei pronunțate de instanța de revizuire.

Prima critică este subsumată dispozițiilor art. 488 pct. 5 din Legea nr. 134/2010, care își găsesc corespondent în art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 și are în vedere lipsa rolului activ al instanței, precum și încălcarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare al părților. Se reproșează instanței că, la termenul de judecată din 08.11.2019, când a dat cuvântul pe admisibilitatea cererii de revizuire, nu a pus în discuția părților legea aplicabilă soluționării litigiului, statuând cu privire la incidența dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865. Procedând de o asemenea manieră, instanța a dat dovadă de lipsă de rol activ și a nesocotit principiul contradictorialității, precum și al dreptului la apărare și la un proces echitabil al părților.

Dacă instanța nu era lămurită, putea să pună în discuția părților pentru clarificarea obiectului cererii, orice aspecte în vederea unei juste soluționări a cauzei. Or, aceasta a respins, ca inadmisibilă revizuirea, cu o motivare contradictorie și fără a avea în vedere natura și efectele hotărârii din apel, pronunțată într-un dosar penal. În aceste condiții i s-a răpit revizuentului posibilitatea de a se apăra pe aspectul legii aplicabile și, pe cale de consecință, hotărârea dată în revizuire a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., care obligă judecătorul să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, stabilirea situației de fapt și pronunțarea unei hotărâri legale.

Recurentul solicită instanței de control judiciar să stabilească în ce măsură au fost încălcate drepturile procesuale ale părților în cauză, dacă au fost respectate anumite principii de drept aplicabile cu caracter general, în ce măsură toate părțile și-au exercitat dreptul la apărare, dacă instanța a respectat sau nu normele procedurale care reglementează modalitatea de soluționare a cererilor.

A doua critică privește nemotivarea totală a hotărârii, sancționată cu nulitatea hotărârii atacate. Se invocă lipsa totală a deliberării, a mențiunilor privind analiza susținerilor părților, lipsa motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Pe de o parte, curtea de apel în încheierea recurată nu a motivat de ce sunt incidente prevederile din C. proc. civ. de la 1865, iar, pe de altă parte, nu a analizat susținerile revizuentului exprimate prin cererea de revizuire și prin concluziile scrise, depuse cu ocazia amânării pronunțării soluției. Astfel, în analiza admisibilității cererii de revizuire, instanța nu s-a pronunțat asupra condițiilor impuse de legiuitor, întrucât nu a menționat în cuprinsul deciziei faptul că hotărârea a cărei revizuire se solicită este o hotărâre rămasă definitivă la instanța de apel și că a fost pronunțată într-un dosar penal, efectele produse de aceasta fiind diferite de cele ale unei hotărâri civile din apel.

Nu a fost analizat caracterul hotărârii a cărei revizuire s-a cerut prin prisma naturii penale a cauzei. În cererea de revizuire s-a argumentat că, în procesul penal, în apel se evocă fondul, or instanța nu a explicat de ce a înlăturat susținerile revizuentului. Motivarea hotărârii nu face referire la aspectele expuse de revizuent, ceea ce echivalează cu neanalizarea speței.

Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde, între altele, și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt într-adevăr ascultate, adică examinate de instanța sesizată. Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește în special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv argumentele și mijloacele de probă ale părților, iar instanțele trebuie să indice cu suficientă claritate temeiurile pe care și-au fundamentat hotărârea în scopul de a face posibil ca acuzatul să își exercite în mod efectiv dreptul la o cale de atac.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că art. 6 parag. 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea obligației putând varia de la caz la caz. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că una din funcțiile obligației instanței de a motiva hotărârea pronunțată este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate.

Or, în speță, instanța nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat susținerile revizuentului. Nemotivarea sau motivarea în termeni generali, fără referire la particularitățile cauzei pune părțile în imposibilitate de a critica hotărârea în fața instanțelor de control judiciar.

Recurentul arată că decizia atacată este lovită de nulitate relativă și că i-a produs o vătămare ce nu poate fi îndreptată decât prin anularea actului.

Curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 5 C. proc. civ. și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, prin soluția dispusă a fost nesocotit principiul legalității procesului civil și accesul liber la justiție, întrucât revizuentul a fost lipsit în mod nelegal de soluționarea pe fond a cererii de revizuire.

