ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4375/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 28 iunie 2016, sub nr. x/2016, urmare declinării de competență prin sentința civilă nr. 367 din 14 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerul Muncii Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Sănătății, anularea Hotărârii nr. H 1117/14.01.2016, emisă de Comisia de Experți de Medicina Muncii.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 481 din 11 noiembrie 2016, Curtea de Apel Craiova a hotărât următoarele: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și a respins acțiunea formulată împotriva acestor pârâți; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îi privește pe pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii, Direcția de Sănătate Publică Olt și B. S.A.; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, B. S.A. și Direcția de Sănătate Pubică Olt și, pe cale de consecință, a anulat Hotărârea nr. H 1117/14.01.2016 emisă de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de fond au declarat recursuri pârâtele Comisia de Experți de Medicina Muncii și B. S.A. 3.1. Pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. După o expunere detaliată a contextului factual care a dus la emiterea hotărârii nr. H 1117/14.01.2016, atacată în cauză, recurenta-pârâtă Comisia de Experți de Medicina Muncii arată că a ajuns la concluzia că nu se susține diagnosticul de silicoză, deoarece, din documentele care compun dosarul de cercetare pentru declararea bolii profesionale în cazul intimatului-reclamant, nu rezultă că acesta s-ar fi îmbolnăvit la locul de muncă. În opinia recurentei-pârâte, prima instanță a reținut în mod greșit că intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă cu expunere la pulberi de SiO2 pe o perioadă mai mare de cinci ani, aspect ce ar reieși "din adeverința privind locurile de muncă la care și-a desfășurat activitatea cu menționarea noxelor de identificare nr. ECB959/23.05 emisă de S.C. B. S.A." Menționează recurenta-pârâtă că singura adeverință privind locurile de muncă și noxele identificate pentru fiecare loc de muncă ce a fost comunicată Comisiei până în momentul adoptării hotărârii nr. H 1117/14.01.2016, de către titularul contestației, B. S.A., atât ca document anexă contestației, cât și ca document prezent în dosarul de cercetare a cazului de îmbolnăvire profesională întocmit de DSPJ Olt, este adeverința nr. ECB 1666/05.10.2015, din care rezultă o durată de expunere la SiO2 a intimatului-reclamant sub 5 ani, iar valorile pulberilor s-au situat sub valoarea limită de expunere. Aceasta este singura adeverință cunoscută de Comisie, la data adoptării hotărârii nr. H 1117/14.01.2016, care probează durata de expunere de SiO2 a intimatului-reclamant A. în perioada 01.07.2005 - 12.05.2008, durată inferioară celei pe baza căreia poate fi apreciată și definită silicoza, conform Ghidului de practică medicală aprobată prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1220/2010. Adeverința nr. ECB 959/23.05, la care face referire instanța de fond ca document ce "probează expunerea reclamantului la locul de muncă la pulberi de SiO2 pe o durată de peste 5 ani, nu a fost prezentă în dosarul de cercetare întocmit și transmis Comisiei de către DSPJ Olt în momentul analizei contestației nr. 1117/2015 și nici nu face parte din documentele aflate în arhiva Secretariatului aferentă cazului A.. Recurenta-pârâtă precizează că membrii Comisiei de Experți de Medicina Muncii hotărăsc, cu privire la contestațiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din direcția de sănătate publică județeană, numai în baza documentelor care alcătuiesc dosarul de cercetare a cazurilor de boli profesionale și a altor documente solicitate, și nu pe baza unor înscrisuri prezentate ulterior ca mijloace de probă și care nu au fost aduse la cunoștința Comisiei înainte de a se pronunța în cauza respectivă. Totodată, precizează recurenta-pârâtă că adeverința nr. ECB 959/23.05 este în contradicție cu adeverința nr. ECB 1666/05.10.2015, precum și cu nota privind ruta profesională. Însă, deși au mai fost situații când B. S.A. a emis documente contradictorii referitoare la ruta și expunerea profesională, la date ulterioare finalizării analizei contestației, iar Comisia a cerut societății lămurirea aspectelor semnalate, nici în prezent nu a primit vreun răspuns, așa cum rezultă din cuprinsul adreselor nr. x/17.03.2016, nr. C 1438/2016, nr. C 1503/20.05.2016, pe care le-a atașat recursului