ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 14.12.2017, sub nr. x/2017, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B., C. și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, revizuirea deciziei nr. 1099/17.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2014, invocând în drept dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 509 alin. (1) C. proc. civ. A susținut că instanța penală nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv solicitarea inculpatului cât privește latura civilă, de a lăsa nesoluționată acțiunea civilă.

Hotărârea de declinare: Prin sentința penală nr. 120/05.04.2017, Judecătoria Târgoviște, secția penală, în baza art. 47 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 453 C. proc. pen. și art. 510 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale a instanței penale de a soluționa cererea și, potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 453 C. proc. pen. și art. 510 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire cu privire la latura civilă (îndreptată împotriva deciziei nr. 1099/17.10.2017 a Curții de Apel Ploiești) în favoarea acestei din urmă instanțe. Pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă dosarul a fost înregistrat la data de 10.05.2018, sub nr. x/2017.

Procedura în fața instanței de fond Prin întâmpinare, intimatul B. a solicitat admiterea cererii de revizuire în sensul solicitat de revizuentul A..

Hotărârea pronunțată în fond Prin decizia nr. 563/28.02.2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei nr. 1099/17.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2014, formulată de A., în contradictoriu cu intimații B., C., Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. 4. Procedura în fața instanței de recurs: Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs revizuentul A., la 22 aprilie 2019, și intimatul B., la 24 aprilie 2019. Recurentul-revizuent A. a invocat nelegalitatea, în parte, a deciziei recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material (art. 25 alin. (5), art. 417 și art. 419 C. proc. pen.), solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploiești, iar, în subsidiar, admiterea recursului, reținerea cauzei spre soluționare de către instanța de recurs și, pe fond, admiterea cererii de revizuire, schimbarea soluției pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în sensul adoptării unei decizii unitare pentru toți inculpații, cu privire la lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, prin stabilirea tuturor persoanelor care urmează a fi obligate în solidar la plata prejudiciului constatat în cauză. În motivarea recursului, recurentul-revizuent a susținut că argumentele primei instanțe, relative la sintagma "lucru cerut", prin care trebuie să se înțeleagă numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul judecații, nu pot fi primite atâta vreme cât, în materie procesual penală, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanța de judecată are obligația, în cadrul celor prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol, ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Mai mult, conform art. 419 C. proc. pen., instanța de apel examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără să poată crea acestora o situație mai grea, efectul devolutiv putând să opereze atât în favoarea, cât și în defavoarea lor. Pe de altă parte, apelul declarat de procuror produce un efect devolutiv integral "in rem" și "in personam" și își păstrează acest caracter și în situația în care, după expirarea termenului de apel, procurorul a motivat calea de atac exercitată numai cu privire la anumite fapte sau persoane. În ceea ce îl privește pe C., instanța de apel avea obligația să constate modalitatea nelegală de soluționare a acțiunii civile cu referire la acesta, chiar la încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Or, prescrierea răspunderii penale nu constituie un factor exonerator de obligație, instanțele de judecată legal învestite având obligația de a se pronunța și cu privire la latura civilă. Din aceasta perspectivă, instanța a cărei decizie este supusă prezentului recurs nu se putea limita doar la analizarea situației referitoare la formularea sau nu de către A. a unei cereri în faza de judecată a apelului cu privire la nesoluționarea de către instanța fondului - Judecătoria Târgoviște - a laturii civile în ceea ce îl privește pe intimatul C.. Curtea de Apel Ploiești trebuia să observe că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra laturii civile în ceea ce îl privește pe C. și să constate că în cauza sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., acest aspect putând fi calificat cu ușurința ca fiind o greșeală involuntară săvârșită de instanța de apel în raport cu materialul existent la data pronunțării. Recurentul-revizuent a arătat că este corectă aprecierea instanței de revizuire referitoare la art. 420 C. proc. pen., în sensul că instanța poate da o noua apreciere probelor și