ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4228/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 20.11.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților solicitând anularea Deciziei nr. 10086 din 19.10.2017 prin care s-a soluționat cererea sa de acordare a despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 213/2015, obligarea pârâtului la plata sumei de 315.000 RON cu titlu de daune morale și la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data producerii evenimentului rutier, respectiv 28.04.2015.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3185 din 10 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanta A., a anulat în parte Decizia FGA nr. 10086/19.10.2017, exclusiv în privința cuantumului daunelor morale, a constatat că reclamanta este îndreptățită la plata daunelor morale în cuantum de 35.000 RON și a obligat pârâtul la plata către aceasta a sumei de 7000 RON reprezentând diferența dintre cuantumul daunelor morale cuvenite acesteia potrivit prezentei hotărâri, a respins în rest acțiunea ca nefondată, a obligat pârâtul FGA la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 537 RON.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 3753 din 24.09.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că judecătorul de fond a făcut o greșită apreciere a celor două sintagme, respectiv un prag îndreptat spre maxim și un prag maxim.. Pragul maxim se acordă în situația în care există un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale sau apropiat acestei cifre, iar pentru un număr de 70 de zile de îngrijiri se poate acorda o sumă îndreptată spre maxim, respectiv suma de 400 de RON/zi de îngrijire medicală.

În opinia recurentului, judecătorul de fond a făcut o greșită apreciere a celor două sintagme, respectiv un prag îndreptat spre maxim și un prag maxim. Pragul maxim se acordă în situația în care exista un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale sau apropiat acestei cifre, iar pentru un număr de 70 de zile de îngrijiri se poate acorda o sumă îndreptată spre maxim, respectiv suma de 400 de RON/zi de îngrijire medicală.

Precizează recurentul că susținerea din cuprinsul hotărârii recurate în sensul că a existat un cumul al consecințelor enumerate expres la punctul 2 al Anexei din Decizia nr. 258/16.11.2016, motiv pentru care FGA trebuia să acorde o despăgubire maximă de 500 RON/zi de îngrijire medicală, nu își găsește suportul juridic, întrucât FGA a ținut cont de cumularea acestor consecințe grave și a acordat o despăgubire îndreptată spre maximul legal.

Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatei-reclamante invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ îl constituie decizia nr. 10086/19.10.201, emisă de Fondul de garantare al asiguraților, prin care a fost admisă, în parte, cererea de plată formulată de petenta A., prin care i-au fost acordate despăguniri materiale în cuantum de 2500 RON și daune morale în cuantum de 28.000 RON.

Prima instanță a admis în parte contestația formulată, constatând că intimata-reclamantă este îndreptățită la plata daunelor morale în cuantum de 35.000 RON, obligând astfel recurentul-pârât la plata sumei de 7000 RON reprezentând diferența dintre cuantumul daunelor morale achitate intimatei-reclamante și cuantumul daunelor morale cuvemite acesteia.

Referitor la daunele morale, prima instanță a apreciat că sumele acordate cu acest titlu prin decizia contestată sunt insuficiente, chiar dacă cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, este necesar a fi analizate consecințele negative suferite de reclamantă atât fizic cât și în plan psihic . Astfel, s-a constatat că evenimentul asigurat a condus la acordarea unui număr de 70 de zile de îngrijiri medicale. Mai mult decât atât, Raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză a confirmat numărul de zile de îngrijiri medicale de care a beneficiat intimata-reclamantă, ca fiind maxim 70 de zile.

Potrivit Anexei 2 pct. 2 (pragul 2) din Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare - morale și materiale izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, vătămarea corporală gravă conduce la acordarea de daune morale încadrate în intervalul 210 - 500 RON/zi de îngrijire medicală, iar "încadrarea în punctaj se va face spre minim dacă vătămarea corporală a avut ca urmare una din consecințele expuse în cadrul acestui prag și spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel puțin două consecințe din cele expuse la acest prag".

