ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului (ADS), a solicitat obligarea acesteia la inventarierea și preluarea în patrimoniu în vederea administrării terenurile în suprafață totală de 17.023 mp, situate în tarla x, parcelele C. civ. 16 (780,77 mp), C. civ. 21 (1517,65 mp), A 20 (8148,77 mp), A 22 (969 mp), A 14 (4668,15 mp) și Ds 17 (938,66 mp), pe teritoriul administrativ al comunei Râfov, județ Prahova, care formează terenul de incintă al Fermei vegetale Râfov, deținută de societate.

Prin sentința nr. 105 din data de 23.05.2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiate. A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI (ADS), ca rămasă fără obiect și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 105 din data de 23.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI (ADS), invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că prin sentința recurată, în mod greșit s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune motivat de faptul că "reclamanta a solicitat pârâtei în repetate rânduri să efectueze operațiunea administrativă ce-i revenea, ultima dată sub forma petiției înregistrată sub nr. x/20.11.2017".

Având în vedere că aceleași solicitări s-au făcut prin adresa nr. x/18.05.2015, iar aceasta întrunea condițiile plângerii prealabile în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din același act normativ s-a împlinit în luna noiembrie 2015, iar prezentul demers judiciar a fost efectuat cu depășirea termenului stabilit de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Aspectele invocate de către pârâtă în susținerea acestei excepții nu au fost analizate de instanța fondului, care a reținut doar că reclamanta s-a adresat ADS în repetate rânduri cu solicitarea de a efectuate operațiunea administrativă.

Față de aceste considerente, rezultă că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. care prevăd obligativitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, făcând imposibil de realizat misiunea instanței de control judiciar de a controla hotărârea atacată, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare prevăzut de art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, instanța de fond a procedat la analizarea excepției lipsei de interes a reclamantei invocată de pârâtă, excepție pe care însă a respins-o, motivând în esență că, existența interesului se apreciază la momentul formulării cererii, iar în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta avea cunoștință la momentul introducerii acestei acțiuni de existența procesului-verbal din data de 26.10.2015.

Apreciază că raționamentul primei instanțe este rezultatul unei analize greșite a probatoriului administrat în cauză, precum și a normelor procedurale.

În susținerea excepției lipsei de interes a învederat că, în data de 26.10.2015 a fost întocmit Procesul-verbal de predare-preluare a suprafeței de teren de 17.023 mp, prin care ADS a preluat în inventar aceste suprafețe de teren ce au aparținut anterior S.C. A. S.A. Valea Călugărească și, a depus în probațiune acest proces-verbal pentru a demonstra faptul că a fost semnat și însușit de către societatea reclamantă prin reprezentantul sau legal de la acea dată, situație în raport de care, era evident că interesul societății de a formula prezenta acțiune nu exista.

Pe cale de consecință, solicită să se rețină că acest considerent al judecătorului fondului este contrar realității, rezultând prin puterea evidenței că prin semnarea procesului-verbal din data de 26.10.2015 de către reprezentantul societății, societatea a luat la cunoștință de existența lui încă de la acea dată, și, pe cale de consecință, interesul societății la data promovării acțiunii nu îndeplinea condițiile legale prevăzute de art. 33 teza I C. proc. civ.

În altă ordine de idei, solicită să se constate că motivarea instanței fondului cuprinde motive contradictorii, având în vedere că pe de o parte s-a reținut că reclamanta nu avea cunoștință la data inițierii acțiunii de existența procesului-verbal din data de 26.10.2015, iar în paragraful următor (paragraf 4, pag. 4) instanța se contrazice și constată că, procesul-verbal încheiat în data de 26.10.2015 a fost semnat de administratorul special al societății, respingând pentru acest considerent acțiunea ca rămasă fără obiect.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se arată că hotărârea instanței de fond de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept procedural, respectiv cele ale art. 451 și art. 453 C. proc. civ.

Deși prin hotărârea recurată, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect, în mod greșit a constatat culpa procesuală a pârâtei, obligând astfel ADS la plata cheltuielilor de judecată către partea reclamantă.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul poate fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Judecătorul fondului, deși constată că pârâta a îndeplinit procedura solicitată în prezenta cauză de reclamantă, anterior promovării acțiunii, prin încheierea procesului-verbal din data de 26.10.2015, respingând astfel cererea reclamantei, totuși a considerat că, poate fi reținută o culpă a pârâtei, motiv pentru care a admis cererea reclamantei de obligare a ADS la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial.

