ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1133/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la 31 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 300 mp, situată în tarlaua x, parcela nr. 2309, comuna Luncavița, jud. Tulcea; să-i restituie, în echivalent, fructele produse de bun, până la returnarea efectivă a acestora, în temeiul art. 566 alin. (2) C. civ., cu cheltuieli de judecată. La termenul din 17 martie 2021, Judecătoria Măcin a admis cererea reclamantului și a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului D..

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 948 din 10 noiembrie 2022, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 6 februarie 2024, Judecătoria Măcin a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligându-l pe pârâtul D. să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului A., suprafața de 296 mp teren, identificată în anexa 1 la raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expertul E., între punctele A-B-C-D-E. A admis în principiu cererea privind chemarea în garanție a pârâților C. și B.. A admis în principiu cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant D. privind chemarea în garanție a pârâților C. și B.. A obligat pârâții C., B. și D. să îi plătească reclamantului suma de 1.931 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 64 din 9 februarie 2024, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul D. împotriva sentinței civile nr. 948 din 10 noiembrie 2022 pronunțate de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și cu intimații-pârâți B. și C..

Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de apel Împotriva deciziei nr. 64 din 9 februarie 2024 pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul D., solicitând casarea acesteia și obligarea intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă la 28 iunie 2024, sub același număr de dosar. Prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-pârât D. împotriva deciziei nr. 64 din 9 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C. și cu intimatul-reclamant A., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin.

Recursul declarat împotriva încheierii de suspendare Împotriva încheierii de ședință din 21 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2020 a declarat recurs reclamantul A.. Prin criticile formulate, a susținut că măsura suspendării contravine dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Raportat la configurația textului legal, a afirmat că soluția din proces trebuie să depindă de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale, care se judecă într-un alt dosar, urmând ca soluția irevocabilă (definitivă) pronunțată să fie opusă cu putere de lucru judecat în dosarul în care se pune în discuție suspendarea judecății. Față de faptul că recurentul avea posibilitatea să formuleze cerere reconvențională în fața instanței de fond, prin care să invoce nulitatea titlului de proprietate al recurentului pentru porțiunea de teren care formează obiectul acțiunii, depunerea, pe cale separată, a unei asemenea cereri, ulterior introducerii acțiunii în cauza pendinte, aflată în etapa procesuală a recursului, a fost apreciată ca inoportună, recurentul susținând că în mod eronat s-a dispus suspendarea judecății, prin afectarea dreptului său la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, ca element al dreptului la un proces echitabil. A învederat că pe rolul Judecătoriei Măcin a mai fost introdusă o cerere în vederea anularii titlului de proprietate nr. x/21.03.1997, pentru suprafața de teren de 300 mp, precum și a actelor subsecvente, cererea formând obiectul dosarului nr. x/2018, prin hotărârea pronunțată instanța reținând că părțile pot să își dispute dreptul de proprietate pe calea dreptului comun, în cadrul unei acțiuni în revendicare, ocazie cu care urmau a fi comparate titlurile lor de proprietate, dându-se eficiență celui mai bine caracterizat. Recurentul a invocat similaritatea acestei cereri cu cea din dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Măcin, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 494 din 21 septembrie 2019, reclamând aceeași situație și ca în dosarul nr. x/2023 al aceleiași instanțe, în care s-ar putea aprecia că dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 300 mp poate fi tranșat printr-o acțiune în revendicare. În aceste condiții, a afirmat că instanța de recurs nu a avut în vedere că disputa judiciară asupra suprafeței de teren de 300 mp a fost tranșată, o instanță pronunțându-se anterior asupra faptului că situația de fapt dedusă judecății poate fi soluționată prin prisma unei acțiuni în revendicare. În acest sens, a considerat că nu se poate reține buna credință a intimatului, dată fiind notorietatea în comunitate a divergențelor sale cu intimații C. și B., referitoare la suprafața de teren în discuție. Recurentul a făcut referire la modalitatea de dobândire a terenului de către intimați, precum și la depoziția unui martor, care audiat fiind în cauză, a confirmat disensiunile părților cu privire al suprafața de teren în litigiu. Totodată, a menționat clauzele contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.02.2020, care conțin, în opinia sa, false prevederi, în sensul că imobilul, compus din teren și construcții, nu face obiectul vreunui litigiu de orice natură, că nu s-a pronunțat vreo hotărâre judecătorească privind revendicarea/posesia sau anularea actului privitor la imobil. A considerat că este important să se rețină că, deși cererile de chemare în judecată și de apel au fost respinse, nu s-a tranșat problema litigioasă a cauzei, ci s-a constatat că această chestiune se circumscrie unei acțiuni în revendicare, iar nu uneia în anularea unui act juridic. Recurentul a afirmat că instanța de recurs nu a avut în vedere criticile intimatului D., invocate în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Măcin, limitându-se doar să rețină că legătura acestuia cu obiectul prezentei judecăți. Deși instanța de recurs nu poate analiza pe fond cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Măcin, în opinia sa, motivele de recurs invocate nu au fost probate cu niciun înscris, alegațiile vizând faptul că intimatul nu a deținut teren în proprietate și nici nu a predat teren cooperativelor agricole. În ceea ce privește motivarea instanței, a apreciat că aceasta vizează doar legătura dintre cele două cauze, cu superficialitate fiind dispusă suspendarea judecății recursului.

