Decizia nr. 1332/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. x/2020, la data de 08.10.2020, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții D., E., F. și G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea în solidar a pârâților la restituirea sumei de 310.296 RON, sumă încasată de la CNADNR S.A. (CNA1R) pentru terenurile expropriate din tarlaua x parcela x com. Râfov, jud. Prahova, pe teritoriul administrativ al com. Bărcănești, din Titlul de proprietate nr. x/29.08.2002, precum și dobânda legală de la data încasării și până la plata efectivă. Cu cheltuieli de judecată. La data de 21.01.2021, reclamanții au depus la dosarul cauzei cerere de modificare și completare a cererii de chemare în judecata sub aspectul temeiului de drept invocat. Astfel, au solicitat instanței să oblige pârâții la plata sumelor de bani apreciind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar dacă în urma probelor administrate instanța nu va reține îndeplinirea acestora, să constate în subsidiar îmbogățirea fără justă cauză. În ceea ce privește obiectului cererii de chemare în judecată, acesta este neschimbat, respectiv obligarea în solidar a pârâților la restituirea sumei de 310 296 RON, sumă încasată de la CNADNR S.A. (CNAIR) pentru terenurile expropriate din tarlaua x, parcela x, com. Râfov, jud. Prahova, pe teritoriul administrativ al com. Bărcănești, din Titlul de proprietate nr. x/29.08.2002, precum și dobânda legală de la data încasării și până la plata efectivă. Cu cheltuieli de judecată.

Sentința Tribunalului Prahova, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 2000 din data de 15 iulie 2021, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâți - cu referire la subsidiaritatea acțiunii în îmbogățire fără cauză justă și respectiv cu referire la atragerea răspunderii pe temeiul delictului civil - ca neîntemeiată. A admis cererea modificată și completată formulată de reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâții D., E., F. și G. și a obligat pârâții în solidar să plătească reclamanților suma de 310.296 RON, sumă încasată de la CNADNR S.A. pentru terenurile expropriate din tarla x parcelă 567/2 com. Râfov, jud. Prahova, pe teritoriul administrativ al comunei Bărcănești, din Titlul de proprietate nr. x/29.08.2002 cu dobândă legală de la data încasării sumei și până la plata efectivă. Prin sentința civilă nr. 2212 din 21 septembrie 2021, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis cererea de completare formulată de reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâții D., E., F. și G. și a obligat pârâții în solidar să plătească reclamanților suma de12.913 RON, cheltuieli de judecată.

Decizia Curții de Apel Ploiești, secția I civilă Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții F., D., E. și G.. Prin decizia civilă nr. 2092 din 30 iunie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele D., E., F. și G. împotriva sentinței civile nr. 2000 din 15 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B., C.. A obligat apelanții-pârâți la plata către intimații-reclamanți a sumei de 6.305 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2092 din 30 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă au declarat recurs pârâții F., D., E. și G.. Au invocat motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că instanța de apel a motivat decizia recurată pe considerente străine de cauza dedusă judecății, întrucât a "împrumutat" considerente din sentința civilă nr. 1653/05.03.2018 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2016, apreciind în mod nelegal că toate acestea sunt argumente plauzibile și îndestulătoare în scopul probării vinovăției autorului pârâților. În virtutea principiilor legalității și aflării adevărului nu se pot crea paralele de argumentare între două sau mai multe dosare de instanță, sens în care cele care reies din probatoriul administrat într-o anume cauză pot reprezenta argument de fundamentare într-un alt dosar, fiind aduse la un numitor comun chestiuni diferite și străine de cauza dedusă judecății. În cauza de față, instanța ar fi trebuit să își fundamenteze orice concluzie cu privire la vinovăția autorului pârâților pe materialul probator administrat în cauză, iar nu pe cele reținute de o altă instanță într-un alt dosar. Solicită ca instanța de recurs să remedieze această eroare în vederea evitării unui precedent periculos pentru circuitul civil. Un proces civil se limitează doar la ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, iar faptele juridice asupra cărora instanța este rugată să se aplece trebuie în mod corect și complet probate, prin elemente de probatoriu încuviințate și administrate în condițiile legii în cadrul respectivului proces. Arată că în hotărârea recurată sunt cuprinse motive care, deși sunt străine de cauză, au avut un rol determinant în hotărârea ce a fost pronunțată. În dezvoltarea cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., arată că sunt îndeplinite parțial condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, instanța de apel considerând în mod eronat că este suficient pentru a se reține delictul civil ca izvor de obligații, argumentul fiind că "...s-a reținut că cele patru condiții sunt întrunite cumulativ astfel, există prejudiciul și acesta se materializează în suma de bani pe care autorul pârâților a încasat-o - 310.296 RON, există fapta ilicită și această constă în concernul fraudulos concertat de autorul pârâților în cadrul litigiului finalizat cu tranzacție la care s-a făcut referire în precedent, prejudiciul și fapta ilicită se află în raport de cauzalitate și în ultimul rând poziția subiectivă a autorului pârâților este bazată pe vinovăție cel puțin în forma culpei în condițiile în care prin sentința civilă nr. 1653/05.03.2018 