ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6352/2020

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea deciziei nr. 9682 din 10.10.2017 emise de pârât; obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să soluționeze motivat cererea de plată cu nr. 49421/26.07.2016 și să reevalueze suma acordată raportat la legislația și jurisprudența instanțelor din România sau jurisprudența indicată de reclamant; obligarea pârâtului la plata sumei de 108.251 RON - reprezentând daune morale (diferență), suferite în urma accidentului rutier din data de 05.11.2014; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3318 din 11 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A fost anulată în parte decizia nr. 9682/10.10.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților în sensul că admite cererea de plată pentru suma de 15.248.5 RON (15.000 RON daune morale și 248,5 RON daune materiale) în loc de 4748.5 RON.

A fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că Fondul de garantare a asiguraților nu preia obligațiile unui asigurător în faliment și nu este succesorul în drepturi și obligații a acestuia. Instanța de fond a reținut acest aspect dar, cu toate acestea, s-a raportat la o jurisprudență care se referă la litigiile soluționate în contradictoriu cu asigurătorii, considerentele fiind, din acest punct de vedere contradictorii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurentul-pârât a reiterat faptul că Fondul de garantare a asiguraților nu preia obligațiile unui asigurător în faliment și nu este succesorul în drepturi și obligații a acestuia. În aceste condiții, a apreciat recurentul că instanța de fond a hotărât în mod netemeinic respingerea procedurii FGA de acordare a daunelor morale și materiale - Decizia FGA nr. 142/26.05.2016 completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 având în vedere că nu încalcă nicio prevedere legală, cu atât mai mult cu cât această procedură a fost validată de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori.

S-a invocat, de asemenea, necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile față de toți creditorii de asigurare. În lipsa unor criterii și limite legale de stabilire a daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanelor îndreptățite de a primi daune morale ci, dimpotrivă, are menirea de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, arătând că la data 28.04.2015 a avut loc un accident de circulație, constatându-se că B., conducător al autovehiculului cu număr de înmatriculare x nu a acordat prioritate la trecerea mopedului A068, condus de reclamant.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a reclamantului.

La momentul producerii accidentului rutier, autovehiculul înmatriculat sub numărul x era asigurat RCA la C. S.A., conform poliței nr. x.

Prin sentința nr. 9661/03.12.2015, definitivă, Tribunalul București, secția a VII-a a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C. S.A.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/26.07.2016, reclamantul a solicitat despăgubiri în cuantum de 113.000 RON, cu titlu de daune materiale și morale, ca urmare a vătămării suferite în urma accidentului rutier.

Prin decizia nr. 9682/10.10.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de petentul A. pentru suma de 4748,5 RON reprezentând daune materiale și daune morale.

A respins cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În motivarea deciziei s-a reținut că vătămarea corporală a provocat drept consecințe fracturi costale multiple, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de circa 25 de zile de îngrijiri medicale.

S-a stabilit acordarea unei sume de 180 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 4500 RON daune morale.

La această sumă a fost adăugată suma de 248,5 RON reprezentând cheltuieli materiale probate cu înscrisuri justificative, rezultând astfel suma totală de 4748,5 RON.

Decizia a fost emisă în baza art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 și a art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011.

Înalta Curte constată că, deși formal recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., respectiv modalitatea de motivare sau modalitatea de interpretare a normelor legale, se contestă de fapt aprecierea instanței de fond cu privire la cuantumul echitabil al daunelor morale în raport cu consecințele provocate de accident.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că potrivit art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale sunt avute în vedere legislația și jurisprudența din România. Față de aceste prevederi legale, instanța de fond a reținut în mod corect că tabelul rezervelor de daună sau deciziile invocate de către pârât nu au valoare obligatorie, dispozițiile art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011 impunând, la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale, luarea în considerare a legislației și jurisprudenței din România.

Raportându-se la jurisprudența existentă în materie de daune morale și luând în considerare vătămările reale suferite de reclamant, instanța a apreciat că valoarea de 15000 RON corespunde criteriilor de echitate.

Așadar, instanța a motivat în mod corespunzător înlăturarea normelor în raport cu care Fondul de garantare a asiguraților a stabilit cuantumul daunelor morale, reținând că acestea nu au o valoare obligatorie, ci cuantumul trebuie stabilit în raport cu jurisprudența creată în materie. Faptul că s-a raportat la jurisprudența creată în litigiile derulate în contradictoriu cu societățile de asigurări, deși intimatul-pârât nu este o societate de asigurare și nu preia obligațiile acesteia, nu reprezintă o contradicție, instanța de fond arătând în mod explicit că "Este adevărat că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile asigurătorului, însă dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 prevăd că efectuează plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, garantând în limita prevăzută de lege plata creanțelor acestora."

Așadar, chiar dacă Fondul de garantare a asiguraților nu este o societate de asigurare și nu preia obligațiile contractuale ale acestor societăți, totuși există o strânsă legătură între obligațiile intimatului-pârât și obligațiile societății de asigurări aflate în faliment, garanția pe care o asigură Fondul de garantare referindu-se tocmai la aceste obligații contractuale pe care debitorul nu le mai poate executa din cauza falimentului.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond s-a raportat la jurisprudența dezvoltată în litigiile cu societățile de asigurare întrucât, chiar dacă natura obligației ce incumbă intimatului-pârât este diferită de obligația contractuală a societății de asigurare, cuantumul este același și se stabilește în același mod.

În ceea ce privește vătămările corporale avute în vedere de instanța de fond, se constată că aceasta nu s-a raportat doar la numărul de zile de îngrijiri medicale rezultat din expertiza medico-legală, ci a avut în vedere ansamblul problemelor de natură medicală rezultate din accidentul de circulație, menționând faptul că la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferințele fizice suportate de către reclamant în perioada ce a urmat accidentului, suferințele psihice, dar și consecințele inevitabile ale situației create asupra vieții sale sociale.

Totodată, Înalta Curte reține că aprecierea instanței de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinței și acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ., poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu și pentru motive de temeinicie.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3318 din 11 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3318 din 11 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.