Apărările formulate Legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului în ședința publică din 15 mai, cu citarea părților. La acest termen de judecată, față de cererea de amânare a judecății formulată de reprezentanta convențională a recurentului, Înalta Curte, în vederea respectării dreptului la apărare, a amânat pronunțarea la 22 mai 2025, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, constată următoarele: Prin motive de recurs care pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din acest act normativ, care reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, apreciind că soluția din proces trebuie să depindă de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale, care formează obiectul unei alte judecăți, urmând ca soluția irevocabilă (definitivă) pronunțată să fie opusă cu putere de lucru judecat în dosarul în care se pune în discuție suspendarea judecății. Prevalându-se de soluțiile pronunțate în dosarele nr. x/2018, respectiv nr. 2847/253/2023 ale Judecătoriei Măcin, precum și de dezlegările date cu privire la suprafața de teren în litigiu, față de similaritatea obiectului cererilor, recurentul a criticat soluția de suspendare a judecății, învederând că s-a tranșat anterior, cu putere de lucru judecat, că părțile pot să își dispute drepturile de proprietate invocate printr-o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, iar ca urmare a comparării titlurilor, urmează a se da eficiență celui mai bine caracterizat. Criticile nu sunt fondate. Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia. Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare. Înalta Curte constată că prin demersul litigios inițiat în prezentul dosar, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții pârâții B. și C., precum și cu pârâtul D. (introdus în cauză, în această calitate, de instanța de fond prin încheierea de ședință din 17 martie 2021), obligarea acestora să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 300 mp, situată în tarlaua x, parcela nr. 2309 din comuna Luncavița, jud. Tulcea, și să restituie, în echivalent, fructele produse de bun, până la returnarea lor efectivă, în temeiul art. 566 alin. (2) C. civ. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că pentru terenul în litigiu au fost emise mai multe titluri de proprietate, respectiv nr. x/06.04.1994 pe numele său, nr. x/21.03.1997 și nr. x/16.10.1996, pe numele F., de existența acestui ultim titlu de proprietate luând cunoștință ulterior pronunțării sentinței civile nr. 494 din 21 martie 2019 a Judecătoriei Măcin, în dosarul nr. x/2018. Susținând că pentru același teren au fost emise mai multe titluri de proprietate, reclamantul a solicitat compararea titlurilor menționate, contestând legalitatea titlului de care se prevalează pârâții și invocând reaua credință a acestora. Prin sentința civilă nr. 948 din 10 noiembrie 2022 a Judecătoriei Măcin acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul D. fiind obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului A. suprafața de 296 mp teren, identificată în anexa 1 la raportul de expertiză topografică efectuat de expertul E., ca urmare a constatării unei suprapuneri peste terenul acestuia. Apelul declarat de pârâtul D. împotriva sentinței menționate a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 64 din 9 februarie 2024 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin cererea de recurs formulată împotriva acestei hotărâri, pârâtul D. a învederat că între părți s-a desfășurat litigiul având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/21.03.1997, emis în favoarea numitului F. pentru suprafața de teren de 300 mp, situată în intravilanul comunei Luncavița, jud. Tulcea, precum și a actelor subsecvente titlului (contractul de întreținere cu constituirea dreptului de uzufruct viager nr. 1605/10.08.2010 și contractele de vânzare-cumpărare nr. x/10.01.2018, respectiv nr. 1270/05.06.2018), prin sentința civilă nr. 494 din 21 martie 2019 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 4228 din 10 octombrie 2019 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea fiind respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că pentru clarificarea eventualei suprapuneri a terenurilor menționate în titlul de proprietate analizat, dar și în titlul nr. x/06.04.1994, cadrul procesual adecvat este cel al unei acțiuni în revendicare, în care se poate proceda la compararea acestora. Recurentul D. a susținut că titlul de proprietate al autorului său nu a fost desființat, legalitatea acestuia fiind analizată în litigiul care a format obiectul dosarului menționat, astfel că o nouă analiză a acestuia în cauza pendinte ar înfrânge efectul puterii de lucru judecat al aspectelor dezlegate. Prin cererea depusă la 21 octombrie 2024, în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Constanța, secția I civilă, reclamantul D. a solicitat suspendarea judecății recursului până la soluționarea dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/06.04.1994, emis pe numele pârtului A., pentru suprafața de teren de 300 mp, categoria curți construcții, inclus în tarlaua x, parcela x, invocându-se legătura stipulată de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cu prezenta cauză. La