său. Cât privește reținerea instanței, în sensul că "documentele medicale invocate de reclamant, bilete de ieșire din spital, precum și istoricul de expunere profesională care certifică ruta profesională, au fost ignorate de Comisia de Experți de Medicina Muncii, acestea fiind de natură a stabili o legătură de determinare între afecțiunile medicale ale reclamantului și condițiile în care și-a desfășurat activitatea, perioada de expunere SiO2 a reclamantului fiind mai mare de 5 ani", recurenta-pârâtă arată că este greșită, întrucât tocmai aceste aspecte au fost analizate și au reprezentat argumentele Comisiei de Experți de Medicina Muncii în adoptarea hotărârii nr. H 1117/14.01.2016. 3.2. Pârâta B. S.A. și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Consideră că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din C. proc. civ., a căror nerespectare atrage incidența art. 175 C. proc. civ., respectiv incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. De asemenea, invocă încălcarea mai multor dispoziții de drept material, în special a celor prevăzute de art. 2 din Ghidul de practică medicală - Silicoza aprobat prin Ordinul nr. MS1220/2010, ceea ce atrage incidența motivului de casare precăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că, în speță, constituie o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage incidența art. 175 C. proc. civ., încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 14 C. proc. civ., întrucât prima instanță a dispus anularea hotărârii Comisiei de Experți de Medicina Muncii pentru un alt motiv decât cel indicat de intimatul-reclamant în cererea de chemare în judecată, fără a pune în discuția părților acest motiv în vederea respectării principiului contradictorialității. În mod corect a reținut instanța de fond că hotărârea a cărei anulare o cere intimatul-reclamant este motivată în fapt și în drept, dar, raportat la cadrul legal stabilit de intimatul-reclamant prin intermediul cererii de chemare în judecată, dacă instanța aprecia că este incident un alt motiv de anulare decât cel indicat de intimatul-reclamant, anume greșita motivare a soluției propuse prin hotărârea nr. H 1117/14.01.2016 emisă de Comisia de Experți de Medicina Muncii, în temeiul rolului activ al instanței, ar fi putut invoca din oficiu acest motiv de anulare, dar în temeiul principiului contradictorialității ar fi trebuit să pună în discuția părților acest motiv și abia apoi să se pronunțe asupra admisibilității sale. Mai mult, instanța a admis acest motiv de nulitate prin raportare la cele cuprinse în adeverința nr. ECB959/23.05 emisă de B. S.A., dar această adeverință trebuia coroborată cu restul probatoriului aflat la dosarul cauzei. Astfel, instanța de fond trebuia să observe că, potrivit adeverinței nr. ECB 959/23.05 se atesta de către angajator, respectiv recurenta-pârâtă, expunerea intimatului-reclamant pe durata raporturilor de muncă la diferite noxe, dar numai prin adeverința nr. x/05.10.2015 B. S.A. arăta perioadele în care intimatul-reclamant a fost expus la concentrații de SiO2 l.c. peste 5%, nivelurile de expunere sub 5% nefiind relevante pentru încadrarea cazului de boală profesională drept silicoză. Așadar, acționând de o asemenea manieră, instanța de fond a nesocotit aspectele de ordin procedural referitoare la respectarea principiului contradictorialității consacrat de art. 14 din C. proc. civ. În ceea ce privește condiția existenței unei vătămări, recurenta-pârâtă apreciază că și aceasta este îndeplinită câtă vreme, urmare a încălcării dispozițiilor art. 14 C. proc. civ., a fost în imposibilitatea de a formula apărări pe motivul pentru care a fost admisă acțiunea intimatului-reclamant, deci nu i s-a garantat dreptul la apărare, fapt ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea mai multor dispoziții de drept material, în special a celor reglementate de art. 2 din Ghidul de practică medicală - Silicoza, aprobat prin Ordinul nr. MS1220/2010. Mai arată că, în vederea încadrării unui caz de îmbolnăvire ca având sau nu caracter de boală profesională, H.G. nr. 1425/2006 stabilește o procedură de urmat ce implică: semnalarea suspiciunii de boală profesională, cercetarea îmbolnăvirii, declararea cazului de boală profesională și raportarea acestuia. Cât privește semnalarea suspiciunii de boală profesională, potrivit art. 149 din H.G. nr. 1425/2006, orice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicația acută profesională, se va semnala obligatoriu de către toți medicii, indiferent de