Motivul de recurs în cauză este circumscris prevederilor art. 488 pct. 6 din Legea nr. 134/2010, identic cu cel din art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

A treia critică pune în discuție pronunțarea hotărârii de către instanța de revizuire cu aplicarea greșită a legii, ipoteza încadrându-se în motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din Legea nr. 134/2010, preluat din art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Distinct de acest motiv de recurs, recurentul mai susține și interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății care a avut ca finalitate pronunțarea unei hotărâri contradictorii și lipsită de temei legal (art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865).

În mod greșit s-a apreciat că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, condiție care este impusă sub imperiul C. proc. civ. de la 1865 numai deciziilor pronunțate în recurs și nu celor din apel, cum este cazul în speța de față. Motivarea instanței este una contradictorie prin aceea că au fost reținute dispoziții din cele două coduri de procedură civilă.

Considerând că decizia din apel nu îndeplinește condiția evocării fondului, curtea de apel a încălcat atât dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cât și pe cele ale art. 509 alin. (1) din Legea nr. 134/2010. În penal, hotărârea din apel evocă fondul cauzei, indiferent dacă apelul a fost admis sau respins dat fiind caracterul său devolutiv, cu excepția cazului când apelul a fost respins ca tardiv, inadmisibil sau din alt motiv care a împiedicat cercetarea pe fond. De altfel, evocarea fondului în apel de către instanța penală rezultă implicit din dispozițiile art. 417 C. proc. pen., aplicabile în cauză, care stipulează: "(1) Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport de calitatea pe care apelantul o are în proces. (2) În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept". Limitarea se referă doar la persoana care a declarat apelul și la persoana la care se referă declarația de apel și nu vizează anumite motive de apel, cum este în civil, deoarece în penal motivarea apelului nu este obligatorie, fiind suficientă numai declarația de apel în vederea învestirii instanței de apel cu rejudecarea cauzei.

Inclusiv doctrina și practica de specialitate au subliniat că este posibilă devoluțiunea integrală a cauzei în apelul procurorului și al inculpatului, simpla declarație de apel a acestor subiecți procesuali obligând instanța de apel să ia în considerare orice încălcare a legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate și să pronunțe o altă soluție corespunzătoare legii și adevărului.

Prin efectul devolutiv al cererii de apel, instanța de apel capătă împuternicirea de a înfăptui o nouă judecată și verifică cu această ocazie temeinicia și legalitatea hotărârii atacate.

În raport de argumentele prezentate, decizia curții de apel este o hotărâre care evocă fondul. În plus, din lecturarea celor patru paragrafe în care s-a făcut vorbire despre soluția pe latură civilă, se înțelege că apelul formulat de A. nu a fost respins ca tardiv, inadmisibil sau din alt motiv care să fi împiedicat cercetarea pe fond, prin urmare, condiția evocării fondului este îndeplinită și din acest punct de vedere.

În continuarea expunerii motivelor de recurs, recurentul a susținut îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire din perspectiva temeiului juridic invocat - art. 509 alin. (1) pct. 1/322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute.

Hotărârea instanței penale este definitivă în raport de prevederile art. 552 C. proc. pen. "Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel."

Recurentul își exprimă dezacordul față de motivarea instanței de revizuire, care a reținut că pe calea revizuirii nu se pot exprima nemulțumiri față de modul în care instanța de apel, prin decizia penală, a răspuns criticilor formulate. Prin cererea de revizuire s-a solicitat analizarea aspectelor asupra cărora niciuna din celelalte instanțe nu s-a pronunțat. În plus, instanța a pornit de la premisa greșită că prin invocarea unor aspecte de ordin procedural ale pretențiilor pretinselor părți civile, se tinde la analizarea obiectului cererilor cu care a fost sesizată instanța și asupra cărora s-a pronunțat implicit. Or, acest lucru este total greșit, întrucât chestiunile puse în discuție vizează condițiile de legalitate a acestor solicitări asupra cărora instanța penală nu s-a pronunțat.

