ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1799/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27.03.2019, reclamata A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C. - PFA, a solicitat:

- anularea contractului de arendă încheiat între B. și C. - Persoană Fizică Autorizată, înregistrat la Primăria Boldu, și anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 26.04.2017, încheiat între aceleași părți, pentru cauză ilicită și fraudă la lege;

- obligarea persoanei fizice autorizate la plata daunelor reprezentând contravaloarea recoltei de floarea-soarelui de pe suprafața de 26 ha și contravaloarea subvenției primite de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru recolta anului 2017;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința nr. 719 din data de 30 mai 2019, Tribunalul Buzău, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocate de către pârâtul PFA - C. și a a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții B., C. - Persoană Fizică Autorizată și cu intervenienta forțată D..

Prin aceeași sentință, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului B. suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 3057 din 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

Prin aceeași decizie, a respins cererea intimaților C. - PFA și D. privind obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, reclamanta a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele;

- instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 1811 alin. (1) lit. a), având în vedere că situația societății se circumscrie prevederilor art. 1811 alin. (1) lit. b), întrucât ultimul contract de arendă încheiat cu pârâtul B. a fost înregistrat la Primăria Pardoși încă din anul 2012, pentru o perioada de 10 ani;

- deși contractul de arendă era înregistrat la Primăria Pardosi la momentul intabulării suprafeței de teren de 26 ha, respectiv în data de 14.04.2017, instanța de judecata a reținut în mod greșit aplicabilitatea dispozițiilor art. 1811 alin. (1) lit. a) din C. civ.

- instanța de apel s-a raportat la prevederile art. 1811 alin. (1) lit. a) si nu la art. 1811 alin. (1) lit. b) C. civ., întrucât suprafața de teren a fost înscrisă în cartea funciară abia în data de 14.04.2017 (cu 12 zile înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare a suprafeței de 26 de ha) prin încheierea dispusă în dosarul nr. x/09.03.2017, moment la care contractul de arendă pe care 1-a încheiat cu pârâtul B. era in vigoare;

- înscrierea în cartea funciară a ternului în suprafață de 26 ha s-a realizat în scopul vânzării către PFA C.;

- analiza respectării contractului de arendă trebuia să se realizeze din perspectiva cumpărătorului terenului (PFA C.), întrucât față de acesta contractul de arendă este opozabil conform art. 1811 alin. (1) lit. b) C. civ.

- contractul de arendă valabil încheiat (astfel cum a stabilit și instanța de fond) și înregistrat la Primăria Pardoși este opozabil dobânditorului terenului, respectiv pârâtului PFA - C., care a dobândit dreptul de proprietate ulterior încheierii contractului de arendă, neputându-se reține aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 1811 alin. (1) lit. a) C. civ.

- în cauză nu este incident art. 1812 alin. (2), ci art. 1812 alin. (1) din C. civ., întrucât în contractul de arendă nu se stabilește la niciun articol că vânzarea terenului va conduce automat la încetarea contractului de arendă, art. 7 lit. i) referindu-se la situația rezilierii contractului înainte de termen, iar art. 7 lit. j) la obligația de notificare a proprietarului către arendaș în cazul vânzării;

- instanța de apel în mod greșit a aplicat în cauză prevederilor art. 1692 din C. civ. și nu prevederile pe care reclamanta le-a invocat în acțiune și le-a reiterat în cadrul cererii de apel, respectiv art. 1349 si urm. C. civ., referitoare la răspundere civilă delictuală;

- pârâtul PFA - C. i-a creat un prejudiciu prin fapta sa, respectiv prin însușirea de către acesta a recoltei de floarea soarelui de pe suprafața de teren de 26 ha, având în vedere că acesta era obligat să respecte contractul de arendă încheiat de reclamată cu intimatul B., până la expirarea perioadei de valabilitate, respectiv până în anul 2022, conform art. 1.812 alin. (1) C. civ., contractul fiindu-i opozabil;

- în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii delictuale, iar repararea prejudiciului ar trebui să se realizeze potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, care presupune restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei ilicite, ca un principiu fundamental.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 iunie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 29 septembrie 2020.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata intervenientă a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile invocate și subsumate motivelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se privesc a fi fondate, astfel cum se va arăta.

În conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, să enunțe direct cele constatate și dovezile care au determinat această convingere, să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, iar dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

În acest sens, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, trebuie să se dispună ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.

Având în vedere prevederile art. 497 C. proc. civ., conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată, se va admite recursul de față și se va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță, reținându-se caracterul fondat al motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății, este necesară stabilirea unei situații de fapt reale și complete, în vederea aplicării corecte a normelor de drept incidente.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține, pe de o parte, că reclamanta a susținut existența unui contract valabil încheiat de pârâtul B. cu PFA C., considerând că pârâții, care cunoșteau situația juridică a terenului de 26 ha, ar fi încheiat, în frauda sa, un contract de arendare, urmat de vânzarea-cumpărarea acelui teren, cu respectarea dreptului de preempțiune. Pe fondul cauzei, fără a stabili însă cu certitudine situația de fapt, s-a considerat de către instanța de apel că, întrucât nu s-a făcut dovada unei cauze ilicite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum cer prevederile art. 1.239 alin. (2) din C. civ., și pentru că s-a considerat că nu există un contract de arendare încheiat între pârâți, acțiunea formulată trebuie respinsă.