termenul de judecată din 21 octombrie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a pus în discuție cererea de suspendare formulată de reclamant, iar prin încheierea de ședință de la aceeași dată, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a dispus suspendarea judecății recursului declarat de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 64 din 9 februarie 2024, pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin. Pentru a dispune astfel, curtea a reținut că obiectul judecății în acest dosar, care are ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/6.04.1994 emis pe numele intimatului-reclamant A. pentru suprafața de 300 mp, categoria curți construcții, tarlaua x, parcela x, are legătură cu obiectul prezentei judecăți, care vizează o acțiune în revendicarea aceleiași suprafețe de teren. În argumentarea soluției adoptate, instanța a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., impunându-se oprirea temporară a judecății recursului, până la soluționarea definitivă a dosarului menționat, în scopul evitării pronunțării unor hotărâri contradictorii. Înalta Curte contată că, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "Instanța poate suspenda judecata, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți." Această normă legală prevede un caz de suspendare facultativă, instanța putând aprecia dacă se impune sau nu suspendarea cauzei și urmând a analiza dacă între raportul juridic dedus judecății într-o cauză și cel care face obiectul litigiului în raport de care s-a solicitat suspendarea există o legătură suficient de importantă care să justifice adoptarea unei astfel de măsuri procesuale. Așadar, suspendarea facultativă permite judecătorului ca, în anumite circumstanțe, să aprecieze asupra sistării temporare a judecății, în scopul unei mai bune administrări a justiției și evitării pronunțării unor hotărâri judecătorești contradictorii. Măsura suspendării, reglementată la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., are caracter temporar, dăinuind până la momentul când hotărârea pronunțată în cauza care a determinat suspendarea a dobândit caracter definitiv. Raportând aceste considerente teoretice la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin are ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/06.04.1994, emis pe numele pârâtului A., pentru suprafața de teren de 300 mp, categoria curți construcții, inclus în tarlaua x, parcela x, comuna Luncavița, jud. Tulcea. În prezentul litigiu, astfel cum s-a arătat, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților B., C. și D. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie aceeași suprafață de teren, pentru care, în litigiul care formează obiectul dosarului antemenționat s-a solicitat constatarea nulității absolute a titlului său de proprietate, nr. x/06.04.1994. Astfel, situația particulară a cauzei pendinte, în care urmează a se tranșa asupra unei eventuale atribuiri în proprietatea recurentului A. a suprafeței de teren de 300 mp, categoria curți construcții, aflate în tarlaua x, parcela x, în baza titlului de proprietate nr. x/06.04.1994, se substituie ipotezei reglementate la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., realizându-se conexiunea cu dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin, care vizează tocmai constatarea nulității absolute a acestui titlu, în baza căreia acțiunea în revendicare a fost promovată în litigiul de față. În această ipostază, nu poate fi reținută încălcarea normei de procedură menționate, câtă vreme raporturile juridice de drept material ale celor două litigii au relevat existența legăturii ce justifică măsura suspendării judecății, soluționarea acțiunii în revendicare deduse judecății în cauza pendinte depinzând de modalitatea în care, în dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin, se va aprecia asupra valabilității/legalității titlului de proprietate nr. x/06.04.1994 emis pe numele recurentului. Corelativ, Înalta Curte nu va primi alegațiile recurentului, referitoare la modalitatea în care a procedat intimatul prin formularea ulterioară/separată a acțiunii în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/06.04.1994 (care formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin), întrucât aceste chestiuni excedează judecății pendinte, care vizează, exclusiv, verificarea aplicării de către instanța de recurs a normei procedurale reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Din acest motiv, Înalta Curte nu va analiza nici motivele dezvoltate în memoriul de recurs, referitoare la chestiunile dezlegate în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Măcin, privitoare la calea procedurală pe care s-ar putea grefa constatarea nulității absolute a titlului de proprietate (mai precis a titlului nr. x/21.03.1997) în cadrul acțiunii în revendicare, buna/reaua credință a intimatului, probațiunea administrată, aptă să ateste, în viziunea recurentului, conduita intimatului, ce transpare din clauzele contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2020 ori criticile părții adverse, invocate în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Măcin, întrucât acestea ridică probleme ce țin de fondul litigiului, străine și incompatibile