Recurentul prezintă detaliat motivele care au stat la baza formulării cererii de revizuire a deciziei penale sub aspectul laturii civile, arătând dintr-o perspectivă că instanța nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, deși are obligația să soluționeze toate cererile deduse judecății, iar, dintr-o altă perspectivă, că s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut. În faza apelului, pe latură civilă, a solicitat pe de o parte admiterea apelului și respingerea acțiunilor civile ale ADS și persoanelor fizice, precum și a acelor părți care nu s-au constituit părți civile, iar pe de altă parte, în ipoteza în care s-ar considera că fapta este infracțiune și sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, să se dispună soluționarea laturii civile prin reparația în natură prin desființarea titlurilor de proprietate.

Motivarea instanței de apel nu cuprinde soluția cu referire la respingerea acțiunilor civile pentru acele părți care nu s-au constituit părți civile persoane fizice, astfel că a fost încălcat principiul rolului activ care presupune examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept și pronunțarea unei soluții corespunzătoare legii și adevărului.

În ceea ce privește respingerea acțiunii civile a persoanei juridice - ADS vizavi de dispozițiile legale în materia constituirii ca parte civilă în procesul penal conform legilor în vigoare, recurentul arată că a invocat mai multe aspecte: determinarea legii procesuale aplicabile litigiului - Noul C. proc. pen. valabilitatea actelor procedurale și procesuale; constituirea de parte civilă. ADS nu s-a constituit parte în procesul penal pentru contravaloarea terenului, or prin hotărârea apelată a fost admisă acțiunea civilă pentru contravaloarea terenului.

Recurentul consideră aplicabile prevederile art. 15 C. proc. pen. care determină momentul până la care se poate face constituirea de parte civilă "în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare." De vreme ce ADS nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal nici în faza de urmărire penală, nici în faza de judecată, cu contravaloarea terenului, ci numai cu lipsa de folosință, nu mai putea emite ulterior pretenții cu acest obiect.

Referitor la renunțarea la calitatea de parte civilă, arată că din încheierea de ședință din 18.01.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești și din adresa nr. x/2011, emisă de ADS, a rezultat că terenurile sunt în domeniul privat al statului, sunt retrocedabile și că ADS înțelege să nu se constituie parte civilă în procesul penal. Or, partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nici nu poate introduce acțiune la instanța civilă pentru aceleași pretenții, astfel că este decăzută din dreptul de a se mai constitui parte civilă potrivit art. 20 alin. (1) C. proc. pen.

Instanța penală nu s-a pronunțat nici cu privire la pretinsa însușire de către revizuent a respectivelor suprafețe de teren care nu se regăsesc în patrimoniul acestuia pentru a putea fi obligat la plata unei despăgubiri. De asemenea, nu a avut în vedere nici consimțământul persoanelor civile la atribuirea terenurilor respective, manifestat în scris prin semnarea fișelor de punere în posesie și a acordat despăgubiri pentru 53 de părți civile persoane fizice în condițiile în care acestea nu s-au constituit părți civile (au arătat expres că nu doresc despăgubiri, altele vânduseră terenul). Constituirea de parte civilă a acestora este abuzivă, întrucât are loc o dublă reparație.

Instanța de apel a omis să se pronunțe și asupra cererii prin care s-a solicitat respingerea cererii de constituire de parte civilă a ADS, ca tardiv formulată.

Recurentul aduce critici și valorii despăgubirilor acordate prin Sentința nr. 3745/18.02.2014 de către Judecătoria Ploiești, în favoarea ADS, susținând că sunt nepotrivit de mari. În virtutea caracterului devolutiv al apelului instanța era îndrituită să verifice dacă a fost respectată legea în ceea ce privește acordarea despăgubirilor.

Instanța penală nu s-a pronunțat pe aspectele privitoare la modul de constituire a persoanelor fizice în calitate de părți civile precum și pe termenul limită de formulare a cererilor.

În considerarea motivelor prezentate, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința constatării admisibilității cererii de revizuire.

Structurând criticile evocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Înainte de a intra în analiza criticilor evocate prin memoriul de recurs, se impun a fi făcute precizări sub aspectul legii aplicabile în soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A.. Așa cum a arătat și curtea de apel, dosarul de față trebuie judecat sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, întrucât procesul penal a început în anul 2008, când a fost trimis în judecată inculpatul A. prin Rechizitoriul nr. x/2007 din 03.06.2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Biroul Teritorial Slobozia, iar acțiunea civilă în acest dosar a fost promovată anterior datei de 15.02.2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. Relevante în acest sens sunt și prevederile art. 24 și 27 din această lege, care stabilesc "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute sub legea care a început procesul."