Susținerile recurentei privind incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate. Astfel, instanța de apel, trebuie să stabilească exact, cu aplicarea prevederilor legale, că, față de data contractului de arendă încheiat de recurentă cu pârâtul B., acesta era înregistrat la Primăria Pardoși la momentul intabulării suprafeței de teren de 26 ha, respectiv în dată de 14.04.2017, iar la momentul când a fost înscrisă în cartea funciară suprafața de teren prin încheierea dispusă în dosarul nr. x/09.03.2017, contractul de arendă pe care 1-a încheiat cu pârâtul B. era în vigoare, astfel că trebuie apreciat asupra aplicabilității în cauă a dispozițiilor art. 1811 alin. (1) lit. b) din C. civ., conform cărora dacă bunul dat în locațiune este înstrăinat, dreptul locatarului este opozabil dobânditorului, în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară, dacă data certă a locațiunii este anterioară datei certe a înstrăinării. Astfel, potrivit art. 1811 noul C. civ., în cazurile prevăzute de norma citată, dobânditorul unui bun imobil dat în locațiune este obligat să respecte contractul de închiriere sau de arendare până la expirarea să, contractul fiindu-i opozabil, deși este terț față de acesta.

Trebuie analizat de către instanța de apel, în contextul stabilirii complete a situației de fapt, dacă înscrierea în cartea funciară a terenului în suprafață de 26 ha s-a realizat în scopul vânzării către PFA C., analiză ce trebuia să se realizeze din perspectiva cumpărătorului terenului (PFA C.), întrucât față de acesta contractul de arendă este opozabil conform art. 1811 alin. (1) lit. b) C. civ.. Așadar, trebuie stabilit dacă, actul juridic constând în contractul de arendă valabil încheiat și înregistrat la Primăria Pardoși este opozabil dobânditorului terenului, respectiv pârâtului PFA - C., care a dobândit dreptul de proprietate ulterior încheierii contractului de arendă al reclamantei.

Pe de altă parte, față de prevederile art. 1812 alin. (1) din C. civ., conform cărora locațiunea încetează în cazul înstrăinării bunului închiriat, dacă în contractul de locațiune s-a prevăzut încetarea acestuia din acest motiv, apar ca fondate și criticile privind neincidența art. 1812 alin. (2) C. civ., întrucât în contractul de arendă încheiat de recurenta-reclamantă cu intimatul B. nu s-a prevăzut că vânzarea terenului respectiv va conduce automat la încetarea contractului de arendă.

Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut fără argumente pertinente și convingătoare, că, și în situația reținerii împrejurării că din dosarul penal lipsesc mai multe înscrisuri depuse de apelantă, declarația dată de E. și un raport de expertiză, această împrejurare nu poate conduce la concluzia că a fost încheiat un contract de arendă între intimații pârâți B. și Persoană Fizică Autorizată "C.", că acest contract a fost înregistrat la Primăria Boldu și că acest contract a avut o cauză ilicită, fiind încheiat nu pentru exploatarea agricolă a terenului, respectiv pentru încasarea unor sume de bani cu titlu de arendă în bani, ci pentru posibilitatea dată arendașului, în frauda sa, de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, cu manifestarea dreptului de preempțiune. Or, pentru a pronunța o soluție legală asupra cererilor formulate de reclamanta, cădea în sarcina instanței analiza existenței acelui contract de arendă, a incidenței cauzelor de nulitate invocate cu privire la contractul de vânzare ulterior, însă numai după stabilirea tuturor împrejurărilor relevante pentru situația de fapt a cauzei, raportat la probatoriul administrat.

În alta ordine de idei, fata de motivele de recurs indicate, instanța de apel trebuie să realizeze și analiza incidenței prevederilor art. 1349 și urm. C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, să cerceteze îndeplinirea condițiilor legale privind existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate, respectiv să verifice dacă intimatul pârât PFA C. a creat reclamantei un prejudiciu prin fapta sa, prin însușirea de către acesta a recoltei de floarea soarelui de pe suprafața de teren de 26 ha în condițiile cultivării terenului de către reclamantă.

Prin urmare, apar ca fondate deci susținerile recurentei în sensul că prevederile art. 1692 din C. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât intimatul PFA C. cunoștea faptul că terenul este arendat, deși recurenta reclamanta este cea care a efectuat cheltuielile necesare (arat, însămânțat, întreținere, contravaloarea acestor lucrări reprezentând în opinia sa, prejudiciul care i-a fost creat, de 150.721 RON), în condițiile încasării de către intimat a indemnizației de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a dovedirii îndeplinirii cumulative a condițiilor art. 1349 C. civ., instanța de apel trebuie să aprecieze asupra îndreptățirii recurentei-reclamante la plata daunelor reprezentând contravaloarea recoltei de floarea-soarelui de pe suprafața de 26 ha și contravaloarea subvenției primite de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru recolta anului 2017.

Înalta Curte apreciază, așadar, că, fata de cele reținute de instanța de apel prin decizia recurată, se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, casarea cu trimitere corespunzând unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil.

Instanța de rejudecare va pune în discuția părților probele care se vor administra, cu respectarea normelor procedurale în sensul celor arătate în prezenta decizie, statuând motivat și argumentat asupra oricăror cereri de suplimentare a probatoriului raportat, desigur, la utilitatea și pertinența acestora și va analiza și celelalte motive de recurs ale recurenților, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond, urmând ca după stabilirea completă a situației de fapt să procedeze la aplicarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3057 din data de 3 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3057 din data de 3 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2020.