cu calea extraordinară de atac pendinte, reprezentând o reiterare a motivelor de recurs invocate în etapa procesuală precedentă, care urmează a fi avute în vedere de Curtea de Apel Constanța la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 64 din 9 februarie 2024 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal. În ceea ce privește critica privind încălcarea termenului rezonabil de soluționare a procesului prin soluția de suspendare a judecății recursului, dispuse în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și, implicit, a dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte constată că este nefondată, o analiză a acesteia nefiind prioritară verificării legalității încheierii recurate, suspendarea facultativă fiind reglementată prin norme dispozitive, aparținând, așadar, instanței de judecată puterea de apreciere și de decizie asupra oportunității acesteia, în vederea unei bune administrări a justiției. Înalta Curte notează că alin. (7) al art. 22 C. proc. civ. obligă instanța de judecată, în situațiile în care legea îi rezervă judecătorului putere de apreciere (cum este cazul de față), să țină seama de toate circumstanțele cauzei, de principiile generale ale dreptului, urmând să soluționeze litigiul conform regulilor de drept aplicabile. Astfel cum s-a arătat, măsura suspendării constituie un instrument creat de legiuitor în scopul preîntâmpinării pronunțării unor hotărâri contradictorii ori susceptibile de reformare sau retractare, judecata pentru a cărei soluționare definitivă s-a dispus suspendarea constituindu-se ca o chestiune prejudicială în raport cu cauza în care aceasta a fost invocată. Cum coordonatele judecății și circumstanțele factuale ale speței au impus adoptarea acestei măsuri, în raport și de principiul disponibilității care guvernează procesul civil (cererea de suspendare fiind formulată de intimatul D.), instanța de recurs nu putea proceda contrar normei procedurale (art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) ale cărei dispoziții își găsesc aplicabilitatea în cauză, dată fiind conexiunea celor litigii pentru motivele reținute în încheierea recurată ce nu au fost negate în recurs. Așadar, nu se poate reține încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât, prin instituirea măsurii suspendării judecății curtea a respectat obligațiile procesuale ale părților, procedând la examinarea solicitărilor formulate de acestea în cauză, respectând, precum s-a arătat, principiul disponibilității, suspendarea judecății neafectând soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și cu celeritate, de vreme ce aceasta a fost dispusă întemeiat, cu respectarea prescripțiilor legale. De altfel, dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 și alin. (3) C. proc. civ. relevă caracterul temporar al măsurii suspendării, prin art. 413 alin. (3) din același act normativ legiuitorul instituind posibilitatea revenirii asupra acesteia în anumite condiții, măsura suspendării apărând ca fiind necesară atunci când planează riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii în litigii al căror obiect se află în interdependență. În acest sens, referitor la dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 514/2022, că, "având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecății, instanța este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecății. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea cauzei depinde de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs, permite acestuia să își exercite rolul activ, sancționând eventualele tentative de exercitare abuzivă de către părți a drepturilor procesuale, mai eficient decât în situația în care suspendarea ar avea caracter imperativ, astfel încât dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului unicității, imparțialității și egalității justiției, consacrat de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituție" (par. 23). Este adevărat că măsura suspendării are un efect dilatoriu, ducând la prelungirea duratei de soluționare a acțiunii, dar această împrejurare nu poate înlătura, prin ea însăși, aplicabilitatea instituției juridice, a cărei rațiune de reglementare, deplin valabilă și în situația dată, este de a conferi preeminență legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești și nu unei celerități a judecății supuse riscului de nelegalitate și netemeinicie. Ca atare, dreptul la un proces în termen "optim și previzibil" nu poate fi absolutizat în detrimentul altor principii fundamentale, precum legalitatea și aflarea adevărului. Având în vedere că nu s-a constatat o încălcare a normelor de procedură anterior analizate, Înalta Curte apreciază că recurentului nu i s-a produs vătămarea prevăzută la art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a putea aplica sancțiunea nulității actului de procedură, aptă să atragă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 21 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2020. Față de această soluție prefigurată, cererea recurentului privind obligarea intimatului A. la plata cheltuielilor de judecată nu poate avea finalitatea juridică prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce nu s-a constatat culpa procesuală a acestuia.