Nu pot fi validate susținerile revizuentului în sensul că dacă procesul penal s-a judecat sub imperiul dispozițiilor Noului C. proc. pen., pe cale de consecință, și cererea de revizuire a laturii civile din procesul penal va fi examinată potrivit Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. Determinarea legii în ceea ce privește soluționarea acțiunii civile alăturată acțiunii penale în procesul penal nu se realizează în funcție de legea aplicabilă procesului penal, ci se raportează la momentul formulării pretențiilor civile, care în cauză s-a făcut anterior datei de 15.02.2013.

Chiar dacă s-a solicitat revizuirea unei hotărâri penale exclusiv pe latură civilă în temeiul prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. pen., aceasta nu este de natură să atragă calificarea litigiului ca fiind de natură penală, cum afirmă revizuentul. Tocmai dispozițiile art. 453 alin. (2) conduc la concluzia că revizuirea laturii civile conturează un proces civil, care se judecă potrivit dispozițiilor din C. proc. civ. "Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit C. proc. civ.."

Art. 3 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi" vizează incidența legii procesuale penale unei cauze penale și nu se referă la aplicarea legii procesual civile unei acțiuni civile inițiată într-un dosar penal (alăturată acțiunii penale), recurentul fiind într-o mare confuzie în legătură cu determinarea regimului juridic aplicabil cererii de revizuire de față.

Înalta Curte reține că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, cu respectarea principiului legalității, independent de normele juridice invocate de părți. Dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că judecătorul are dreptul, în ipoteza în care nu este lămurit de circumstanțele faptice ale cazului dedus judecății sau în privința motivării în drept invocate în susținerea pretențiilor ori a apărărilor părților, de a le cere explicații în scris sau oral, precum și să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.

Dincolo de aceste considerații teoretice, verificând consemnările din încheierea de ședință de la termenul de judecată din 8 noiembrie 2019, în care părțile au pus concluzii pe cererea de revizuire, Înalta Curte constată că s-a pus în discuție aplicarea legii noi procesuale civile atunci când s-a dat cuvântul pe admisibilitatea cererii de revizuire "Curtea, în legătură cu cererea de probatorii, arată că se va pronunța doar în eventualitatea în care se va constata admisibilitatea prezentei cereri de revizuire și acordă cuvântul, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 326 din vechiul C. proc. civ., cu privire la admisibilitatea revizuirii în două sensuri, adică dacă hotărârea a cărei revizuire se solicită face parte din categoria hotărârilor prevăzute de art. 322 alin. (1) vechiul C. proc. civ. și dintr-un alt punct de vedere, și anume dacă faptele pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) din Noul C. proc. civ.." Revizuentul, reprezentat de apărător ales, nu a explicat de ce s-ar aplica legea nouă, ci doar a susținut invocarea prevederilor din cele două coduri în fundamentarea motivului de revizuire potrivit căruia "instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Drept urmare, nu pot fi confirmate susținerile recurentului privind lipsa de rol activ și nesocotirea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare al părților, critica pe acest aspect fiind găsită ca neîntemeiată. Chiar în ipoteza descrisă de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., când judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale", Înalta Curte reține că rolul activ nu se poate impune pe fondul unei atitudini generale pasive a părții, nu poate înlocui implicarea acesteia în exercitarea propriilor obligații procesuale, cum s-a întâmplat în cazul de față, când apărătorul revizuentului nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la legea aplicabilă litigiului.

Un alt aspect invocat este neanalizarea susținerilor revizuentului din cererea de revizuire în ceea ce privește condițiile impuse de legiuitor pentru admisibilitatea revizuirii, respectiv dacă hotărârea atacată evocă sau nu fondul cauzei. Întrucât această chestiune atinge și problema aplicării corecte a legii în ceea ce privește constatarea inadmisibilității cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea acestora împreună, însă tot în cadrul acestui punct.