Art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prevede că onorariile avocațiale pot fi micșorate de instanță "chiar și din oficiu". Simpla utilizare a acestei sintagme instituie regula implicită a posibilității de a reduce onorariile avocațiale la cererea părții adverse, accentuarea "chiar și din oficiu" subliniind că, în virtutea rolului activ, judecătorul poate să suplinească absența acestei cereri atunci când observă lipsa de proporționalitate dintre "circumstanțele cauzei" și cuantumul sumei achitate cu titlu de onorariu avocațial.

Astfel, deși judecătorul cauzei este ținut să aprecieze cuantumul onorariului avocațial din prisma valorii sau complexității cauzei (".), activității desfășurate de avocat (...) și circumstanțelor cauzei, el este totodată ținut ca aprecierea să fie realizată fie în sensul constatării rezonabilității onorariului, fie în sensul constatării cuantumului său exagerat.

În acest sens, onorariul avocațial pe care pârâta a fost obligată să îl achite părții reclamante în cuantum de 5000 RON aferent judecării fondului litigiului, nu este proporțional cu complexitatea cauzei și munca efectiv depusă de apărător.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 14 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la inventarierea și preluarea în patrimoniu în vederea administrării terenurile în suprafață totală de 17.023 mp, situate în tarlaua x, parcelele C. civ. 16 (780,77 mp), C. civ. 21 (1517,65 mp), A 20 (8148,77 mp), A 22 (969 mp), A 14 (4668,15 mp) și Ds 17 (938,66 mp), pe teritoriul administrativ al comunei Râfov, județ Prahova, care formează terenul de incintă al Fermei vegetale Râfov, deținută de societate.

Prima instanță a respins acțiunea dedusă judecății ca rămasă fără obiect reținând că procedura de inventariere a fost îndeplinită.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Astfel, cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. civ. căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, iar recurenta-pârâtă are un interes în promovarea căii de atac în vederea obținerii unei soluții de admitere a prescripției dreptului material la acțiune, precum și de respingere a capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privesc criticile formulate de recurenta-pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se critică hotărârea instanței de fond în sensul că, în mod greșit s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, termen care ar fi început să curgă după expirarea termenului legal (de 30 de zile), de soluționare a cererii înregistrată sub nr. x/18.05.2015 și s-ar fi împlinit în luna noiembrie 2015 se constată că este nefondat și va fi respins.

Într-adevăr, din actele dosarului de fond rezultă că inițial, intimata-reclamantă s-a adresat recurentei-pârâte cu o cerere înregistrată sub nr. x/18.05.2015 prin care se învederează Agenției Domeniilor Statului că au fost reluate demersurile de întocmire a documentației necesare în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991 și se solicită preluarea ca plus de inventar în patrimoniul și administrația ADS a suprafețelor de teren cu destinație agricolă însumând 15433 mp, identificate în Tarlaua 2, Parcelele C. civ. 16, C. civ. 21 și C. civ. 21/1, localizate în com. Rifov, județul Prahova. În susținerea acestei cereri s-au anexat în copie adresa nr. x/04.05.2015 a Primăriei Com. Rîfov, prin care se atestă că terenul nu este revendicat și sentința civilă nr. 1313/30.04.2008 a Tribunalului Prahova.

Agenția Domeniilor Statului a întreprins demersurile necesare în vederea preluării în patrimoniu a terenului litigios și, ca urmare a aprobării Notei de fundamentare nr. x/29.09.2015 a fost emis Ordinul președintelui ADS nr. 759/08.10.2015 prin care a fost desemnat reprezentantul ADS din județul Prahova să procedeze la preluarea prin proces-verbal a suprafeței de teren de 17023 mp situată pe teritoriul administrativ al localității Râfov.

Prin adresa nr. x/16.10.2015 reprezentantul ADS în județul Prahova a solicitat sprijinul O.C.P.I. Prahova în vederea preluării suprafeței de teren de 17023 mp identificat în tarlaua x, teren care fusese omis de la inventarierea efectuată în baza Ordinului Comun MAAP/MAP nr. 150/106/2002.

La data de 26.10.2015 a fost întocmit procesul-verbal de predare-preluare a suprafeței de teren de 17023 mp prin care ADS a preluat în inventar aceste suprafețe de teren ce au aparținut anterior S.C. A. S.A. Valea Călugărească.