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2016, ale cărei considerente se impun prin efectul pozitiv al lucrului dezlegat, s-a reținut reaua credință a autorilor pârâților care au făcut declarații neconforme realității într-un alt dosar...". Din analiza dispozițiilor art. 1349, art. 1357-1381 și urm. C. civ. rezultă că trebuie îndeplinite patru condiții pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală: existența faptei ilicite, a prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite. Existența unui delict civil presupune existența unei fapte săvârșite cu vinovăție, având ca scop vătămarea intereselor legitime ale unei persoane, prin deturnarea realității și obținerea unui avantaj în detrimentul celeilalte persoane, care suferă o pierdere, numită prejudiciu. Acestea au fost susținerile reclamanților pe care instanța le-a numit "concern fraudulos" al pârâților. Art. 249 și 250 din C. proc. civ. obligau la dovedirea celor susținute prin administrarea unui probatoriu adecvat. Analizând reținerile instanței de apel, prin raportare la situația de fapt desprinsă din obiectul dedus judecății, vinovăția cerută în cadrul răspunderii civile delictuale este inexistentă, ea fiind prezentă numai în considerentele hotărârii recurate, nereieșind efectiv din probele administrate în cauză. Instanța conturează existența unei rele-credințe în persoana autorului pârâților care, cu intenție a acționat în detrimentul intimaților prin acest concern fraudulos, însă reaua-credință nu a fost probată, astfel cum dispun dispozițiile art. 14 din C. civ. Din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă, sub nicio formă, faptul că autorul recurenților a acționat cu rea-credință în ceea ce privește titlul de proprietate nr. x/29.08.2002, contrar celor evidențiate de instanța de control judiciar, acest aspect fiind dovedit de "paralela" trasată de instanță în legătură cu un alt dosar. Toate elementele de probă trebuie să prezinte capacitatea suficientă de a afirma sau infirma anumite susțineri ale părților din proces. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză Intimații au formulat întâmpinare, în termen legal, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 și 8 C. proc. civ. Au solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 19 septembrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4. Prin rezoluția din 3 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea motivelor de recurs către intimați, iar prin rezoluția din data de 27 martie 2023 a fost stabilit termen la data de 21 septembrie 2023. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul, potrivit considerentelor ce vor fi arătate. Subsumat motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., recurenții au criticat decizia pronunțată de instanța de apel, apreciind că trimiterile instanței la considerentele sentinței civile nr. 1653 din 5 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Ploiești, sunt străine de cauza dedusă judecății. Critica nu este fondată. Înalta Curte reține că între autorii părților litigante a existat anterior un proces care a făcut obiectul dosarului cu numărul x/2016 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub numărul de dosar mai sus amintit, reclamantul H. (autorul reclamanților-intimați din prezenta cauză) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală Pentru Aplicarea Fondului Funciar Rafov, Comisia Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor, I. (autorul recurenților-pârâți), J., K., L., M., N. și O., să se constate nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate nr. x/29.08.2002 și nr. y/05.06.1997 și, pe cale de consecință, radierea numiților P., L., I., J., Q. din titluri, ca fiind persoane neîndreptățite la reconstituire. Prin sentința civilă nr. 1653 din 5 martie 2018, pronunțată în dosarul x/2016 de către Judecătoria Ploiești, s-a admis acțiunea formulată și s-au anulat, în parte, titlul de proprietate nr. x din data de 05.06.1997, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate și pe numele P., L., I., J. și Q. și titlul de proprietate nr. x din data de 29.08.2002 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate și pe numele L., I., P., J. și Q.. Sentința a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1011 din 16 iulie 2018 a Tribunalului Prahova. În considerentele acestei sentințe s-a reținut "reaua-credintă a autorilor pârâților care au declarat, pentru soluționarea dosarului x/2008, că R. a decedat, nu are moștenitori și au încheiat o tranzacție pentru ieșirea din indiviziune cu privire la terenul prevăzut în titlul de proprietate nr. x din data de 05.06.1997, consfințită prin sentința civilă nr. 4169 din data de 05.05.2008. Totodată, autorii pârâților au mai încheiat o tranzacție, pentru ieșirea din indiviziune, cu privire la terenul prevăzut în titlul de proprietate nr. x din data de 29.08.2002, consfințită prin sentința civilă nr. 11355 din data de 06.12.2007, pronunțată în dosarul x/2007, tranzacție încheiată fără introducerea în cauză a moștenitorului defunctului R.". Judecătoria Ploiești, cu ocazia analizării fondului cauzei, a făcut trimiteri la cele statuate în dosarul mai sus menționat, apreciind că acestea se impun prin efectul pozitiv al lucrului judecat. Efectele autorității de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 din C. proc. civ., sunt: (1) efectul negativ sau extinctiv, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicția între dispozitivele hotărârilor judecătorești; (2) efectul pozitiv, de natură să permită oricăreia dintre părți să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat are la bază regula că o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. Prin urmare, în analiza efectuată de către instanța de fond, aceasta a reținut faptul că reaua credință a autorilor pârâților, care au făcut