Curtea de apel a oferit o motivare cuprinzătoare în ceea ce privește incidența în speță a dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865, pornind de la legea aplicabilă acțiunii civile care a fost alăturată acțiunii penale în procesul penal anterior datei de 15.02.2013, ținând seama că trimiterea în judecată a inculpatului revizuent s-a făcut la 03.06.2008. Date fiind aceste elemente, precum și dispozițiile art. 24 și 27 din Legea nr. 134/2010, citate anterior, instanța de revizuire a reținut că litigiul se află sub imperiul C. proc. civ. de la 1865. Nu vedem care este vătămarea procesuală a revizuentului în condițiile în care textul ce configurează temeiul juridic al cererii de revizuire invocat - art. 509 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 134/2010, are același conținut cu cel din art. 322 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, respectiv ipoteza în care printr-o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

În considerarea celor expuse, instanța supremă constată că nu subzistă viciul motivării sub aspectul legii aplicabile în soluționarea cererii de revizuire, astfel că va respinge critica în discuție.

Susținerile ce conturează greșita aplicare a dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. vor fi cercetate din perspectiva cazului de nelegalitate înscris în art. 304 pct. 9 din același cod și prezintă un caracter nefondat, pentru următoarele argumente:

Curtea de apel a analizat amplu caracterul hotărârii ce a făcut obiectul revizuirii prin prisma dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și a ajuns la concluzia corectă că aceasta nu îndeplinește condiția evocării fondului.

Prin Decizia penală nr. 902 din 14 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței dată de judecătorie, care a fost desființată în parte pe latură penală, iar în ceea ce privește soluționarea laturii civile, s-a reținut că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică sub aspectul criticilor formulate.

Dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că obiectul revizuirii îl reprezintă o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și o hotărâre dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Deși textul prevede expres că această ultimă cerință se aplică doar hotărârilor pronunțate de instanța de recurs, literatura de specialitate a statuat că sunt supuse revizuirii toate hotărârile prin care s-a antamat fondul pretenției deduse judecății.

Înalta Curte reține că evocarea fondului în calea de atac semnifică reținerea unei alte situații de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios, astfel încât hotărârile prin care se resping căile de atac păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire. Numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanța a schimbat situația de fapt, păstrând totuși soluția atacată, revizuirea este admisibilă. În egală măsură, soluția de admitere a căii de atac nu este de natură numai prin aceasta să conducă la concluzia reanalizării situației de fapt și, deci, a evocării fondului.

Or, prin decizia penală ce a format obiectul revizuirii, sub aspectul laturii civile care interesează în speță, instanța nu a schimbat situația de fapt, ci a constatat doar că nu pot fi primite motivele de apel formulate de inculpatul A.. Sentința penală nr. 3745 din 18 decembrie 2014 a Judecătoriei Ploiești a fost reformată numai pe latură penală, astfel că nu se poate considera, cum corect a constatat și instanța de revizuire, că Decizia nr. 902/14.07.2016 ar evoca fondul, revizuirea îndreptată împotriva ei având un caracter inadmisibil. Pentru o mai bună clarificare asupra acestei chestiuni, se reține că hotărârea de apel ar fi evocat fondul cauzei numai când, prin analiza tuturor criticilor de apel, instanța s-ar fi pronunțat ea însăși asupra fondului cauzei în latură civilă și nu ar fi respins ca neîntemeiate criticile însușindu-și în totalitate motivarea instanței de fond.

La aceeași concluzie a ajuns și instanța de revizuire, care a făcut distincție între latura penală și latura civilă a procesului în ce privește antamarea fondului, și a expus pe larg raționamentul pentru care decizia penală nu evocă fondul pe latură civilă. Contrar susținerilor revizuentului, în soluționarea prezentei cereri de revizuire, caracterul hotărârii obiect al revizuirii nu poate fi analizat prin raportare la latura penală a procesului, care, într-adevăr, a evocat fondul cauzei desființând parțial sentința judecătoriei, întrucât motivele de revizuire nu au vizat soluția pronunțată în legătură cu acțiunea penală, revizuentul fiind nemulțumit de modul în care s-a rezolvat latura civilă a dosarului penal. Înalta Curte reține că nu sunt aplicabile nici prevederile amintite de recurent din C. proc. pen., art. 417 care reglementează devoluțiunea integrală a cauzei prin prisma apelurilor exercitate de părți, caracterul devolutiv al cauzei trebuind a fi privit exclusiv prin prisma laturii civile.