Însă, prin adresa nr. x/23.11.2015 O.C.P.I. a adus la cunoștința Agenției Domeniilor Statului faptul că, "în urma participării instituției OCPI la preluarea terenului de la S.C. A. S.A. Valea Călugărească în suprafață de 17023 mp, situat pe U.A.T. Râfov de către ADS Reprezentanța Teritorială Prahova, precum și a verificării la teren a acestuia în data de 17.11.2015, de către reprezentanții OCPI Prahova, în prezența reprezentanților persoanei juridice autorizate s-au constatat următoarele: planul de situație întocmit de S.C. C. S.R.L. nu respectă planurile de parcelare din tarlalele numerele 6 și 2, situate în intravilanul localității Mălăiești, în baza cărora au fost emise titlurile de proprietate; nu s-a ținut cont de documentațiile cadastrale pentru înscrierea imobilelor în cartea funciară a localității, pentru care au fost alocate numerele cadastrale x; nu este respectată realitatea din teren în ceea ce privește construcțiile amplasate pe acesta".

Prin adresa nr. x/07.08.2017, emisă în revenire la adresele nr. x/18.05.2015, nr. y/15.05.2017 și nr. 258/05.07.2017, S.C. A. S.A. a solicitat preluarea de către ADS și predarea către S.C. A. S.A., ca plus de inventar la contractul de concesiune nr. x/19.02.2004 a suprafeței de 17023 mp teren situat în comuna Râfov, județul Prahova, în tarlaua x, pacelele 14, 16, 17, 20, 21, 22 și care face obiectul incintei sediului Ferma vegetală Râfov, ce aparține S.C. A. S.A..

În urma demersurilor, recurenta-pârâtă a emis adresa nr. x din data de 21.08.2017 prin care a înștiințat S.C. A. S.A. că Agenția Domeniilor Statului a întreprins măsurile necesare în vederea preluării suprafețelor de teren situate în tarlaua x, pacelele 14, 16, 17, 20, 21, 22, teritoriul administrativ al localității Râfov.

Prin adresa nr. x/20.11.2017, intimata-reclamantă a solicitat ADS finalizarea procedurii de preluare a terenurilor în suprafață totală de 17023 mp, care formează terenul de incintă al Fermei vegetale Râfov, deținută în patrimoniu de societatea A. S.A., terenuri ce sunt identificate în planurile anexate, întocmite conform prevederilor HGR nr. 834/1991.

În acest context, nu poate fi primită critica recurentei-pârâte în sensul că, termenul de prescripție al dreptului material la acțiune s-ar fi împlinit în luna noiembrie 2015, atât timp cât din corespondența purtată între cele două entități rezultă că ulterior acestui moment, intimata-reclamantă a inițiat demersuri către ADS în vederea finalizării procedurii de preluare a terenurilor în suprafață totală de 17023 mp, care formează terenul de incintă al Fermei vegetale Râfov, deținută în patrimoniu de societatea A. S.A..

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu se poate considera că termenul de prescripție s-ar fi împlinit în luna noiembrie 2015 atât timp cât operațiunea administrativă de inventariere și preluare în patrimoniu a terenului deținut de societatea reclamantă a fost efectuată prin încheierea Procesului-verbal din data de 26.10.2015, precum și față de lipsa dovezilor de comunicare (atât către societatea reclamantă și către autoritatea administrativ-teritorială pe raza căreia se afla terenul in litigiu), cât și răspunsul emis în anul 2017, prin care ADS a continuat să afirme că nu deține în patrimoniu acest teren.

Față de aceste considerente, motivul de recurs va fi respins, ca nefondat.

De asemenea, Înalta Curte va respinge și motivul de recurs prin care se critică soluția primei instanțe în ceea ce privește excepția lipsei de interes, având în vedere că intimata-reclamantă avea un interes în promovarea demersului judiciar pentru încheierea contractului de concesiune.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, în raport de complexitatea și valoarea cauzei, precum și de activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate și pe cale de consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că recurenta-pârâtă s-a situat pe poziția părții care a pierdut procesul precum și faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată care i-au fost acordate în cauză, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de dispozițiile art. 453 C. proc. civ. pentru soluționarea favorabilă a cererii de acordare a acestora.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în promovarea recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului, împotriva sentinței nr. 105 din 23 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.