specialitate și locul de muncă, cu prilejul oricărei prestații medicale, în condițiile art. 150 din H.G. nr. 1425/2006, completând fișa de semnalare BPl și trimițând bolnavul la unitatea sanitară de medicina muncii, clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională ori de intoxicație acută profesională. Ulterior, se efectuează cercetarea cazului de îmbolnăvire, conform art. 151-158 din H.G. nr. 1425/2006, în prezența angajatorului sau a reprezentantului acestuia, și se finalizează cu redactarea și semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. x a H.G. nr. 1425/2006, de către toți cei care au luat parte la cercetare, menționându-se cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor și măsurile tehnice și organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare. Potrivit dispozițiilor art. 160 din H.G. nr. 1425/2006, declararea cazului de boală profesională se face de către direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fișa de declarare a cazului de boală profesională BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate. Cazul de boală profesională se raportează în cursul lunii în care s-a produs declararea, la Centrul național de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar - Compartimentul sănătate ocupațională și mediul de muncă din cadrul Institutului National de Sănătate Publică. Recurenta-pârâtă susține că această procedură nu a fost respectată în cazul de față, deoarece Clinica de Medicina Muncii din Spitalul Județean de Urgență Craiova a întocmit fișele BP1 fără a avea dovada expunerii profesionale pe care o putea obține de la DSPJ Olt (buletinele de determinare toxicologică) sau de la angajator (fișa de identificare a factorilor de risc profesional conform anexei 3 din H.G. nr. 355/2007), or, potrivit anexei 5 din Ordinul nr. 450/2006, fișa de identificare a factorilor de risc profesional este un document obligatoriu la internarea într-o clinică de medicina muncii. Pentru a fi în prezența unei semnalări legale a cazului de boală profesională, era necesar ca entitatea emitentă a fișei BP1 să aibă dovada expunerii profesionale. De asemenea, cercetarea suspiciunii de boală profesională nu a fost făcută cu respectarea rigorilor legale. Totodată, arată că pentru declararea cazului de boală profesională și între documentele prevăzute de art. 159 din H.G. nr. 1425/2006 se regăsește și documentul care certifică ruta profesională, și anume copie de pe carnetul de muncă (istoricul de expunere profesională), respectiv documentul care atestă nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată. Or, în cazul intimatului-reclamant declararea cazurilor de boală profesională s-a făcut de către DSPJ Olt fără ca din istoricul de expunere profesională (carnetul de muncă) să rezulte expunerea la noxa SiO2 l.c. (dioxid de siliciu liber cristalin) și nici măsurători ale nivelului acestei noxe, care să susțină silicoza semnalată prin fișa BP1. Fișele de identificare a factorilor de risc profesional întocmite de recurenta-pârâtă nu relevă acea noxă profesională de SiO2 care ar fi determinat îmbolnăvirea profesională a intimatului-reclamant, motiv pentru care a contestat procesul-verbal întocmit de DSPJ Olt cu ocazia cercetării suspiciunilor de boală profesională prin care a fost confirmat caracterul profesional al bolii, iar urmare a contestației formulate, Comisia de experți de medicina muncii a emis în data de 14.01.2016 Hotărârea nr. H 1117/14.01.2016, prin care a decis anularea procesului-verbal mai sus amintit și a fișei de declarare a cazului de boală profesională BP2 aferentă, având în vedere că din documentele avute în vedere de DSPJ Olt cu ocazia declarării cazului de boală profesională nu rezultă expunerea îndelungată, respectiv pe o perioadă mai mare de 5 ani la SiO2, or, o astfel de condiție este esențială pentru declararea unui caz de îmbolnăvire ca fiind boală profesională, respectiv silicoză. Potrivit prevederilor art. 2 și 5 din Ghidul de practică medicală - Silicoza aprobat prin Ordinul nr. MS1220/2010, pentru declararea unui caz de boală ca fiind silicoză (boală profesională) este necesar ca din documentele care indică expunerea profesională să reiasă că persoana vizată a fost expusă un timp îndelungat la pulberi anorganice care au în compoziție concentrații crescute de SiO2 liber cristalin, respectiv 10-20 de ani sau 2-4 ani în cazul silicozei acute. Or, în cazul intimatului-reclamant, DSPJ Olt a declarat cazul de boală profesională, respectiv silicoză (iar nu silicoză accelerată