ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3199/2019

HOTĂRÂRE
15.04.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3199/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 august 2018, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2192 din data de 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În susținerea cererii de revizuire, revizuentul a apreciat că instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat cu privire la ceea ce s-a decis și cuprins în considerentele Deciziei nr. 436 din 15 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2013 prin care s-a soluționat apelul împotriva sentinței pronunțate în același dosar de către Judecătoria Buzău.

2.1. Prin Decizia nr. 3179 din 5 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire a Deciziei nr. 2192 din data de 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata SC B. SRL, în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel a reținut că prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a invocat incidența art. 509 pct. 8 C. proc. civ. susținând ca prin Decizia nr. 2122 din 22 mai 2018 pronunțată în dosarul x/2016 de către Curtea de Apel Ploiești, se încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței pronunțate în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Buzău.

Potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad care a dat prima hotărâre, iar cum în speță prima hotărâre a fost pronunțată de Judecătoria Buzău, instanța mai mare în grad acesteia este Tribunalul Buzău, considerente pentru care a declinat competența materială de soluționare a cauzei la această instanță.

2.2. La data de 27 decembrie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, iar prin Decizia nr. 2 din 21 martie 2019 a admis excepția de necompetenta materială a Tribunalului Buzău, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Ploiești, a constatat apărut conflictul negativ de competenta și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivarea deciziei sale, Tribunalul Buzău a reținut că, prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, revizuentul A. a solicitat desființarea Deciziei nr. 2192 din 22 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2016.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 13961 din 12 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2013, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău.

La termenul de judecată, la solicitarea instanței, revizuentul A. a precizat că revizuirea este solicitată în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., iar hotărârea la care instanța urmează a se raporta în analiza cererii este Decizia nr. 436 din 15 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2013.

Tribunalul în raport de precizările revizuentului a apreciat că, potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ., competența soluționării unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. revine instanței mai mari în grad celei care a dat prima hotărâre, iar în cauză prima hotărâre a fost pronunțată de Tribunalul Buzău, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Analizând speța dedusă judecății, în raport și de precizările făcute de revizuentul A. prin apărătorul său la termenul din 21 martie 2019 în fața Tribunalului Buzău și reținute în partea introductivă a Deciziei nr. 2 pronunțată la aceeași dată de această instanță, Înalta Curte apreciază că instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Ploiești, pentru următoarele argumente:

Cererea de revizuire a fost formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul apreciind că Decizia nr. 2122 din 22 mai 2018, pronunțată în dosarul x/2016 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 436 din 15 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Buzău.

În conformitate cu prevederile art. 510 C. proc. civ., privitoare la instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire, la aliniatul (2) al acestui articol se precizează că "în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre."

Având în vedere că în speță, prima hotărâre a fost pronunțată de Tribunalul Buzău, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulată împotriva Deciziei nr. 2122 din 22 mai 2018 pronunțată în dosarul x/2016, revine Curții de Apel Ploiești.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să stabilească competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul SC B. SRL, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-31
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 257/2020
Asupra conflictului negativ de competență, Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. Bucureșt
ÎCCJ 2020-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 209/2020
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în j
ÎCCJ 2019-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5278/2019
Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2016 din 26 febru
ÎCCJ 2020-07-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. x/2019, la data de 11.02.2019, revizuientul A.
ÎCCJ 2020-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 836/2020
întemeiată, cererea de recuzare formulată de petentul A., însușită de către intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L., împotriva domnilor judecători E. și F., membri ai completului de judecată 1 A LPI, învestiți cu soluționarea apelului declarat de re
Sursă