ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2689/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Olt la data de 10.02.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Experți de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Sănătății prin primar, a solicitat anularea Hotărârii H 973/11.11.2015 emisă de Comisia de Experți de Medicina Muncii, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În argumentele expuse în susținerea acțiunii fapt, reclamantul a precizat că a fost angajat la S.C. Electrocarbon S.A. 33 de ani și că pe toată perioada lucrată a fost expus la pulberi anorganice (SiO 2 ), gaze și vapori iritanți, cărbune, cocs, fiind supuși la suprasolicitare osteo - musculo - articulare. Arată că, prin expunerea îndelungată la noxe și suprasolicitări și microclimatului nefavorabil, au fost diagnosticat de către Spitalul Județean Craiova, secția de medicina muncii, cu boală profesională - SILICOZĂ, așa cum rezultă din biletele de ieșire din spital, iar prim emiterea fișelor de declarare a bolilor profesionale și respectiv a proceselor-verbale, Direcția de Sănătate Publică, nu face altceva decât să confirme boala profesională dobândită (BP2). Mai mult, confirmarea diagnosticului de profesionalitate a fost făcută nu numai de DSP - Biroul de medicina muncii dar și de către ITM Olt și Comisia de Pneumoconioze din Clinica de Medicina Muncii Craiova. A invocat faptul că la data de 11.11.2015, Comisia de Experți de Medicina Muncii a emis Hotărârea nr. H 973 prin care a anulat procesele-verbale și fișele de declarare a cazurilor de boală profesională BP 2, emise de Direcția de Sănătate Publică. In opinia reclamantului, această hotărâre a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în materia bolilor profesionale, Ordinul 1256/443/2008 și nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină. Consideră și că, prin hotărârea adoptată comisia a dat dovadă de rea credință, ignorând dosarele de cercetare pentru declararea bolilor profesionale al fiecărei persoane, raportându-se doar la obiecțiunile angajatorului cu ocazia încheierii procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională din data de 26.11.2014. Reclamantul a menționat că, în luna iunie 2015, Direcția de Sănătate Publică i-a fost reconfirmat diagnosticul de profesionalitate - silicoză, prin emiterea fișei de declarare a cazului de boală profesională BP 2, însă comisia a ignorat biletele de ieșire din spital emise de Spitalul Județean Craiova - clinica de medicina muncii, pe baza unor investigații amănunțite. De asemenea, comisia a făcut aprecieri greșite cu privire la existența factorilor de risc aflați la locul de muncă, deși sub acest aspect competența exclusivă aparține medicului de medicina muncii a întreprinderii. Comisia a disculpat angajatorul, necerând buletine de analiză a noxelor așa cum prevede art. 159 lit. b) din H.G. nr. 1425/2006 și a dat dovadă de rea credință și nu a solicitat angajatorului fișa de identificare a factorilor de risc profesional până la depistarea bolii profesionale, acceptând o fișă de identificare, întocmită ulterior. 1.

Hotărârile pronunțate în cauză Tribunalul Olt, prin sentința nr. 292 din 05 mai 2016, pronunțată de în dosarul nr. x/2016, a admis excepția necompetenței materiale a secției I Civilă a Tribunalului Olt, invocată de intimații Comisia de Experți de Medicina Muncii și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând incidenta art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 478 din 9 noiembrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. față de pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Comisia de Experți de Medicina Muncii, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu aceste pârâte și a anulat Hotărârea H 973/11.11.2015 emisă de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii. 1.