sau acută), fără ca din documentele prevăzute de dispozițiile art. 159 din H.G. nr. 1425/2006 să rezulte o expunere îndelungată la pulberi de dioxid de siliciu liber cristalin. Cu toate că a depus la dosarul de cercetare al intimatului-reclamant documentele care certifică ruta profesională (istoricul de expunere profesională), respectiv copia carnetului de muncă, nota privind ruta profesională întocmită de Serviciul Resurse Umane al recurentei-pârâte și adeverința nr. x/05.10.2015, din care rezultă că expunerea la SiO2 în secția Grafitare a intimatului-reclamant a fost numai 2 ani și 9 luni, respectiv în perioada 01.07.2005 - 12.05.2008, cu ocazia cercetării cazului de boală profesională privindu-l pe intimatul-reclamant, s-a trecut peste această cerință esențială pentru declararea cazului de boală profesională, anume perioada de timp îndelungată pentru încadrarea pe o astfel de boală, respectiv silicoză. În plus, expunerea intimatului-reclamant la grafit și cocs nu ar fi putut produce silicoză, astfel cum susține acesta prin cererea de chemare în judecată, întrucât concentrația de SiO2 din aceste substanțe este sub 5%. Recurenta-pârâtă apreciază că Hotărârea Comisiei de experți de medicina muncii (Hotărârea nr. H 1117/14.01.2016) a fost emisă cu respectarea normelor legale în vigoare, respectiv în exercitarea atribuțiilor astfel cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008. Astfel, pornind de la documentele prevăzute de dispozițiile art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, Comisia de experți de medicina muncii în mod corect a reținut că nu sunt respectate cerințele legale privind declararea cazului de boală profesională, respectiv a dispus anularea procesului-verbal nr. x/10.11.2015 și a fișei de declarare finală a cazului de boală profesională BP2 aferentă. Contrar afirmațiilor intimatului-reclamant, Hotărârea Comisiei este motivată, aceasta exprimând clar motivul pentru care se infirmă diagnosticul de silicoză, anume faptul că din documentele avute în vedere de ea și de DSPJ Olt rezultă o perioadă de expunere la pulberi de dioxid de siliciu de 2 ani și 9 luni, or, legislația în materie prevede expres necesitatea expunerii îndelungate, respectiv perioadele de expunere în care poate apărea o astfel de afecțiune, ceea ce nu a fost confirmat în cazul intimatului-reclamant. Deși instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu se poate reține că am fi în prezența unei astfel de carențe a actului a cărei analiză de legalitate și oportunitate a fost supusă cenzurii instanței, totuși, a reținut în mod greșit că, din probatoriul cauzei ar rezulta că intimatul-reclamant a fost expus la dioxid de siliciu l.c. (SiO2) pentru o perioadă mai mare de 5 ani, contrar celor menționate în adeverința nr. x/05.10.2015 privind locurile de muncă și noxele identificate pentru fiecare loc de muncă eliberată de B.. Această adeverință se coroborează cu adeverința nr. ECB959/23.05 emisă de B., dar această din urmă adeverință analizează noxele la care a fost expus intimatul-reclamant, atât dioxid de siliciu liber cristalin (SiO2 l.c.), cât și alte noxe dea lungul raporturilor de muncă pe care le-a avut cu recurenta-reclamantă, dar în concentrații și pentru perioade nerelevante pentru încadrarea cazului de boală profesională drept silicoză. Cât privește afirmația potrivit căreia nu s-au efectuat controalele medicale periodice în funcție de expunerea la riscuri profesionale și de faptul că angajatorul nu a avut medic în întreprindere, menționează că la controlul periodic anual, intimatul-reclamant nu a prezentat simptomatologie sau semne obiective patologice la nivelul aparatului respirator, iar examenele complementare efectuate corespunzător riscurilor profesionale au fost în limite normale. Mai arată că prezenta cauză nu are ca obiect rezultatele medicului specialist de medicina muncii, acest aspect putând fi contestat de intimat în condițiile art. 30 și urm. din H.G. nr. 355/2007, ceea ce nu s-a întâmplat. Față de aceste aspecte, recurenta-pârâtă solicită casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare față de recursurile pârâtelor B. S.A. și Comisia de Experți de Medicina Muncii, prin care a solicitat respingerea acestora, ca nefondate, în esență, arătând că, în mod corect a apreciat instanța de fond că există legătură de cauzalitate între afecțiunile medicale ale intimatului-reclamant și activitatea desfășurată de acesta în cadrul B. S.A., fiind întrunite condițiile din H.G. nr. 1425/2006 și Ghidul de practică