să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, dar trebuie subliniat că această prevedere nu înlătură de la aplicare dispozițiile art. 417 și art. 419 C. proc. pen.. Efectul devolutiv al apelului nu presupune o reluare a judecații care a avut loc în prima instanță, ci determină repunerea în discuție a cauzei printr-o nouă judecată, cu elemente proprii, în scopul verificării legalității și temeiniciei hotărârii atacate. În acest context, "verificarea legalității" presupunea o analiză profundă asupra modalității de soluționare a laturii civile, în special datorită faptului că doi dintre cei trei inculpați au criticat soluția judecătoriei și cu privire la acest aspect. Or, soluția de respingere a apelului inculpaților în integralitate nu reprezintă un argument suficient pentru menținerea unei decizii nelegale. În opinia recurentului-revizuent, în revizuire instanța nu a analizat nici dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., care prevăd că "în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) și j), precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă". În speță, în mod greșit a reținut instanța de fond că revizuentul urmărește să obțină o nouă examinare a cauzei soluționate definitiv. Avându-se în vedere că recurentul-revizuent este singura persoană dintre cei patru inculpați care achită prejudiciul ce urma a fi stabilit în mod legal în sarcina tuturor, iar, în ceea ce îi privește pe doi dintre inculpați, aceștia au beneficiul unor soluții diferite, respectiv de nepronunțare a unei decizii cu privire la latura civilă pentru C. și de lăsare nesoluționată a acțiunii civile pentru D., a învederat că singura modalitate de lămurire a aspectului sesizat nu poate fi decât aceea a îndreptării pe aceasta cale a omisiunii vădite de pronunțare a unei decizii și în legătura cu inculpatul C.. Recurentul-revizuent a susținut că, prin respingerea apelurilor formulate în dosarul penal, curtea de apel a validat o sentință nelegală din perspectiva modalității diferite de soluționare a acțiunii civile, situație aflată în totală contradicție cu dispozițiile constituționale (art. 16 din Constituția României). Prin urmare, se poate reține încălcarea principiului egalității, cei patru inculpați fiind beneficiarii unor soluții diferite în ceea ce privește acțiunea civilă. Cum calea de atac a revizuirii hotărârii penale exclusiv sub aspectul laturii civile, în fata instanței civile și potrivit C. proc. civ., a fost introdusă prin noua lege procesuală penală, aceasta este aplicabilă în cazul tuturor hotărârilor pronunțate în cauzele aflate pe rolul organelor judiciare la data intrării sale în vigoare și, desigur, a acelora pronunțate în cauzele începute și finalizate sub imperiul său. Ca atare, nu este sustenabilă afirmația instanței de revizuire referitoare la faptul că recurentul-revizuent urmărește "o nouă examinare a cauzei". În ceea ce privește cauza Mitrea contra României, apreciată de către Curtea de Apel Ploiești ca fiind relevantă din perspectiva aspectelor referitoare la dreptul la un proces echitabil, recurentul-revizuent a precizat că, în conținutul aceleiași hotărâri, Curtea Europeană, la pct. 25, a statuat și că: "... cerințele principiului securității juridice nu sunt absolute. Curtea însăși recomandă uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au corespuns cerințelor art. 6 (a se vedea, printre altele, Lungoci împotriva României, nr. 62.710/00, §56, 26 ianuarie 2006). În orice caz, puterea de a iniția și de a derula o procedură de revizuire ar trebui exercitată de către autorități în așa fel încât să asigure, în cel mai înalt grad posibil, un echilibru între interesele aflate în joc (a se vedea, mutatis mutandis, Nikitin împotriva Rusiei, nr. 50.178/99, §57, CEDO 2004-VIII)". Or, aceste aprecieri formulate de instanța de revizuire pentru justificarea deciziei adoptate cu referire la neîncadrarea motivelor de revizuire în prevederile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii formulate de recurentul-revizuent fiind nelegală din perspectiva încălcării normelor de drept material anterior menționate. Recurentul B. a solicitat, în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea cererii de revizuire, în sensul adoptării unei decizii unitare cu privire la lăsarea nesoluționată a acțiunii civile pentru toți inculpații. Intimatul C. a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de recurentul B., prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 457 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 513 alin. (5) C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că motivul de revizuire indicat de revizuent nu este compatibil cu situația din speță; acest temei de drept poate fi invocat doar de către titularul acțiunii civile, iar nu de inculpat. Prin întâmpinarea depusă la 24.09.2019, intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. A învederat că, în realitate, recurenții sunt nemulțumiți de soluția pronunțată de instanța de fond, nefiind de acord cu aceasta. Recurenții invocă în recurs aceleași