ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1940/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 307.944,02 RON pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate prin contractul de vânzare-cumparare floarea soarelui nr. 529/05.11.2014.

Prin sentința nr. 1118/2017 din 5 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 6000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând: suma de 5000 RON onorariu avocat și suma de 1000 RON onorariu expertiză tehnică judiciară specialitatea chimie alimentară.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, recalificat ca fiind apel, prin încheierea din 18 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 603 din 26 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva sentinței nr. 1118/2017 din 5 octombrie 2018 pronunțată Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. B. S.R.L..

La 18 decembrie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 603 din 26 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a fost înaintat spre soluționare înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar prin decizia nr. 713 din 14 februarie 2019 a fost admisă excepția necompetenței funcționale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea secției a Il-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat pe rolul secției a Il-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub număr de dosar x/2015

Recurenta-reclamantă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În argumentarea cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, se susține, în esență, că decizia recurată este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și cuprinde considerente străine de natura pricinii având în vedere că instanța de apel a calificat Actul adițional la Contractul nr. x/05.11.2014, semnat la data de 23.12.2014 ca având natura juridică a unei tranzacții, astfel cum este aceasta este reglementată de dispozițiile art. 2267 și urm. C. civ. și a apreciat că reclamanta ar fi renunțat la "formularea unor pretenții ulterioare legate de calitatea mărfurilor", voința părților fiind "de stingere a raporturilor juridice născute între acestea, precum și de preîntâmpinare a litigiilor ulterioare derivate din modalitatea de executare a contractului".

Recurenta solicită a se avea în vedere că de esența acestui litigiu, este data semnării actului adițional, respectiv 23.12.2014 și faptul că "pretențiile ulterioare" la care reclamanta ar fi renunțat nu pot fi calificate decât ca fiind ulterioare datei de 23.12.2014, însă, tot ceea ce recurenta a solicitat a-i fi restituit în cauza pendinte, reprezintă pretenții născute anterior semnării acestui Act adițional.

Precizează că nu a renunțat niciun moment la dreptul de a-și recupera prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării culpabile a Contractul nr. x/05.11.2014 de către societatea vânzătoare intimată, care nu a livrat marfa de calitatea contractată, deși a primit integral prețul solicitat.

În opinia recurentei, este important să se observe și condițiile de fapt în care aceasta a fost nevoită să semneze la data de 23.12.2014, Actul adițional la Contractul nr. x/05.11.2014.

Astfel, raportat la situația de fapt concretă, reală și dovedită cu înscrisuri, în care se afla recurenta-reclamantă la data când a fost condiționată de către societatea intimată pârâtă să semneze, la data de 23,12,2014, actul adițional la contractul nr. x/05.11.2015, în sensul că, pe lângă lipsa oricărui beneficiu rezultat din contractul tripartit, pe lângă achitarea penalităților către procesatorul bulgar și a contravalorii transportului Bulgaria-Buzău, reprimirea mărfii de către S.C. B. S.R.L., în valoare de 150.272 RON și restituirea ulterioară a acestei sume s-a realizat de către societatea pârâtă doar după ce societatea reclamantă a acceptat semnarea actului adițional în discuție.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a reținut că recursul este nul în raport de dispozițiiile art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (1) și 490 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

La termenul din 13 octombrie 2020, analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta deși a indicat în cuprinsul recursului motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate și argumentate cu trimitere la textele legale care au fost aplicate greșit de către instanța de apel.

Astfel, cu referire la motivul de recurs revăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. recurenta a susținut că instanța de apel a calificat greșit Actul adițional la Contractul nr. x/05.11.2014, semnat la data de 23.12.2014 ca având natura juridică a unei tranzacții, astfel cum este aceasta este reglementată de dispozițiile art. 2267 și urm. C. civ. și a apreciat că reclamanta ar fi renunțat la "formularea unor pretenții ulterioare legate de calitatea mărfurilor", voința părților fiind "de stingere a raporturilor juridice născute între acestea, precum și de preîntâmpinare a litigiilor ulterioare derivate din modalitatea de executare a contractului", susțineri care nu sunt apte să atragă incidența motivului de nelegalitate invocat, ci se referă la aspecte de netemeinicie a deciziei.

Deși a susținut incidența art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta nu a arătat în concret care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit prin decizia atacată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 a fost făcută doar formal.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate. În alți termeni, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, nefiind o cale de atac de reformare ci o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei nr. 603 din 26 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei nr. 603 din 26 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2020.