ÎCCJ, Decizia nr. 41/2020

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 334/RC din data de 27 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014);

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Astfel, instanța supremă a constatat că, spre deosebire de evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate, care implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare, o astfel de evaluare nefiind în disonanță cu prevederile art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Totodată, s-a reținut că unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială este Curtea Constituțională.

Însă încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

Pe cale de consecință, s-a reținut și faptul că "legătura" dintre norma legală pretins contrară Constituției și soluția ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangențială a acelei norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziției în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că, sunt îndeplinite, în parte, condițiile prevăzute de lege, respectiv, excepția de neconstituționalitate a fost invocată de inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, astfel că acesta are calitatea de parte în dosar și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, prevederi legale în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește a treia condiții prevăzute de lege, instanța a apreciat că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat.

Mai mult decât atât, instanța supremă a apreciat că din analiza criticilor de neconstituționalitate expuse de către recurentul inculpat rezultă că scopul urmărit de acesta este modificarea dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate o invocă, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale.

Totodată, s-a considerat că determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, necesită și o apreciere obiectivă a instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției.

Or, în condițiile în care modificarea, respectiv completarea legii în vigoare este un atribut exclusiv al legiuitorului, excepția de neconstituționalitate invocată nu este admisibilă sub acest aspect.

Totodată, s-a reținut în considerentele hotărârii recurate că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă (potrivit Deciziei nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în M. Of. nr. 525/2.08.2007).

Așadar, dispozițiile legale care stabilesc modalitatea de compunere a completelor de judecată, criticate ca fiind neconstituționale, nu au nicio legătură cu obiectul cauzei pendinte, aflată în calea extraordinară a recursului în casație, prin care se verifică, exclusiv, legalitatea hotărârii penale definitive.

Împotriva cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în Decizia nr. 344/RC din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, recurentul A. a formulat, la data de 4 februarie 2020, recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 23 martie 2020, termen care a fost preschimbat în data de 25 mai 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu au fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate tind la modificarea și completarea textelor de lege, în sensul de a se reglementa prin lege organică dispoziții care să prevadă modalitatea de stabilire a compunerii completelor de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.

Conform art. 19 lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea instanței supreme, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă, precum și statele de funcții și de personal al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, potrivit art. 32 alin. (1) din Regulamentul anterior menționat, președinții de secții stabilesc judecătorii care compun completele de judecată și programează ședințele acestora.

Astfel, stabilirea compunerii completelor de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție este atributul președinților de secții și Colegiului de Conducere al instanței supreme.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în Decizia nr. 344/RC din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în Decizia nr. 344/RC din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2020.

GGC - NN