critici/apărări susținute și în cererea de revizuire, însă, în cauză, au fost respectate dispozițiile legale în materie. Recurentul-revizuent A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Încheierea de admitere în principiu: Prin rezoluția din 27.08.2019, s-a dispus comunicarea cererilor de recurs intimaților și întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor formulate în cauză. Prin încheierea din camera de consiliu de la 14.11.2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 563/28.02.2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și a fixat termen de judecată la 12.12.2019, în ședință publică, cu citarea părților în vederea soluționării căii de atac exercitate. Totodată, a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul B. împotriva aceleiași decizii. 5. Hotărârea instanței de recurs Recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 563 din 28 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă urmează a fi respins pentru următoarele considerente, ce suplinesc argumentele reținute de instanța de fond: Prin sentința penală nr. 24/20.01.2017 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. și art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen., au fost condamnați inculpații A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; în baza art. 397 alin. (1) și art. 25 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de către partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumelor de 108.528 RON, reprezentând cheltuieli cu refacerea lucrărilor și de 58.872,59 RON, reprezentând costuri cu manopera, încasate pe nedrept; în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 35 raportat la art. 322 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, conform art. 155 alin. (4) C. pen. Reținând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența vinovăției inculpaților, a faptelor ilicite săvârșite de aceștia, a legăturii de cauzalitate și a prejudiciului cauzat bugetelor menționate mai sus, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a obligat pe inculpați, în solidar, la plata către această parte a sumelor precizate, la care urmează a se calcula dobânzi și penalități de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la achitarea efectivă a debitului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel A. care, în ceea ce privește latura civilă, a susținut că a fost soluționată în mod greșit, argumentele copiate din sentința penală nr. 517/02.11.2011 fiind vădit netemeinice; pe de altă parte, a arătat că suma reținută de către instanță în sarcina inculpaților (în solidar), respectiv 108.258 RON decontată de SAPARD pentru refacerea lucrărilor calamitate în perioada februarie - iunie 2004 se referă la o perioadă anterioară validării mandatului său de primar, or nu s-a dovedit faptul că inculpatul a folosit sau a prezentat documente despre care să fi cunoscut că erau false, inexacte sau incomplete cu scopul de a obține pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunității Europene. Ulterior, astfel cum reiese din considerentele deciziei recurate, prin concluziile scrise formulate la data de 13.10.2017, după rămânerea cauzei în pronunțare, inculpatul A. a solicitat pentru prima oară ca, în ipoteza în care apelul pe latură penală va fi respins, instanța de control judiciar să admită apelul în ceea ce privește latura civilă și să lase nesoluționată acțiunea civilă. Prin decizia penală nr. 1099/17.10.2017, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 24/20.01.2017 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, a desființat, în parte, sentința apelată și, în baza art. 93 alin. (2) C. pen., a impus inculpaților A. și B. obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței de judecată, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva aceleiași sentințe. Prin cererea de revizuire de față, revizuentul A. a susținut că instanța penală de apel, în analiza motivelor de apel și a concluziilor scrise depuse prin intermediul Serviciului Registratură, a omis să analizeze și să se pronunțe cu privire la solicitarea acestuia ca, în ipoteza în care apelul pe latură penală va fi respins, să admită apelul în ceea ce privește latura civilă și să lase nesoluționată acțiunea civilă prin raportare la dispozițiile art. 25 alin. (5) coroborate cu art. 24 alin. (2) C. proc. pen., în condițiile în care față de inculpatul D. (decedat) s-a dispus încetarea procesului penal avându-se în vedere dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. La judecata în fond, prin sentința penală nr. 24/20.01.2017, ce a făcut obiectul apelului soluționat prin decizia ce se cere a fi revizuită, aceeași soluție s-a dispus și față de C., conform art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției penale, fără ca instanța de fond să explice în concret dacă acesta este obligat în solidar la plata prejudiciului sau această obligație revine doar inculpaților A. și B.. Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanța de judecată "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". Prin motivul de revizuire invocat de A. a fost vizată situația în care instanța penală de judecată a nesocotit principiul disponibilității, în sensul că aceasta nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii. Prin noțiunea de "lucru" din cuprinsul normei invocate trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul procesului, au determinat limitele acesteia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății. Aceste cereri se identifică prin faptul că instanța se pronunță asupra lor prin dispozitivul hotărârii. Așadar, ceea ce caracterizează asemenea cereri și le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părțile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunțarea asupra lor, instanța pune capăt litigiului, îl finalizează în sensul admiterii sau respingerii lui. În recurs, recurentul invocă, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 417 și art. 419 C. proc. pen. cu referire la art. 25 alin. (5) din același act normativ, întrucât argumentele instanței de revizuire relative la sintagma "lucru cerut" sunt eronate. În opinia sa, în materie penală, astfel cum rezultă din prevederile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanța de judecată are obligația, în cadrul limitelor instituite de alin. (1) al aceluiași articol de lege, ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. În plus, față de dispozițiile art. 419 C. proc. pen., instanța de apel trebuie să examineze cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea. În realitate, observă Înalta Curte, recurentul este nemulțumit de soluția adoptată cât privește latura civilă a dosarului penal prin decizia nr. 1099/17.10.2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în condițiile în care față de ceilalți inculpați din cauza penală s-a dispus încetarea procesului penal fie ca urmare a decesului, fie a intervenirii prescripției faptelor pentru care partea responsabilă a fost trimisă în judecată. Înalta Curte reține că, atunci când legiuitorul a reglementat în competența instanței civile revizuirea soluției pronunțate de instanța penală asupra laturii civile, prin art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu a avut în vedere posibilitatea de a cenzura modalitatea în care instanța penală a soluționat acțiunea civilă, ci doar situația în care instanța de judecată ar fi omis a se pronunța asupra acestui aspect. Conform art. 387 C. proc. pen., înainte de a declara finalizată cercetarea judecătorească, președintele întreabă procurorul, persoana vătămată și părțile dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești, după care, în situația în care nu s-au formulat astfel de cereri sau dacă ele au fost respinse ori dacă s-au efectuat completările cerute, declară terminată cercetarea judecătorească. În acord cu dispozițiile art. 393 alin. (1) și (3) C. proc. pen., completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept, precum și asupra reparării pagubei produse prin infracțiune. Potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. pen., instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile, în acest sens fiind și dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează rezolvarea acțiunii civile. Prevederile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. sunt în sensul că, în caz de achitare sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), cu) excepția prescripției, i și j, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. Art. 420 C. proc. pen. prevede că: instanța de apel verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței, în condițiile art. 100 din același act normativ; în vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor; aceasta se pronunță asupra tuturor motivelor de apel invocate, iar la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care nu există dispoziții contrare. Așadar, instanța de apel, în rejudecare, este ținută de efectul devolutiv al apelului și de limitele sale, precum și de efectul extensiv al acestei căi de atac, astfel cum se dispune prin art. 417 și 419 C. proc. pen. În acest context, Înalta Curte consideră că, modalitatea în care instanța penală de apel a soluționat criticile din apel, privind soluția dată în primă instanță laturii civile a procesului penal, raportat la dispozițiile art. 417 și 419 C. proc. pen., cu referire la art. 25 alin. (5) C. proc. civ., nu poate constitui motiv de revizuire "minus petita", întrucât prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța care a pronunțat hotărârea ce se cere a fi revizuită nu a analizat un motiv de apel sau nu a dat o soluție în sensul solicitat de recurent prin cererea de revizuire. În situația de față, prin sentința penală nr. 24/20.01.2017 a Judecătoriei Târgoviște, în baza art. 397 alin. (1) și art. 25 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de către partea civilă și au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, la plata sumelor reprezentând cheltuieli cu refacerea lucrărilor și costuri cu manopera, încasate pe