Consecințele la care face referire textul citat se referă la: a) leziunile au lăsat urme vizibile; b) leziunile suferite au fost într-un număr mare, au provocat suferințe puternice, au lăsat traume fizice și psihice de durată, c) intervenții chirurgicale; d) a suferit complicații ulterioare, e) capacitatea de muncă a fost redusă.

Instanța de fond, în mod corect a apreciat că, deși recurentul-pârât avea obligația de a motiva de ce a apreciat că intimata-reclamantă nu se încadrează spre pragul maxim, nu a procedat în acest sens, în realitate neexistând o motivare a modului de cuantificare a prejudiciului recunoscut, de 4000 RON/zi de îngrijiri medicale.

Prin urmare, în aplicarea Procedurii invocată de chiar recurentul-pârât acesta avea obligația de a încadra intimata-reclamantă spre punctajul maxim, cumulând 3 dintre consecințele enumerate în Anexa 2, nu doar 2 dintre aceste consecințe (care ar fi fost suficiente pentru a atrage încadrarea spre nivel maxim).

În privința daunelor morale solicitate de la data producerii faptei prejudiciale până la data plății, s-a constatat că nu se justifică acordarea acestora deoarece, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 coroborate cu prevederile art. 22 din Norma ASF nr. 16/2015, petentul nu are calitatea de creditor de asigurări impunându-se astfel respingerea cererii.

Prima instanță a reținut că în speța de față este vorba despre o creanța născută din contractul de asigurare, în temeiul căruia reclamanta are calitatea de beneficiar al asigurării în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b), pct. ii) din Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b), pct. ii) din Legea nr. 213/2015 beneficiarul asigurării este o terță persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat.

În raport de aceste aspecte nu pot fi reținute alegațiile recurentului-pârât, referitoare la faptul că Fondul de Garantare a Asiguraților nu este asigurător, că reclamanta nu ar fi suferit o pagubă, că are acoperit prejudiciul și că prejudiciul există.

Înalta Curte constată că art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților prevede că "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare."

De asemenea, se constată că art. 18 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 a ASF privind Fondul de garantare a asiguraților dispune: "După data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea indiciilor stării de insolvență a asigurătorului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, Fondul va prelua de la asigurător evidența contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară, evidența completă a dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestor contracte și dosare".

Recurentul-pârât susține că, atât Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări republicată, cu modificările ulterioare, prin art. 3 alin. (1) lit. c), cât și art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, definesc creanța de asigurare ca fiind creanța creditorilor de asigurare rezultată dintr-un contract de asigurare și că, textul reprezintă o transpunere a directivei 2001/17/CE - privind reorganizarea și lichidarea societăților de asigurări, transpusă în legislația noastră care definea "creanța de asigurare" ca fiind orice sumă care este datorată de către societatea de asigurare unor asigurați, titulari de polițe de asigurare, beneficiari sau oricărei părți vătămate având drept direct de acțiune împotriva societății de asigurare și care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operațiune prevăzută de Directiva 2002/83/EC din activitatea de asigurare directă, inclusiv sume rezervate pentru persoanele menționate anterior, când unele elemente de datoriei nu sunt cunoscute încă.

Așadar, pentru a îndeplini condițiile prevăzute de lege și a-și putea recupera sumele solicitate din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților, este absolut necesar ca suma solicitată să rezulte dintr-un contract de asigurare.

Din coroborarea tuturor celor arătate anterior reiese că dobânzile nu se încadrau în categoria creanțelor născute din contractul de asigurare, lipsind temeiurile legale pentru a concluziona în sensul pretins de partea reclamantă, nefiind despăgubiri sau cheltuieli de judecată.

În realitate, dobânzile sunt expresia unei răspunderi civile delictuale incumbând societății de asigurare ca urmare a nerespectării termenului de plată a despăgubirilor, găsindu-și fundamentul în art. 36 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sub nr. x/2011.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, reținând că sentința de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3753 din 24 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019.