medicală aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1220/2010 pentru declararea cazului de boală profesională. Este adevărat că adeverința nr. ECB 959/23.05.2016 este în contradicție cu edeverința nr. ECB 1666/05.10.2015, așa cum afirmă recurenta-pârâtă Comisia de Experți de Medicina Muncii, însă, tot aceasta afirmă că au mai fost situații când B. a emis documente contradictorii referitoare la ruta și expunerea profesională. Intimatul-reclamant susține că adeverința nr. ECB 1666/05.10.2015 din care rezultă expunere de SiO2 sub 5 ani a fost emisă de angajatorul B. în scopul de a i se infirma boala profesională cu ocazia soluționării contestației formulate. Cea care concordă cu realitatea este adeverința nr. ECB 959/23.05.2016, aceasta atestând că perioada reală a expunerii sale la SiO2 este de peste 17 ani. Pentru neconcordanța privind conținutul adeverințelor anterior menționate, intimatul-reclamant susține că a formulat plângere penală împotriva recurentei-pârâte B. S.A. pentru infracțiunile de fals și uz de fals, ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, potrivit dovezii pe care a atașat-o întâmpinării depuse la dosar. 4.2. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare față de recursurile pârâtelor B. S.A. și Comisia de Experți de Medicina Muncii, prin care a solicitat menținerea soluției instanței de fond de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând, totodată, că această soluție nu face obiectul recursurilor deduse judecății, astfel că soluția a rămas definitivă prin nerecurare. 4.3. Intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vărstnice (în prezent Ministerul Muncii și Justiției Sociale, conform art. 2 din O.U.G. nr. 1/2017 și H.G. nr. 12/2017) a depus, de asemenea, întâmpinare față de recursurile pârâtelor B. S.A. și Comisia de Experți de Medicina Muncii, prin care a arătat că instanța de fond a admis, în mod corect, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, impunându-se menținerea acestei soluții, ca fiind legală.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 26 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 2 octombrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor II.1. Analizând mai întâi recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente: Prima critică din recurs este cea subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea de către prima instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Se invocă de către recurenta-pârâtă că instanța de fond ar fi dispus anularea Hotărârii nr. 1117/14.01.2016 a Comisiei de Experți de Medicina Muncii pentru motive care nu au fost invocate în cererea introductivă și care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților. Se constată că, așa cum a reținut instanța de fond, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 1117/2016, invocând nelegalitatea acesteia decurgând din neindicarea motivelor de fapt și de drept avute în vedere la adoptarea actului, pe de o parte, iar pe de altă parte, decurgând din lipsa de temei a hotărârii, prin care se infirmă diagnosticul pus reclamantului prin procesul-verbal de cercetare și fișa de înscriere a bolii profesionale BP2, întocmite de DSPJ Olt sub nr. x/10.11.2015. Prin urmare, instanța de fond a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată și nicidecum nu a pronunțat soluția de anulare a hotărârii nr. 1117/2016 pe baza unui motiv invocat din oficiu, așa cum susține, în mod nefondat recurenta-pârâtă. Pe cale de consecință, nu a avut loc pretinsa încălcare a principiului contradictorialității reglementat de art. 14 din C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a cunoscut cauza juridică a cererii introductive în întregul ei, putând expune apărările sale atât cu privire la motivele de nelegalitate de ordin procedural, cât și cu privire la motivele de ordin substanțial invocate de reclamant. Acesta a arătat că hotărârea Comisiei a fost emisă cu ignorarea înscrisurilor dosarului de cercetare pentru declararea bolii profesionale și că se raportează exclusiv la poziția angajatorului. Reclamantul a invocat înscrisurile medicale care atestă diagnosticul, corectitudinea datelor menționate în fișa bolii profesionale BP2, factorii de risc de la locul de muncă, lipsa buletinelor de analiză a noxelor, așa cum prevede art. 159 lit. b) din H.G. nr. 1425/2006, lipsa fișelor de identificare a factorilor de risc profesional, neefectuarea controalelor medicale periodice pe linie de medicina muncii. Recurenta-pârâtă susține fără temei că