Căile de atac exercitate în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 478 din 09 noiembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, au promovat recursuri pârâtele Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică și S.C. Electrocarbon S.A., în condițiile art. 493 C. proc. civ. Prin recursul declarat de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că prima instanță, în mod netemeinic și în lipsa unui act normativ care să stabilească condițiile imperative de formă ale hotărârii nr. H 973/2015 emisă de Comisie, a anulat acest act administrativ pentru prezumtive vicii de formă, deși destinatarul actului este angajatorul S.C. Electocarbon S.A., care nu a ridicat obiecții de fond sau de formă, cu privire la conținutul ori efectele juridice ale actului, actul administrativ atacat fiind motivat în fapt și în drept. În continuare, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că potrivit prevederilor art. 155 din H.G. nr. 1.425/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii securității și sănătății în muncă, coroborate cu art. 2 din Ordinul nr. 1256/443/2008, Comisia este o entitate fără personalitate juridică, formată din specialiști din domeniul securității și sănătății în muncă, iar membrii Comisiei de Experți de Medicina Muncii hotărăsc cu privire la contestațiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din cadrul Direcției de Sănătate Publică Județeană. Arată că este o entitate fără personalitate juridică formată din specialiști din domeniul securității și sănătății în muncă. Membrii Comisiei de Experți de Medicina Muncii hotărăsc cu privire la contestațiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din Direcția de Sănătate Publică Județeană, numai în baza documentelor care alcătuiesc dosarul de cercetare a cazurilor de boli profesionale și a altor documente solicitate în baza art. 5 pct. 3 din Ordinul comun nr. 1256/443/2008. Recurenta consideră că hotărârea nr. 973/2015 este motivată în fapt și în drept, Comisia făcând referire la modalitatea de cercetare și declarare a cazurilor de îmbolnăvire profesională. H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare, la art. 149-162, enumeră în mod expres și limitativ documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect care nu a fost avut în vedere de instanța de fond. O dezvoltare a motivelor hotărârii mai detaliată decât a apreciat Comisia a fi lămuritor, nu se impunea, întrucât Comisia nu are obligația de a reface analize sau alte proceduri ci doar analizează documentele medicale și de expunere existente în dosarul de contestație, având ca rezultat final confirmarea sau infirmarea bolilor profesionale. În conformitate cu art. 8 pct. 4. din Ordinul comun M.S.P. și M.M.F.E.S nr. 1256/443/2008, actualizat, Comisia întocmește și eliberează documentul final privind soluționarea cazului respectiv, care cuprinde concluziile Comisiei. Recurenta, în mod netemeinic și fără să existe niciun act normativ care să stabilească condițiile imperative de formă ale hotărârii nr. 973/2015 adoptată de Comisie a procedat la anularea acestui act administrativ în considerarea cuprinsului acestuia, apreciind în mod arbitrar dificultățile de înțelegere a conținutului în raport cu destinatarul. Destinatarul actului administrativ care face obiectul prezentei cauze nu sunt intimatul- reclamant, ci angajatorul S.C. Electrocarbon S.A., persoană juridică care beneficiază de suportul de specialitate al unui medic de medicina muncii și al unui jurist. Destinatarul actului administrativ atacat de intimat nu a ridicat niciun fel de obiecții de fond sau, după caz, de formă, cu privire la conținutul, respectiv efectele juridice ale actului emis de Comisie. De altfel, Comisia a explicat punctual intimaților-reclamanți aspectele legale și medicale din conținutul hotărârii cu ocazia răspunsului la plângerile prealabile formulat. Recursul pârâtei S.C. Electocarbon S.A. După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic litigios și, reluând criticile prezentate în fața instanței de fond, recurenta a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinței, susținând că instanța de fond a interpretat în mod greșit aspecte legale incidente în cauză, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentă au vizat, în esență, aspecte de procedură și de fond solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, să se dispună: - respingerea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva sa, întrucât este formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă în temeiul art. 36 și art. 78 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004; - respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 973/2015 emisă de Comisia de experți de medicina muncii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, în temeiul dispozițiilor art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fond, recurenta a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 973/2015 emisă de Comisia de experți de medicina muncii, precum și obligarea intimatului-reclamanț la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În opinia sa, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 36 și 78 alin. (2) din C. proc. civ., art. 1 alin. (1) și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage incidența art. 175 C. proc. civ., respectiv incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. . De asemenea, a invocat încălcarea dispozițiilor de drept material prevăzute de art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta-pârâtă susține că, încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 36, art. 193 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 reprezintă nerespectarea regulilor de procedură, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 174 și următoarele din Cod. În cauză, există o încălcare a unor dispoziții procedurale, prin introducerea sa în cauză de către instanța de fond, cu nerespectarea dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, și această încălcare i-a produs o vătămare. De asemenea, consideră că prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 193 C. proc. civ., raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, când a dispus respingerea excepției inadmisibilității socotind îndeplinită procedura prealabilă. Arată că dacă raportul de drept substanțial este unul de drept administrativ, subiectele acestuia sunt persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim și autoritatea publică care a emis actul administrativ sau autoritatea publică care nu a soluționat în termenul legal o cerere, iar raportul de drept procesual vizând anularea actului administrativ individual va avea ca părți pe aceeași persoană vătămată și pe aceeași entitate emitentă, astfel că, în materia contenciosului administrativ, poate avea calitate procesual pasivă autoritatea publică care a emis actul administrativ vătămător sau care nu a soluționat în termen legal o cerere. În cauză, recurenta-pârâtă susține că nu a fost parte a raportului juridic dedus judecății, astfel că nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă, deși a fost introdusă în cauză în temeiul art. 16 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 78 alin. (2) C. proc. civ., fără a se ține cont de faptul că introducerea sa în cauză se putea face numai la cererea expresă a uneia dintre părțile inițiale, ceea ce nu este cazul în speță, și nu din oficiu de către instanță. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 193 C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, arată că această din urmă dispoziție are caracter imperativ și impune parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanței de contencios administrativ de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim. Astfel, consideră că intimații-reclamanți aveau obligația să solicite autorității emitente a actului considerat vătămător, respectiv Comisiei de experți de Medicina Muncii, în termen de 30 de zile de la data comunicării Hotărârii nr. 973/2015, revocarea în tot sau în parte a acestui act, putând formula plângere prealabilă și organului ierarhic superior Comisiei de experți de Medicina Muncii, respectiv Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Calea sesizării instanței de contencios administrativ le era deschisă într-un termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau data comunicării refuzului de soluționare a plângerii prealabile, dar o astfel de procedură prealabilă nu a fost inițiată de către intimații-reclamanți. Recurenta-pârâtă consideră că, în aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 193 alin. (1) din C. proc. civ. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea mai multor dispoziții de drept material, în special a celor reglementate de art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008. În susținerea motivelor de nelegalitate arată că, în vederea încadrării unui caz de îmbolnăvire ca având sau nu caracter de boală profesională, H.G. nr. 1.425/2006 stabilește o procedură de urmat ce implică: semnalarea suspiciunii de boală profesională, cercetarea îmbolnăvirii, declararea cazului de boală profesională și raportarea acestuia. Cât privește semnalarea suspiciunii de boală profesională, potrivit art. 149 din H.G. nr. 1.425/2006, orice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicația acută profesională, se va semnala obligatoriu de către toți medicii, indiferent de specialitate și locul de muncă, cu prilejul oricărei prestații medicale, în condițiile art. 150 din H.G. nr. 1.425/2006, completând fișa de semnalare BPl și trimițând bolnavul la unitatea sanitară de medicina muncii, clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională ori de intoxicație acută profesională. Ulterior, se efectuează cercetarea cazului de îmbolnăvire, conform art. 151 - 158 din H.G. nr. 1.425/2006, în prezența angajatorului sau a reprezentantului acestuia, și se finalizează cu redactarea și semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. X a H.G. nr. 1.425/2006, de către toți cei care au luat parte la cercetare, menționându-se cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor și măsurile tehnice și organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare. Potrivit dispozițiilor art. 160 din H.G. nr. 1.425/2006, declararea cazului de boală profesională se face de către direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fișa de declarare a cazului de boală profesională BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate. Cazul de boală profesională se raportează în cursul lunii în care s-a produs declararea, la Centrul național de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar - Compartimentul sănătate ocupațională și mediul de muncă din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Mai susține că această procedură nu a fost respectată în cazul de față, deoarece Clinica de Medicina Muncii din Spitalul Județean de Urgență Craiova a întocmit fișele BP1 fără a avea dovada expunerii profesionale pe care o putea obține de la DSPJ Olt (buletinele de determinare toxicologică) sau de la angajator (fișa de identificare a factorilor de risc profesional conform anexei 3 din H.G. nr. 355/2007), or, potrivit anexei 5 din Ordinul nr. 450/2006, fișa de identificare a factorilor de risc profesional este un document obligatoriu la internarea într-o clinică de medicina muncii. Pentru a fi în prezența unei semnalări legale a cazului de boală profesională, era necesar ca entitatea emitentă a fișei BP1 să aibă dovada expunerii profesionale. De asemenea, cercetarea cazurilor de boală profesională s-a desfășurat cu încălcarea unor prevederi legale, respectiv de către un medic din cadrul DSPJ Olt care nu avea specialitatea de medicina muncii, ceea ce contravine prevederilor art. 1 din Legea nr. 418/2004, respectiv ale art. 151 și 158 din H.G. nr. 1.425/2006. 1.