declarații neconforme realității într-un alt proces pentru a obține beneficii prin tranzacția încheiată cu privire la terenul din titlul de proprietate nr. x din data de 29.08.2002, se impune și în cauza dedusă judecății, prin efectul pozitiv al lucrului judecat decurgând din sentința civilă nr. 1653 din 5 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul numărul x/2016 În cauza dedusă judecății, instanța de apel a confirmat cele reținute de către prima instanță, și anume îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale, analizând sentința apelată strict cu privire la motivele de apel cu care a fost investită: greșita soluționare a excepției inadmisibilității și inexistența unei fapte ilicite întrucât temeiul restituirii este reprezentat de nulitatea unui act juridic. Aspectul privind îndeplinirea condiției vinovăției a fost tranșat de către prima instanță cu ocazia analizării condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, reglementată în art. 1349 alin. (1)-(2) și art. 1357-1371 C. civ., precum și în analiza dispozițiilor art. 1381-1395 C. civ., care stabilesc regulile aplicabile reparării prejudiciului cauzat în condițiile răspunderii civile delictuale, și nu de instanța de apel care a analizat critica privind neîndeplinirea condiției privind fapta ilicită motivat de faptul că temeiul restituirii este reprezentat de nulitatea unui act juridic. Cu ocazia analizării acestui motiv, instanța de apel a concluzionat că în cauză nu se pune în discuție răspunderea civilă contractuală, întrucât între părți nu există și nici nu se invocă un contract valabil, astfel că în mod corect a reținut tribunalul că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, fapta ilicită fiind reprezentată de manoperele frauduloase ale autorului pârâților, astfel cum aceasta a fost reținută de instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 1653/05.03.2018 din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Ploiești. În aceste condiții, Înalta Curte reține că decizia civilă nr. 2092 din 30 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, nu cuprinde morive străine de cauza dedusă judecății, ci analizează strict motivele de apel cu care partea a înțeles să învestească instanța de apel și prin raportare la situația de fapt expusă în cauză (înșiși reclamanții au făcut trimitere la hotărările judecătorești pronunțate în dosarul x/2016) și la temeiurile de drept invocate, motivul de recurs nefiind fondat. Subsumat motivului de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurenții au invocat neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv au apreciat că nu a fost dovedită vinovăția autorului pârâților în ceea ce privește titlul de proprietate nr. x din 29 august 2002. Critica este nefondată. Prin memoriul de apel pârâții au criticat sentința civilă nr. 2000 din 15 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, cu privire la soluția adoptată de prima instanța în raport de excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar în ceea ce privește fondul cauzei au solicitat instanței să constate "că nu sunt îndeplinite condițiile privind răspunderea civilă delictuală. Temeiul restituirii este reprezentat de nulitatea unui act juridic, iar nu de existența unui fapt juridic ilicit. Așadar, nu există faptă ilicită". Aceasta este singura motivare vizând fondul cauzei. Se reține că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanței de recurs, omisso medio, neregularități ivite în primă instanță și care nu au fost deduse cenzurii instanței de apel. Înalta Curte constată că această critică nu poate fi analizată de instanța de recurs, întrucât este invocată pentru prima dată în recurs. Drept urmare, este relevant că, în materia recursului, prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reglementează expres că motivele de casare prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. În aceste condiții, motivele care pot fi ridicate direct în recurs sunt cele privind excepția inadmisibilității și neîndeplinirea condiției privind existența unei fapte ilicite, nu și cea vizând inexistența vinovăției. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., aceasta nu a fost legal învestită, fiind formulat cu nerespectarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte constată că pornind de la situația premisă ce a generat litigiul dedus judecății, instanțele au concluzionat, în mod corect, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv faptul că există prejudiciu și acesta se materializează în suma de bani pe care autorul pârâților a încasat-o - 310.296 RON, există fapta ilicită și aceasta constă în concernul fraudulos concertat de autorul pârâților în cadrul dosarului nr. x/2007 finalizat cu tranzacție pentru ieșirea din indiviziune cu privire la titlul de proprietate nr. x/29.08.2002, prejudiciul și fapta ilicită se află în raport de cauzalitate și, în ultimul rând, poziția subiectivă a autorului pârâților este bazată pe vinovăție cel puțin în forma culpei în condițiile în care prin sentința civilă nr. 1653/05.03.2018 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2016, ale cărei considerente se impun prin efectul pozitiv al lucrului dezlegat, s-a reținut reaua-credință a autorilor pârâților care au făcut declarații neconforme realității într-un alt dosar pentru a obține beneficii prin tranzacția încheiată cu privire la terenul din titlul de proprietate x din 29.08.2002. Recursul trebuie, deci, respins ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Întrucât recurenții sunt părți căzute în prezenții, conform prevederilor art. 453 alin. (1) rap. la cele ale art. 451 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligați să plătească intimatului-reclamant A., suma de 7000 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial . PENTRU ACESTE MOTIVE,