acțiunea în anulare s-ar fi sprijinit exclusiv pe motivul referitor la neargumentarea hotărârii Comisiei de experți. Cel de-al doilea motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurenta-pârâtă susține, în esență, că instanța ar fi aplicat greșit dispozițiile Ghidului de practică medicală - Silicoza, aprobat prin Ordinul MS nr. 212/2010, dar și prevederile Ordinului MSP/MMEFS nr. 1256/143/2008 și cele ale H.G. nr. 1425/2006. Recurenta expune dispozițiile art. 149, art. 151-158, art. 160 din ultimul act normativ invocat, referitoare la procedura semnalării și cercetării suspiciunii de boală profesională, arătând că Clinica de medicina muncii din Spitalul Județean de Urgență Craiova a întocmit fișele BP1 fără a avea dovada expunerii profesionale de la DSPJ Olt sau de la angajator și că fișa de identificare a factorilor de risc profesional întocmită de recurenta-pârâtă nu relevă noxa profesională care să fi determinat îmbolnăvirea intimatului-reclamant, respectiv expunerea un timp îndelungat la pulberi anorganice care au în compoziție concentrații de SiO2 liber cristalin. În pofida acestei prezentări, recurenta-pârâtă nu identifică motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în fond, ținând seama că actul administrativ supus controlului judecătoresc este cel prin care s-a încheiat întreaga procedură administrativă, respectiv hotărârea nr. 1117/2016 a Comisiei de Experți de Medicina Muncii care a infirmat diagnosticul DSPJ Olt. Singura critică concretă privește valorificarea de către instanța de fond a probatoriului administrat, respectiv nereținerea conținutului adeverinței nr. x/05.10.2015 emise de recurenta-pârâtă și respectiv valorificarea adeverinței sale nr. ECB959/23.05.2016, care atestă o altă realitate decât prima adeverință, referitoare la perioadele de expunere a intimatului-reclamant la noxele de dioxid de siliciu liber cristalin (SiO2), cât și la alte noxe, pe parcursul derulării raporturilor de muncă pe care acesta le-a avut cu societatea recurentă-pârâtă. Recurenta-pârâtă face o distincție care nu are temei în conținutul expres al celor două adeverințe, arătând că adeverința nr. x/2015 este cea care prezintă perioadele de expunere la concentrații de SiO2 peste 5%, spre deosebire de cea de a doua, care ar prezenta expunerea și la noxe nerelevante pentru încadrarea în boala profesională silicoză, precum grafit, cocs (cu conținut de SiO2 sub 5 %). Or, din conținutul celor două adeverințe rezultă că ele prezintă exact aceeași situație, și anume, locurile de muncă în care și-a desfășurat activitatea intimatul-reclamant, cu mențiunea noxelor identificate pentru fiecare loc de muncă, evidența fiind prezentată cronologic. Așa cum a reținut intanța de fond, adeverința nr. x/23.05.2016 emisă de B. S.A identifică un traseu profesional al intimatului-reclamant, conform căruia acesta a exercitat activitatea profesională în locuri de muncă cu expunere la pulberi de SiO2 cel puțin în perioada 16.09.1985 - 01.12.1989, 01.08.1995 - 14.10.2004, 16.06.2005 - 12.05.2008, însumând mai mult de perioada de 5 ani minimă, apreciată ca neîndeplinită prin hotărârea nr. 1117/2016, atacată în cauză. Cum motivul infirmării diagnosticului de silicoză a fost cel al neîndeplinirii condiției perioadei minime de expunere de 5 ani, rezultă că instanța de fond, cu aplicarea corectă a prevederilor H.G. nr. 1425/2006, Ordinului MS nr. 212/2010 și Ordinului MSP/MMEFS nr. 1256/143/2008, a pronunțat anularea hotărârii Comisiei de Experți de Medicina Muncii. II.2. Analizând recursul declarat de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii, Înalta Curte îl constată, de asemenea, nefondat. Criticile recurentei se circumscriu argumentului referitor la durata de sub 5 ani a expunerii la pulberile de SiO2. Recurenta arată că nu a avut la dosarul administrativ adeverința nr. x/23.05.2016, care a fost eliberată de B. S.A. ulterior emiterii hotărârii Comisiei. Deși aserțiunea este adevărată, ea nu este aptă să conducă la casarea hotărârii instanței de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte are în vedere că adeverința menționată este un înscris probator, care atestă traseul profesional și duratele de expunere la noxele de SiO2 în ceea ce îl privește pe intimatul-reclamant, prezentarea ei în cadrul probatoriului cu înscrisuri în dovedirea acțiunii în anulare, fiind permisă de normele procedurale. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. invocate de către recurentele-pârâte, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,