nedrept, iar, prin decizia penală nr. 1099/17.10.2017, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a pronunțat în legătură cu soluționarea laturii civile, în sensul că a constatat că instanța de fond a procedat în mod corect la obligarea inculpaților A. și B., în solidar, la plata de despăgubiri către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a căror valoare rezultă din probele administrate în cauză ce se coroborează cu raportul întocmit în faza de urmărire penală de către specialistul financiar al Direcției Naționale Anticorupție. În limitele învestirii, în fond, instanța penală era obligată să se pronunțe și asupra reparării pagubei produse prin infracțiune, respectiv asupra laturii civile a cauzei penale, iar, în apel, instanța de control judiciar trebuia să analizeze criticile formulate de apelantul A. cu privire la modul în care s-a judecat acțiunea civilă, aspecte asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat. Exercitând calea de atac a revizuirii, partea nemulțumită de modalitatea de soluționare a laturii civile nu este îndreptățită să invoce prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv că instanța de judecată din apel nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut. Se observă, de altfel, că recurentul, până la închiderea dezbaterilor în fața instanței penale de apel, nu a formulat critici în legătură cu încălcarea art. 25 alin. (5) C. proc. civ., de către instanța de fond, așa încât, Înalta Curte constată că instanța de judecată ce a pronunțat decizia ce se cere a fi revizuită a judecat litigiul dedus judecății cu respectarea cadrului procesual fixat de pârât, neputându-se pronunța asupra unui motiv de apel formulat după ce apelul era în stare de judecată și după ce părțile în cauză au pus concluzii asupra căii de atac exercitate în virtutea efectului devolutiv ori extensiv al apelului fixat de dispozițiile art. 417 și 419 C. proc. pen. Referitor la critica invocată de recurent cât privește încălcarea principiului egalității, principiu recunoscut prin chiar dispozițiile art. 16 din Constituția României, Înalta Curte apreciază că această apărare excedează analizei căii de atac exercitate de A. în condițiile în care cererea de revizuire formulată de această parte a fost respinsă în considerarea neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără a fi antamat fondul cauzei. În mod corect instanța de revizuire a reținut că scopul urmărit de revizuent este acela de a obține o nouă examinare a laturii civile a dosarului penal în care a fost condamnat și obligat să suporte prejudiciul către partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aspect de natură a conduce la încălcarea principiului securității juridice reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale. Aprecierile Curții de Apel Ploiești în acest sens, chiar cu referire la cauza Mitrea c. României sunt, în opinia instanței de recurs, prezentate suplimentar în cuprinsul considerentelor deciziei adoptate cât privește neîncadrarea motivului de revizuire formulat în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă acestea nu înlătură argumentele prioritare pentru care instanța de revizuire a respins cererea de revizuire. Având în vedere cele de mai sus, nefiind vorba de aplicarea ori interpretarea greșită a dispozițiilor art. 417 și 419 C. proc. pen., cu referire la art. 25 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 563 din 28 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Cât privește recursul declarat de recurentul B., Înalta Curte constată că acesta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului. La data de 14.11.2019, Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență". Conform prevederilor art. 24 alin. (2) teza I din același act normativ, "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON". Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar, pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței". Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii". Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea. În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit că recurentul B. datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă judiciară de 100 RON, astfel cum s-a dispus prin rezoluția din 27.08.2019. Prin aceeași rezoluție, recurentului i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a constatat că recurentul nu a prezentat probe în sensul achitării taxei judiciare de timbru datorate. Aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței cu privire la obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 RON și nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în condițiile sus menționate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs formulată de recurentul B. nu îndeplinește una dintre condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., urmează a dispune în sensul anulării, ca netimbrat, a recursului declarat de această parte împotriva deciziei nr. 563 din 28 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,