Apărările formulate în cauză Intimațul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă Direcția de Sănătate Publică Olt a susținut că, în ceea ce o privește, și-a îndeplinit în totalitate atribuțiile privind aplicarea H.G. nr. 1.425/2006 - prin Compartimentul de Medicină a Muncii, respectiv art. 149 - 162, referitoare la documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect avut în vedere de către instanța de fond. A solicitat admiterea recursului, motivat de faptul că instanța de fond nu a reținut motivele invocate de aceasta în susținerea lipsei calității procesuale pasive și în considerarea faptului că soluțiile Curții de Apel Craiova, în cauze similare, sunt neunitare. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care solicită menținerea sentinței recurate în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, pe care o consideră temeinică și legală, având în vedere că această instituție nu a exercitat atribuții directe legate de cercetarea și declararea cazului de boală profesională, care să îi confere legitimitate procesuală pasivă în cauză. Pârâtul-intimat Ministerul Muncii și Justiției Sociale a formulat întâmpinare, arătând că, prin sentința recurată, instanța de fond în mod corect a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (ulterior Minister al Muncii și Justiției Sociale, conform H.G. nr. 12/2017), reținând că actul administrativ contestat a fost emis de Comisia de Experți de Medicina Muncii. 1.

Procedura de soluționare a recursurilor Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 19 ianuarie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019,constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor aduse de recurente, raportat la actele și lucrările dosarului și față de prevederile legale incidente dar și de apărările formulate de intimatul-reclamant prin întâmpinarea la motivele de recurs, reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanțe, fiind reiterate apărările împotriva considerațiunilor reclamantei vizând nelegalitatea Hotărârii nr. 973/2015. Înalta Curte constată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte Înalta Curte le va analiza împreună și răspunde criticilor prin considerente comune. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin hotărârea contestată, recurenta Comisia de Experți de Medicina Muncii a analizat contestația formulată de S.C. Electrocarbon S.A. împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boală profesională pentru intimat, solicitând infirmarea bolii profesionale. Comisia a constatat că nu s-au respectat recomandările dintr-o hotărâre anterioară a Comisiei nr. HC 959/15.05.2015 privind refacerea cercetărilor cazurilor și a anulat procesele-verbale și Fișele BP2 aferente fiecărui proces-verbal, în ce privește pe intimații din prezenta cauză. Prin Hotărârea 973/2015(dosar fond), Comisia a dispus anularea proceselor-verbale și fișele de declarare a cazurilor de boală profesională BP2, emise de Direcția de Sănătate Publică Olt iar, aceasta din urmă să ducă la îndeplinire această hotărâre. Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, ca neîntemeiată. Obiectul contestației formulată în fața Comisiei conform art. 5 din Ordinul nr. 1256/2008 este reprezentat de procesele-verbale și Fișele BP2 de cercetare boli profesionale, acte favorabilă intimatului. Împotriva acestor acte a promovat contestație și a parcurs procedura prealabilă administrativă prevăzută de Ordinul 1256/2008, angajatorul nemulțumit de soluție, respectiv S.C. Electrocarbon S.A. Comisia a soluționat procedura conform atribuțiilor prevăzute de Ordinul 1256/2008, pronunțând hotărârea finală, act ce a fost atacat conform art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004 de către reclamantul vătămat. În ceea ce privește nelegala conceptare în cauză și citare în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, recurenta consideră că legea permite judecătorului doar punerea în discuție contradictorie a necesității lărgirii cadrului procesual prin introducerea unui nou subiect de drept. Nu permite, afirmă recurenta, introducerea subiectului de drept în lipsa oricărei cereri a unei părți din proces. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 cu art. 22 C. proc. civ. rezultă că, în materia contenciosului administrativ, instanța poate introduce noi subiecte de drept, emitente ale actelor vizate de controlul de legalitate. S.C. Electrocarbon S.A. este angajatorul intimatului față de care are loc cercetarea cazurilor de boală profesională. În plus, este titulara contestațiilor în procedura administrativă în fața Comisiei de Experți de Medicina Muncii, iar toate efectele hotărârii Comisiei se răsfrâng asupra pârâtei S.C. Electrocarbon S.A. Articolul 16 din Legea nr. 554/2004 are un caracter special, prioritar în raport cu art. 78 Co0d procedură civilă și este interpretat prin prisma prevalenței interesului public în raport cu principiul disponibilității părții, principiu specific raporturilor civile de drept comun . Faptul că în lipsa unei cereri de introducere a noului subiect de drept, instanța poate din oficiu, să pună în discuție lărgirea cadrului procesual nu implică interdicția de a se pronunța în sensul admiterii acestei măsuri. Înalta Curte constată că recurenta este autoarea contestației în procedura prealabilă, în lipsa căreia nu ar fi fost sesizată Comisia de Medicina Muncii. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că semnalarea suspiciunii bolii a fost efectuată de un medic specialist. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că se conturează un refuz nejustificat al Comisiei de a-și exercita atribuțiile conform Ordinului 1256/2006 și de a pronunța o soluție finală de infirmare ori confirmare a diagnosticului stabilit prin fisele BP2 și prin procesele-verbale de cercetare, în consens cu atribuțiile prevăzute de art. 5 și 8 din Ordin. Confirmarea diagnosticului de profesionalitate a fost făcută nu numai de DSP Olt-Biroul de medicina muncii dar și de către ITM Olt și Comisia de Pneumoconioze din Clinica de Medicina Muncii Craiova. În cuprinsul proceselor-verbale, respectiv la punctul 1 lit. a), se) menționează că îmbolnăvirea profesională s-a datorat ca urmare a expunerii - la pulberi de nisip, cocs, grafit, gaze și vapori iritanți și respectiv SI02. Potrivit prevederilor art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la direcțiile de sănătate publică județene și cuprinde următoarele documente: -opisul documentelor din dosar; - istoricul de expunere profesională care certifică ruta profesională; -copia de pe fișa de identificare a riscurilor profesionale; -documentul medical (bilet de ieșire din spital) care precizează diagnosticul de boală profesională; - procesul-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala; - copie de pe fișa de semnalare BP2. Direcția de Sănătate Publica Olt a efectuat cercetarea bolii profesionale respectând prevederile H.G. nr. 1425/2006 în sensul că dosarele de cercetare au cuprins toate documentele prevăzute de art. 159. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că Hotărârea nr. 973/2015, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în materia bolilor profesionale, a Ordinului nr. 1256/443/2008. Obligațiile autorității emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garanție contra arbitrariului conduitei administrației publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii discreționare. Astfel, obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiție de formă, ci ca o condiție de legalitate ce vizează fondul actului administrativ. Motivarea unei decizii administrative trebuie să cuprindă elemente de fapt și de drept care, pe de-o parte să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. De asemenea, motivarea actului administrativ conferă acestuia transparență, importanță atât pentru cei vizați cât și pentru instanța de judecată, care înfăptuiește controlul de legalitate, fiind decisive pentru a face și demarcația între actul administrativ adoptat de autoritatea publică în cadrul marjei de apreciere pe care legea i-o conferă și cel adoptat prin exces de putere. Așa cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C-41/1969). O detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și în același timp permite exercitarea de către Curte a controlului jurisdicțional (cauza C.509/1993). Față de cele expuse, Curtea reține că actul administrativ atacat este nemotivat, motivarea reprezentând astfel cum s-a arătat și de instanța de fond o obligație generală a autorității publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparență în profitul beneficiarului actului, care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ. În consecință motivarea actelor administrative este o condiție de legalitate, iar neîndeplinirea acestuia conduce la anularea acestora. Înalta Curte constată că hotărârea nr. 973 din 19 noiembrie 2015 a fost emisă fără a motiva în concret și a indica expres documentele omise din dosarul de cercetare și prevăzute la art. 159 din H.G. nr. 1425/2006 și fără a explicita în ce măsură este eronată modalitatea de identificare a factorilor de risc profesional pentru a respecta anexa 3 din H.G. nr. 355/2007. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în cauza, supus cenzurii instanței este actul emis de Comisie în virtutea unei capacități administrative proprii, căreia îi revin atribuții exprese de soluționare a contestațiilor în materia cercetării cazurilor de boală profesională prin emiterea actului administrativ individual ce face obiectul cenzurii de legalitate. Recurenta nu formulează critici explicite de nelegalitate cu privire la cele statuate de instanța de fond, de natură a infirma aceste judecăți, rezumându-se a relua afirmația că nu are personalitate juridică. Având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., entități fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă sunt constituite potrivit legii, cu atât mai mult cu cât, în privința recurentei este recunoscută capacitatea administrativă în baza căreia emite acte supuse controlului judiciar. Având în vedere soluția pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, au devenit incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora partea care a căzut în pretenții a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, astfel că va obliga recurenții-pârâți în solidar la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant A., în cuantum de 1.500 RON, conform chitanței depuasă la dosar (fila nr. x/dos recurs). III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâtele Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică și S.C. Electrocarbon S.A. împotriva sentinței civile nr. 478 din 09 noiembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Văzând dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenții-pârâți în solidar la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant A. în cuantum de 1.500 RON.