Astfel, în aprecierea condițiilor reglementate de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii de revizuire de față, nu prezintă relevanță împrejurarea că hotărârea penală evocă fondul, câtă vreme obiectul cererii de revizuire se rezumă la soluționarea laturii civile în procesul penal, sub acest aspect instanța penală nereținând o altă situație de fapt de natură a tranșa fondul litigiului pentru a putea fi vorba de o hotărâre care evocă fondul în latură civilă.

În consecință, curtea de apel a cuprins în motivare argumentele pentru care hotărârea penală nr. 902/14.07.2016 nu a dezlegat fondul cauzei pe latură civilă, iar criticile invocate în legătură cu nemotivarea hotărârii și aplicarea greșită a legii în aprecierea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a revizuirii nu sunt întemeiate.

Nu se poate vorbi nici de o încălcare a dreptului la un proces echitabil al revizuentului, întrucât instanța a analizat problema de drept ivită cu ocazia soluționării cererii de revizuire, anume dacă hotărârea penală evocă sau nu fondul raporturilor juridice civile pentru a putea fi îndeplinite condițiile de admisibilitate - art. 322 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu se poate reține o motivare sumară și fără referire la particularitățile cauzei.

De asemenea, prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, nu s-a nesocotit principiul liberului acces la justiție, justificat prin împiedicarea soluționării pe fond a acesteia, câtă vreme s-a constatat în mod întemeiat că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate impusă de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., aceea ca hotărârea să evoce fondul pricinii.

Pe acest aspect s-a arătat, în recurs, că împrejurările avute în vedere prin cererea de revizuire, asupra cărora instanța penală nu s-a pronunțat, determină incidența cazului de revizuire evocat, întrucât au fost admise cererile de constituire de parte civilă în condiții de nelegalitate.

Înalta Curte reține că prin formularea art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se face referire la aplicarea principiului disponibilității, care nu îngăduie instanței să depășească obiectul acțiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită a se pronunța asupra unui capăt de acțiune. Ca urmare, acest caz de revizuire privește obiectul acțiunii și nu cauza ei.

Ipoteza extra petita are în vedere situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, în speță revizuentul invocând că instanța penală s-a pronunțat asupra cererii formulate de ADS în condițiile în care aceasta nu a cerut contravaloarea terenului.

Minus petita vizează împrejurarea în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, mai exact cu privire la respingerea acțiunilor civile ale acelor părți care nu s-au constituit părți civile persoane fizice.

Instanța supremă constată, astfel cum judicios a reținut și curtea de apel, că aspectele invocate de revizuent în legătură cu modul de soluționare a cererilor de constituire de parte civilă, reiterate și în prezenta cale de atac la paginile 9-13, îmbracă, în realitate, forma unor critici pe fond la adresa hotărârii penale, fiind inadmisibilă formularea lor pe calea acestui motiv de revizuire.

Este evident că prin expunerea de motive a cererii de revizuire nu s-a avut în vedere obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța penală pe latură civilă, ci lipsa unui răspuns la criticile formulate în calea de atac a apelului. Or, soluția pronunțată în litigiul penal referitor la modalitatea de soluționare a laturii civile din punct de vedere al părților care nu s-au constituit părți civile în cauză persoane fizice, referitor la constituirea de parte civilă a ADS și condițiile în care putea fi făcută cererea respectivă, precum și cu privire la stabilirea prejudiciului, nu mai poate fi antamată în prezenta cale de atac extraordinară, întrucât ne-am situa pe tărâmul unei noi judecăți. Prin limitarea câmpului de aplicare a dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. numai la anumite situații, legiuitorul a avut în vedere ca revizuirea să nu se transforme într-o veritabilă cale de atac de reformare.

În concluzie, Înalta Curte constată că, de fapt, prin exercitarea căii de atac a revizuirii, revizuentul a urmărit o rejudecare a cauzei în latură civilă, prin respingerea acțiunilor civile exercitate în procesul penal, chestiuni care nu se pot circumscrie cazurilor de extra petita și minus petita.

Raportat la argumentele expuse, în speță, nu sunt întrunite cerințele cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5,7 și 9 C. proc. civ., astfel că în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din același cod, se va respinge, ca nefondat, recursul promovat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 2868 din 18 noiembrie 2019 și a încheierii de ședință din 8 noiembrie 2019, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 2868 din 18 noiembrie 2019 și a încheierii de ședință din 8 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2020.

GGC - GV